Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 654/CM
Ședința publică din 20 august 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Irina Bondoc
Grefier – – –
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta – pârâtă SC -, cu sediul în – 34, împotriva sentinței civile nr. 490/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul – reclamant, domiciliat în,-, având ca obiectcontestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta – , în baza delegației depuse la dosarul cauzei, iar pentru intimatul reclamant, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 7, emisă de Baroul B, pe care o depune la dosar (și, în anexă, chitanța nr. 30 din 01 iulie 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 600 lei).
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Se învederează că la termenul de judecată anterior în mod greșit s-a constatat că termenul pentru pregătirea apărării a fost solicitat de contestator.
Instanța, verificând, dispune în acest sens îndreptarea încheierii de ședință din data de 16 iulie 2008.
Apărătorul intimatului reclamant depune la dosar concluzii scrise.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată, cu consecința menținerii deciziei de concediere pentru motivele pe larg expuse în cererea de recurs.
Învederează că soluția instanței de fond nu este în concordanță cu materialul probator administrat în cauză și nu are suport faptic obiectiv.
Arată că în motivarea soluției – pag. 5 a sentzinței – se afirmă că este vorba de obiecte contrafăcute, confiscate în vederea distrugerii, care nu mai au nici o valoare economică și nu aparțin nimănui, fiind confiscate, deci în custodia organelor vamale .
Precizează că, de fapt, măsura distrugerii este prevăzută nu pentru că bunurile nu au nici o valoare economică, ci pentru că sunt rezultatul unor activități interzise.
În cauză, s-a dovedit faptul că mărfurile contrafăcute aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală. Astfel, pantofii sport purtau sigla mărfii și mențiunea SPORT.
Este de părere că, printr-o interpretare vădit favorizantă reclamantului, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică care poate crea un precedent deosebit de periculos.
Solicită instanței de recurs să constate că în nici o împrejurare reclamantul nu a declarat că a găsit abandonate bunurile, așa cum se motivează de instanța de fond. Iar pentru astfel de situații, a fost instituită prin lege obligația de predare a bunului găsit.
Chiar dacă instanța de recurs ar primi declarația reclamantului potrivit cu care vameșul ne-a spus că cinci colete sunt ale noastre și putem să le luăm, fapta tot are caracter penal, deoarece containerul cu mărfuri contrafăcute se afla în custodia
are obligația păstrării și conservării mărfurilor primite până la definitivarea procedurilor juridice.
Mai arată că, la fila 143 se află adresa nr. 332.107 din 18 ianuarie 2008, emisă de Secția Regională de Poliție Transporturi C, Biroul Cercetări Penale prin care, la alin.2, se comunică că în cauză a fost începută urmărirea penală la data de 08 ianuarie 2008, măsură confirmată de către procurorul care supraveghează urmărirea penală în cauză, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanț a .
Învederează că nu cunoaște pentru care motiv instanța de fond nu a avut în vedere și acest răspuns care este ulterior datei de 11 decembrie 2007, când a fost emis răspunsul Poliției, nr. – – fila 91.
Concluzionând, arată că s-a făcut dovada că fapta a fost săvârșită de reclamantul care se afla în raport de muncă cu în baza contractului individual de muncă; că fapta prin care s-au încălcat obligațiile de muncă este ilicită, încălcându-se obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă. Abaterea disciplinară, respectiv încălcarea obligației de a nu sustrage are urmări dăunătoare, în sensul că a prejudiciat și prejudiciază ordinea interioară, buna desfășurare a procesului de muncă, imaginea Reclamantul a încălcat obligația din vina sa.
Apărătorul intimatului reclamant, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Învederează că, analizând starea de fapt, astfel cum rezultă din materialul probator, se poate observa că nu se poate compara fapta de sustragere de bunuri cu fapta săvârșită de intimat, de nu refuza primirea unor bunuri oferite, cu mențiunea expresă din partea celui care le-a oferit, că oricum bunurile sunt confiscate și urmează să fie distruse .
Consideră că gradul de pericol nu este nici pe departe asemănător cu sustragerea de bunuri.
Arată că a demonstrat faptul că marfa a fost oferită de vameșul.
Concluzionând, arată că, observând că nu se poate reproșa salariatului că a sustras aceste bunuri și având în vedere dispozițiile contractului colectiv de muncă pe unitate, art. 183 care arată că faptele prevăzute la acest articol conduc direct la desfacerea contractului individual de muncă, automat pentru alte abateri disciplinare trebuiau aplicate criteriile de individualizare a faptei, iar aplicarea sancțiunii disciplinare trebuia să se facă în mod progresiv, iar nu direct prin aplicarea celei mai grave dintre sancțiuni.
Instanța de fond, administrând nemijlocit probele, observat în mod corect diferența dintre fapta săvârșită de salariat și fapta imputată, pronunțând în acest sens o hotărâre temeinică și legală pe care solicită să fie menținută.
CURTEA
Asupra recursului civil de ață:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul a contestat decizia nr. 10087/22.08.2007 emisă de pârâta SC – C, solicitând anularea acesteia, eventual cu aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, reintegrarea în muncă și plata drepturilor salariale și a tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat ca salariat, actualizate cu rata inflației de la desfacerea contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
În motivare a arătat că prin decizia contestată a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, în mod greșit reținându-se în sarcina sa încălcarea art.183 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art.9 din Regulamentul de ordine interioară întrucât nu a săvârșit fapta de sustragere a unor pantofi și nu s-a consemnat în decizia de sancționare. A mai arătat că, în data de 26.07.2007 a descărcat mai multe containere pentru verificarea vamală iar în cazul unui container, lucrătorul vamal a descoperit marfă contrafăcută, declarând că aceasta trebuie distrusă. În acest context acesta ar fi lăsat de o parte mai multe perechi de pantofi pentru copii pe care să îi ia cei patru docheri. Aceste perechi de pantofi au fost luate de reclamant pentru că acesta deținea un autoturism, în această situație fiind surprins cu bunurile asupra sa la poarta de acces în port nr. 5. Reclamantul a opinat că nu poate fi vorba de o sustragere de bunuri și chiar dacă s-ar considera astfel, gradul redus de vinovăție justifică o sancțiune mai puțin drastică.
Reclamantul a mai invocat împrejurarea că sancțiunea i s-a aplicat în perioada concediului de odihnă, apărare cu privire la care nu a mai insistat în contextul probelor administrate, astfel cum a arătat apărătorul său la termenul din 16.04.08, în concluziile asupra fondului, astfel că acest motiv nu va mai fi analizat.
În sfârșit, reclamantul a arătat că doar în cazul său s-a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă, ceilalți trei colegi beneficiind de clemență.
În drept a invocat art.266 din Codul Muncii, susținându-se încălcarea acestuia precum și a art.75 din contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 184 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
S-a anexat decizia contestată și extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin sentința civilă nr.490/22.04.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamantul și a anulat decizia nr.10087/22.08.2007 emisă de pârâta Socep.
A fost reintegrat contestatorul pe funcția deținută anterior, cu consecința obligării pârâtei angajatoare la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei: 23.08.2007 până la reintegrarea efectivă a reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamantul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa. Bunurile pe care și le-a însușit nu au valoare economică, fiind obiecte contrafăcute, ele urmau a fi distruse, situație în care nu s-a creat unității angajatoare nici un prejudiciu material.
S-a mai reținut că fapta reclamantului de a se afla în posesia unor bunuri pentru care nu poate justifica proveniența nu poate angaja răspunderea disciplinară a reclamantului, cu atât mai mult cu cât față de reclamant nu a început urmărirea penală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs SC – C, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a reținut că cele 79 perechi pantofi sport găsite în posesia reclamantului constituie “obiecte contrafăcute, confiscați în vederea distrugerii, care nu mai au nici o valoare economică și nu aparțin nimănui, fiind confiscate, deci în custodia organelor vamale”, în realitate măsura distrugerii acestora putea fi dispusă nu pentru că bunurile nu au valoare economică, ci pentru că sunt rezultatul unor activități interzise.
– Din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că bunurile nu au fost găsite de către reclamant, ci acestea se aflau în custodia, și au fost însușite fără nici un drept de către contestator, fapta sa având caracterul unei abateri grave, sancționată conform art. 18o din CCM pe unitate, cu desfacerea contractului de muncă.
– Instanța de fond a reținut greșit că față de reclamant nu a început urmărirea penală, din adresa nr.332.107/18.01.2008 emisă de Secția Regională de Poliție Transporturi C, act depus la dosarul de fond – rezultând că în cauză a început urmărirea penală față de reclamant la data de 8.01.2008.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport cu criticile intimatei SC – C se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.10087/22.08.2007 emisă de SC – C s-a dispus începând cu data de 23.08.2007 încetarea contractului individual de muncă nr.36529/23.10.2003 al reclamantului, în temeiul art.58 coroborat cu art. 61 lit.a) Codul Muncii.
În sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea unei abateri disciplinare grave – sustragerea unui număr de 79 pantofi sport – bunuri aflate în custodia SC – C, faptă încadrată în prevederile art. 183 CCM pe unitate și art. 9 din Regulamentul intern.
Conform dispozițiilor art. 61 lit.c Codul Muncii concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul săvârșește o abatere gravă sau abateri repetate, nu numai de la disciplina muncii ci și de la regulile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern. Este vorba de încălcarea obligațiilor generale și specifice ale salariaților, legate de prestarea muncii, subordonarea ierarhică, de respectarea normelor de comportare în cadrul colectivului de muncă.
Codul Muncii nu definește și nu enumeră abaterile grave, dar ele pot fi stabilite prin contractele colective de muncă sau regulamentele interne; o atare calificare fiind făcută de la caz la caz de angajator.
Conform dispozițiilor art. 183 din CCM la nivelul unității SC – C, constituie abatere gravă ce ” duce direct la desfacerea contractului de muncă, sustragerea de bunuri aparținând societății sau terților, indiferent de valoare.
În cauză de reține că reclamantul și-a însușit fără drept și ulterior a intenționat să le scoată din unitate, 79 perechi de pantofi sport, aflate într-un container la vămuirea căruia a asistat.
Conform procesului verbal de custodie încheiat la data de 26.07.2007, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale a predat către SC – containerul –5 în care s-au depozitat cele 19.440 perechi de încălțăminte sport, cu fețe din înlocuitor, având semnul figurativ “”. Conform acestui înscris SC – avea obligația păstrării și conservării mărfurilor primite până la definitivarea procedurilor judiciare.
Instanța de fond a reținut fără temei legal că bunurile găsite în posesia reclamantului și care făceau parte din lotul de încălțăminte predat prin procesul verbal mai sus menționat, în custodia SC -, erau lipsite de valoare economică și puteau fi însușite de persoanele care au participat la descărcarea și inventarierea lor, printre care și reclamantul.
Conform dispozițiilor art. 16 din Legea 344/29.11.2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării dreptului de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, mărfurile contrafăcute care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală pot fidistrusesaupredatecu titlu gratuit, în funcție de natura bunurilor, către instituțiile din domeniul ocrotirii sociale, organizații non – profitcu caracter umanitar, asociații sau cluburi sportive,dacă există acordul scris al titularuluidreptului și dacă mărfurile sunt apte pentru consumul sau uzul persoanelor fizice, cu condiția de a nu fi comercializate.
Se reține astfel că este întemeiată critica recurentei sub acest aspect, bunurile găsite în posesia reclamantului nu erau lipsite de valoare economică, ci s-au lăsat în custodia recurentei până la definitivarea procedurilor juridice, în urma cărora urma să se decidă distrugerea sau predarea cu titlu gratuit beneficiarilor reglementați la art.16 din Legea 344/2005.
Un argument în acest sens îl constituie și faptul că împotriva intimatului a fost începută urmărirea penală la data de 8.01.2008 pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a dispozițiilor privind operațiunile de import – export prevăzute și pedepsite de art. 302 Cod penal(adresa nr.-/18.01.2007 emisă de – Secția Regională de Poliție Transporturi C – fila 143 dosar fond).
Din relațiile furnizate de organul de cercetare penală rezultă că cele 79 perechi pantofi sport identificate asupra reclamantului prezintă caracteristici comune cu perechile de pantof sport, model de comparație din containerul nr.–5, primit de lucrătorul vamal și predat în custodia SC –
Susținerea reclamantului în sensul că cele 79 perechi pantofi sport i-au fost dăruite de către lucrătorul vamal, iar nu sustrase de către reclamant, este infirmată de declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 144, 124).
Astfel, lucrătorul vamal a declarat că cei 4 docheri, între care și reclamantul, au ajutat la descărcarea containerului pentru realizarea operațiunilor de vămuire, iar după inventarierea mărfii s-a procedat la reintroducerea mărfii în container, operațiunea fiind supravegheată de gestionarul angajat al A, care prelua bunurile în custodie. Martorul a arătat că nu a predat reclamantului cele 79 perechi sport, pentru că nu avea dreptul de a dispune de aceste bunuri, marfa fiind luată în custodie de SC -.
Martorul susține că în timp ce se descărcau cutiile, a auzit o voce care spunea că este posibil să le revină și docherilor o parte din pantofi, dar nu cunoaște cine a emis această ipoteză și nici nu confirmă susținerea reclamantului, în sensul că lucrătorul vamal le-a dăruit celor 4 docheri 79 perechi pantofi sport.
Curtea reține că și în ipoteza în care lucrătorul vamal le-ar fi spus reclamanților că pot să-și însușească bunurile existente în container, reclamantul nu poate fi exonerat de răspundere, acesta cunoscând îndatoririle de serviciu ce îi reveneau cu privire la mărfurile pe care le manipula în calitate de docher, cât și faptul că bunurile nu erau proprietatea lucrătorului vamal ci în custodia SC -, al cărui salariat era reclamantul.
Deși era prezent la încărcarea containerului și un gestionar – salariat al SC -, care a preluat bunurile în custodie, reclamantul nu a solicitat acordul acestuia pentru a-și însuși bunurile – apreciate de el ca fiind fără valoare economică – și nici nu a solicitat relații cu privire la regimul acestor bunuri,
Față de întregul material probator administrat în cauză, se reține că reclamantul și-a însușit o parte din bunurile aflate în custodia SC -, conform procesului verbal de custodie din 26.07.2007 și a încercat să le scoată din incinta Port C, fără acordul SC -.
Fapta se încadrează în dispozițiile art.183 din CCM la nivel de unitate, sustragerea bunurilor aflate în custodia recurentei fiind corect sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 304 Cod procedură civilă se va admite recursul și se va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul respingerii contestației ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta – pârâtă SC -, cu sediul în – 34, împotriva sentinței civile nr. 490/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul – reclamant, domiciliat în,-, având ca obiectcontestație decizie de concediere.
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii contestației ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.08.2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
– –
Jud.fond:;
Red.dec.- jud. /2.09.2008
– gref.
08.09.2008/2 ex.
