Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 684
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier: – –
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în municipiul D,-, – 4,. 24, județul B și de pârâta” INTERNAȚIONAL”, cu sediul în municipiul B,-, – E,. 1,. 3,. 10, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.269din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanta recurentă, reprezentanții pârâtei recurente ” INTERNAȚIONAL” B, și reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 25.11.2008 pe rolul Tribunalul Botoșani sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta ” INTERNAȚIONAL” B, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei nr. 68 din 10.11.2008, emisă de pârâtă, precum și obligarea acesteia la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național. Totodată, reclamanta a chemat în judecată și pe pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B, deoarece această structură are atribuții în verificarea angajatorului cu privire la respectarea legislației în domeniul muncii.
În motivarea acțiunii reclamanta a precizat că a fost angajată de pârâta ” Internațional” cu contract individual de muncă, iar la data de 5 noiembrie 2008 nu a fost primită în incinta societății pe motiv că se suspendă activitatea. Ulterior, a primit prin poștă decizia atacată prin care era înștiințată că se află în concediu fără plată pe o perioadă de două trei luni. Acest act a fost emis fără acordul ei iar potrivit dispozițiilor normative evocate mai sus trebuia să fie plătită cu 75% din salariul de bază pentru perioada în care societatea și-a întrerupt activitatea.
La data de 26 ianuarie 2009 pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că salariata nu are raporturi de muncă cu această instituție (fila 11 dosar fond).
Prin înscrisul depus la 5 februarie 2009, reclamanta a înțeles să cheme în garanție Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B, precizând că această instituție avea obligația de a acționa administrativ și penal împotriva angajatorului, în măsura în care constata că nu au fost respectate de către angajator dispozițiile legale privind raporturile de muncă. A mai solicitat și aplicarea unor amenzi potrivit art. 1081din Codul d e procedură civilă, angajatorului, pentru neprezentarea probelor.
Pârâta ” INTERNAȚIONAL” a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că reclamanta a fost angajată de societate începând cu 1 octombrie 2008 pe funcția de muncitor necalificat – secția sticlă.
În apărare, pârâta a arătat că a cumpărat de la “ART ” spațiul de producție și utilaje, în vederea fabricării unor articole de sticlă și porțelan. Au fost asigurate condiții optime pentru activitatea de producție, iar începând cu data de 1.10.2008 au fost preluați angajații “Art ” Cei care lucrau în cadrul secției sticlă au dat dovadă de delăsare și indolență, au absentat nemotivat și nu au realizat producția planificată.
Ca urmare, a fost necesară oprirea producției, în cadrul acestei secții constatându-se atât un randament scăzut în muncă cât și o calitate necorespunzătoare a producției realizată. S-a hotărât în consecință întreruperea temporară a activității secției sticlă cu acordarea a 15 zile concediu fără plată salariaților din cadrul acestei unități, situație care privea și pe reclamanta în cauză.
În repetate rânduri angajații secției sticlă au întrerupt activitatea, motivând în acest sens întârzierea la plata salariilor, ca fiind cea care le-a determinat această atitudine. Începând cu luna noiembrie 2008 acest incident a căpătat un caracter permanent. La data de 4 noiembrie 2008, toți angajații secției sticlă au întrerupt lucrul, iar la data de 5 noiembrie și 6 noiembrie, reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu.
În urma referatului întocmit de serviciul prin decizia nr. 30 din 10 noiembrie 2008 administratorul societății a decis suspendarea activității secției sticlă și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile. După expirarea acestui interval conducerea unității urma să opteze între posibilitatea reluării activității sau demararea procedurilor de concediere colectivă. Serviciul personal a comunicat prin scrisoare recomandată tuturor angajaților, suspendarea activității, dar din eroare prin adresă s-a adus la cunoștință acestora că se află în concediu fără plată pentru 3 luni de zile.
Nulitatea solicitată de reclamantă nu poate fi reținută deoarece actul contestat este o adresă și nu o decizie. S-a mai arătat că, în urma analizelor financiare și de personal s-a constatat existența unor abateri disciplinare astfel că începând cu luna ianuarie 2009 societatea a procedat la desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei. A apreciat că nu se impune plata drepturilor salariale ale reclamantei după cele 15 zile de concediu fără plată, dată fiind lipsa acesteia de la serviciu.
La data de 23 februarie 2009 a depus întâmpinare pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B prin care a solicitat respingerea acțiunii. A învederat că, la data de 11 noiembrie 2008 punctul de lucru din Daa ngajatorului le-a adus la cunoștință suspendarea activității secției sticlă și acordarea concediului fără plată pentru salariați într-o perioadă de 2 – 3 luni. Prin adresa nr. 9153 din 13 noiembrie 2008 Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului Baa dus la cunoștința angajatorului că acordarea unui concediu fără plată mai mare de 15 zile se situează în afara cadrului legal.
În plus la data de 5 noiembrie 2008 “Art ” a fost sancționată contravențional pentru negarantarea în plată a unui salariu brut lunar, cel puțin egal cu salariul de bază brut lunar pe țară.
Prin sentința civilă nr. 269 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial d e Muncă B și pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă în parte, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta ” INTERNAȚIONAL”
A fost anulată decizia nr. 68 din 10 noiembrie 2008 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta ” INTERNAȚIONAL” B să plătească reclamantei 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 – 4.01.2009.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial d e Muncă B, în conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată atâta timp cât reclamanta nu a fost salariata acestei instituții.
În ceea ce privește acțiunea principală, tribunalul a constatat că reclamanta a fost angajata pârâtei ” Internațional” B, pe postul de muncitor necalificat, începând cu data de 1 octombrie 2008. Contractul de muncă a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă sub nr. – din 20 octombrie 2008.
Prin actul nr. 68 /10.11.2008 trimisă reclamantei de către societatea pârâtă (fila 3 dosar fond), s-a adus la cunoștința acesteia că se află în concediu fără plată pe o perioadă de 2 – 3 luni de zile până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități. Deși angajatorul a apreciat că aceasta nu este o decizie ci o adresă, instanța de fond a constatat că prin actul respectiv s-a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantei, astfel că a produs consecințe juridice în raporturile dintre părți, echivalente unei decizii a angajatorului.
Potrivit art. 41 alin. 3 modificarea contractului individual de muncă se referă și la timpul de muncă și timpul de odihnă, angajatorul dispunând prin acordarea concediului fără plată, suspendarea executării prevederilor punctului GId in contractul individual de muncă al salariatei prin care s-a stabilit că durata timpului de lucru este de 8 ore pe zi și respectiv 40 ore pe săptămână.
Conform art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/2006 “în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată”. Potrivit documentelor depuse la dosar și a susținerilor părților din cadrul ” Internațional” B nu s-a constituit un sindicat. De altfel, potrivit Legii nr. 58/2004 salariații nu sunt obligați să se constituie în sindicate.
Ca urmare, instanța de fond a apreciat că în speța de față prevederea din actul normativ sus menționat privind acordul sindicatelor, la acordarea concediului fără plată, este fără obiect atâta timp cât salariații nu au înțeles să formeze o asemenea structură. Acest text obligatoriu pentru părți, potrivit art. 969 din Codul civil și Legii nr. 130/1996, acordă posibilitatea stabilirii unui concediu fără plată de maximum 15 zile pe an, dacă este necesară întreruperea temporară a activității.
În consecință ” Internațional” putea să impună salariatei un concediu fără plată de maximum 15 zile. Acest lucru fiind recunoscut de aceasta prin decizia nr. 30 din 10 noiembrie 2008 (filele 23 – 24 dosar fond), stabilindu-se în art. 2 că față de salariații secției sticlă se va dispune acordarea unui concediu fără plată timp de 15 zile. După expirarea acestui termen, unitatea avea obligația reluării activității iar în măsura în care din motive tehnice sau din alte motive, activitatea urma să fie în continuare întreruptă, salariații trebuiau să primească potrivit art. 53 din Legea nr. 53/2003 și art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/2006, 75% din salariul de bază individual avut, cu condiția ca încetarea lucrului să nu fie produs din vina lor și dacă, în tot acest timp, au rămas la dispoziția unității.
Pârâta ” Internațional” a invocat faptul că întreruperea activității secției sticlă a fost generată și de atitudinea reclamantei, care a întrerupt brusc lucrul, respectiv a lipsit nemotivat, astfel că au fost produse pagube importante angajatorului.
Tribunalul a constatat că aceste susțineri sunt infirmate de documentele depuse chiar de către angajator la dosarul cauzei. Astfel în tabelul aflat la fila 29 dosar, în care s-au invocat anumite pierderi în cadrul secției sticlă nu se regăsește și numele reclamantei. De altfel, potrivit contractului individual de muncă, reclamanta nu avea calitate de personal calificat și implicit nu avea atribuții directe în ceea ce privește realizarea produselor din sticlă.
În măsura în care, totuși, angajatorul constata că întreruperea activității s-ar datora atitudinii unor alți salariați, acesta trebuia să acorde 75% din salariul de bază brut acelor salariați care nu au avut nici o vină în ceea ce privește întreruperea activității.
Ca urmare a celor expuse, prima instanță a dispus anularea deciziei nr. 68 din 10 noiembrie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei 75% din salariul de bază începând cu data expirării concediului fără plată, 25.11.2008.
Întrucât prin decizia nr. 28 din 7 ianuarie 2009, angajatorul a dispus desfacerea contractului individual de muncă al salariatei în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii începând cu 5.01.2009, pârâta a fost obligată să acorde indemnizația până la 4.01.2009.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă B, se apreciază că aceasta este nefondată atâta timp cât acesta nu are nici o obligație de despăgubire a salariatului ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ce guvernează raporturile de muncă dintre părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta ” INTERNAȚIONAL”, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a arătat că prin acțiunea introdusă la prima instanță a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 30 din 30.11.2008 emisă de ” INTERNAȚIONAL”, prin care a fost trimisă în concediu fără plată, fără acordul ei, și, obligarea acesteia la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, conform art. 53 din Codul munci. Totodată, a solicitat ca Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B, să fie chemat în garanție, conform art. 60 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu a acționat împotriva angajatorului conform atribuțiilor stabilite de lege.
A mai arătat reclamanta că instanța de fond a admis în parte acțiunea constatând nulitatea absolută a deciziei nr. 30/30.11.2008, emisă de angajator și l-a obligat la plata a 75% din salariul de bază numai până la data de 4.01.2009, respingând cererea de chemare în garanție a Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului
A menționat reclamanta că obiectul contestației a fost plata a 75% din salariul de bază până la începerea efectivă a activității și nu până la data de 4.01.2009, cum a stabilit instanța de fond. Motivarea instanței că prin decizia nr. 28 din 7.01.2009, i s-a desfăcut contractul individual de muncă nu are acoperire, deoarece pe de o parte nu avea nici o legătură cu cauza, iar pe de altă parte este un înscris unilateral pe care angajatorul avea obligația să-l comunice, potrivit art. 268 din Codul muncii, iar instanța nu avea cunoștință de faptul că această decizie a fost sau nu atacată și nici nu i s-a solicitat punctul de vedere cu privire la această decizie, depășindu-și competența. În concluzie instanța de fond nu era investită să se pronunțe asupra deciziei de concediere.
A mai arătat de asemenea că chemarea în garanție a Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului Baf ost respinsă, cu motivarea că nu a fost angajata acestei instituții, ori prin această abordare a schimbat natura sensului art. 60 din Codul d e procedură civilă, or Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B care era obligat să acționeze împotriva angajatorului și să dispună în conformitate cu normele de drept în materie, acesta în loc să respecte legea a acceptat de la angajator înscrisuri ilicite în baza cărora a făcut modificări în carnetul de muncă.
A invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, art. 41 din Constituție și art. 41 din Pactul Internațional asupra Drepturilor Economice Sociale și Culturale și a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării angajatorului să-i achite 75% din salariul de bază până la începerea efectivă a activității și admiterea cererii de chemare în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă
Recurenta ” INTERNAȚIONAL”, a arătat că adresa comunicată reclamantei nu a produs nici o consecință juridică, întrucât, încă din data de 4.11.2008, reclamanta, alături de ceilalți salariați, a întrerupt lucrul, iar din data de 5.11.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
De asemenea, a arătat că decizia nr. 30 din 10.11.2008 este actul care a produs consecințe juridice și a fost dată de către administratorul societății care a decis suspendarea activității secției sticlă pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile.
A mai arătat recurenta că elementele care au condus la întreruperea activității au fost atât daunele provocate prin neîndeplinirea normelor, cât și întreruperea nejustificată a activității sau lipsa la serviciu.
În ceea ce privește susținerile primei instanțe cu privire la plata drepturilor salariale, a solicitat să se constate că aceste aspecte nu sunt de natură a justifica acțiunile salariaților, în condițiile în care nu a fost respectată nici o normă cu privire la reglementările conflictelor de muncă.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței prin respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursurile declarate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin adresa nr. 68 din 10 noiembrie 2008 emisă de pârâta recurentă (fila 3 dosar fond), reclamanta a fost înștiințată că, începând cu data de 10 noiembrie 2008 este în concediu fără plată, pe o perioadă de 2 – 3 luni de zile până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 2895/21/29.XII.2006, dispune la art. 43 alin. 5, că în cazul în care, din motive obiective, este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximul 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea poate acorda concediu fără plată.
Prin adresa atacată în prezenta cauză, unitatea recurentă înștiințează practic reclamanta că i s-a întrerupt temporar activitatea, motivul obiectiv invocat fiind găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Însă, potrivit dispoziției mai sus arătate, această întrerupere putea fi dispusă pentru maximum 15 zile și nu de 2 – 3 luni, așa cum o hotărâse societatea recurentă și există obligativitatea reluării activității.
Nu poate fi reținută apărarea recurentei, în sensul că acest act nu a produs nici o consecință juridică, întrucât reclamanta din data de 5 noiembrie 2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
Că s-a prezentat reclamanta la serviciu sau nu, că a întrerupt activitatea sau nu, sunt aspecte care nu au nici o relevanță în cauză.
Prin acel act s-a produs practic o modificare a executării contractului individual de muncă al reclamantei, modificare determinată de anumite probleme financiare ale societății.
Or, executarea contractului este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege iar modificarea unilaterală este în principiu interzisă, fiind posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național permite o întrerupere temporară a activității de maximum 15 zile, perioadă în care salariatul se află în concediu fără plată.
Pentru perioada ce depășește aceste 15 zile, angajatorul nu are nici o bază legală sau vreo justificare rezonabilă care să impună menținerea întreruperii activității salariatei reclamante.
În ce privește pretinsele abateri disciplinare invocate de recurentă în sarcina reclamantei, partea are la dispoziție răspunderea disciplinară reglementată de legislația muncii, răspundere care intervine atunci când un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară.
Însă nu este posibil, ca în temeiul art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unitatea să întrerupă activitatea salariatei, invocând abateri disciplinare ale acesteia.
Art. 264 alin. 1 din Codul muncii prevede sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariata săvârșește o abatere disciplinară, nefiind posibilă aplicarea unei alte sancțiuni în afara celor stabilite expres de textul citat iar sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariaților în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste.
Or, în condițiile în care societatea recurentă îi comunică reclamantei o adresă prin care îi aduce la cunoștință că este în concediu fără plată pe o perioadă de 2 – 3 luni, invocându-se anumite probleme financiare, nu poate veni ulterior în fața instanței pentru a invoca abaterile disciplinare ale reclamantei, abateri pentru sancționarea cărora, așa cum s-a arătat mai sus, există o procedură specifică.
În ce privește drepturile salariale acordate de prima instanță, reține Curtea că art. 53 alin. 1 din Codul muncii dispune că pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata acestei indemnizații pentru perioada 25 noiembrie 2008 – după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată permise de dispozițiile art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă – și 4 ianuarie 2009, având în vedere că începând cu data de 5 ianuarie 2009 a încetat contractul individual de muncă al reclamantei.
Nu pot fi primite susținerile recurentei privind obligarea ” INTERNAȚIONAL” la plata a 75% din salariul de bază până la începerea efectivă a activității atâta timp cât începând cu data de 5.01.2009 unitatea angajatoare a dispus concedierea acesteia, decizie de concediere care nu face obiectul prezentului dosar.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă B, în mod corect prima instanță a respins-o întrucât reclamanta nu a fost angajata acestei instituții, iar între Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și pârâta ” INTERNAȚIONAL” B, nu există raporturi juridice care să atragă răspunderea patrimonială a Inspectoratului Teritorial d e Muncă
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta și de pârâta“R & G INTERNAȚIONAL”, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.269din23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. -, aflat în
semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 18.06.2009
