Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 677/CM
Ședința publică din data de 9 septembrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Mariana Bădulescu
– –
Grefier – – –
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, – 22,. B,. 16, județul C și recurenta pârâtă “”, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 130/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, având ca obiectlitigiu muncă – contestație decizie de concediere.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentul reclamant avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 48997 din 16.07.2008, depusă la dosar, iar pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 54843/19.05.2008, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În referire la recursul declarat de recurenta pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, așa cum a arătat pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și rejudecând cauza în fond, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată. În ce privește recursul declarat de recurentul reclamant, solicită respingerea lui, ca nefondat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea formulată la Tribunalul Constanța reclamantul a formulat în contradictoriu cu pârâta “” contestație împotriva deciziilor nr. 716/29.06.2007, nr. 2685/29.06.2007 și nr. 2815 din 10.07.2007, solicitând anularea deciziilor menționate, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la efectiva reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul învederează faptul că deciziile contestate sunt netemeinice și nelegale, având în vedere că nu se face vinovat de abaterile disciplinare reținute în sarcina sa.
Pe cale de excepție, contestatorul a înțeles să invoce nulitatea absolută a deciziei nr. 716/29.06.2007, motivat de faptul că decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. “d” și art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
În ceea ce privește decizia nr. 2815/10.07.2007 contestatorul a invocat excepția tardivității emiterii deciziei, deoarece a fost depășit termenul de 30 de zile în care decizia putea fi emisă.
Intimata, prin întâmpinare, și-a precizat poziția procesuală, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
În susținerea poziției sale, intimata apreciază că abaterile reținute în sarcina contestatorului au fost săvârșite de acesta și justifică pe deplin aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă.
Referitor la decizia nr. 2685/29.06.2007, intimata apreciază că această decizie fiind anulată conform referatului nr. 756/10.07.2007 și adresei către C nu mai produce efecte juridice, sens în care contestația împotriva acestei decizii a rămas fără obiect.
Prin sentința civilă nr. 130/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea formulată de contestator, s-au anulat deciziile nr. 716/29.06.2007, nr. 2685/29.06.2007 și nr. 2815/10.07.2007 emise de pârâtă și a fost obligată pârâta să reintegreze pe reclamant în funcția anterior deținută și să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite începând cu data de 29.06.2007 până la efectiva reintegrare.
În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin decizia nr. 716/29.06.2007 s-a dispus aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al contestatorului, decizie care cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 Codul muncii, sens în care solicită respingerea excepției nulității absolute.
Prin decizia nr. 2685/29.06.2007 intimata a pus efectiv în aplicare dispoziția de încetare a contractului individual de muncă ca urmare a aplicării sancțiunii, dar decizia nu cuprindea toate elementele prevăzute de art. 268 Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute.
În aceste condiții, observând neregulile prevăzute de art. 268 Codul muncii, intimata a procedat la anularea deciziei și neregulile au fost remediate prin decizia nr. 2815/10.07.2007, sens în care apreciază că această decizie nu a fost tardiv emisă efectul produs de această decizie fiind doar de a completa decizia de sancționare nr. 716/29.06.2007.
În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, instanța prin încheierea din data de 9.11.2007 s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de contestator, în sensul respingerii excepției tardivității emiterii deciziei nr. 2815/10.07.2007 și respingerii excepției nulității absolute a deciziei nr. 716/29.06.2007, considerentele fiind expuse pe larg în încheiere.
Pentru a pronunța această hotărâre interlocutorie instanța a reținut, în esență, că în ceea ce privește decizia nr. 2815/10.07.2007, această decizie nu este o decizie propriu-zisă de sancționare, motiv pentru care termenul de 30 de zile în care trebuia emisă nu îi este aplicabil.
În ceea ce privește decizia nr. 716/29.06.2007, instanța a apreciat că aceasta cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 268 Codul muncii sub aspectul de fond și de formă al deciziei, neindicarea art. 61 din Codul muncii în cadrul deciziei nefiind de natură să atragă nulitatea absolută a acesteia în condițiile în care art. 61 Codul muncii enumără cauzele de încetare ale contractului individual de muncă la inițiativa angajatorului, respectiv aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă cu respectarea condițiilor impuse de art. 268 Codul muncii.
La data de 29.06.2007 intimata a emis decizia nr. 716 prin care a fost sancționat contestatorul cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
La stabilirea sancțiunii disciplinare intimata a reținut că angajatul se face vinovat de următoarele abateri: nu a respectat dispozițiile verbale date de conducerea societății, nu a realizat cifrele de producție pe lunile martie, aprilie și mai 2007, nu a luat măsuri imediate pentru repunerea în funcțiune în cel mai scurt timp a capacităților, nu a luat măsuri imediate de rezolvare a problemei apei la Secția, nu a colaborat cu șeful echipei de reparații, nu a dus la îndeplinire la termen trei sarcini date de conducerea societății în registrul de dispoziții de la Secția, a indus în eroare asupra realizării sarcinilor de producție și a sarcinilor primite prin registrul de dispoziții de la Secția.
Astfel, prin Raportul întocmit cu ocazia cercetării disciplinare (filele 18-27) s-a reținut că la data de 1.06.2007, când a fost efectuat controlul de către Directorul General Adjunct, instalația fixă nu funcționa de la schimbul III din cauza ruperii casetei rulmentului, iar contestatorul a dispus măsurile necesare pentru a pregăti utilajul în vederea realizării reparațiilor de sudură care urmau a fi efectuate de către un sudor de secția din.
În acest sens a fost demontată volanta utilajului, iar personalul care deservea utilajul a fost folosit la realizarea altor activități în cadrul secției, cum ar fi decolmatarea rigolei de captare a apei pluviale, măsură dispusă cu o zi înainte prin nota internă nr. 587/30.05.2007.
La ședința operativă din data de 29.05.2007 s-a dispus racordarea apei la grupul tehnic, fapt care a fost realizat la data de 30.05.2007, dar fără a fi rezolvată totuși problema presiuni apei, motiv pentru care în data de 1.06.2007 s-a procedat la descoperirea conductei de apa pentru a se înlocui conducta sens în care personalul care nu își putea îndeplini atribuțiile de serviciu datorită defecțiunilor utilajelor a fost repartizat la efectuarea acestei operațiuni.
În ceea ce privește nerealizarea sarcinilor de producție pentru lunile anterioare controlului s-a reținut că utilajele necesare realizării producției au fost perioade mari de timp defecte, lipsa pieselor de schimb, solicitate de altfel prin referate de către contestator, fiind principala cauză a nefuncționării acestora.
Din înscrisurile aflate la filele 111-119, respectiv facturi emise de furnizori de piese de schimb pentru utilaje rezultă că în perioada martie-mai 2007 au fost achiziționate o serie de piese de schimb care erau necesare pentru buna funcționare a utilajelor din cadrul secției, aspect care conduce indubitabil la concluzia că aceste utilaje au fost defecte în perioada menționată și a fost necesară repararea lor.
Ori în condițiile în care activitatea principală a secției constă în extracția minerului, sortarea și punerea în vânzare a produselor rezultate, în condițiile în care utilajele grele care realizează activitatea de extracție au fost defecte în diferite perioade de timp nu i se poate imputa contestatorului faptul că nu a realizat producția programată.
contestatorului în ceea ce privește bunul mers al activității sectorului pe care îl coordona este confirmată prin referatele întocmite și înaintate conducerii prin care se solicita aprovizionarea cu piese de schimb și materiale.
De altfel și martorii audiați în cauză învederează faptul că în perioada martie-mai 2007, datorită defecțiunilor utilajelor și a lipsei de piese de schimb, contestatorul în calitatea sa de coordonator al locului de muncă s-a preocupat în mod frecvent de repararea utilajelor defecte, solicitând de multe ori, atât prin referate cât și prin alte mijloace, aprovizionarea cu piese de schimb și repararea utilajelor.
În ceea ce privește problema apei la Secția, martorii recunosc că aceasta este o problemă mai veche care a solicitat atenția și intervenția contestatorului, motiv pentru care au fost demarate activitățile de descoperire a traseului conductei de aducțiune a apei în vederea înlocuirii acesteia și amplasarea în locația necesară.
Mai arată martorii, angajați în continuare ai intimatei, că nici la data administrării probei testimoniale problema apei nu era rezolvată în cadrul secției.
Referitor la problema presiunii apei de pe conducta principală de aducțiune, această problemă cade în sarcina furnizorului de apă de a fi rezolvată.
Față de aceste aspecte relevate nu se poate reține că faptele reținute ca abateri disciplinare în sarcina contestatorului îi pot fi imputate acestuia ca realizare necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu în condițiile în care acestea au la bază cauze obiective care nu puteau fi rezolvate fără intervenția organelor cu atribuții decizionale din cadrul societății.
Referitor la decizia nr. 2685/29.06.2007 emisă de intimată instanța reține următoarele:
Prin această decizie, înregistrată la. C sub nr. – din 2.07.2007 (fila 30), intimata, având în vedere decizia de sancționare nr. 716/29.06.2007, a confirmat măsura desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului.
Emiterea a două decizii succesive, una prin care se aplică sancțiunea și una prin care se dispune desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a aplicării sancțiunii, apare ca lipsită de temei juridic, iar a doua decizie ca lipsită și de obiect pentru că contractul individual de muncă a încetat prin chiar decizia de sancționare prin care s-a aplicat sancțiunea desfacerii acestuia.
Consecința firească a anulării deciziilor de concedierea ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă, având în vedere și solicitarea expresă a contestatorului, o constituie repunerea părților în situația anterioară astfel cum prevede de altfel și art. 78 alin. 2 Codul muncii, sens în care a obligat intimata la reîncadrarea contestatorului în funcția deținută anterior.
Pentru a evita concedierile nelegale și pentru a asigura o protecție reală a salariatului împotriva oricărui abuz din partea angajatorului, legiuitorul a instituit ca o măsură de a repara prejudiciul suferit de angajat obligativitatea acordării drepturilor salariale pe întreaga perioadă în care acesta nu a prestat activitate ca urmare a concedierii constate ca nelegale de către instanța de judecată așa cum este prevăzut de art. 78 alin. 1 din Codul muncii, drepturi care au fost acordate până la reintegrarea efectivă a salariatului.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți.
Recurenta pârâtă a invocat următoarele motive de recurs:
Instanța de fond nu a înțeles să coroboreze probele administrate în cauză, limitându-se doar la a analiza declarațiile martorilor propuși de către intimatul contestator și neluând în considerare verificările efectuate de comisia disciplinară, hotărârea având un caracter pur subiectiv datorită și calității martorilor propuși de contestator, angajați aflați în subordinea acestuia.
Reclamantul a declarat că nu a primit nicio dispoziție din partea directorului adjunct în data de 1.06.2007, ori este evident că, în cadrul unei societăți cu volum mare de activitate este imposibil ca toate dispozițiile să fie făcute în scris.
Referitor la problema presiunii apei de pe conducta principală de aducțiune cădea în sarcina contestatorului să remedieze această problemă, funcția sa presupunând organizarea în luarea de măsuri care să ducă la rezolvarea situațiilor de natură să împiedice desfășurarea normală a activității.
Cu privire la repararea instalației fixe, contestatorul nu a efectuat procedurile necesare, invocând o lipsă de colaborare cu echipa de reparații și mai mult a folosit personal calificat la o muncă necalificată, deși dispunea în cadrul personalului de la Secția de sudor calificat.
Dată fiind funcția ocupată de contestator, intra în atribuțiile acestuia rezolvarea situațiilor de reparații urgente și repunerea imediată în funcțiune a instalației fixe.
Cu privire la condițiile de formă ale dispozițiilor emise de “”, instanța face o gravă eroare, fiind vorba despre 2 decizii emise de către angajator, la momente separate, care crează consecințe diferite.
Angajatorul care a aplicat sancțiunea o poate revoca total sau parțial, dacă au apărut elemente noi favorabile salariatului.
Nu există niciun viciu referitor la forma deciziilor de sancționare și desfacere a contractului de muncă, astfel încât nu se impune nulitatea acestora.
Cercetarea disciplinară s-a desfășurat în termenul prevăzut de Codul muncii, iar sancțiunea a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul muncii, astfel încât nu există niciun temei legal pentru anularea deciziilor contestate.
Măsura sancționării contestatorului cu cea mai grea pedeapsă a fost luată deoarece, abaterea săvârșită a fost gravă – acesta nesocotind dispozițiile de serviciu date în sarcina sa de către directorul general adjunct al societății.
Atitudinea contestatorului a avut ca urmări perturbarea activității societății, mai ales că acesta îndeplinea funcția de inginer și șef de secție și totodată, a fost afectată producția de la locul de muncă al acestuia.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat toate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile întocmite cu ocazia cercetării disciplinare.
Analizând și coroborând toate probele administrate, în mod corect instanța de fond a constatat că faptele reținute ca abateri disciplinare în sarcina contestatorului nu-i pot fi imputate acestuia.
Nerealizarea sarcinilor de producție s-a datorat defecțiunii unor utilaje perioade lungi de timp și lipsei pieselor de schimb, solicitate de altfel prin referate de către contestator.
contestatorului în ceea ce privește bunul mers al activității sectorului pe care îl coordona, rezultă din referatele întocmite și înaintate conducerii, prin care se solicita aprovizionarea cu piese de schimb și materiale.
Aceste înscrisuri se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că în perioada martie-mai 2007, datorită defecțiunilor utilajelor și a lipsei de piese de schimb, contestatorul s-a preocupat în mod frecvent de repararea utilajelor defecte, solicitând de mai multe ori aprovizionarea cu piese de schimb și repararea utilajelor.
În mod corect, prima instanță și-a însușit declarațiile martorilor având în vedere că martorii au lucrat împreună cu contestatorul și au perceput faptele în mod direct.
Referitor la neîndeplinirea dispozițiilor verbale date de către conducerea societății prin deciziile contestate, nu se precizează în concret, care anume dispoziții nu au fost respectate de către contestator.
Nici prin cererea de recurs recurenta pârâtă nu a fost în măsură să nominalizeze aceste dispoziții clare și precise care se doreau a fi executate.
În ceea ce privește problema alimentării cu apă a grupului tehnic de la Cariera, martorii au arătat că reclamantul s-a preocupat pentru demararea activităților de descoperire a traseului conductei de aducțiune în vederea înlocuirii acesteia cu ajutorul personalului de la instalații, fiindcă alt personal nu era disponibil.
Martorul a arătat că directorul general i-a dat dispoziție verbal să nu permită sudorului și lăcătușului să conlucreze cu reclamantul pentru remedierea conductei cu apă.
Reclamantul avea obligația reparării și punerii în funcțiune a instalațiilor și utilajelor din dotarea unității, dar și angajatorul avea obligația corelativă prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. “b” Codul muncii de a asigura condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condiții corespunzătoare de muncă.
În ceea ce privește condițiile de formă ale deciziilor contestate, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că aplicarea sancțiunii disciplinare trebuie făcută printr-un singur act care să cuprindă prevederile reglementate prin art. 268 din Codul muncii.
Angajatorul nu poate să emită mai multe decizii prin care să completeze sau să remedieze lipsurile deciziilor anterioare.
În cauză nu a fost vorba de o revocare a deciziei anterioare cum susține recurenta, ci o încercare de remediere a viciilor deciziei anterioare.
Prima instanță a procedat la anularea deciziilor contestate pentru vicii de formă și pentru lipsa vinovăției contestatorului, prin urmare ultimile critici din cererea de recurs referitoare la efectuarea cercetării disciplinare cu respectarea dispozițiilor legale și dozarea corespunzătoare a sancțiunii disciplinare, au fost invocate de recurentă din eroare.
Atât timp cât instanța de fond a reținut nulitatea deciziilor pe cu totul alte motive, recurenta nu poate veni să critice hotărârea pentru motive de nulitate care nu au făcut obiectul dezbaterilor la fond.
Recurentul reclamant a criticat hotărârea primei instanțe doar sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată.
Recursul reclamantului este fondat.
Astfel, deși prin concluziile orale contestatorul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestora.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Având în vedere faptul că cererea contestatorului a fost admisă în totalitate, față de dispozițiile legale invocate mai sus, Curtea a admis recursul reclamantului ca fondat și potrivit art. 312 Cod procedură civilă, a modificat în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâtei la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, cu menținerea celorlalte dispoziții.
În baza aceluiași text de lege, Curtea a obligat recurenta pârâtă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către recurentul contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, – 22,. B,. 16, județul C, împotriva sentinței civile nr. 130/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâtei la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă “”, cu sediul în-, județul C, împotriva aceleași sentințe civile.
Obligă recurenta pârâtă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2008
Jud.fond. /
Red.dec.jud. /1.10.2008
Tehnoredact.gref.
4 ex./ 2.10.2008.
