Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.65/CM
Ședința publică din 17 februarie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă, cu sediul în B,-,. C, apart.80, sector 1, împotriva sentinței civile nr.725 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C-, -.8,.C, apart.27, județul C, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata reclamantă d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.-/16.02.2009, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul intimatei reclamante depune la dosar întâmpinare în două exemplare pentru a se comunica și recurentei pârâte și totodată susține că, având în vedere data când a fost angajată de clienta sa, nu a fost în măsură să respecte termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării.
Instanța întreabă pe apărătorul intimatei reclamante dacă aceasta a restituit bunurile primite de la recurenta pârâtă și de asemenea dacă a predat la serviciul al recurentei pârâte sumele încasate de la diverși clienți.
Apărătorul intimatei reclamantesusține că reclamantei nu i s-a solicitat de către recurenta pârâtă predarea bunurilor. Aceste bunuri se află la reclamantă, ce nu a fost notificată de către pârâtă, ci doar a fost anunțată telefonic. Reclamanta a fost de acord să restituie aceste bunuri, sens în care a anunțat pe pârâtă, însă aceasta nu s-a prezentat pentru a le lua. În ceea ce privește sumele de bani încasate de reclamantă de la diverși clienți, nu a fost în măsură să producă dovezi, însă știe din afirmațiile reclamantei că a predat aceste sume de bani la serviciul de al recurentei pârâte.
Menționează că se află în stare de judecată și nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri de depus.
Având cuvântul asupra recursului declarat de către recurenta pârâtă, apărătorul recurentei reclamante solicită respingerea acestuia, cu obligarea la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, sens în care depune la dosar chitanța nr.34/16.02.2009.
Cu privire la recursul recurentei pârâte susține următoarele:
– referitor la plata penalităților de întârziere – rezultă din probele administrate că angajatorul nu și-a respectat obligația de plată a salariului către reclamantă pentru prestată în conformitate cu disp.art.39 alin.1 lit.a și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii și punctul “J” din contractul individual de muncă ce prevede la pct.3 ” că în cazul întârzierilor plăților peste termenele stabilite în contract, angajatorul va plăti către salariat penalități de întârziere de 0,15 % pe zi pentru suma restantă ce o are de plătit salariatului”. În acest sens reclamanta a făcut dovezi la instanța de fond cu privire la nerespectarea termenului de plată și în mod corect i-au fost acordate penalitățile de întârziere;
– referitor la obligarea recurentei pârâte la plata contribuțiilor și impozitelor către bugetul de stat aferente veniturilor reclamantei, în mod corect instanța de fost a considerat că nu s-a făcut dovada achitării acestora;
– în ce privește cererea reconvențională, în mod corect instanța de fond a respins-o ca nefondată pe motivul neîndeplinirii elementelor ce atras răspunderea patrimonială a salariatului – în cauză inexistența prejudiciului;
– referitor la restituirea obiectelor de inventar în mod corect a reținut instanța că recurenta pârâtă nu a făcut dovada refuzului intimatei reclamante de a preda obiectele.
CURTEA:
Din actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a investit Tribunalul Constanța cu cererea prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL:
– constatarea nulității deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 4558/01.11.2006 prin nerespectarea disp. art. 74 m;
– repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării reclamantei în funcția deținută anterior;
– plata drepturilor salariale cuvenite pentru munca depusă și a celor premergătoare desfacerii contractului individual de muncă, pentru lunile martie aprilie, mai 2007;
– obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul;
– obligarea angajatorului la plata contribuțiilor și impozitelor bugetare;
– obligarea angajatorului la plata contravalorii folosinței locuinței personale a salariatului cu titlu de depozitare marfă, pe perioada 01.10.2006 până în prezent;
– compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2006 și 2007;
– plata compensațiilor prevăzute de art. 78 alin.1 din CCM la nivel național 2007-2011 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, a fost angajată la societatea pârâtă în funcția de reprezentant comercial.
Temeiul de drept al concedierii îl constituie art. 65, dar decizia emisă în considerarea acestui articol, a avut în vedere raportul de din data de 06.04.2007 și hotărârea AGA din data de 06.04.2007.
Reclamanta consideră că de fapt concedierea este colectivă în conformitate cu art. 68, dar nu a fost respectată procedura specifică, astfel că sunt incidente prevederile art. 76 m, iar sancțiunea este nulitatea absolută.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și plata cheltuielilor de judecată, precizând că în cauză nu a avut loc o concediere colectivă conform art. 68
Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8.701,21 ron pe care aceasta a încasat-o și nu a depus-o precum și compensarea sumelor datorate până la concurența celei mai mici, obligarea pârâtei la plata contravalorii unor bunuri care nu au fost predate de reclamantă, suma de 4.206 lei, bunurile fiind: un lap top Fujitsu Siemens Pro V 2305, imprimanta LQ -300 + telefon Nokia 1101, baterie și încărcător și plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta reconvenientă a precizat că bunurile a căror restituire se solicită, au fost predate reclamantei în vederea desfășurării activității dar aceasta nu le-a predat la încetarea activității sale, de asemenea a încasat sume de bani în numele pârâtei, pe care nu le-a predat unității, respectiv cele menționate în cerere.
În timpul judecării cauzei, reclamanta a precizat că înțelege să se judece numai cu privire la capetele de cerere privind plata drepturilor salariale pe perioada ianuarie -mai 2007, obligarea la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor de stat și cheltuielilor de judecată, renunțând la celelalte pretenții.
Prin sentința civilă nr. 725/C din 11.06.2008, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere privind: constatarea nulității deciziei nr.4558/1.11.2006, constatarea motivului de nulitate, constatarea efectelor nulității – repunerea părților în situația anterioară, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat și obligarea angajatorului la plata contravalorii folosinței locuinței personale a reclamantei.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada ianuarie 2007- mai 2007, cu penalități în sumă de 0,15% pe zi pentru suma restantă.
A fost obligată pârâta la plata contribuțiilor și impozitelor către bugetul de stat, aferente veniturilor reclamantei și la plata cheltuielilor de judecată – 600 lei reprezentând onorariu avocat.
A fost respinsă cererea reconvențională ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
Referitor la drepturile salariale instanța a constatat că pârata nu dovedit plata acestor drepturi, cu ștatele de plată semnate de salariat potrivit art. 39 alin. 1, art.40 m, astfel că, acțiunea este întemeiată sub acest aspect, sumele cuvenite urmând a fi achitate cu aplicarea de penalități de 0,15 % pe zi de întârziere.
Și cererea referitoare la plata contribuțiilor la bugetul de stat, este întemeiată deoarece pârâta reconvenientă nu a dovedit achitarea acestora, conf. art. 40 alin. 2 lit. f
În privința cererii reconvenționale, prin care pârâta a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a reclamantei prin obligarea acesteia la plata sumelor rezultate din vânzări, instanța de fond a constatat că chitanțele depuse dovedesc încasarea acestora de la diverși parteneri de afaceri pe seama societății, poartă ștampila și semnătura reprezentantului societății, astfel că nu rezultă înregistrarea unui prejudiciu în patrimoniul pârâtei.
În afara acestor chitanțe, nu s-au depus alte înscrisuri care să dovedească prejudiciul real, cert, determinat, astfel că deși se invocă o răspundere patrimonială a salariatului, nu se demonstrează ca fiind întrunite elementele esențiale ale răspunderii.
S-a mai reținut că, reconvenientă a demonstrat numai predarea echipamentelor IT și a telefonului mobil către reclamantă la datele de 19.07.2006 și respectiv 13.11.2006, nu și refuzul acesteia de a preda obiectele, ceea ce nu poate să conducă la instituirea obligației de restituire.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL care, in raport de dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 din codul d e procedură civilă, a invocat următoarele critici:
– În mod nelegal instanța de fond a obligat societatea la plata drepturilor salariale solicitate de reclamantă, aferente perioadei ianuarie-mai 2007 și penalități în sumă de 0,15%pe zi pentru suma restantă.
În contractul individual de muncă al reclamantei nu este prevăzută plata de penalități de întârziere în caz de întârziere la plată a obligațiilor salariale și mai mult decât atât, nu există un text legal care să prevadă cuantumul penalităților, astfel că recurenta consideră că în lipsa unui astfel de reper, instanța de fond nu putea stabili în sarcina acesteia plata de penalități.
– În mod greșit instanța a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă pentru a solicita obligarea recurentei la plata contribuțiilor și impozitelor la bugetul de stat deoarece titularul acestei creanțe nu este reclamanta ci Statul prin Ministerul Finanțelor.
– Cererea reconvențională a fost respinsă cu toate că s-a făcut dovada predării către reclamantă a unor bunuri necesare desfășurării activității, iar aceasta nu le-a restituit odată cu încetarea contractului său de muncă.
De asemenea sumele încasate în numele societății și nerestituite,în valoare de 8.701,21 reprezintă prejudiciul societății și reclamanta trebuia obligată la restituire în condițiile în care s-a făcut dovada acestuia.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii capătului de cerere formulat de reclamantă cu privire la plata de penalități de întârziere și a contribuțiilor la bugetul de stat precum și admiterea cererii reconvenționale în totalitate.
Intimata reclamantă și-a precizat poziția procesuală cu ocazia închiderii dezbaterilor și a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât recurenta nu a făcut dovada susținerilor sale.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este în parte întemeiat.
– Prima critică formulată de recurentă nu poate fi reținută având în vedere că pentru drepturile salariale cuvenite reclamantei în perioada ianuarie-mai 2007 nu s-au depus niciun fel de dovezi din care să rezulte că s-a făcut plata salariului datorat pentru acea perioadă.
Așa cum a reținut si instanța de fond, o astfel de dovadă se face cu înscrisuri, respectiv statele de plată semnate de salariat sau extras de cont din care să rezulte că salariul a fost virat pe card, iar aceste înscrisuri nu au fost depuse nici la instanța de fond și nici cu ocazia soluționării recursului.
Cât privește obligația de a plăti penalități de întârziere în caz de întârziere a plății acestor drepturi, criticile recurentei sunt de asemenea nefondate deoarece, chiar în contractul individual de muncă al reclamantei a fost înserată o astfel de clauză pe care recurenta nu o mai recunoaște la acest moment.
Astfel, la art. II litera “j” din acest contract s-a prevăzut: “în cazul întârzierii cu mai mult de 30 de zile peste termenele stabilite în prezentul contract, angajatorul va plăti către salariat penalități de întârziere de 0,15% pe zi pentru suma restantă ce o are de plătit salariatului, care curg din a 30-zi de întârziere până la data plății efective, fără a putea depăși cuantumul sumei datorare”.
Prin urmare există temei legal pentru aceste penalități în condițiile în care cu ocazia negocierii condițiilor de angajare chiar angajatorul și-a asumat o astfel de obligație iar convenția are putere de lege între părțile care au semnat-
– Intimata reclamantă are calitate procesuală activă în capătul de cerere privind obligarea la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale și a impozitului datorat la bugetul de stat, în numele său de către angajator, deoarece aceste sume i-au fost reținute din salariu, iar omisiunea angajatorului de a le vira o afectează în condițiile în care se iau în calcul pentru calcularea pensiei, numai perioadele contributive. Pentru aceste considerente, și cea de a 2-a critică va fi respinsă ca nefondată.
– În ce privește ultima critică, care vizează soluționarea cererii reconvenționale, este de reținut faptul că, la data încheierii contractului de muncă, reclamanta s-a obligat să îndeplinească funcția de “reprezentant comercial”.
Pentru exercitarea acestei funcții, angajatorul i-a pus la dispoziție, conform proceselor verbale încheiate la 19.07.2006 următoarele bunuri: un telefon “Nokia 1101”, laptop “Fujitsu Siemens Pro “, imprimantă ” 300″, ca- adaptor mașină.
Intimata a solicitat obligarea reclamantei la restituirea bunurilor și cererea nu putea fi dovedită decât cu înscrisurile care atestau predarea bunurilor.
În cazul în care, reclamanta ar fi predat respectivele bunuri, cădea în sarcina acesteia obligația de a face dovada, cu procesul verbal de restituire sau plată a c/val. lor.
În lipsa unor astfel de dovezi, Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță a respins cererea reconvenientei, prejudiciul suferit de aceasta fiind probat cu înscrisurile depuse iar vinovăția reclamantei rezultă din fapta acesteia de a păstra bunuri care nu-i aparțin și care i-au fost date numai pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Sub acest aspect, hotărârea primei instanțe urmează a fi reformată în sensul admiterii acestui capăt de cerere și obligarea reclamantei de a restitui bunurile solicitate de recurenta – reconvenientă.
Cât privește cererea recurentei de a obliga fostul salariat la restituirea sumelor încasate de acesta în numele societății, Curtea apreciază că sub acest aspect, nu s-au făcut niciun fel de dovezi deoarece chitanțele depuse la dosar nu fac dovada însușirii sumelor în litigiu de către reclamantă, cu atât mai mult cu cât, pe ele apare ca beneficiar al sumelor, chiar firma recurentă.
De altfel chitanțele la care se face referire, au fost încheiate în 15-16 si 24 februarie 2007 iar decizia de desfacere a contractului de muncă este din 12 februarie.
. că, dacă în perioada de preaviz, salariatul a continuat să vândă produse ale firmei, aceasta din urmă putea cu ocazia încheierii fișei de lichidare să verifice datoriile salariatului către firmă, să i le aducă la cunoștință și să le consemneze într-un înscris, care să ateste existența debitului precum și poziția salariatului față de această împrejurare, ceea ce nu s-a făcut.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că și acest capăt de cerere a fost corect soluționat de prima instanță.
Având în vedere că numai una din critici a fost întemeiată urmează ca în baza disp. art. 312 cod procedură civilă, sa fie admis recursul și modificată în parte sentința atacată, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă, cu sediul în B,-,. C, apart.80, sector 1, împotriva sentinței civile nr.725 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C-, -.8,. C, apart.27, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că, admite în parte cererea reconvențională.
Obligă reclamanta pârâtă la predarea bunurilor primite prin procesul-verbal de inventariere întocmit la data de 13.XI.2006.
Menținerea restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 Februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
– – – – –
Grefier,
– –
Jud. fond – –
Red. Jud. /27.02.2009
Tehnored.gref./4ex./2.03.2009
