ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2359 din 09 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe pârâta Z având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-recurent personal și reprezentantul pârâtei-intimate, .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 19 febr. 2008, reclamantul-recurent a depus un înscris, adeverința de pe anul 2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Z, din care rezultă că cu domiciliul fiscal în loc. Z,-, – 3,. A,.6, jud. S nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile.
Reclamantul-recurent depune la dosar copii după următoarele înscrisuri: adeverința de venit pe anul 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Z (din care rezultă că cu domiciliul fiscal în loc. Z,-, – 3,. A,.6, jud. S nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile), decizia nr.131/13.11.2007 de desfacere a contractului de muncă, emisă de Z, act adițional nr.1 la contractul individual de muncă /11.05.2007, act adițional nr.2 la contractul individual de muncă nr.610/01.07.2007, act adițional la contractul nr.3 individual de muncă nr.610/13.08.2007.
Reprezentantul pârâtei-intimate, consilier juridic depune la dosar împuternicire prin care în calitate de director general al Z l-a împuternicit să reprezinte societatea în fața Curții de APEL CLUJ. De asemenea, depune la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 2359 din 03.12.2007 ca temeinică și legală.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și obligarea conducerii Z să-l reangajeze, iar conform prev. art.78 din Codul muncii solicită obligarea acesteia la plata salariilor începând cu data de 13 noiembrie 2007 până în prezent, precum și obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 RON, deoarece din anul 2002 fost tratat inuman. Precizează că solicită ca în prezentul dosar să se aplice legea corect, conform prevederilor Codului muncii din România. Invocă disp. art. 287 din Codul muncii, din care rezultă că orice sarcini, probe în conflicte de muncă revin angajatorului, și disp. art. 15 din Codul muncii din care rezultă că toate actele doveditoare depuse după prima zi de înfățișare sunt nule, astfel că întâmpinarea depusă azi de reprezentantul pârâtei-intimate este nulă. Arată că dl. nu este juristul Invocă disp. art. 56 lit. j din Codul muncii (referitor la contractul de muncă pe perioadă determinată) și cap.6, art.80 alin.3 din Codul muncii (care spune că, contractul de muncă pe perioadă determinată poate fi prelungit de cel mult două ori consecutiv. Arată că, contractul său de muncă a expirat în 14 august 2007 și începând cu această dată până în noiembrie 2007 lucrat câte 300 ore/lună. Arată că potrivit disp. art. 2 alin.3 din Legea nr.54 din 5 febr.2003, angajatorul este obligat să acorde sprijin pentru constituirea sindicatului, fapt care nu s-a realizat la Arată că după ce i-a fost desfăcut contractul de muncă, la Z au fost angajați încă 45 de conducători auto.
Reprezentantul pârâtei-intimate arată că pe cale de excepție solicită a se constata nulitatea recursului, deoarece recurentul nu aduce nici o critică hotărârii pronunțată de către prima instanță, iar pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. Arată că este de notorietate că toate unitățile din Z au conflicte cu dl.. De asemenea, arată că reclamantul-recurent a fost angajat pe o perioadă determinată, care a expirat, iar datorită creșterii temporare a activității și a altor motive, Z, a angajat încă 45 de conducători auto, însă toți au fost angajați pe o perioadă determinată, cu consimțământul acestora.
Referitor la excepția nulității recursului, reclamantul-recurent arată că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile Codului muncii. Arată că potrivit disp. cap.6, art.85 din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să anunțe pe foștii angajați despre locurile de muncă vacante.
Curtea, în temeiul disp. art. 304 indice 1.pr.civilă, respinge excepția nulității recursului, având în vedere dispozițiile art.3041pr.civ. incidente în cauză.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2359 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul, a solicitat anularea deciziei nr. 131/13 noiembrie 2007 emisă de Z, reîncadrarea pe postul avut anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la desfacerea contractului de muncă la reîncadrare. În motivarea contestației se arată că desfacerea contractului de muncă este un act abuziv din partea pârâtului, deoarece reclamantul face parte din organizația sindicală, iar contractul de muncă pe perioadă determinată putea fi transformat într-un contract de muncă pe durată nedeterminată. Se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 59, 80-85 Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a contestați ei pe motiv că contractul de muncă pe perioadă determinată a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. j, iar cu privire la aplicarea art. 85 Codul muncii se apreciază că obligația de informare despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante aparține angajatorului numai în cazul ofertei de angajare care provine de la angajator, nu și în cazul ofertei de servicii.
Asupra cauzei de fată s-au reținut următoarele:
Reclamantul a fost încadrat la S pe durată
determinată, conform contractului individual de muncă nr. 321/12.02.2007, care a fost prelungit de două ori, prin actul adițional nr. 1/11.02.2007 de la 11 mai 2007 la 13 august 2007 și actul adițional nr. 3/13.08.2007 de la 13.08.2007 la 13.11.2007, aspecte netăgăduite de părți.
Faptul că reclamantul a lucrat și în ziua de 13 noiembrie 2007 nu înseamnă că s-a încheiat un nou contract, prin tacita reconducțiune, deoarece obligația de a presta muncă, conform actului adițional, exista și pentru data de 13 noiembrie 2007.
În cazul contractului de muncă pe perioadă determinată, expirarea duratei prevăzute în contract sau în actul adițional, coincide cu încetarea de drept a contractului fără să fie nevoie de nici o altă formalitate îndeplinită de părți, pentru că un asemenea contract este afectat de un termen extinctiv cert.
Cu privire la aplicarea art. 85 Codul muncii, obligația de informare a salariatului cu contract pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, subzistă fără nici o altă condiționare, indiferent dacă este vorba de oferta de angajare sau de oferta de servicii.
De altfel, acest mod de interpretare echivalează cu adăugare la lege însă, neîndeplinirea acestor obligații nu conduce la anularea deciziei de încetare a raporturilor de muncă, ci oferă salariatului dreptul de a avea acces la aceste locuri de muncă în condiții egale cu cele ale salariaților cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Reclamantul susține că actul adițional din 13.08.2007 a fost semnat la data de 6 noiembrie 2007, după înființarea sindicatului “”, la care reclamantul este secretar, deci ulterior încheierii acestuia.
Prin urmare, contractul inițial încheiat pe perioadă determinată, prin continuarea activității după împlinirea termenului s-ar fi transformat într-un contract de muncă pe perioadă nedeterminată; situație în care actul adițional din 13.08.2007 nu ar mai produce efecte deoarece contractul de muncă pe perioade nedeterminate nu se poare transforma într-un contract de muncă pe perioadă determinată.
Această susținere este infirmată de principiul libertății de voință care guvernează încheierea contractului de muncă.
Astfel, chiar semnat ulterior încheierii sale, actul adițional care conferă caracterul determinat al contractului de muncă își produce pe deplin efectele deoarece reprezintă voința părților și nu s-a dovedit că acest act a fost însușit de reclamant prin mijloace de viciere a consimțământului.
Față de cele ce preced, instanța a respins ca nefondată contestația.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acțiunii introductive, precum și acordarea daunelor morale de 30.000 lei, exercitarea acțiunii în regres de către Primăria municipiului Z împotriva conducătorului pârâtei și introducerea în cauză a acestei persoane.
În motivarea recursului s-au expus pe larg starea de fapt și istoricul evenimentelor care au generat conflictul de drepturi, nemulțumirea reclamantului față de conducătorul pârâtei, precum și demersurile efectuate de reclamant pentru rezolvarea litigiului.
De asemenea, s-a invocat, în esență, că nu s-a respectat legislația muncii, neacordându-i-se tichete de masă, conform Legii nr.142/1998 și fiind efectuate înregistrări greșite în carnetul său de muncă.
În privința fondului, reclamantul a susținut că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.81-83. muncii.
Prin memorii ulterioare depuse în afara termenului de recurs, reclamantul și-a reiterat aceste susțineri (16 – 31.01.2008; 28 – 19.02.2008; 30 – în ședința de judecată).
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în privința fondului s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Între părți s-a încheiat la data de 12.02.2007 un contract individual de muncă pe perioadă determinată (3 luni), care a fost prelungit de două ori pentru aceeași perioadă, prin actele adiționale nr.1 din 11.05.2007 și nr.3 din 13.08.2007.
Printr-un alt act adițional (nr.2 din 01.01.2007) a fost majorat salariul de încadrare al reclamantului.
În conformitate cu dispozițiile art.80 alin.3 Codul muncii “contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art.82 și de cel mult două ori consecutiv”.
De asemenea potrivit art.56 lit. j Codul muncii “contractul individual de muncă încetează de drept. la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată”.
Raportat la starea de fapt reținută, Curtea constată că pârâta a respectat dispozițiile legale citate, iar susținerile reclamantului referitoare la necunoașterea dispozițiilor legale în materie și a efectelor contractului individual de muncă pe durată determinată sunt infirmate pe de o parte de principiul conform căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, care este general obligatorie și adusă la cunoștința cetățenilor prin publicarea în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte de semnarea de către reclamant a actelor adiționale, a căror clauze sunt extrem de clare în privința datei la care încetează raporturile juridice de muncă.
De asemenea, chiar dacă s-ar accepta susținerea recurentului referitoare la încălcarea art.85 Codul muncii privind obligația de informare a angajatului pe perioadă determinată despre locurile vacante, Curtea de Apel reține că nerespectarea acestei obligații nu poate înfrânge regula încetării de drept a contractului pe durata determinată la expirare perioadei. Astfel, o atare omisiune a angajatorului nu permite prelungirea pentru a treia oară a contractului pe durată determinată sau transformarea acestuia în contract pe durată nedeterminată, având în vedere că dispozițiile art.80-85 Codul muncii enunță dispoziții imperative extrem de clare în acest sens, ci ar putea justifica eventual o acțiune prin care s-ar valorifica dreptul reclamantului de a accede la un post pe durată nedeterminată.
În privința celorlalte critici ale reclamantului Curtea constată că nu sunt pertinente și concludente (nemulțumirile sale față de conducătorul pârâtei), neavând legătură cu obiectul cauzei, după cum nici referirile la nerespectarea legislației muncii (neacordarea tichetelor de masă, efectuarea unor înregistrări greșite în carnetul de muncă) nu se regăsesc în obiectul acțiunii introductive.
De asemenea, cererile reclamantului de acordare a daunelor morale și de exercitare a unei acțiuni în regres sunt cereri noi formulate direct în recurs, contravenind așadar dispozițiilor art.316 raportat la art.294 alin.1 pr.civ.
Aceeași dispoziție legală împiedică extinderea cadrului procesual și la conducătorul pârâtei.
În fine, memoriile ulterioare termenului de recurs nu pot fi luate în considerare, deoarece criticile formulate nu se încadrează în termenul legal de recurs.
Pentru aceste considerente expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2359 din 03 decembrie 2007 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data 13 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – — – –
Red./
2 ex./28.03.2008
