Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 676/CM
Ședința publică din data de 9 septembrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Mariana Bădulescu
– –
Grefier – – –
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă ” DE CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE” PRIN LICHIDATOR “” T, cu sediul în-, – 4,. D,. 13, județul T, împotriva sentinței civile nr. 794/4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, județul T, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 9.09.2008, depusă la dosar și pentru intimatul reclamant avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 156/8.09.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației ca nefondată, admiterii cererii reconvenționale și obligării contestatorului la plata sumei de 8.651,34 lei, reprezentând valoarea de înlocuire a bunurilor constatate lipsă prin procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. 45/19.01.2007, respingerea cererea de obligare la plata sumei de 1.503,50 lei cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față:
” de Construcții Hidrotehnice” Tad eclarat recurs la data de 12 iunie 2008 împotriva sentinței civile nr. 794/4.04.2008 a Tribunalului Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamantul a formulat în contradictoriu cu intimata “” T contestație împotriva deciziei nr. 6/9.02.2007, solicitând anularea acesteia ca netemeinică și nelegală.
În motivare, contestatorul a arătat că în cuprinsul deciziei contestate nu se indică nicio dată la care ar fi absentat de la locul de muncă și nici faptele care îi sunt imputate.
A mai arătat contestatorul că și-a îndeplinit permanent sarcinile de serviciu în mod corect, activitatea sa fiind apreciată de către lichidatorul judiciar care a dispus să i se mărească salariul lunar la 1.000 lei.
Încetarea activității sale a debutat cu data de 6.12.2006 din ziua imediat următoare depunerii unei cereri de încetare a activității, așa cum i s-a cerut de către reprezentantul lichidatorului, iar ulterior acestei date prezența sa la locul de muncă a avut loc doar în scopul participării la operațiunea de inventariere.
Ulterior, contestatorul și-a completat cererea introductivă, solicitând obligarea intimatei și la plata drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2006, concediului de odihnă pentru anul 2006, precum și constatarea desfacerii contractului individual de muncă în baza art. 79 din Legea nr. 53/2003.
În dovedire, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie decizia nr. 6 din 9.02.2007 și a solicitat luarea unui interogatoriu intimatei, precum și audierea martorilor și.
În apărare, intimata a formulat întâmpinare, arătând că decizia contestată cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de Codul muncii și că nu există nicio decizie a angajatorului de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. “b” din Codul muncii.
S-a mai arătat că toate sesizările către T privind dispariția unor bunuri au fost formulate de lichidatorul judiciar și că absentarea contestatorului de la locul de muncă a împiedicat finalizarea operațiunii de inventariere.
La termenul de judecată din data de 6.06.2007 intimata a formulat și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 8.651,34 RON, reprezentând valoarea de înlocuire a bunurilor constatate lipsă prin procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. 45/19.01.2007.
În motivarea acestei cereri, intimata reclamantă a arătat că la data de 19.01.2007 s-a constatat în esență că din gestiunea încredințată contestatorului lipsesc anumite bunuri aparținând “” T, bunuri care au fost identificate la pct. V din procesul-verbal.
A mai arătat intimata reclamantă că, contestatorul se face vinovat de: dispariția din patrimoniul angajatorului a bunurilor pentru care susține că există procese-verbale încheiate cu și, dispariția din același patrimoniu a bunurilor despre care susține că au fost transferate dintr-o locație în alta, dispariția bunurilor care au fost puse în operă deoarece nu a emis bonuri de consum, dispariția bunurilor despre care susține că nu știe ce s-a întâmplat, precum și dispariția unui televizor, deoarece a tăinuit faptul că acest obiect a fost înlocuit cu un alt televizor de către fostul director general adjunct.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 270 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, și Ordinul nr. 1753/22.11.2004, iar în dovedire s-au depus la dosarul cauzei în copie: decizia contestată, contractul individual de muncă și actul adițional la acesta, regulamentul de ordine interioară, decizia nr. 55/2006, raportul de cercetare disciplinară, convocarea la cercetare, chestionarele întocmite cu ocazia cercetării, o notă explicativă, procesul-verbal de predare-primire nr. 185 din 22.01.2007, foi colective de prezență, declarații, adrese, fișa postului contestatorului, decizia nr. 136/2005, liste de inventar, procese-verbale, a solicitat audierea martorilor și, precum și efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească valoarea reală a reperelor imputate contestatorului și trecute în tabelul depus la dosar.
Prin sentința civilă nr. 794/4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul, s-a anulat decizia nr. 6/9.02.2007 emisă de ” de Construcții Hidrotehnice” prin lichidator judiciar ” ” T, ca netemeinică și nelegală.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului indemnizația de concediu de odihnă pentru anul 2006 corespunzător perioadei lucrate efectiv.
S-a respins capătul de cerere privind desfacerea contractului individual de muncă în baza art. 79 Codul muncii, ca nefondat.
S-a respins capătul de cerere privind plata salariului pentru luna decembrie 2006, ca fiind rămas fără obiect.
S-a respins cererea reconvențională, ca nefondată.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 1.503,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 6/9.02.2007 “” T, prin lichidator judiciar ” ” Tad ispus concedierea disciplinară a contestatorului, angajat pe postul de gestionar, începând cu data de 5.02.2007.
Faptele imputate de angajator contestatorului în cuprinsul deciziei de concediere, constau în absentarea nemotivată și nejustificată de la locul de muncă, precum și în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, cu consecința dispariției unor bunuri din gestiunea pe care o avea în primire.
Prin contractul individual de muncă înregistrat la. T sub nr. -/25.08.2003, contestatorul a fost încadrat în cadrul societății intimate pe postul de operator dană, iar prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. -/25.08.2003 s-a realizat schimbarea felului muncii, respectiv trecerea pe postul de gestionar.
Prin decizia nr. 27/611/18.05.2005, contestatorul a fost numit membru al comisiei de inventariere în cadrul “” T, iar ulterior, prin decizia nr. 136/5.08.2005, angajatorul a dispus în sensul preluării de către a gestiunii avute anterior de numiții, și G, concomitent cu predarea-primirea pe bază de proces-verbal a bunurilor și valorilor care s-au aflat în gestiunea celor trei către contestator.
Această decizie nu a fost însă respectată întrucât listele de inventar întocmite au fost semnate de contestator în calitate de membru al comisiei de inventariere și nu de gestionar primitor al bunurilor și valorilor, iar procesele- verbale semnate de contestator se referă doar la constatarea anumitor diferențe (lipsuri din gestiune).
Prin urmare, s-a reținut ca un prim aspect că gestiunea nu a fost preluată de contestator pe bază de semnătură și cu respectarea dispozițiilor legale în materie (Legea nr. 22/1969), aspect constatat și de expertiza contabilă efectuată în cauză de expert.
Totodată din plângerile adresate atât de contestator cât și de către intimată Poliției municipiului T rezultă că, începând cu 31 decembrie 2005 și ulterior, pe parcursul anului 2006, au avut loc mai multe sustrageri de bunuri din patrimoniul intimatei.
Din analiza acestor plângeri, instanța a reținut în continuare ca aspecte esențiale că chiar și paznicii au observat sustragerea de piese și că s-a constatat de către ambele părți că lipsesc mai multe bunuri și că nu se știe exact care sunt acestea, apreciindu-se astfel că nici până în prezent nu se cunoaște ce și câte piese au fost sustrase.
În consecință și aceste probe dovedesc nevinovăția contestatorului, gestionarul nu poate răspunde pentru bunurile sustrase în timpul exercitării de către alți angajați a serviciului de pază.
În același timp, din declarațiile martorilor și, audiați în cauză, rezultă că gestiunea la nave era ținută de comandantul navei, de unde rezultă că în realitate contestatorul nici nu ținea gestiunea navelor, prin urmare nici aceea de pe remorcherul sau 2, locuri din care i s-a imputat lipsa mai multor bunuri.
De remarcat este și faptul că intimata nu a probat în niciun mod preluarea gestiunii de către contestator asupra remorcherului, birou financiar personal, 2 și nici birou mecanic nave și macarale, precum și faptul că, chiar și în situația în care s-ar considera că s-a preluat gestiunea în mod legal la locația mal drept, se constată că s-a predat o pătură, dar s-a constatat că lipsesc 4 pături, s-au predat 3 perne, dar s-a constatat lipsa a 9 perne, de unde rezultă că în realitate s-au imputat mai multe bunuri decât s-au primit (dacă s-ar considera că a existat în fapt o primire).
În același sens sunt și constatările raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză care reține că nu îi poate fi imputată contestatorului lipsa niciunui bun.
Referitor la absențele nemotivate de la locul de muncă ale contestatorului, s-a reținut în primul rând faptul că în decizia de concediere nu s-a reținut care este perioada în care acesta a lipsit de la locul de muncă, acest lucru decurgând din probatoriul administrat (ca fiind perioada 18 decembrie 2006 – 9 februarie 2007), iar apoi faptul că inițial, contestatorul a depus la data de 6 decembrie 2006, o cerere la angajator, prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă în baza art. 55 lit. “b” (fără precizarea unui act normativ), având credința că a formulat în realitate o cerere de demisie.
Ulterior depunerii acestei cereri, contestatorul s-a prezentat la locul de muncă, a participat la inventariere până la data de 17 decembrie 2006 inclusiv, respectiv până la expirarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice prevăzut de art. 79 alin. 4 din Legea nr. 53/2003.
Deși, ulterior nu s-a mai prezentat la locul de muncă, nu s-a probat de către intimat că i-ar fi spus cineva că trebuie să se mai prezinte.
În condițiile în care ulterior datei de 18 decembrie 2006, contestatorul a fost de bună credință răspunzând la toate chemările angajatorului (cea din 19.01.2007 și ulterior cu prilejul cercetării disciplinare), nu se poate reține vreo culpă a acestuia pentru neprezentarea la locul de muncă după data de 18.12.2007.
Față de toate aceste aspecte, s-a constatat că decizia de concediere emisă împotriva contestatorului este netemeincă și nelegală, urmând a fi anulată.
În ceea ce privește cererea de a se constata desfacerea contractului individual de muncă în baza art. 79 Codul muncii, aceasta este nefondată întrucât pe de o parte contractul de muncă nu poate fi desfăcut ca urmare a demisiei angajatului (acesta putând eventual înceta), iar pe de altă parte nu există scriptic o atare cerere deși contestatorul a avut credința că a formulat-
Referitor la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2006 (până la 17.12.2006 inclusiv), s-a reținut că, în fapt contestatorul a formulat o cerere în acest sens, înregistrată la intimată sub nr. 39/19.01.2007, însă nu s-a făcut nicio dovadă de plată, astfel că intimata va fi obligată la plata sumei cuvenite contestatorului cu acest titlu.
Cu dispoziția de plată nr. 24/21.06.2007, intimata a făcut dovada plății către contestator a salariului aferent lunii decembrie 2006, astfel că acest capăt de cerere a fost respins, ca fiind rămas fără obiect.
Relativ la cererea reconvențională, întrucât nu s-a reținut culpa contestatorului în ceea ce privește lipsa bunurilor din gestiune imputate, având în vedere și concluziile raportului de expertiză contabilă, acesta a fost respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 1.503,5 lei cheltuieli de judecată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Referitor la soluția anulării deciziei nr. 6/09.02.2007 ca fiind netemeinică și nelegală a învederat următoarele:
Aprecierile instanței de fond în conformitate cu care decizia nu a fost respectată întrucât listele de inventar întocmite au fost semnate de contestator în calitate de membru al comisiei de inventariere și nu de gestionar al bunurilor și valorilor, precum și aceea că gestiunea nu a fost preluată de contestator pe bază de semnătură, sunt complet eronate întrucât, pe de o parte, atunci când contestatorul a preluat în gestiune bunurile, inventarierea patrimoniului recurentei se finalizase și, pe de altă parte, contestatorul a preluat bunurile pe bază de semnătură, astfel după cum acesta a menționat în scris în procesele-verbale datate 12.08.2005 și 17.08.2005.
Aprecierea instanței de fond în conformitate cu care potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, contestatorul nu avea gestiunea navelor și 2, precum și a biroului financiar și biroul mecanic nave și macarale este eronată întrucât în cazul biroului financiar și biroului mecanic nave și macarale, bunurile se aflau în gestiunea d-nei și în baza deciziei nr. 136/1493/05.08.2005 acestea au fost preluate în gestiune de către contestator.
În cazul navelor și 2, intimatul prin procesul-verbal de predare-primire nr. 506/30.10.2006 procedează la predarea navei remorcher adjudecatarului licitației din 18.10.2006, “Coral” Ori, dacă contestatorul nu ar fi avut în primire nava respectivă, nu avea nici calitatea să efectueze predarea acesteia din gestiune.
În legătură cu raportul de expertiză contabilă, recurenta a arătat că deși a formulat obiecțiuni, expertul nu a înțeles să se refere în lucrarea sa la toate documentele care au fost emise începând cu data de 01.08.2005 când funcția de operator dană pe care o deținea contestatorul a fost schimbată cu funcția de gestionar.
A arătat, totodată că, aprecierea instanței de fond potrivit cu care în decizia de concediere nu s-a reținut perioada în care contestatorul a lipsit de la locul de muncă nu poate constitui motiv de nulitate a deciziei de concediere în sensul prevăzut de art. 268 (2) din Codul muncii.
Referitor la reținerile instanței în conformitate cu care contestatorul s-a prezentat la locul de muncă și a participat la inventariere până la 17.12.2006 inclusiv, respectiv până la expirarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice prevăzut de art. 79 (4) din Legea nr. 53/2003, instanța de fond s-a aflat în eroare deoarece contestatorul nu a înregistrat la sediul angajatorului o cerere de demisie în sensul art. 79 din Codul muncii, ci una de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. “b” fără a preciza actul normativ.
Cât privește obligarea la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2006 corespunzător perioadei lucrate, având în vedere dispozițiile art. 141 (4) din Legea nr. 53/2003, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale respinsă de prima instanță ca nefondată a arătat că la data de 19.01.2007, prin procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. 45, s-a constatat în esență că din gestiunea încredințată reclamantului lipsesc anumite bunuri care au fost identificate la pct. V din procesul-verbal menționat.
Referitor la explicațiile oferite de reclamant în apărarea sa, acesta a precizat că pentru o parte din bunurile constatate lipsă are procese-verbale de constatare a diferențelor încheiate de foștii gestionari și, pentru altele arată că au fost furate, pentru aoa ltă parte arată că au fost puse în operă în diverse locații și la diverse utilaje aparținând angajatorului.
Astfel, față de afirmațiile contestatorului, precum și de faptul că expertiza administrată în cauză în mod eronat a reținut că exangajatorului nu îi sunt imputabile bunurile constatate lipsă, a solicitat admiterea recursului și implicit a cererii reconvenționale, reținând că reclamantul se face vinovat de dispariția din patrimoniu a bunurilor pentru care valoarea de înlocuire a fost stabilită la suma de 8.651,34 lei.
Recursul a fost motivat în drept în baza art. 302 și art. 304 Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Articolul 270 (1) din Legea nr. 53/2003 dispune că: ” salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu lor”.
Motivele principale ale desfacerii contractului de muncă l-au constituit absențele nemotivate și neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, cu consecința dispariției unor bunuri din gestiune.
Deși expuse în mod succint considerentele instanței de fond susțin hotărârea pronunțată.
Astfel în decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu este indicată perioada de timp în care acesta ar fi lipsit în mod justificat de la locul de muncă.
Prin cererea nr. 583/06.12.2006 reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. “b” din Codul muncii.
Deși în cuprinsul cererii a fost indicat drept temei art. 55 lit. “b” (din Codul munciin.) care reglementează încetarea contractului de muncă prin acord, din modalitatea de redactare a cererii rezultă că salariatul a înțeles să denunțe contractul individual de muncă în mod unilateral prin demisie, așadar angajatorul nu putea decât să țină seama de ea cu respectarea termenului de preaviz.
Urmare acestei cereri, lichidatorul a emis Decizia nr. 55/06.12.2006 prin care a dispus constituirea unei comisii de inventariere și preluare a bunurilor din patrimoniu aflate în gestiunea reclamantului.
Prin convocarea din 19.01.2007 la sediul societății i s-a comunicat contestatorului că s-au constatat mai multe lipsuri.
Cu toate că prin actul adițional nr. 1469/01.08.2005 reclamantul a dobândit calitatea de gestionar, din cuprinsul listelor de inventariere depuse de către angajator rezultă că acesta a semnat în calitate de membru al comisiei de inventariere generală a patrimoniului recurentei, comisie în care fusese numit prin decizia nr. 27/611/18.05.2005 a administratorului “”
Prin urmare nu se confundă cele două calități pe care le-a avut reclamantul: de gestionar căruia nu i-au fost predate bunurile în considerarea acestei calități și aceea de membru al comisiei de inventariere a întregului patrimoniu.
La această concluzie a ajuns și expertul desemnat în cauză.
Pentru a proba preluarea bunurilor în gestiune de către reclamant în mod necesar trebuiau întocmite liste de inventariere în acest scop.
Asemenea liste de inventar nu au fost identificate de expert, astfel că în mod corect acesta a concluzionat că prejudiciul nu este imputabil.
Expertul a arătat în răspunsul la obiecțiuni că angajatorul nu a respectat normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv aprobate prin Ordinul nr. 1753/2004, reprezentanții “” neputând prezenta Registrul-inventar (cod 14-1-2) în care să fie înscrise rezultatele inventarierii elementelor de activ și pasiv, grupate după natura lor conform posturilor din bilanț.
Expertul a arătat, de asemenea că, pe nicio listă de inventariere ce a făcut obiectul expertizei contabile nu este înscris stocul scriptic al respectivelor valori materiale (confirmat de compartimentul financiar-contabil al lichidatorului “” T – chiar și în vederea respectării deciziei nr. 27/11/18.05.2005) și nu exista la rubrica gestionar vreo semnătură a reclamantului.
De altfel, majoritatea bunurilor care îi sunt imputate reclamantului prin cererea reconvențională au fost găsite lipsă la foștii gestionari ai locațiilor respective, aspect care rezultă din procesele-verbale existente la dosar. De asemenea, au fost înregistrate plângeri pentru furturi de bunuri.
În referire la gestiunile de pe mal drept, mal stâng și remorcher nu s-a făcut dovada întocmirii listelor de inventariere și predare a gestiunilor, iar remorcherul s-a predat adjudecatarului licitației “Coral” în calitate de reprezentant al “” și nu de gestionar întrucât această calitate o putea deține numai în cadrul societății și nu în raporturile cu terții.
De altfel, martorii și au arătat că gestionarea navelor era în sarcina comandantului și a șefilor mecanici.
Recurenta nu a probat că a predat gestiunea remorcherelor, 2, Biroul Personal și mecanic sau a oricărei alte gestiuni astfel cum prevede Ordinul nr. 1753/2004.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă ” DE CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE” PRIN LICHIDATOR “” T, cu sediul în-, – 4,. D,. 13, județul T, împotriva sentinței civile nr. 794/4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2008.
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 15.09.2008.
