Contestație decizie de concediere. Decizia 655/2008. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

– Secția civilă mixtă –

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 655/R/2008

Ședința publică din 22 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Bocșe Elena JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

PREȘEDINTE: Bocșe Elena

JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel R –

Grefier: – –

Pe rol este pentru azi soluționarea recursurilor civile introduse de pârâta SC SA Codrului- în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Codrului- Județul SMî mpotriva sentințelor civile nr. 921/D din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- și respectiv 1202 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentei pârâte avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 124 din 28 martie 2008 emisă de Baroul Satu Mare – Cabinet individual și reprezentantul intimatului în baza împuternicirii depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.-

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbrat, după care:

Reprezentantul intimatului arată că nu i-au fost comunicate motivele de recurs înregistrate la instanță la data de 10 decembrie 2007.

Reprezentantul recurentei arată că într-adevăr au formulat două recursuri împotriva ambelor sentințe pronunțate în cauză.

Se comunică exemplar din motivele de recurs înregistrat la data de 10 decembrie 2007, reprezentantului intimatului.

Părțile, nu solicită alte probe.

Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului, reprezentanților părților.

Reprezentantul recurentei pârâte susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, în principal casarea hotărârii cu trimitere pentru rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii pentru motivele de recurs susținute oral, depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursurilor formulate de pârâtă împotriva ambelor sentințe atacate ca fiind nefondate, menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale potrivit concluziilor scrise pe care le depune la dosar, cu cheltuieli de judecată suma de 774, 8 lei reprezentând cheltuielile de transport la instanță la cele două termene de judecată, depunând în acest sens la dosar două copii ordine de deplasare și copie contract individual de muncă.

Curtea de Apel

deliberând:

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 921/D din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost admisă excepția nulității absolute a dispozițiilor de concediere,

A fost admisă acțiunea reclamanților:, ROMI, ROMI, G, G, reprezentați de Sindicatul Codrului, cu sediul în Codrului,-, jud.S M, împotriva pârâtei SC SA, cu sediul în Codrului,-, jud.S M,

S-a constatat nulitatea absolută a deciziilor cu numerele: 5/27.06.2007; 6/27.06.2007; 8/27.06.2007; 12/27.06.2007; 14/27.06.2007; 15/27.06.2007; 16/27.06.2007; 17/27.06.2007; 19/27.06.2007; 20/27.06.2007; 22/27.06.2007; 23/27.06.2007; 24/27.06.2007; 25/27.06.2007; 26/27.06.2007; 28/27.06.2007; 30/27.06.2007; 33/27.06.2007; 34/27.06.2007; 35/27.06.2007; 37/27.06.2007; 42/27.06.2007; 43/27.06.2007; 44/27.06.2007; 45/27.06.2007; 46/27.06.2007; 49/27.06.2007; 50/27.06.2007; 51/27.06.2007; 53/27.06.2007; 58/27.06.2007; 59/27.06.2007; 60/27.06.2007; 61/27.06.2007; 66/27.06.2007; 67/27.06.2007; 69/27.06.2007; 71/27.06.2007; 72/27.06.2007; 73/27.06.2007; 74/27.06.2007; 75/27.06.2007; 76/27.06.2007; 77/27.06.2007; 78/27.06.2007.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în cuprinsul deciziilor de concediere pârâta a menționat, în fiecare caz, că “în urma cercetării disciplinare prealabile reclamantul nu a putut aduce argumente exoneratoare de răspundere”.

S-a apreciat că această mențiune nu a satisfăcut exigențele dispoziției cuprinse în art.268 pct.2 lit.c Codul muncii.

Formularea generică și aparent subiectivă nu prezintă în fapt motivele pentru care apărările formulate au fost înlăturate, respectiv motivele pentru care apărările formulate nu au fost exoneratoare de răspundere.

Ca urmare, s-a apreciat că, potrivit art.76 Codul muncii rap.la art.268 pct.2 lit.c Codul muncii, excepția invocată a fost întemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1202/D din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost admisă acțiunea reclamanților, ROMI, ROMI, G, G, reprezentați de SINDICATUL, cu sediul în Codrului,-, jud.S M, formulată împotriva pârâtei SC SA, cu sediul în Codrului,-, jud.S

A fost completată sentința civilă nr.921/D/2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, astfel:

A fost obligată pârâta să-i reîncadreze pe reclamanți pe posturile deținute anterior desfacerii contractelor individuale de muncă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale de care au fost privați în perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului individual de muncă și data reîncadrării.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut pe de o parte, că, prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat, alături de anularea deciziilor de concediere, și reîncadrarea lor pe posturile deținute anterior desfacerii contractelor individuale de muncă, precum și plata drepturilor salariale conform salariilor de încadrare plus sporurile aferente, pentru perioada întreruptă (fila nr.1 din dosar) și, pe de altă parte, că, prin sentința civilă nr.921/D/01.10.2007, în urma admiterii excepției nulității absolute a dispozițiilor de concediere, s-a constatat nulitatea dispozițiilor de desfacere a contractelor individuale de muncă.

În mod evident, din compararea cererilor cu care reclamanții au investit tribunalul cu dispozitivul hotărârii, a rezultat că instanța, atunci când a adoptat sentința civilă nr.921/2007, a omis să se pronunțe asupra celor două capete de cerere subsecvente cererii de invalidare a dispozițiilor de concediere.

În consecință, pretenția părților reclamante de completare a dispozitivului hotărârii judecătorești a fost justificată și a urmat a fi dispusă în virtutea disp.art.281 ind.2 alin.1 Cod procedură civilă, text în conformitate cu care, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel sau recurs, după caz.

Analizând cererile reclamanților de reîncadrare a lor în funcțiile avute anterior concedierii și aceea prin care se solicită plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți pe perioada cuprinsă între momentul concedierii și momentul reintegrării efective, tribunalul le-a apreciat ca fiind întemeiate, întrucât ele reprezintă consecința directă și firească a invalidării dispozițiilor de concediere. În acest sens, tribunalul a reținut incidența disp.art.78 Codul muncii, potrivit cărora, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, și, la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii a repus părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.

Împotriva acestor sentințe, în termen a declarat recurs pârâta – recurentă SC SA Codrului, solicitând în principal casarea hotărârii cu trimitere pentru rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a constatat nulitatea absolută a deciziilor de desfacere a contractelor de muncă ale reclamanților, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de aceștia în timpul cercetării disciplinare constând în refuzul acestora de a da minime explicații întemeiate pentru întreruperea lucrului ori neprezentarea la lucru.

Pe de altă parte, reîncadrarea în funcția deținută anterior, dispusă de instanță prin completarea hotărârii, nu mai este oricum posibilă, ca urmare a opririi producției din vina reclamanților.

În drept, invocă disp. Codului muncii.

Intimatul, Sindicatul Codrului, în reprezentarea membrilor de sindicat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Verificând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Tribunalul a dat o interpretare excesiv de restrictivă dispozițiilor art. 268 din Codul muncii.

Astfel, din examinarea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă respectiv a proceselor verbale de cercetare disciplinară rezultă că reclamanții nu s-au prezentat la convocarea făcută de comisia de cercetare disciplinară trimițând doar note explicative, formulate pe același tipar, argumentele aduse prin aceste note fiind considerate de conducerea societății neexoneratoare de răspundere.

Față de cele mai sus reținute, în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu au fost satisfăcute exigențele dispoziției cuprinse în art. 268 pct. 2 lit c din Codul muncii.

Întrucât cauza a fost soluționată pe excepție, fără cercetarea fondului Curtea urmează în temeiul art. 304/1 și art. 312 alin. 1 și 5 Cod pr. civilă, să admită recursul și să caseze hotărârea atacată cu trimitere pentru rejudecare în fond la Tribunalul Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondate recursurile declarate de pârâta SC SA Codrului- în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Codrului- Județul SMî mpotriva sentințelor civile nr. 921/D din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

– – – – R – – –

Red.dec.PV

05.05.2008.

Jud fond –

Dact IM/2 ex./06.05.2008.