ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.691/CM
Ședința publică de la 22 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – – –
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul – reclamant, cu domiciliul ales în C,-, -A,.2,.17 și recurenta – pârâtă SC BANK SA, cu sediul B, Șoseaua, nr. 4-8, clădirea House, intrarea de Vest,.8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.283/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru depunerea de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18.09.2008 și la data de 22.09.2008.
CURTEA
Din actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată BANK solicitând:
– anularea deciziei nr. 769/27.08.2007 emisă de pârâtă, prin care i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă;
– reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere;
– obligarea societății la plata despăgubirilor echivalente drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea sa efectivă.
– plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei în temeiul art. 269 alin. 1 Codul muncii.
A precizat că în calitate de angajat al Bank – Sucursala Cao cupat funcția de regional, în cadrul Direcției -, conform contractului individual de muncă nr. 1032/14.-.
Prin decizia contestată s-a dispus desfacerea disciplinară a raporturilor de muncă pentru: încălcarea regulamentului de uz intern; comportament contrar codului d e conduită; încălcarea procedurilor operaționale privind eliberarea ului din casieriile unităților operative; depășirea atribuțiilor de serviciu specificate în fișa postului; trafic de influență.
Cu privire la situația de fapt, reclamantul arată că, la data de 30.07.2007, la sediul băncii s-a prezentat un fost salariat al direcției de securitate bancară, însoțit de o persoană care s-a legitimat ca fiind client al băncii, anume,.
Acest client a solicitat contestatorului să facă o programare în vederea lichidării conturilor deținute la această bancă.
Contestatorul a arătat că, în virtutea acestei solicitări, s-a prezentat cu clientul la ofițerul de tranzacții clienți, d-na -, în vederea programării operațiunii menționate, și a fost prezentat actul de identitate în original. S-a susținut, totodată, că la acea dată persoana prezentată ca fiind clientul băncii avea mâna dreaptă în atelă gipsată, motiv pentru care formularele necesare operațiunilor bancare au fost completate de către contestator, la solicitarea respectivei persoane, fiind însă semnate personal de, în fața ofițerului de tranzacții; deși s-a constatat o oarecare diferență între semnătura aplicată pe formularul completat și cea scanată în sistem informativ, ofițerul de tranzacții nu a avut suspiciuni, dată fiind situația medicală arătată.
Această persoană a fost programată pentru a doua zi în vederea lichidării contului, dar după ridicarea banilor s-a constatat, la sesizarea adevăratului titular, că acela care a ridicat sumele de bani s-a identificat sub numele de prin prezentarea unei cărți de identitate în original falsificată prin înlocuirea fotografiei.
În aceste condiții, a arătat contestatorul, în sarcina sa s-au reținut anumite fapte, fără a exista un suport probator.
În procesul-verbal de cercetare s-a reținut că,operațiunile de lichidare depozite au fost efectuate de către ofițerul de tranzacții clienți – la solicitarea domnului și confirmată de presupusul pe baza cărții de identitate falsificate.
Contestatorul consideră că o astfel de susținere nu poate fi reținută întrucât acesta nu avea competența de a solicita efectuarea unei astfel de operațiuni, nefiind el persoana care a cerut lichidarea conturilor, ci presupusul client, salariatul încercând să identifice doar modalitatea de a notifica banca pentru programarea lichidităților necesare.
Ofițerul de tranzacții clienți urma să anunțe conducerea băncii în măsura în care contestatorul, iar nu clientul, ar fi solicitat efectuarea tranzacției, iar o asemenea mențiune vine în contradicție cu aspectele relevate de persoanele audiate în cursul cercetării, care au confirmat prezența personală a clientului.
Reclamantul solicită să se înlăture susținerea potrivit căreia ofițerul de tranzacții s-ar fi aflat doar în posesia unei copii a cărții de identitate, deoarece această afirmație nu este adevărată, atâta vreme cât presupusul client a prezentat actul în original.
Prin urmare, culpa revine ofițerului de cont, care are obligația de a identifica pe titularul contului pe baza actului de identitate și a fișei specimen de semnătură aflate în evidența informatizată a băncii.
De asemenea, sunt nereale mențiunile din procesul-verbal de cercetare referitoare la completarea de către reclamant a formularelor necesare operațiunii descrise, contrar normelor bancare.
Acesta doar a completat formularele, având în vedere starea de incapacitate a clientului, dar au fost semnate personal de către cel din urmă, iar semnătura a fost verificată de ofițerul de tranzacții.
S-a reținut, astfel, în procesul-verbal, inexistența suspiciunii ofițerului de tranzacții în legătură cu eventualele diferențe de semnătură, în considerarea funcției reclamatului care îl însoțea pe pretinsul client.
Cu toate acestea, ofițerul de tranzacții este cel care are obligația de a identifica în mod corect pe orice solicitant, cu atât mai mult cu cât din punct de vedere ierarhic, nici nu era șeful acestuia.
Reclamantul a negat, totodată, că ar fi solicitat casierei să identifice în sistem sumele existente în depozitele titularului tranzacției, precum și orice implicare de natură să atragă,sprijinirea infractorului în identificarea conturilor de depozit și în retragerea frauduloasă a sumelor din acestea.
fost acuzat că a partic pat la săvârșirea unor infracțiuni în absența unei hotărâri penale în acest sens, iar sub aspectul funcției deținute, faptele reținute în sarcina contestatorului îl pun în imposibilitatea de a mai exercita activitatea în cadrul acestui sistem.
Pentru aceste aspecte, se solicită și obligarea pârâtei la plata de daune morale, în raport de dispozițiile art. 269 alin. 1 Codul muncii.
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamantul a formulat o acțiune similară celei mai întâi înregistrate, invocând și motivații legate de nulitatea absolută a deciziei contestate, care însă nu au mai fost reiterate și susținute, astfel cum rezultă din cele consemnate în încheierea de ședință din 7.03.2008.
Prin încheierea din 19.10.2007 a fost admisă, în temeiul art. 163 cod proc. civilă, excepția de litispendență, cele două cauze fiind reunite.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea acțiunii întrucât faptele au fost în mod corect reținute în sarcina reclamantului.
Acesta a încălcat procedura operațională care stipulează interdicția pentru toți angajații de a completa în numele clientului,formularul eliberare persoane, depășirea atribuțiilor rezultând din fișa postului, care în contextul funcției deținute nu aveau nici o legătură cu cele realizate cu ocazia lichidării depozitelor și încălcarea codului d e conduită, prin exercitarea unei influențe asupra celor două salariate ale băncii în raport de funcția ocupată.
S-a susținut că a recunoscut prin nota implicarea sa în facilitarea retragerii de și în lichidarea frauduloasă a conturilor.
S-a apreciat că măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă constituie o măsură justă în raport de faptele comise, întrucât specificul activității bancare impune condiții stricte de confidențialitate și de siguranță a operațiunilor, iar încrederea clienților este de esența acestei activități. Societatea bancară a mai arătat că un asemenea eveniment este de natură să aducă grave prejudicii de imagine.
Cu privire la daunele morale, pârâta a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la plata de daune morale, având în vedere disp. art.269 alin. 1 Codul muncii.
Prin cererea reconvențională, pârâta reconvenientă a solicitat obligarea reclamantului la plata sumelor ridicate fraudulos în urma situației de fapt prezentate
( anume, 80.234,67 lei RON, 5.141 euro și 3.097 $ ), având în vedere că societatea bancară a fost nevoită să acopere din surse proprii prejudiciul creat adevăratului client.
Pârâta a mai menționat că salariatul, potrivit angajamentului semnat, a avut cunoștință și și-a asumat obligația de a răspunde față de angajator, achitând daune interese și contravaloarea pierderilor suferite de bancă în urma acțiunilor sale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 270 alin. 1 Codul muncii.
Prin precizările depuse la termenul din 16.11.2007, societatea bancară a majorat cuantumul pretențiilor sale la 103.607,39 lei RON, la care urmează să se adauge dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă a sumei ( fila 124 ).
Prinîncheierea interlocutorie pronunțată la data de 25.01.2008a fost respinsă excepția inadmisibilității acordării de daune morale, invocate de către pârâtă, motivat de faptul că decizia pronunțată în cursul lunii martie 2007 în dezlegarea chestiunii de drept a fost urmată de adoptarea, la 12.07.2007, a Legii nr. 237/2007, care prin art. 269 Codul muncii modificat permite acordarea daunelor morale.
Pe cale de consecință, la data formulării capătului de cerere privitor la acordarea de daune morale, era aplicabil noul text al art. 269 Codul muncii, nemaiputând fi invocate soluțiile de jurisprudență fondate pe textul inițial al legii.
Prin sentința civilă nr.28314.03.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondate acțiunile conexe formulate de reclamant dar și cererea reconvenționala formulata de Bank SA. reținând în esență următoarele aspecte:
Prin decizia nr. 769/27 august 2007 emisă de BANK a fost dispusă desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului fiind evocată situația de fapt și derularea evenimentelor care au condus la reținerea culpei reclamantului.
S-a stabilit că faptele salariatului sunt deosebit de grave, fiind definite la art. III pct. 1 și 11 din Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaților Bank (,Nerespectarea cu strictețe a secretului profesional și,Neglijența gravă în serviciu, producătoare de pagube).
Conform procesului-verbal datat 16.08.2007 întocmit de Direcția de Securitate Bancară, în urma cercetării efectuate în perioada 14-16 august 2007
s-a constatat că la data de 30.07.2007 au fost lichidate în mod fraudulos toate conturile de depozit în sumă totală de 80.234,67 lei 5.141,00 euro și 3.097 USD constituite de titularul la Bank Agenția L, de către o persoană ce s-a identificat cu o carte de identitate falsificată, cu datele de identificare ale titularului conturilor ( filele 11-12 ).
Potrivit notei explicative depuse de către contestatorul ( filele 74 – 82 ), cu cca. 10 zile înaintea producerii evenimentului, unul dintre foștii colaboratori ai Direcției de Securitate Bancară, l-a întrebat care sunt etapele pentru lichidarea unui cont și pentru retragerea sumelor, arătând că se interesează pentru un client care dorește să cumpere un teren.
În data de 26.07.2007, un alt client și prieten al lui, a la contestator în birou cu rugămintea de a face comanda de pentru a doua zi ( vineri, 27.07.2007 ), pentru suma aproximativă de 5 miliarde lei ROL.
Contestatorul a arătat că a dat curs acestei solicitări, însă vineri dimineața aceeași persoană i-a comunicat că – titularul conturilor – este bolnav la B și nu mai poate sosi la C pentru ridicarea banilor.
În cuprinsul notei explicative s-a menționat că luni, 30.07.2007, numitul a revenit la biroul său cu o carte de identitate pe numele ( persoană care se afla în holul băncii ); contestatorul a făcut o copie a actului de identitate și a coborât la casierie, însă salariatele băncii i-au comunicat că nu au acces la sumele din conturi. În aceste condiții, a fost îndrumat către Biroul de tranzacții. Ofițerul de cont — i-a comunicat că trebuie să vină cu clientul titular al conturilor pentru a semna actele de închidere de cont, lichidare depozit, etc.
Reclamantul a susținut că s-a deplasat în aceste condiții cu numitul, care, când a fost pus să completeze documentele bancare, a arătat mâna dreaptă bandajată, astfel că, din dorința de a scăpa cât mai repede de această problemă, a întrebat ofițerul de cont dacă poate completa el formularele, iar la răspunsul afirmativ, a întocmit această procedură, pretinsul semnând documentele cu mâna dreaptă.
Reclamantul a precizat că nu avea cunoștință de regulamentul intern al băncii, întrucât nu are acces la sistemul informatic al instituției, singurul disponibil fiind cel de comunicații Lotus și rețeaua de intranet.
Conform notei explicative a ofițerului de tranzacții –,
Reclamantul s-a prezentat la acest compartiment pentru a anunța că se va prezenta domnul pentru a ridica o sumă mare de bani,având în vedere că deja a fost la casierie, că totul este pregătit, motiv pentru care i s-a solicitat să fie pregătită documentația și din perspectiva acestui salariat.
a arătat că a constatat diferențe între semnătura scanată și cea depusă pe formularele bancare, însă a luat în considerare că numitul avea mâna bandajată, fapt care poate denatura elementele configurative ale semnăturii. Ofițerul de tranzacții a mai susținut că nici un moment nu a avut suspiciuni, întrucât pretinsul titular al conturilor,a fost însoțit un salariat important al, ceea ce mi-a creat convingerea, sau mai bine zis lipsa oricărei suspiciuni.
a mai susținut că părea să îi cunoască atât pe numitul, cât și pe însoțitorul acestuia, iar la momentul lichidării depozitelor, contestatorul a asigurat-o că îi va restitui formularele semnate, întrucât,clientul se află sus, adică în biroul dânsului.
Conform contractului individual de muncă nr. 1032/14.02.2007, a fost angajat în cadrul BANK la Direcția ( C ), ca Administrator bancar – Regional ( filele 46 – 49 ).
Prin fișa postului ( filele 50 – 52 ), contestatorului i s-a stabilit ca responsabilități principale marketing-ul lor în zona direct subordonată și implementarea modelului de și a diverselor campanii de promovare a acestor.
Instanța de fond a mai reținut și declarația martorului care deține aceeași poziție ca și cea a reclamantului, dar pe zona P, potrivit cu care, între salariații departamentului și ceilalți salariați ai băncii ( ofițeri de credit, ) nu există nici o legătură și nici un raport de subordonare, întrucât departamentul se ocupă de cu totul alte aspecte decât activitatea bancară uzuală. Martorul a arătat că obiectul de activitate al departamentului îl constituie identificarea posibililor clienți ai băncii, fără însă a interesa partea de creditare. Salariații din departamentul au accesul restricționat la datele bancare uzuale ( conturi și sumele din acestea ).
Această declarație a determinat instanța să constate că activitatea reclamantului nu avea nici o legătură cu cea uzual bancară și că – deși acesta nu avea o funcție ierarhică superioară celorlalți salariați ai băncii el era cunoscut ca făcând parte din staff-ul băncii și că ocupa o funcție importantă în sistem.
Din această perspectivă, au fost cenzurate susținerile reclamantului referitoare la obligațiile proprii ale celorlalți angajați antrenați în derularea operațiunilor bancare, de a verifica cu aceeași obiectivitate și vigilență actele pretinsului, întrucât, deși culpa respectivilor salariați nu a fost contestată, s-a probat – pe parcursul cercetării disciplinare – că prin întregul său comportament, a format convingerea că îl cunoaște pe client.
S-a apreciat că acest comportament depășește cu mult cadrul unui ajutor formal dat unui client al băncii, iar salariatul nu poate susține că nu cunoștea reglementările în vigoare operante în Bank, câtă vreme a semnat formularul-tip de comunicare a locației în sistemul informatizat a datelor referitoare la aceste reglementări ( fila 235 ).
Salariații băncii au fost instruiți în legătură cu conținutul de din, astfel cum rezultă și din răspunsul la interogatoriu. S-a avut în vedere și Codul d e conduită, aflat pe intranetul băncii, care stabilește în capitolul III,Comportamentul așteptat, la pct. 13 că este interzis salariaților băncii de a practica trafic de influență direct sau prin interpuși.
Interpretând astfel probele administrate, instanța a reținut că, prin implicarea activă a reclamantului în desfășurarea tranzacției – de la primul moment al solicitării pretinsului client, până la finalizarea documentației necesare lichidării conturilor, acesta a exercitat trafic de influență asupra salariaților implicați în procedura operațională de eliberare a ului, fiind încălcate atât prevederile cap. III pct. 13 din Codul d e conduită, cât și atribuțiile rezultate din fișa postului.
De asemenea i s-a reținut culpa și sub aspectul încălcării Procedurii operaționale cod intern 9.1.1.01-3 anexa 2 privind modul de verificare a formularului de eliberare persoane fizice, cont deschis la aceeași unitate sau altă unitate.
Potrivit acestei proceduri, este interzis angajaților Bank să completeze,Formularul Eliberare Persoane în numele clientului.
Acest document se completează, astfel cum reiese din instrucțiuni, de către titular sau împuternicit în două exemplare, pentru fiecare sumă retrasă.
Faptul că salariatul a completat pentru pretinsul client toate formularele necesare tranzacției nu a fost contestată nici cu ocazia cercetării disciplinare și nici în cursul judecății, acest fapt primind în opinia reclamantului o valoare simbolică, de ajutor benevol acordat celui în imposibilitate de a întocmi singur documentele.
Această situație nu este, însă, una uzuală, inclusă în atributele normale de activitate ale contestatorului și nici una agreată de bancă, iar împrejurările de fapt în care salariatul a acționat în această modalitate conduc în mod evident la concluzia încălcării normelor interne în legătură cu această procedură.
În opinia instanței, nu are relevanță culpa celorlalți salariați în derularea operațiunilor, câtă vreme este recunoscut și dovedit prin probele administrate că reclamantul a încălcat instrucțiunile referitoare la completarea acestor formulare, generând prin fapta sa, concurentă cu cea a celorlalți salariați, un prejudiciu băncii.
S-a reținut astfel, că salariatul nu poate înlătura această faptă culpabilă reținută în sarcina sa de către societatea bancară.
În cauză, toate cele cinci abateri își regăsesc atât suportul faptic cât și temeiul de reglementare pentru aplicarea acestei sancțiuni, iar acestea sunt raportate sub aspectul urmărilor deosebit de grave în Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaților Bank, cap. II, lit. B pct. 5( filele 57 – 59 ) al cărui text se corelează cu cel al art. 266 Codul muncii.
În speță, depășirea atribuțiilor rezultând din fișa postului, încălcarea procedurii operaționale și a regulamentului intern ( de, din care face parte integrantă Codul d e conduită ), precum și exercitarea unei influențe determinate de postul ocupat în structura băncii ( și care nu este în mod necesar legată de gradul de subordonare ierarhică ) sunt în mod coerent definite de intimată în cuprinsul deciziei de concediere și direct raportate la prevederile interne aplicabile.
Față de situația reținută și de împrejurarea că decizia de concediere a fost întemeiată, au fost respinse ca nefondate și pretențiile referitoare la plata de daune morale solicitate de contestator, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 269 alin. 1 Codul muncii.
S-a reținut că și cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă, este nefondată având în vedere că nu sunt îndeplinite ondițiile răspunderii patrimoniale care privesc nu numai existența unui prejudiciu și a unei fapte culpabile, ci și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu; ori, în speță, o asemenea cerință nu este îndeplinită.
Pentru aceste considerente, a fost înlăturată susținerea referitoare la incidența art. 270 alin 1 Codul muncii, și a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională.
Potrivit art. 274 cod proc. civilă, partea obligată la suportarea cheltuielilor de judecată este cea care cade în pretenții.
Constatând că niciuna dintre părți nu a obținut o soluție favorabilă, în concordantă cu teza textului enunțat, instanța a apreciat că niciuna dintre părți nu poate avea beneficiul suportării cheltuielilor de judecată de către cealaltă parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele parți.
Recurentul reclamant apreciaza că hotărârea este nelegalăsi netemeinică având în vedere că din probele administrate nu rezultă vinovăția acestuia in derularea operațiunii bancare.
Atât pe parcursul cercetării prealabile, disciplinare cât și în timpul cercetării judecătorești, a fost reținut faptul că operațiunile de lichidare a depozitelor au fost efectuate de d-na –, ofițer de tranzacții, la solicitarea recurentului și au fost confirmate de numitul, pe baza unei cărți de identitate falsificată.
Acesta nu avea nici competența și nici posibilitatea de a promova o asemenea solicitare iar lichidarea conturilor a fost solicitată de așa – zisul client. În calitate de angajat al băncii, recurentul a încercat să ajute un client în vederea identificării posibilităților pentru efectuarea demersurilor necesare închiderii și lichidării depozitelor de cont și a programării lichidităților necesare în vederea retragerii lor.
Mai mult, persoana care s-a dat drept client,a fost prezentă personal, a fost legitimată și identificată de angajații băncii cu atribuții în acest sens și a semnat personal toate înscrisurile necesare.
Nu pot fi cenzurate susținerile referitoare la atribuțiile de serviciu ale recurentului sau ale celorlalți salariați angrenați în derularea operațiunilor bancare, discutate în speță și nici nu se poate reține că, din materialul probator al cercetării disciplinare, ar rezulta faptul că acesta a format convingerea că l-ar fi cunoscut pe client.
Declarația martorului G confirmă care sunt atribuțiile de serviciu ale recurentului, astfel cum au fost stabilite prin fișa postului, și că, prin natura funcției deținute, activitatea recurentului nu avea nici o legătură cu cea uzual bancară.
Prin urmare, afirmația d-nei nu este pertinentă și relevă foarte bine aspectul că, prin natura funcției deținută, recurentul nu a avut niciodată un comportament abuziv, care să conducă la concluzia că ar fi practicat traficul de influență iar intervenția pentru acel client a fost un incident nefericit, recurentul necunoscând care era realitatea.
În măsura în care s-ar fi putut proba cu certitudine că a exercitat în mod neechivoc trafic de influență asupra salariaților implicați în procedura operațională de eliberare a ului, acest aspect s-ar fi regăsit cu certitudine și în Nora de Relații a d-nei – casiera (filele 65 – 67 din dosarul de fond), care nu a făcut nici o specificație în acest sens.
Referitor la daunele morale solicitate, acestea sunt justificate întrucât, prin măsura dispusă în mod nelegal, recurentului i – au fost aduse atingeri grave ale prestigiului, onoarei și demnității, fiind acuzat că a participat la săvârșirea unor infracțiuni, fără a exista o hotărâre penală definitivă în acest sens, iar prin prisma acestei acuzații, îi este greu să mai apară ca persoană cu probitate morală neștirbită. Mai mult, această măsură nelegală și abuzivă, a concedierii, luată la data de 27.08.2007, a condus, cu o zi mai târziu la decesul tatălui său, iar această pierdere este inestimabilă, producându-i o durere sufletească de neimaginat.
II Recurenta pârâtă critică la rândul său sentința din perspectiva soluției dată cu privire la cererea reconvențională.
Arată că, în mod eronat instanța a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 270 Codul muncii, potrivit căruia: ” Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu lor”.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat, vinovăția intimatului sub aspectul faptelor reținute în saricna sa este incontestabilă.
Din modul în care s-au produs evenimentele, rezultă clar legătura de cauzalitate dintre faptele lui și lichidarea frauduloasă a conturilor. În lipsa intervenției sale, a sprijinului pe care acesta l-a acordat pretinsului, prejudiciul nu s-ar fi produs.
Recurenta consideră că în speță sunt întrunite toate condițiile necesare pentru stabilirea răspunderii contractuale a intimatului: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului și legătura de cauzalitate.
O altă critică formulată de recurenta pârâtă se referă la faptul că, în mod eronat instanța de fond a respins cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ce constau în onorariul avocațial aferent serviciilor juridice prestate în cauză.
Astfel, deși cererea de chemare în judecată a fost respinsă, fiind în culpă procesuală, în mod eronat instanța de fond apreciază că recurenta – pârâtă nu este îndreptățită la cheltuieli, potrivit dispozițiilor art.274 pr.civ.
Dacă ar fi acceptat acest raționament, ar rezulta că niciodată pârâtul nu este îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată de la reclamant, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată este respinsă, soluție evident greșită.
În speță, având în vedere respingerea cererii reconvenționale a pârâtei, instanța de fond putea cel mult să acorde acesteia cheltuieli de judecată, proporțional cu culpa procesuală a intimatului – reclamant, generată de formularea unei cereri de chemare în judecată neîntemeiată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate si de materialul probator administrat in cauză, Curtea constată următoarele:
1.Criticile recurentului reclamantvizează greșita interpretare a probelor administrate în cauză, acesta apreciind că din ansamblul probelor nu se poate deduce vinovăția sa in derularea operațiunii bancare care a dus la prejudicierea intimatei.
Din contractul individual de muncă nr. 1032/2007, rezultă că reclamantul ocupa în cadrul firmei pârâte funcția de – C, interacționând cu toate unitățile din rețea, ceeace presupune că acesta cunoștea pe angajații firmei și era la rândul său cunoscut de aceștia.
Chiar dacă lichidarea conturilor de depozit nu a fost făcută de recurent, ci de către ofițerul de tranzacții, problema pusă în discuție în acest litigiu se referă la influența pe care recurentul a exercitat-o pentru derularea acestor operațiuni bancare și dacă activitatea desfășurată de acesta a fost in limitele prevederilor din regulamentul intern sau codului d e conduită al intimatei.
Faptele imputabile reclamantului:
– obținerea unei programări pentru un client al băncii in vederea lichidării depozitelor;
– completarea formularelor de eliberare și a declarației privind identitatea beneficiarului real;
– depunerea de către acesta a formularelor rezultate din operațiunea de lichidare depozit, la casierie pentru retragerea sumelor;
– solicitarea unei comenzi de pentru ziua următoare;
– semnarea unei copii de pe actul de identitate a titularului depozitului si depunerea acesteia la casierie.
Aceste activități, nu numai că excedeau atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului, dar in mod indubitabil au putut înșela vigilența ofițerului de credite, înlăturând suspiciunile cu privire la identitatea numitului.
Întrucât recurentul reclamant ocupa o funcție de conducere in cadrul băncii si personal s-a preocupat pentru derularea operațiunii de lichidare a conturilor de depozit, ofițerul de credite a avut certitudinea că reclamantul îl cunoaște pe cel care se prezentase pentru ridicarea ului și nu a făcut verificări suplimentare cu toate că a constatat o diferență între semnătura titularului de depozit – așa cum era scanata in sistem – si cea de pe formularele de retragere.
Martorii audiați de instanță confirmă aceste aspecte, arătând căpe tot parcursul operațiunilor pentru ridicarea banilor, recurentul l-a însoțit pe clientsi in plus, a completat formularele in locul clientului.
Așadar, din probe rezultă cu certitudine implicarea recurentului in desfășurarea tranzacției, implicare care nu poate fi cantonată pe “grija față de client” din moment ce recurentul nu are nicio legătură cu operațiunile de eliberare.
Faptele reținute în sarcina recurentului prevederilor din pct.13 din Codul d e conduita al băncii care interzic traficul de influență direct sau prin interpuși.
de asemenea dispozițiilor Procedurii operaționale -cod intern 9.1.1.01-3 anexa 2 privind modul de verificare a formularelor de eliberare către persoanele fizice, care interzic angajaților Bank să completeze formularul pentru eliberare persoane fizice, in numele clientului.
Față de aspectele reținute, Curtea constată că in mod corect prima instanță a reținut ca legală și temeinică decizia emisă de intimată prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, urmând ca această soluție să fie menținută prin respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat.
2.Cu privire la recursul declarat de recurenta parata, instanța constată că acesta este întemeiat din punct de vedere al criticilor care privesc cheltuielile de judecata.
Astfel, Curtea constată că in speță sunt incidente disp. art. 274(1 si 3 ) cod procedură civilă care obligă partea ce cade in pretenții, să plătească celeilalte părți, cheltuielile de judecata.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat că reclamantul nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată către pârâtă deoarece si acesteia i-a fost respinsă cererea, atâta vreme cât cererea reconvențională nu este strâns legată de cererea principala si soluționarea ei nu este determinată de succesul sau insuccesul reclamantului in cauza supusă judecății.
Cererea reconvențională are un obiect distinct de cererea principală și indiferent dacă această cerere pentru recuperarea debitului era făcută pe cale incidentă în același dosar sau înregistrată separat, trebuie observat că pârâta a făcut apărări distincte în procesul declanșat de reclamant, cu privire la anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Așadar, cheltuielile de judecată făcute de pârâtă, vor fi raportate numai la apărările formulate în cerea principală și pentru aceste motive, Curtea va admite recursul, urmând a obliga reclamantul către pârâtă la plata parțială a cheltuielilor pretinse.
Celelalte critici formulate de recurenta pârâtă vor fi respinse ca nefondate, având în vedere că nu s-a putut face dovada legăturii de cauzalitate directă între prejudiciul suferit de reconvenientă și fapta reclamantului.
Chiar daca prejudiciul este cert si determinat, nu rezultă că reclamantul singur – a acționat sau a întreprins acte de natură să producă băncii acest prejudiciu.
Chiar daca intervenția sa a fost de natură să conducă la scăderea vigilenței celorlalți angajați ai băncii, totușinu aceastaeste fapta cauzatoare de prejudicii.
Intervenția reclamantului în derularea operațiunii bancare a influențat activitatea celorlalți angajați ai băncii și constituie abatere din punct de vedere al codului d e conduită și normelor Regulamentului intern.
Însă, această faptă nu este determinantă și nu a generat prin ea însăși crearea prejudiciului în cauză.
Aceasta deoarece, în lipsa unui raport de subordonare între reclamant și ofițerul de credite, acesta din urmă putea să țină cont sau să nu țină cont de prezența reclamantului și să acționeze și în acest caz cu vigilență, ca în toate celelalte operațiuni bancare realizate până la acel moment.
Prin urmare, culpa acestuia trebuie coroborata cu faptele celorlalți funcționari ai băncii, urmând ca răspunderea să se analizeze separat, potrivit art. 271 Codul muncii,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant, cu domiciliul ales în C,-, -A,.2,.17 împotriva sentinței civile nr.283/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă SC BANK SA, cu sediul B, Șoseaua, nr. 4-8, clădirea House, intrarea de Vest,.8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.283/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 lei către pârâtă.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.- jud.-/26.09.2008
– gref. –
4 ex./01.10.2008.
