Dosar nr-
Dosar nr-
ROMÂNIA
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 679/CM
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” C, cu sediul în Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 713/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin Sindicatul Lucrătorilor C, cu sediul în Port, 54, județul C și cu domiciliul în C,- B, – 1,. A,. 14, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 16.11.2009, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de taxă judiciară de timbru, după care:
Întrebată fiind, partea prezentă arată că nu mai are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acesteia, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și reținând cauza spre rejudecare să se respingă acțiunea ca nefondată, fără cheltuieli de judecată. Arată că nu în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând că din coroborarea actelor emise de intimată rezultă cu certitudine că intimatul a fost cercetat pentru o faptă, iar sancțiunea a fost aplicată pentru o altă faptă. Precizează că salariatul a fost cercetat și sancționat pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu privind supravegherea în timpul programului de muncă a mașinilor și instalațiilor în funcțiune, precum și pentru părăsirea locului de muncă până la sosirea schimbului, apreciind că în cauză atât cercetarea disciplinară, cât și sancțiunea aplicată acestuia, au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor art. 75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național și a Regulamentului intern al societății – art. 21 pct. 35.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 17.03.2009, Sindicatul Lucrătorilor C pentru contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata ” ” anularea deciziei de sancționare nr. 12/20.02.2009 cu avertisment scris și radierea mențiunii din carnetul de muncă al salariatului.
În motivare s-a arătat că din anul 1978 contestatorul a fost ales vicepreședinte al sindicatului, pe fondul unor acțiuni concertate ale reprezentanților ” ” prin care se încerca îngrădirea dreptului la asociere sindicală a salariaților din cadrul societății, în luna ianuarie 2009, contestatorul a fost convocat la cercetarea disciplinară prealabilă, fiind acuzat că a desfășurat în timpul programului de lucru activități sindicale în mai multe rânduri sau că ar fi purtat discuții cu dl., președintele Sindicatului Lucrătorilor.
Urmare a cercetării prealabile disciplinare a fost emisă decizia nr. 12/2009 de sancționare cu avertisment scris.
S-a apreciat ca nelegală și netemeinică această decizie pentru că în realitate contestatorul nu și-a ignorat niciodată atribuțiile de serviciu, motivația reprezentanților intimatei în sensul că a fost surprins în magazia nr. 62/2, 57/2, 54/3 purtând discuții pe teme sindicale cu președintele în timpul programului de lucru, ignorându-și atribuțiile de serviciu fiind nefondată.
La data de 22.01.2009 contestatorul-operator dană coordona operațiunile din magaziile 62/2, 57/2, 54/3, fiecare magazie având o suprafață de circa 10.000 mp și la un moment dat a trecut prin zonă dl., pe care contestatorul l-a salutat fără să-și întrerupă activitatea.
Întrucât administratorii au interzis angajaților orice contacte cu liderul de sindicat, iar unul din șefii de tură a sesizat momentul în care contestatorul l-a salutat pe lider, s-a făcut o informare și s-a considerat că gestul contestatorului reprezintă o sfidare la adresa directorilor societății.
Deși cu ocazia cercetării prealabile disciplinare contestatorul a explicat că acuzațiile nu au fundament, apărările acestuia au fost înlăturate și denotă realele motive pentru care s-a aplicat această sancțiune.
S-a invocat de asemenea că sancțiunea a fost aplicată potrivit regulamentului intern al intimatei, dar în acest regulament – în art. 69 care cuprinde faptele de natură să atragă sancționarea salariaților nu este prevăzută ignorarea atribuțiilor de serviciu, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, fapta reținută nu este susceptibilă să atragă sancționarea salariatului.
S-a invocat și nerespectarea procedurii cercetării prealabile disciplinare, deoarece din comisie nu a făcut parte niciun reprezentant al organizației sindicale, comisia nu a stabilit care au fost faptele pentru care se sancționează contestatorul, lucrările comisiei nu au fost consemnate într-un registru de procese verbale.
De asemenea, s-a invocat faptul că aplicarea acestei sancțiuni este de natură să aducă atingere prevederilor art. 217-223 Codul muncii care consacră independența sindicală și protecția reprezentanților aleși ai acestor organizații precum și a clauzelor contractelor colective de muncă ce protejează aceleași drepturi, deoarece adevărata cauză a aplicării acestei sancțiuni este apartenența contestatorului la iar în ultimii ani conducerea intimatei a dus o campanie de împiedicare a activității sindicale.
Prin întâmpinare intimata a solicitat în primul rând ca să facă dovada calității contestatorului de vicepreședinte al sindicatului pentru a putea fi aplicabile disp. art. 28 din legea nr. 54/2003 iar pe fond, solicită respingerea ca nefondată a contestației întrucât la data de 22.01.2009 contestatorul fiind repartizat de către șeful de tură să supravegheze activitatea de comasare cereale și curățenie în magaziile 57/2, 54/3, 62/2, a fost surprins de către șeful său de tură purtând discuții pe teme sindicale cu Președintele, dl..
Din referatul efectuat de către dl. a rezultat că de mai multe ori contestatorul a fost atenționat de șeful său de tură asupra comportamentului său neadecvat în timpul programului de lucru, fapt adus la cunoștința superiorilor, însă contestatorul a ignorat în mod repetat aceste atenționări.
Se relevă că este o practică a membrilor de conducere din de a desfășura diverse activități sindicale în timpul programului de lucru, protagonistul principal fiind liderul de sindicat.
Fapta pentru care a fost sancționat contestatorul este prevăzută în regulamentul SC SA, la art. 21.35 unde se prevede că este obligatoriu să nu lase fără supraveghere în timpul programului de lucru a mașinilor și instalațiilor în funcțiune, părăsirea locului de muncă până la sosirea schimbului, fapta putând fi încadrată și în art. 71/7 – alte abateri de natură să prejudicieze bunul mers al producției și al muncii, dar pentru acestea, sancțiunea este mai drastică.
S-a arătat că din comisia de cercetare prealabilă disciplinară a făcut parte și dl. președintele, dovadă fiind procesul verbal nr. 11914/12.02.2009 și decizia nr. 8/2009.
Sancționarea contestatorului nu este de natură să aducă atingere independenței sindicale și protecției reprezentanților sindicali deoarece îndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor de serviciu de orice salariat remunerat, nu are nici cea mai mică legătură cu apartenența la o organizație sindicală.
Prin sentința civilă nr. 713/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, cu opinie majoritară, s-a admis contestația formulată de reclamantul, prin Sindicatul Lucrătorilor C, în contradictoriu cu pârâta “” și s-a anulat decizia nr. 12/20.02.2009 emisă de intimată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Sub aspectul legalității deciziei s-a invocat nerespectarea procedurii de cercetare, lipsa unui reprezentant al sindicatului din comisia de cercetare, dar din procesul-verbal-fila 26- s-a constatat prezența dl. la comisia de cercetare, astfel că susținerea contestatorului nu este reală.
Un alt motiv de nulitate invocat este legat de stabilirea faptelor pentru care se face vinovat salariatul cercetat.
În finalul cercetării prealabile disciplinare, fapta reținută ca fiind comisă de contestator și pentru care se sancționează este cea din regulamentul intern – art. 21.35, iar cercetarea s-a efectuat pentru ceea ce s-a comunicat contestatorului în cuprinsul convocării la cercetarea prealabilă disciplinară – fila 25 în care se relevă drept faptă pentru care urma să fie cercetat contestatorul – neducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, prin nesupravegherea activității de comasare cereale și curățenie în magazia 57/2, 54/3.
Din coroborarea acestor acte emise de intimată rezultă cu certitudine că în realitate contestatorul a fost cercetat pentru o faptă iar sancțiunea a fost aplicată pentru o altă faptă.
Potrivit art. 267 alin. 1 Codul muncii, nicio sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată fără efectuarea cercetării prealabile disciplinare în afară de avertismentul scris, ca în cazul de speță, astfel că această cercetare nu era obligatorie și totuși a fost efectuată.
actele de cercetare prealabilă și decizia de sancționare conduce, în cazul în care sancțiunea este alta decât avertismentul scris, la concluzia că salariatul a fost cercetat pentru o faptă considerată drept abatere disciplinară în prima fază iar sancțiunea i-a fost aplicată pentru o faptă pentru care nu există cercetare prealabilă disciplinară caz de nulitatea absolută a deciziei.
În speță, angajatorul nu a produs proba comiterii de către salariat a faptei pentru care i-a fost aplicată sancțiunea, administrând doar proba cu înscrisuri, nerelevante sub aspectul faptic.
Prin opinia separată a asistenților judiciari, s-a dispus respingerea acțiunii ca nefondată, reținându-se următoarele considerente:
Articolul 267 (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. “a”, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Prin urmare, fapta de care se face vinovat contestatorul este prevăzută în Regulamentul Intern al societății la art. 21.35 “să nu lase fără supraveghere în timpul programului de muncă a mașinilor și instalațiilor în funcțiune, precum și părăsirea locului de muncă până la sosirea schimbului”.
Conducerea societății pârâte a hotărât aplicarea celei mai ușoare sancțiuni prevăzute atât de Codul muncii cât și de Regulamentul Intern (avertismentul scris) cu toate că această faptă putea fi încadrată în dispozițiile art. 717, unde pentru această faptă sancțiunea este mult mai severă decât cea aplicată salariatului.
Acest fapt denotă că societatea nu a avut intenții de natură să aducă atingere prevederilor art. 217-223 Codul muncii ce consacră independența sindicală și protecția reprezentanților aleși ai acestor organizații.
Nu pot fi reținute din punctul nostru de vedere faptul că contestatorul a fost sancționat pentru o altă faptă atâta timp cât pentru fapta cercetată și sancționată a fost prevăzută o sancțiune mai ușoară decât cea prevăzută de Regulamentul intern.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs recurenta pârâtă “” C, invocând, în esență, următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța a analizat cauza superficial având în vedere sancțiunea aplicată (avertismentul scris). Este adevărat că salariatul a fost cercetat pentru săvârșirea faptei prevăzută de Regulamentul intern al societății la art. 21.35, respectiv “să nu lase fără supraveghere în timpul programului de muncă a mașinilor și instalațiilor în funcțiune, precum și părăsirea locului de muncă până la sosirea schimbului”, această faptă putând fi încadrată în dispozițiile art. 717“alte abateri de natură să prejudicieze bunul mers la producției și al muncii”, însă sancțiunea pentru această faptă prevăzută de Regulamentul intern este mult mai severă decât cea aplicată salariatului și anume reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%. Însă cu toate acestea, conducerea societății a hotărât aplicarea celei mai ușoare sancțiuni prevăzute atât de Codul muncii, cât și de Regulamentul intern (avertisment scris) tocmai pentru a atrage atenția salariatului, în mod oficial, cu privire la atitudinea sa necorespunzătoare față de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fapt care denotă că societatea nu a avut intenții “războinice” față de reclamant sau și nici nu a avut intenția de a încălca prevederile art. 217-223 din Codul muncii, ce consacră independența sindicală și protecția reprezentanților aleși ai acestor organizații, fapt reținut și de asistenții judiciarei în opinia separată.
Aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, la propunerea comisiei de cercetare disciplinară, a avut drept scop tocmai evitarea unei interpretări de genul că societatea dorește să încalce drepturile organizației sindicale.
Instanța de fond în continuarea motivării susține faptul că art. 267 alin. (1) din Codul muncii prevede că “nicio sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată fără efectuarea cercetării prealabile disciplinare în afară de avertismentul scris, ca în cazul de speță, astfel că cercetarea nu era obligatorie și totuși a fost efectuată”, iarăși fără să țină cont și de dispozițiile art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, care prevăd obligativitatea efectuării cercetării disciplinare: “sub sancțiunea nulității absolute, nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”, dispoziție pe care angajatorul a respectat-
Astfel, nu poate fi reținută motivația că salariatul a fost sancționat pentru altă faptă atâta timp cât pentru fapta cercetată și sancționată a fost prevăzută o sancțiune mai ușoară decât cea prevăzută de Regulamentul intern.
Mai mult, societatea intimată a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile întocmite cu ocazia cercetării disciplinare prealabile a salariatului, începând cu referatul de sesizare a faptei întocmit de șeful de tură expediții dl., de unde rezultă că salariatul a fost atenționat de șeful său direct de mai multe ori cu privire la comportamentul său neadecvat în timpul programului de lucru, fapt adus la cunoștința superiorilor oral în mai multe rânduri, până la raportul nr. – din 20.02.2009 întocmit de comisia de cercetare disciplinară de unde rezultă că salariatul a fost audiat în prezența Președintelui Sindicatului Lucrătorilor C, dl., de unde rezultă că toate probele făcute în această cauză au fost făcute de pârâtă, așa cum prevede Codul muncii, iar contestatorul nu a depus în apărarea sa nicio dovadă prin care să combată susținerile societății intimate precum nicio dovadă de unde să rezulte calitatea de membru de sindicat (vicepreședinte chiar), astfel, cum s-a dispus prin încheierea din data de 08.05.2009.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 12/20.02.2009 emisă de “” s-a dispus sancționarea cu avertisment scris în conformitate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. “a” Codul muncii.
Sancționarea a fost aplicată pentru lăsarea fără supraveghere în timpul programului de muncă a mașinilor și instalațiilor în funcțiune, precum și părăsirea locului de muncă până la sosirea schimbului următor (art. 21 pct. 35 din Regulamentul intern).
Potrivit art. 21 pct. 35 din Regulamentul intern, salariații societății au îndatorirea să nu lase fără supraveghere în timpul programului de muncă a mașinilor și instalațiilor în funcțiune, precum și părăsirea locului de muncă până la sosirea schimbului următor.
Din convocarea emisă la 2.02.2009, procesul-verbal încheiat la 12.02.2009 și raportul întocmit de comisia de cercetare disciplinară nr. 12137 din 20.02.2009, rezultă că cercetarea disciplinară s-a efectuat cu privire la abaterea pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară.
În consecință, în mod greșit prima instanță a reținut că salariatul a fost cercetat pentru o faptă, iar sancțiunea a fost aplicată pentru o faptă pentru care nu există cercetare disciplinară.
De altfel, reclamantul nici nu a invocat prin contestația formulată un astfel de motiv de nulitate al deciziei de sancționare disciplinară.
Prin contestația formulată reclamantul a invocat faptul că abaterea pentru care a fost sancționat nu este prevăzută ca abatere disciplinară de Regulamentul intern, procedura de cercetare disciplinară nu a respectat prevederile art. 75 din CCM la nivel național, aplicarea sancțiunii este de natură să aducă atingere prevederilor art. 217-223 Codul muncii, ce consacră independența sindicală și protecția reprezentanților aleși ai acestor organizații, precum și faptul că reclamantul nu și-a ignorat niciodată atribuțiile de serviciu.
Având în vedere faptul că instanța de fond a soluționat procesul fără intra în cercetarea fondului, potrivit art. 312 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat a casat sentința recurată și a trimis cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” C, cu sediul în Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 713/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin Sindicatul Lucrătorilor C, cu sediul în Port, 54, județul C și cu domiciliul în C,- B, – 1,. A,. 14, județul
Casează sentința recurată și trimite cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
– –
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
gre.
4 ex./ 16.12.2009.
Data: 16.12.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA – SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm, alăturat, spre competentă soluționare dosarul civil nr-, care conține 15 file, privind recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” C, cu sediul în Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 713/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin Sindicatul Lucrătorilor C, cu sediul în Port, 54, județul C și cu domiciliul în C,- B, – 1,. A,. 14, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere, întrucât prin decizia civilă nr. 679/CM/17.11.2009, s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată și trimite cauza Tribunalul Constanța spre rejudecare.
La dosarul nostru se află atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța – 53 file.
PREȘEDINTE COMPLET, GREFIER,
2 ex.
