Dosar nr-
Dosar nr-
ROMÂNIA
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 663/CM
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, b-dul 1 – 2. nr. 3, – 170,. B,. 2,. 25, județul C, împotriva sentinței civile nr. 228/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “”, cu sediul în Port, 54, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta reclamantă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 40932 din 21.07.2009, iar pentru intimata pârâtă, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/5.10.2009.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, după care:
Fiind întrebați, pe rând, apărătorul recurentei reclamante și apărătorul intimatei pârâte precizează că nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că părțile au declarat că nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală atunci când a soluționat capătul de cerere vizând anularea deciziei de concediere, întrucât în mod greșit a reținut că intimata a respectat procedura prevăzută atât de art.69 din Codul muncii dar și prevederile cuprinse în art. 81 alin.1 litera b) din Contractul colectiv de Muncă transporturi, încheiat pentru anii 2008 – 2010, apreciind în mod greșit că sindicatul trebuia doar informat în legătură cu măsura reorganizării.
Precizează apărătorul recurentei reclamante că sindicatul a comunicat și propuneri pentru a se reduce numărul persoanelor vizate prin această restructurare și metode de reducere a cheltuielilor, însă răspunsul dat de Administrație la aceste propuneri a fost răuvoitor și nemotivat, încălcându-se prevederile art. 71 Codul muncii ce obliga angajatorul la a motiva răspunsul dat propunerii formulate de sindicat.
Aprecierea instanței că au fost respectate dispozițiile art. 65 alin.2 Codul muncii, o consideră în totală contradictorie cu cerințele impuse de acest articol care stabilește că desființarea postului pentru a fi legală, trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Mai arată apărătorul recurentei reclamante că în mod greșit instanța a apreciat că denunțarea contractului colectiv de muncă s-a produs în termen, căci cele 30 de zile pentru denunțare trebuie calculate prin raportare la data prevăzută în contract, respectiv 31.08.2008, ca fiind data până la care contractul este valabil și nu data de 27.09.2007, aceasta fiind data înregistrării.
Referitor la capătul de cerere ce vizează plata dispatch-ului pe perioada mai 2005 – iunie 2008 solicită să se observe că instanța nu a tranșat clar și fără echivoc această solicitare. Singura repartizare a dispatch-ului a vizat semestrul I 2005 iar începând cu anul 2006 nu s-a mai vrut să se cuprindă o clauză.
Apărătorul recurentei solicită să se aibă în vedere și practica recentă a tribunalului și să fie admisă acțiunea, să fie obligată intimata să plătească sumele cu titlu de dispatch și a cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei, având cuvântul precizează că sindicatul a fost informat, așa cum rezultă din procesul verbal din data de 31.03.2008 încheiat între intimată și sindicat.
Precizează apărătorul intimatei că la data de 03.03.2008 intimata a inițiat consultările cu sindicatul în sensul art. 69 din Codul muncii prin notificarea înregistrată cu nr.2358/03.03.2008. În aceeași zi notificarea a fost înregistrată și la ITM – C și la AJOFM
Reclamanta în mod greșit reține că noile termene propuse să curgă de la data addendum-ului având în vedere că în cuprinsul acestuia este clar menționat că acestea curg de la data notificării.
Apărătorul intimatei precizează că cererile reclamantei referitoare la obligarea intimatei la plata drepturilor bănești sunt nefondate, deoarece contractul colectiv de muncă pe care reclamantul își întemeiază aceste drepturi și-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007, anterior momentului în care drepturile solicitate de reclamantă ar fi putut lua naștere dacă respectivul contract ar mai fi fost în vigoare.
Pentru motivele arătate și detaliate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, apărătorul intimatei solicită respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Cu privire la recursul de față, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a chemat in judecată C pentru ca in ba a unei hotărâri judecătorești să se dispună:
– anularea deciziei nr.350/06.05.2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă și ca urmare a acestui fapt, reintegrarea în funcția avută anterior, cu plata drepturilor pentru perioada ulterioară desfacerii contractului și până la reintegrarea în funcție, reactualizate și majorate cu rata inflației;
– plata, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, a 10 salarii medii /societate, ca diferență plată salarii compensatorii neacordate;
– plata sumelor reprezentând prima de Paște si C, de ziua lucrătorului portuar și a primei de vacanță;
– plata sumei reprezentând dispatch pe ultimii 3 ani;
– plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
Decizia de concediere a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfășurat la SC SA, in perioada 03.03.2008-06.06.2008, insă această procedură de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor legale incidente și fără o analiza corectă și temeinică a situației.
Au fost încălcate prevederile art. 69 Codul muncii coroborat cu art. 79 CCM, care impuneau obligația unei proceduri prealabile de consultare cu partenerii sociali, întrucât notificarea prin care s-a anunțat începerea procedurii concedierii colective a fost înaintată organizației sindicale în data de 03.03.2008 cu toate ca, decizia de concediere a unui număr de angajați si de desființare a unor posturi a fost luată la data de 26.02.2008, intr-o ședință a Consiliului de Administrație la care președintele sindicatului nu a fost invitat.
Au fost ignorate de asemenea prevederile art. 79 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel național si cele ale art. 81 alin.1 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi, prevederi care stabilesc obligația Consiliului de Administrație de a analiza toate obiecțiile si propunerile înaintate de sindicat. S-a mai susținut că măsura desființării locului de muncă nu este efectivă si nu are la bază o cauză reală și serioasă, potrivit art.65 alin.2 Codul muncii, neputându-se vorbi de un declin financiar al societății pârâte câtă vreme de la venirea noii conduceri-aprilie 2007, au fost angajate mai multe persoane care au dublat personalul existent și care au avut nevoie să fie instruite de angajații existenți.
Cu privire la legalitatea măsurii concedierii, s-a susținut că cele doua categorii de factori avute in vedere-factori economici și factori specifici departamentului în care lucra nu au fost corect apreciate de societatea angajatoare. Cauzele reale care au dus la majorarea deficitului economic au fost managementul defectuos al noii conduceri, cheltuielile ridicate efectuate pentru salariile disproporționat de mari ale noilor angajați,pierderea unor clienți vechi ai societății care au migrat către alți operatori.
În aceste condiții, reintegrarea în funcție reprezintă repunere deplină a angajatului în situația anterioară desfacerii contractului individual de muncă, și este o consecința fireasca a anularii unei decizii de concediere ilegala.
In ce privește obligarea paratei la respectarea prevederilor art.72 din Contractul Colectiv de la nivel de Transporturi, in sensul constituirii comisiei pentru negocierea contractelor individuale de muncă și pentru angajații existenți in societate la data venirii noii conduceri, s-a arătat că in august 2007 au început negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă la nivel de unitate, negocieri întrerupte ca urmare a declanșării grevei generale. Aceste negocieri au fost reluate numai pentru salariații greviști care au renunțat la grevă, restul personalului rămânând cu contractele individuale de muncă nenegociate.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata primei de celeritate (dispatch money) pentru ultimii trei ani arătând că această obligație este stabilită prin CCM la nivel de unitate încheiat pentru anii 2006-2007 si prelungit in 2008 la art.7 pct.3, cat si prin CCM la nivel de ramură.
Totodată, in CCM la nivel de unitate s-a prevăzut și dreptul salariaților de a primi prima de vacanță, prima de Paște și de C, precum și ziua lucrătorului portuar, sume ce nu au fost acordate de societatea parata.
În cazul respingerii primului capăt de cerere, reclamanta a solicitat o plata compensatorie reprezentând contravaloarea a 6 salarii tarifare brute, conform art. 132 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul SC SA.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Prin note de ședință depuse la dosar reclamanta a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a directorului general al societății pârâte,susținând că din toate actele depuse la dosar rezultă că acesta a avut calitatea de administrator.
Prin încheierea interlocutorie din 08.10.2008 instanța a respins excepția invocată de pârâtă, constatând că directorul general se legitimează în calitate de reprezentant al societății prin decizia Consiliului de Administrație din data de 21.05.2008.
Prin sentința civilă nr.228/23.02.2009, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma datorată ca primă de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007-31.06.2007 și a respins celelalte pretenții al reclamantei, ca nefondate.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut, următoarele:
Reclamanta a ocupat funcția de inginer în cadrul Departamentului import – export al societății pârâte, în urma încheierii contractului individual de muncă ce a fost desfăcut prin decizia nr.350/06.05.2008 contestată în prezenta cauză.
Decizia de concediere contestată a fost motivată în drept pe art. 65 și 66 din Codul Muncii iar în fapt s-au reținut aspecte legate de necesitatea reorganizării societății care justifică scăderea gradului de ocupare a forței de munca angajate.
– u privire la încălcarea disp. art. 69 și art. 79 lit a-c din Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010,reclamanta a precizat că angajatorul nu a inițiat nici un fel de consultări cu sindicatul. Și din acest punct de vedere decizia este nulă.
Instanța a înlăturat această apărare deoarece legea impune angajatorului, conform art. 69 alin. 1 Codul muncii, doar obligația de a iniția consultări cu sindicatul sau după caz, cu reprezentanții salariaților cu privire la: metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, precum și la posibilitățile de atenuare a consecințelor concedierii.
Nici o dispoziție legală nu impune și nici nu sancționează cu nulitatea absolută situația invocată de către reclamantă anume, stabilirea de către angajator în forul de conducere și fără invitarea reprezentanților salariaților, a măsurilor de concediere colectivă.
Ceea ce reglementează disp. art. 69 Codul muncii este obligația informării sindicatului asupra intenției de realizare a unor concedieri colective, de a se iniția în acest sens consultări între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informațiilor necesare identificării soluțiilor iar aceasta obligație legală vine în concordanță cu cele statuate prin art. 70 și art. 711Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor scrise, care au fost îndeplinite în cauză.
Societatea pârâtă a comunicat Sindicatului Lucrătorilor, și Con otificare fondată pe disp. art. 69 alin. 2 Codul muncii la data de 03.03.2008, reprezentatul sindicatului primind sub semnătură acest înscris.
Între data primirii acestei notificări și cea emisă în condițiile art. 711Codul muncii ( înregistrată la instituții și primită de sindicat la 04.04.2008 ) sunt mai mult de 30 de zile calendaristice, norma de trimitere nefăcând distincție sub aspectul modalității de calcul (zile calendaristice sau zile lucrătoare).
– Cu privire la încălcarea disp. art. 71 Codul Munciis -a retinut ca aceste dispozitii prevad:, Angajatorul are obligația de a răspunde în scris și motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora,
Propunerile au fost înaintate și înregistrate sub nr. 3301/21.03.2008; prin decizia Consiliului de Administrație al SC SA din data de 26.03.2008 aceste propuneri au primit în urma analizării o soluționare defavorabilă, comunicată prin adresa nr. 3487/26.03.2008, sindicatului cu prezentarea punctuală a considerentelor patronatului.
Această apărare fondată pe disp. Art. 71 s-a respins ca nefondată.
-Cu privire la ignorarea disp. art. 79 lit. b din Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și art. 81 alin 1 lit b din CCM la nivel Transporturi instanța a apreciat ca această obligație a fost respectată de către patronat.
-Cu privire la aplicabilitatea art. 65 alin.2 din Codul Muncii vizând cauzele desființării locului de muncă, instanța a reținut că unitatea a anunțat închiderea unor capacități de producție din industria chimică din România, în condițiile în care peste 60% din activitatea societății se desfășoară în domeniul operării produselor chimice în Portul Un alt element care se susține că a influențat negativ activitatea societății este pierderea unor clienți tradiționali care au apelat la serviciile societăților concurente având în vedere că în perioada luna noiembrie 2007 nu s-a operat nici o navă iar în luna decembrie 2007 societatea a operat mărfuri la nivelul de 12% din volumul corespunzător lunii decembrie 2006. Din procesul verbal al Adunării generale a acționarilor societății din 14.04.2008 rezultă aprobarea situației financiare anuale pentru anul 2007 care evidențiază o pierdere de 5.615.926 lei.
Din aceste date, de altfel necontestate de partea adversă și necombătute prin vreo probă de către aceasta, rezultă cu evidență că societatea se afla într-o situație economică dificilă și ca urmare era necesar să ia măsuri de eficientizare a activității.
Desigur, participarea la grevă nu poate fi sancționată de angajator cu desfacerea contractului individual de muncă așa cum reiese în special din prevederile art. 252 din Codul Muncii dar și din alte prevederi legale ce garantează dreptul la grevă. Totuși, o grevă pe termen îndelungat poate avea consecințe economice grave pentru angajator, care nu pot fi ignorate, și care pot conduce la o situație economică și financiară a acestuia de natură să determine încetarea sau limitarea activității.
Față de reducerea activității societății pârâte se impunea în mod evident reducerea și a personalului administrativ dar și a personalului care participa la activitatea de exploatare a infrastructurii și mijloacelor tehnice existente. Pe de altă parte, este justificată decizia de creștere a gradului de tehnologizare a activității, în vederea scăderii costurilor pentru prestarea serviciilor și astfel creșterea competitivității societății în scopul redresării financiare.
Împrejurarea că situația economică și financiară precară a fost generată sau nu de managementul defectuos al actualei conduceri a societății, astfel cum se invocă prin acțiune nu poate fi analizată din perspectiva legalității și oportunității concedierii colective deoarece aceste aspecte țin de controlul exercitat în considerarea atribuțiilor legale de către sindicat, care nu are doar rolul de a negocia și semna contractul colectiv de muncă, dar și pe cel de a asigura protecția socială a salariaților și de a-și informa membrii asupra măsurilor preconizate de angajator.
S-a constatat astfel, că desființarea locurilor de muncă în procedura reorganizării activității a avut o cauză reală și serioasă.
Totodată, desființarea locului de munca ocupat de reclamantă a fost una efectivă, aspect care rezulta din examinarea organigramei pârâtei depusă la dosar potrivit cu care, întreg departamentul juridic a fost desființat iar societatea pârâtă a apelat la serviciile unor cabinete de avocatură pentru soluționarea problemelor de drept ce presupuneau specializarea intr-un anumit domeniu.
Pentru aceste considerentele s-a reținut că decizia de concediere nr.350/06.05.2008 este legală și temeinică.
In raport cu prevederile art. 78 din Codul Muncii au fost respinse ca nefondate și cererile privind reintegrarea în funcția ocupată anterior concedierii și cererea de acordare a drepturilor salariale de care nu a beneficiat reclamanta, după momentul desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea în funcție solicitată, reactualizate si majorate cu rata inflației.,
-Cât privește neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de a respecta art. 72 din Transport, în sensul constituirii comisiei pentru negocierea contractelor individuale de muncă și pentru angajații existenți în societate la momentul venirii noii conduceri, instanța a constatat că prin formularea acestui capăt de cerere reclamanta pune in discuție, împrejurări anterioare datei reorganizării.
Faptul că la data modificării structurii acționariatului noua conducere nu a înțeles să respecte obligația menționată ar fi putut eventual să determine sindicatul sa demareze aceste proceduri, necesare negocierii contractelor.
Pentru aceste considerentele instanța de fond a apreciat ca procedura concedierii colective nu a fost inițiată și derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei a fost legală și temeinică.
– Capetele de cerere care vizau obligarea societății la plata primei de C pe anul 2007 și a celei de Paști pe anul 2008, întemeiate pe prevederile art. 96 din CCM la nivel de unitate, au fost respinse avandu-se în vedere că pentru anul 2007, societății pârâte i-a fost aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 357/22.02.2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 14.04.2006.
De asemenea, pentru anul 2008, societății pârâte i-a fost aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 722/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008.
Reclamanta a susținut că CCM la nivel de unitate a fost înregistrat conform art. 25 din Legea nr. 130/1996 la data de 27.09.2006, dar părțile au semnat actul la 31.07.2006 și au convenit ca perioada de valabilitate a acestuia să fie până la 31.08.2007; prin urmare, în virtutea art. 7 alin. 3 din contract, intenția de denunțare a contractului făcută de reprezentanții patronatului cu mai puțin de 30 de zile calculate până la 31.08.2007, lipsește de eficiență acest demers, iar contractul colectiv este prorogat prin voința părților pentru încă un an.
Pârâta a susținut ca acest contract colectiv de muncă produce efecte, conform aceluiași text de lege, de la data înregistrării lui, iar potrivit art. 242 Codul muncii, acesta se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni; prin urmare, stabilirea valabilității contractului până la 31.08.2007 și implicit calculul celor 30 de zile de denunțare unilaterală prin raportare la data menționată nu sunt întemeiate. Contractul nu poate fi considerat a fi în vigoare câtă vreme sindicatul a declanșat conflictul de interese și greva generală.
În analiza acestor puncte de vedere instanța a considerat ca legal și temeinic cel dezvoltat de societatea pârâtă, deoarece:
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte pe anul 2006 – 2007 și înregistrat la C sub nr.19510/27.09.2006 prevede în art.7 alin. 1 că acesta este valabil pana la data de 31.08.2007.
În același timp prin alin. 3 se dispune ca:“daca nici una din părți nu denunța contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește pana la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”
Din această prevedere rezultă intenția părților ca valabilitatea contractului colectiv de muncă să se întindă doar până la data de 31.08.2008 și ca o excepție, în cazul în care nu se încep negocierile sau nu se denunță unilateral cu 30 de zile înainte, valabilitatea acestui contract să fie prelungită.
Pârâta a invitat Sindicatul Lucrătorilor prin adresa nr.4403/03.08.2007 în data de 27 august 2007 ora 11, la sediul societății pentru deschiderea negocierii în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă la nivelul unității, menționând că în situația în care sindicatul nu își manifestă intenția de a participa la negocieri, prezenta adresă reprezintă manifestarea de voință a patronatului în sensul denunțării contractului colectiv de muncă.
Dacă intenția reală a angajatorului a fost aceea de a denunța contractul înainte de ajungerea la termen, cu consecința încetării tuturor efectelor produse de acesta, invitația la negocierea contractului încheiat pe anul 2006 – 2007 nu ar mai avea nici o relevanță, întrucât, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează contractele colective de muncă, între momentul încetării contractului prin denunțare și momentul perfectării unui nou contract la nivel de unitate, salariații vor beneficia de drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel superior.
Ulterior datei de 03.08.2007 sindicatul și patronatul s-au aflat în procedura de negociere, în urma căreia părțile nu au ajuns la un consens cu privire la revendicările formulate de sindicat,astfel ca instanța a apreciat ca a operat o încetare a CCM prin ajungerea la termen, motivat de faptul că negocierile s-au purtat după data limită de valabilitate prevăzută în contract.
Prin urmare s-au respins susținerile reclamantei referitoare la faptul că nedenunțarea CCM- ului de către patronat cu 30 de zile înainte de ajungerea la termen, ar avea drept consecință prelungirea acestuia pentru un interval de timp de încă 12 luni câtă vreme a intervenit un conflict de interese, ceea ce face ca presupusa prelungire să fie practic nelegală, ca urmare a interdicției prevăzută de legiuitor în acest sens.
Constatând că valabilitatea acestui contract a încetat ca urmare a ajungerii la termenul stabilit de comun acord de către patronat și sindicat, instanța a respins ca nefondata cererea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești întemeiate pe contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006-2007.
De asemenea, instanța a reținut că drepturile bănești solicitate nu se cuvin nici în temeiul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, întrucât:
În justificarea pretențiilor sale, reclamanta a invocat prevederile art. 43 al.2 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi fără a indica despre ce contract este vorba sub aspectul perioadei de aplicabilitate.
Pentru anul 2007, societății pârâte i-a fost aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 357/22.02.2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 14.04.2006.
Articolul 43 (2) din acest contract colectiv de muncă prevede următoarele: “În situația în care patronul nu va asigura pe durata zilei de lucru, parțial sau total, condițiile necesare realizării sarcinilor de serviciu, el este obligat să plătească salariul de bază minim brut al fiecărui salariat pentru toată perioada de timp cât activitatea de bază a acestuia a fost întreruptă”.
Este adevărat că în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 722/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008, la Art. 43(2) lit. a), se stabilește că un alt este, între altele și “al 13-lea salariu”, insa acest drept este stabilit pentru anii 2008, 2009 și 2010. Pentru anul 2008 acest drept urmează a se plăti în anul 2009.
Pentru anul 2007 drepturile salariaților au fost stabilite în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 unde nu se specifică astfel de drepturi și nu s-a invocat, nici probat, că asemenea drepturi ar fi fost stabilite în alte modalități.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 nu poate să prevadă retroactiv drepturi salariale.
Ca urmare,s-a constatat ca nici aceste susțineri nu sunt fondate.
-În ce privește obligarea paratei la plata primei de vacanță și a primei pentru ziua lucrătorului portuar, s-a constatat ca din statele de plată depuse la dosar de către pârâtă rezultă că aceste sume de bani au fost încasate de reclamantă, astfel că și aceasta cerere s-a respins ca nefondată.
-În ceea ce privește acordare primei de celeritate (despatch money) pentru perioada ultimilor trei ani s-a constatat ca prin sentința civilă nr. 518/25.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța pârâta a fost obligată la cererea unui număr mare de salariați, reprezentați de Sindicatul Lucrătorilor, să achite salariaților premii corespunzătoare primei de despatch achitate pe perioada 01.01.2007 – iunie 2007, conform art. 42 al.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi modificat.
În cauza de față, reclamanta, nu face parte din categoria reclamanților care au solicitat și obținut achitarea primei conform sentinței civile nr. 518/25.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Deși pârâta a susținut că reclamanta nu ar fi avut posibilitatea în mod obiectiv și față de atribuțiile sale de serviciu să contribuie direct la încasarea acestei prime și nu ar avea dreptul să primească o parte din aceasta, nu a făcut dovada acestor susțineri.
Pe de alta parte,potrivit statelor de plată depuse la dosar, pentru anul 2005 reclamanta care a fost incadrată pe același post, a beneficiat de o prima cu acest titlu, ceea ce infirmă susținerile pârâtei referitoare la îndreptățirea reclamantei de a beneficia de prima de celeritate.
Totodată, pentru aceleași considerente, pretențiile reclamantei aferente primului semestru al anului 2005 s-au respins ca neîntemeiate dar s-au admis pretențiile cu același titlu aferente semestrului I al anului 2007.
-Capătul de cerere subsidiar, referitor la plata a 10 salarii medii pe societate a fost respins ca neîntemeiat, pentru considerentele referitoare la valabilitatea contractului colectiv de munca la nivel de unitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamanta care a criticat-o in raport de dispozitiile art. 304 pct.9cod procedură civilă.
–În ce privește cererea având ca obiect nulitatea deciziei de concediere, recurenta apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere argumentele prezentate și nu a ținut cont de faptul că această decizie este rezultatul încălcării mai multor dispoziții legale.
Au fost încălcate dispozițiile art. 69 si 711din Codul muncii deoarece măsura concedierii colective a fost luată în data de 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenția de concediere colectivă s-a transmis sindicatului la data de 03.03.2008, după ce decizia de concediere colectiva în cadrul Consiliului de Administrație al societății, fusese luată.
Prin urmare, motivul de nulitate prev. de art. 76 CM este întemeiat corect pe nerespectarea art. 711și anume adoptarea deciziei de concediere colectivă fără consultarea prealabila a sindicatului.
S-au încălcat și disp. art. 79 din CCM la nivel național care dispune ca angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul “in timp util” dacă are intenția să efectueze concedieri colective, iar in speță, parata nu și-a respectat obligația din moment ce nu a respectat termenul de 30 de zile înainte de notificarea prev. de art. 711.
Astfel, notificarea nr. 2357/03.03.2008 a intenției de concediere s-a primit de către sindicat la data de 10.03.2008 iar angajatorul a anunțat hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective la data de 04.04.2008, anterior împlinirii termenului de 30 de zile stabilit imperativ de art. 79, care se împlinea la 11.03.2008.
De asemenea instanța de fond nu a avut în vedere că deciziile de concediere au fost emise anterior termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea intenției de concediere colectiva.
Este greșita motivarea instanței si cu privire la aplicabilitatea disp. art. 81 din CCM/ramura transporturi, aceste dispoziții fiind de fapt o punere in aplicare a principiului consacrat de art. 8 alin. 2 din legea nr. 130/1996.cu trimitere la art. 79 din CCM național.
Prin urmare, daca s-ar fi raportat la data la care a fost comunicata notificarea inițială, instanța ar fi observat ca pana la notificarea impusa de art. 711nu au trecut decât 30 de zile si nicidecum 45 de zile cum impune art. 81 din CCM/ramura transporturi.
In raport de toate probele administrate, recurenta apreciază că este dovedita nelegalitatea măsurii de concediere și că instanța de fond in mod greșit a respins cererea prin care solicita sa se constate nulitatea deciziei.
–Cererea subsidiara, viza plata unor drepturi așa cum erau prevăzute in CCM la nivel de unitate,care era valabil si după data de 31.08.2007 din moment ce, in concordanta cu prevederile art. 7 alin. 3, “nici una dintre părți nu a denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat”
În conformitate cu acest contract, unitatea era obligata sa plătească prima de C/2007 și de Paste /2008, precum și salariile compensatorii calculate conform art. 132 din CCM la nivel de unitate.
Recurenta apreciază astfel, că hotărârea instanței de fond este nelegala și sub acest aspect si solicita admiterea cererii cu consecința obligării societății pârâte la plata drepturilor solicitate.
Cu privire la prima de dispatch, deși instanța a admis acest capăt de cerere, nu a prevăzut in dispozitiv cuantumul sumei, atribuind acest rol Comisiei Paritare și nu a vizat întreaga perioada de 3 ani, pronunțându-se doar pentru perioada 01.01.2007-31.06.2007.
Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului si modificarea in parte a sentinței atacate, în sensul admiterii in tot a cererii sale.
Intimata și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata apreciază că in mod corect prima instanță a stabilit că s-au parcurs toate procedurile prevăzute de lege și in termenele prevăzute de lege, astfel că, decizia prin care s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantei nu este lovita de nulitate.
Pretențiile care au făcut obiectul cererii subsidiare, au fost întemeiate pe un CCM la nivel de unitate care nu era valabil decât pentru perioada pentru care s-a încheiat, respectiv 27.09.2006-27.09.2007, astfel că prevederile din contract nu pot fi aplicate retroactiv și nici după data de 27.09.2007 deoarece prin adresa nr. 4403/03.08.2007 societatea a denunțat acest contract.
Cât privește cuantificarea și plata dispatch-ului încasat pentru operațiunile efectuate de societate în ultimii 3 ani, intimata considera ca si aceasta pretenție este nefondata deoarece trebuie dedusa din suma primita, toate cheltuielile societății precum si amortizarea investițiilor angrenate in aceste operațiuni aducătoare de dispatch.
Analizând sentința recurată in raport de criticile formulate si de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat.
-Recurenta reclamantă, consideră că decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă este lovita de nulitate deoarece nu s-au respectat termenele prevăzute de lege in cazul concedierii colective si nici criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere.
Potrivit art. 76 codul muncii, poate fi sancționată cu nulitatea absoluta ” concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzuta de lege”, prin urmare, in mod corect instanța de fond s-a raportat la dispozițiile cuprinse in lege, respectiv art.68-72 din codul muncii si nicidecum la alte dispoziții, cum sunt cele cuprinse in CCM deoarece un astfel de contract reprezintă “legea părților”, rezultatul negocierilor care, trebuie să respecte legea, dar nu reprezintă legea însăși, cea la care instanța se raportează in analiza unor excepții privind nulitatea absoluta.
Art.69 din Codul muncii stabilește ca “În cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la:
a) metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați;
b) atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.”
Art. 71 alin 1si 2 din Codul muncii prevede:
” Sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaților concediați, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.”
Angajatorul are obligația de a răspunde în scris și motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.
Verificând termenele impuse de legiuitor, instanța constată:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 2358/03.03.2008, parataa inițiatconsultări cu sindicatul și în aceeași dată a fost înregistrată si la ITM si AJOFM.conform art. 70 din lege, iar sindicatul a primit sub semnătură acest înscris.
Prin aceasta notificare se aducea la cunoștință sindicatului motivele care determinau concedierea colectivă, numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere, criteriile avute in vedere potrivit legii si CCM pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, perioada de in care vor avea loc concedierile colective(intre 45-55 zile de la primirea notificării), compensațiile calculate conform CCM/, ce vor fi acordate salariaților concediați precum si termenul de 10 zile calculat de la data notificării, pentru formularea de propuneri de către sindicat, in vederea limitării numărului salariaților concediați.
Ulterior, prin la aceasta notificare, se modifica unele date din notificarea inițiala, astfel că, se stabilește un termen mai mare pentru începerea concedierilor, respectiv de minim 60 zile si maxim 70 de zile iar termenul înlăuntrul căruia sindicatul putea face propuneri se mărește pana la data de 24.03.2008.
Prin urmare, acest termen a fost respectat si nu pot fi acceptate susținerile reclamantului in sensul că nu s-a ținut seama de termen urmare a prelungirii sale prin nr.2580/07.03.2008 deoarece art. 69 Codul muncii se refera la timpul util pentru a se ajunge la o înțelegere, astfel ca el trebuie raportat la momentul la care angajatorul și-a manifestat intenția de concediere.
Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisa la data de 06.05.2008, astfel ca unitatea a respectat si termenul de 60 de zile astfel cum acesta a fost stabilit prin la notificarea nr. 2358/03.03.2008, neputând curge un nou termen de 60 de zile de la data primirii acestui addendum ci de la data primei notificări, deoarece acela este momentul la care sindicatul a luat cunoștință de intenția angajatorului de a proceda la concedieri colective.
Potrivit art.711Codul muncii, “In situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial d e muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.”
În urma consultărilor dintre patronat și sindicat nu s-au găsit soluții pentru a evita sau limita numărul concedierilor astfel că, s-a luat măsura concedierilor colective iar despre aceasta măsură a fost înștiințată atât AJOFM cât si ITM prin notificarea din data de 04.04.2008, respectându-se și de această dată, termenul de 30 de zile prevăzut de textul legal arătat mai sus.
Concluzionând asupra criticilor recurentei referitoare la nerespectarea termenelor legale privind măsura concedierii colective, Curtea consideră că acestea sunt nefondate deoarece așa cum s-a arătat, au fost respectate termenele prevăzute de art.69-71 codul muncii.
-Recurenta mai critică soluția instanței de fond și din perspectiva nerespectării dispozițiilor din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, referitoare la plata compensațiilor în caz de concediere colectivă, prima de C/2007 si Paste/2008.
In conformitate cu dispozițiile art. 23 si art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 CCM iși produce efectele de la data înregistrării si pe o perioada de minim 12 luni.
În speță CCM/unitate s-a înregistrat la 27.09.2006 ceeace înseamnă că efectele lui au durat pana la 27.09.2008, având in vedere că înainte de expirarea termenului de valabilitate al acestuia, respectiv prin adresa nr. 4403/03.08.2007, comunicată sindicatului in aceiași dată, SC SA a denunțat unilateral acest contract, conform art.7 din CCM/unitate.
Așadar, fiind aplicabile dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel superior respectiv CCM/ramura transporturi, reclamantei nu i se cuveneau la data concedierii decât drepturile stipulate in acest contract si nicidecum din CCM/unitate care nu mai erau in vigoare.
-Capătul de cerere referitor la plata salariilor compensatorii solicitate de reclamanta se întemeiază pe dispozițiile CCM la nivel de unitate, în condițiile în care, în anul 2008 nu mai era valabil acest contract astfel ca cererea este lipsita de temei legal.
-În ce privește prima de dispatch, instanța de fond a stabilit că reclamanta este îndreptățită la plata unei părți din acesta prima de celeritate plecând de la considerentul ca și în 2005 societatea parata a achitat astfel de drepturi.
Considerentele sentinței se bazează pe o situație de fapt care nu are legătură cu textul ce reglementează acest drept, insă în propria cale de atac a reclamantei, nu i se poate crea acesteia o situație mai grea, așa cum prevede și art. 296 raportat la art.316 cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 lit. “d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2837/27.12.2006: “în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective.
Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acesteia.
(2) Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum și perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție”.
Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit la încasarea lor.
Contribuția directă a salariaților la realizarea dispatch-ului poate fi reținută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare față de cel contractual, în funcție de atribuțiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operațiunile de încărcare-descărcare.
Ori nu se poate reține contribuția directă a reclamantei la reducerea timpului de operare deoarece aceasta nu avea niciun fel de contribuție la procesul tehnologic.
Împrejurarea că acesta a primit, prima de operare în anul 2005 nu conferea dreptul de a beneficia perpetuu de astfel de prime, deoarece așa cum am specificat anterior, repartizarea unor astfel de sume se făceau diferențiat și constituiau un stimulent pentru cei care au participat efectiv la operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamanta, menținând ca legala si temeinica sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, b-dul 1 – 2. nr. 3, – 170,. B,. 2,. 25, județul C, împotriva sentinței civile nr. 228/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “”, cu sediul în Port, 54, județul
Casează în parte sentința recurată cu privire la prima de dispatch.
Menține restul dispozițiilor.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
– –
– –
Grefier,
Grefier,
Jud.fond:;
Tehnored. Jud. /13.11.2009
2 ex./18.11.2009
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Data: 18.11.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm dosarul nr- al Curții de Apel Constanța, privind recursului civil formulat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 228/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “”, întrucât prin decizia civilă nr. 663/CM/3.11.2009 Curtea a admis recursul civil formulat de recurenta reclamantă și a casat în parte sentința recurată cu privire la prima de dispatch, fiind menținute restul dispozițiilor.
Prezentul dosar conține_______file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța ce conține 448 file.
Președinte,
