Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 704/CM
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtaSC SRL, cu sediul în C, Portul C, 3, Depozitul 2, 1 și 3, județul C, împotriva sentinței civile nr. 649 din 14 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanțiși, ambii cu domiciliul în M,-, – nr. 23, etaj 1,. 25, județul C, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații reclamanți și, d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 223/2009, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă SC SRL
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 24 noiembrie 2009, dl. avocat, în calitate de apărător ales al recurentei, a depus prin fax, cerere de judecare a cauzei în lipsa părților, conform disp.art. 242 alin.2 pr.civ.
Apărătorul intimaților reclamanți depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri care emană de la recurentă, pentru a dovedi că s-a pus în sentința de la fond. Precizează că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri, probe de formulat în cauză, în temeiul disp.art. 150.pr.civ.declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, având în vedere următoarele considerente:
Cu privire la respingerea excepției tardivității modificării acțiunii, consideră că soluția instanței de fond a fost corectă.
Precizează apărătorul intimaților reclamanți că decizia de modificare a salariilor reclamanților a fost depusă de către recurentă la dosarul cauzei la data de 01.04.2009 și la același termen reclamanții au formulat cerere prin care au invocat nulitatea acestei decizii.
Referitor la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune prin neatacarea în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 Codul munciia aceleiași decizii de modificare a salariilor, solicită să se constate că și această excepție a fost soluționată corect, întrucât unitatea nu a făcut dovada comunicării acestei decizii în formă scrisă, dimpotrivă a susținut că a comunicat verbal tuturor angajaților că li s-au micșorat salariile.
Cu privire la fondul cauzei, apărătorul intimaților arată că pe fondul cauzei motivele de recurs converg la concluzia că intimatul și-a recunoscut fapta, însă nici una din cele 5 fapte nu a fost demonstrată.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față:
a declarat recurs la 10.09.2009 împotriva sentinței civile nr. 649 din 14 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța și împotriva încheierii de ședință din 29.04.2009, pe care le-a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, prin contestațiile înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța la data de 18.12.2008, contestatorii și au solicitat în contradictoriu cu intimata SC SRL C, anularea deciziilor de încetare a contractelor de muncă nr. 2627/28.11.2008 și 2630/28.11.2008 emise de intimată, reintegrarae în funcțiile deținute anterior, plata tuturor drepturilor salariale și celorlalte drepturi de care au fost lipsiți de la data desfacerii contractelor și până la efectiva reintegrare inclusiv pentru perioada 07.11.2008-28.11.2008 în care ambii contestatori au avut contractele de muncă suspendate conform art. 52 (2) m pe perioada cercetării disciplinare și cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că la data de 28.10.2008 șeful serviciului resurse umane a chemat toți șoferii din unitate solicitîndu-le demisiile, situație în care salariații șoferi au mers la ITM și li s-a spus că nu este bine să prezinte demisiile pentru că nu mai beneficiază de șomaj, astfel că un grup de salariați a chemat televiziunea.
După acest incident, intimata a desfăcut contractele de muncă disciplinar, ilegal cît timp ambii contestatori doar au asistat cînd colegii lor au avut discuții cu reprezentanții presei și când s-au plâns de neajunsurile din unitate, colegi care nici nu au fost sancționați disciplinar.
De asemenea, individualizarea sancțiunii s-a făcut eronat deoarece intimata a amplificat fapta contestatorilor care nu au participat la acele discuții deși erau direct interesați, fiind și ei vizați pentru disponibilizare și îi interesa modalitatea de soluționare a situației.
În convocatorul pentru cercetarea disciplinară s-a menționat că fapta imputată constă în defăimarea societății, încălcarea unor sarcini de serviciu.
Referitor la defăimarea societății, s-a arătat că articolul din presă constă în relatarea obligării unui număr de 50 salariați care și-au dat demisia și că oamenii sunt disperați pentru că nu pot beneficia de șomaj, conducerea intimatei refuzând să stea de vorbă cu salariații sau cu presa, ori nu se poate prevala conducerea de propria incorectitudine, reprezentanții intimatei fiind cei care au declanșat conflictul declarând că salariații mai trebuie să vină la muncă doar să-și depună demisiile.
Contestatorul se afla în concediu legal de odihnă la momentul desfacerii contractului său de muncă, respectiv în perioada 27.10.2008-17.11.2008, fiind suspendate raporturile de muncă,contestatorul nu mai avea obligația respectării regulamentului intern și CCM la nivelul intimatei astfel că fapta imputată nu are legătură cu serviciul.
Se susține că în privința sa concedierea a fost premeditată, deoarece se reține în decizia contestată că a părăsit locul de muncă fără aprobarea șefului direct, că și-a neglijat sarcinile de serviciu, fapte străine de contestatorul care nu se afla la muncă.
În cazul contestatorului pentru că mai are de activat circa un an până la pensie, beneficiază de protecție, la data de 03.11.2008 i s-a comunicat că are dreptul să stea la muncă 4 ore după care să-și caute alt loc de muncă pentru că mașina pe care lucrase inițial fusese repartizată altui coleg.
Pentru că poarta era închisă datorită presei prezente, contestatorul a sărit gardul, iar această faptă nu este suficientă pentru o asemenea sancțiune disciplinară, contestatorul neavând legătură cu grupul care a dat declarații considerate defăimătoare.
Anexat contestației se depun deciziile contestate și dovezile de convocare la cercetarea disciplinară.
Intimata, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul la contestație, deoarece contestatorii nu au semnat cererea ci avocatul ales,iar pe fond se solicită respingerea contestației ca inadmisibilă potrivit art. 47 pr. civ, neexistînd coparticipare procesuală. Ulterior, la data de 11.03.2009, intimata față de depunerea contractului de asistență juridică a avocatului ales și semnarea contestației de către contestatori, a renunțat la această excepție.
Pe fondul contestației intimata a arătat că la data de 30.10.2008 s-a luat decizia de reorganizare a activității, reorganizare care afecta 17 persoane printre care doar.
Ca urmare a acestei decizii de reorganizare, la data de 03.11.2008 șeful serviciului resurse umane la intrarea în incintă a fost agresat de un grup de 15-20 salariați printre care și contestatorii, nemulțumiți că societatea intra în faliment și că nu mai aveau altă posibilitate de angajare, situație în care șeful a încercat să el explice că nu era vorba de falimentul societății, dar nu a reușit și a fost salvat de către ceilalți angajați din depozitul central.
În acest timp una din persoanele din grupul agresiv a chemat presa -Televiziunea, reporterii au ajuns la depozit în jurul orei 12,30, solicitând grupului de salariați din care făceau parte și contestatorii, în scopul accentuării dramatismului, să declare că poarta, deși era închisă pentru lucrări de betonare, a fost închisă pentru a limita dreptul salariaților la mișcare și accesul la muncă.
Declarații au dat în acest sens toți salariații din grup inclusiv contestatorii, și tot la îndemnul reporterilor, salariații au escaladat gardul din interior spre exterior, dând declarații în sensul că intimata este în incapacitate de plată și toți cei 50 de salariați au fost forțați să-și dea demisia.
Urmare a interviurilor, timp de 2 săptămâni au scăzut livrările de marfă, cumpărări de marfă la un preț mai mare și cu plata în avans, cauzând o pierdere de circa 1.200.000 USD.
Intimata a susținut că nu a existat premeditare deoarece anterior desfacerii contractelor de muncă, prin adresa din data de 24.11.2008 serviciul resurse umane îi informa asupra soluției luate ca urmare a cercetării disciplinare prealabile de către administratorul intimatei, informare obligatorie și înregistrată la ITM
Referitor la cazul contestatorului s-a arătat că acesta se afla în concediul legal de odihnă, dar suspendarea raporturilor de muncă nu este aplicabilă nefiind nici una din situațiile prevăzute de art. 49-54 codul muncii, și chiar dacă era aplicabilă vreuna din aceste situații, contestatorul ar fi rămas în continuare sub incidența prevederilor regulamentului intern și CCM.
Pe lângă faptele reținute în decizie, contestatorului i s-au mai reținut și alte fapte -comiterea sau incitarea la orice acte care tulbură armonia salariaților, recurgerea la violențe de natură să producă accidente, provocarea perturbării programului de lucru prin producerea sau declanșarea de greve, atitudinea jignitoare în relațiile de serviciu, rezolvarea unui diferend personal pe teritoriul intimatei, fapte pe care contestatorul nu le-a contestat.
În cazul contestatorului, intimata a arătat că au existat mai multe motive de concediere disciplinară, dar în contestație face vorbire de doar unul dintre ele, fără referire la celelalte, care constă în transmiterea de informații legate de activitatea societății către persoane străine, discuții de grup și neglijarea sarcinilor de serviciu -art. 33 alin. 8 și 17 din regulament și comiterea sau incitarea la orice acte ce tulbură armonia salariaților, recurgerea la violențe de natură să producă accidente umane sau tehnice -art. 33 alin. 8 din regulament, provocarea perturbării programului de lucru prin producerea sau declanșarea de greve fără a încerca rezolvarea conflictului de muncă pe căi pașnice și legale -art. 33 alin. 19 din regulament, atitudine jignitoare în relațiile de serviciu, rezolvarea unui diferend de ordin personal pe teritoriul societății- art. 33 alin. 22 din regulament.
S-a invocat de asemenea încălcarea disp. art. 33 din regulament care prevede că salariații au interdicție în ceea ce privește transmiterea de informații persoanelor străine de societate -abatere care se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Contestatorii au contestat și decizia nr. 2444/10.11.2008 prin care intimata a dispus modificarea salariului ambilor contestatori de la 1.200 lei la 648 lei.
Intimata a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune față de faptul că s-a depășit termenul de 30 zile prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. a din codul muncii, fără a solicita repunerea în termen.
Intimata a formulat de asemenea cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea contestatorilor la plata sumelor de 3.600 lei reprezentând diferența de salariu dintre ultimul salariu stabilit de către părți prin acte adiționale, respectiv cel cu nr. 2.
Prin sentința civilă nr.649/14.05.2009 Tribunalul Constanțaa admis în parte contestațiile formulate de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta SC SRL.
A anulat deciziile nr.2627/28.11.2008 și 2630/28.11.2008 emise de intimat.
A dispus reintegrarea contestatorilor în funcțiile deținute anterior emiterii deciziilor.
A obligat intimata către contestatori la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 07.11.2008 si până la efectiva reintegrare.
A respins ca nefondată excepția prescrierii dreptului la acțiune referitor la contestarea deciziei nr.2444/10.11.2008.
A admis contestația împotriva deciziei nr.2444/10.11.2008 în privința contestatorilor.
A respins ca nefondată cererea reconvențională.
A obligat intimata către contestatori la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prioritar instanța a analizat prescrierea dreptului la acțiune pentru capătul de cerere ce vizează contestarea deciziei de modificare a salariilor, constatând că singura dovadă de comunicare a acestei decizii este data de 01.04.2009, termenul de judecată la care intimata a înmânat contestatorilor și această decizie pe lângă celelalte documente ce au stat la baza emiterii deciziilor de concediere.
În aceste împrejurări, termenul de 30 zile este respectat, excepția fiind respinsă cu această motivație.
Pe fondul contestației, referitor la deciziile de concediere, s-au constatat următoarele:
Pentru ambii contestatori au fost reținute drept abateri disciplinare grave care au condus la desfacerea contractelor individuale de muncă mai multe fapte respectiv părăsirea locului de muncă fără aprobarea șefului direct -art.33 alin. 1.1 din regulamentul intern.
Această faptă nu este dovedită de intimată, nici declarațiile martorilor audiați – și la cererea sa nu confirmă acest lucru.
Sub aspectul părăsirii locului de muncă pentru a desfășura aceste fapte, se reține că în realitate, contestatorul nici nu se afla în timpul serviciului, fiind în concediu,dovada fiind adresa nr. 2251/24.10.2008, pentru perioada 27.10 -17.11.2008, deci,cu atât mai mult în privința sa nu se poate reține comiterea acestei abateri iar, se afla în incinta societății ca și ceilalți angajați.
Primul martor a relatat că în dimineața zilei de 03.11.2008 orele 7,30 în calitate de ofițer, a fost chemat de directorul de producție și i s-a spus că sunt pregătite lucrările de betonare la poarta 1, să lipească afiș prin care să îndrume accesul autovehiculelor pe la poarta 2, afiș care a fost plasat pe la orele 8,30, situație în care prima mașină a intrat în unitate pe la orele 11- oră până la care nu se turnase beton,dar a doua zi martorul a constatat că se turnase beton la poarta 1.
În jurul orei 10 directorul l-a chemat și l-a anunțat că a o echipă de televiziune, ocazie cu care martorul a văzut la poarta 1 un grup de 6-7 salariați, unii dintre ei discutând cu membrii echipei.
a sărit gardul în exteriorul societății la fel ca și ceilalți salariați,poarta fiind închisă în cursul dimineții pretext fiind lucrările de betonare, efectuate în acea zi, dar martorul nu l-a văzut să fi discutat cu echipa de reporteri, iar pe martorul nici nu l-a observat în zonă.
Martorul a relatat că în calitate de șef de tură, în ziua de 03.11.2008 a văzut în curtea societății circa 10-15 salariați pe la orele 09-10, nemulțumiți de restructurările ce urmau, reclamanții aflându-se printre aceștia, agresiune asupra numitului a OG exercitat alt salariat, nu contestatorii.
Nici acest martor nu confirmă instigarea salariaților de către contestatori la agresarea numitului și nici darea de interviuri de către aceștia-faptă încadrată în art. 18 și 19 din regulament.
Ca urmare, fapta de alăturare a contestatorilor altor salariați care au blocat accesul numitului OG în societate, crearea de tensiuni, agitație, amenințări la adresa acestui angajat,încercarea de agresare fizică, nu se confirmă.
Singura faptă care se poate reține în sarcina contestatorului este escaladarea gardului societății, dar aceasta s-a datorat închiderii porții 1, unde era prezentă o echipă TV care filma, astfel că accesul urma să se realizeze pe la poarta 2, dar aceasta nu este de o asemenea gravitate încât să conducă la desfacerea contractului de muncă, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de codul muncii.
S-a reținut de asemenea în sarcina contestatorilor participarea la interviuri denigratoare la adresa societății, transmiterea de informații legate de activitatea societății către persoane străine acesteia-art. 33 alin. 8 și alin. 22, însă aceiași martori audiați relatează că cei doi contestatori se aflau în grupul de salariați care au discutat cu operatorii de TV, însă nu i-au văzut dând interviuri, transmițând informații legate de activitatea societății.
Atitudinea jignitoare reținută drept abatere -art. 33 alin. 22 din regulament, constă în realitate în nemulțumirea manifestată de contestator și ceilalți salariați referitor la activitatea viitoare proprie lor, respectiv la disponibilizările salariaților, printre cei vizați fiind și cei doi contestatori.
Din toate aceste considerente, s-a apreciaat că nu se regăsesc întrunite condițiile cumulative care definesc răspunderea disciplinară, însăși faptele reținute, prevăzute de regulamentul intern al societății nu se dovedesc, astfel că în absența faptei care să poată fi calificată drept abatere în accepțiunea codului muncii, răspunderea disciplinară nu operează.
Astfel, s-au admis contestațiile formulate și pe cale de consecință, s-au anulat deciziile emise și s-a dispus reintegrarea contestatorilor în funcțiile deținute anterior, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite, de la data de 07.11.2008 până la efectiva reintegrare.
Referitor la decizia nr. 2444/2008 contestată, pe fondul cauzei, s-a constatat că prin aceasta angajatorul a dispus unilateral modificarea unuia dintre elementele esențiale ale contractului individual de muncă respectiv salariul, ceea ce nu se poate efectua fără acordul salariatului -art. 41 codul muncii iar în cazul în care angajatorul procedează la reducerea, ca în speță a salariului salariatului, fără acordul acestuia, sancțiunea este nulitatea acestei măsuri.
Ca procedură de urmat în cazul în care angajatorul are inițiativa modificării elementelor contractului, îi revine obligația de informare anterioară a salariatului referitor la aceste element ce va suferi modificări, încheierea unui act adițional la contractul de muncă, ceea ce nu s-a realizat în speță.
Comunicarea acestei modificări s-a făcut în timpul derulării litigiului, dată de la care salariații au luat la cunoștință despre acest aspect și au contestat măsura în termen legal, fapt pentru care pe fondul pretenției contestatorilor, decizia de modificare a salariului, deși privește mai mulți salariați, a fost anulată parțial, doar în privința contestatorilor, pentru restul salariaților, producându-și efectele.
În privința cererii reconvenționale a intimatei, s-a constatat că se solicită restituirea de către contestatori a unor sume de bani ce reprezintă diferențe de salariu conform ultimelor acte adiționale. Față de modalitatea de soluționare a capătului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizării contestatorilor, rezolvarea acestor pretenții este strâns legată, derivată din acesta în sensul că, nefiind legală decizia de modificare a salariului, nu poate constitui temei nici pentru restituirea sumelor astfel obținute de salariați.
Ca urmare, pretențiile din cererea reconvențională a intimatei au fost respinse ca nefondate.
Conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatori, reprezentând onorarii de avocat.
Cr itica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1.Cererea prin care reclamanții și-au modificat acțiunea la data de 01.04.2009 a fost formulată cu depășirea primei zile de înfățișare calculată la data de 28.01.2009.
Deși instanța a reținut corect că este o modificare a acțiunii, a respins apărările intimatei, cu motivarea că această modificare a fost făcută în termen, deși documentele care atestau modificarea unilaterală a salariului reclamanților au fost comunicate reclamanților la 28.01.2009. În aceste condiții, prima zi de înfățișare putea fi considerată data de 18.02.2009 și nu 01.04.2009.
1) Pe cale de excepție a fost invocată prescripția dreptului material la actiune a reclamanților, de a formula contestația împotriva deciziei nr. 2444/10.11.2008, întrucât aceasta a fost fost formulată cu depașirea termenului de 30 zile prev. de art. 283 alin.1 lit. a din Codul muncii.Au învederat că reclamanții au cunoscut cuantumul salariului și nu l-au contestat încă din data de 15.12.2008 când și-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2008.
În mod eronat, a respins tribunalul această excepție cu motivarea că decizia a fost înmânată contestatorilor la 01.04.2009, în condițiile în care aceasta a fost comunicată în ședință la termenul din 28.01.2009, însă reclamanții au ales să își modifice acțiunea la 01.04.2009, în afara perioadei de 30 de zile stabil. de art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
3. Pe fondul cauzei, recurenții au modificat sentința pentru următoarele motive: societatea a luat decizia la 30.10.2008 de a reorganiza activitatea care urma să afecteze 17 persoane, dintre care numai unul dintre reclamanți era afectat și anume.
În urma acestei decizii, la 03.11.2008 orele 11:30, în timp ce șeful serviciului resurse umane se îndrepta către mașina societății, un grup de 15-20 persoane, printre care și reclamanții l-au agresat, situația devenind conflictuală.
Reclamantul, a confirmat prin răspunsurile la interogatoriu, că a fost în grupul de persoane, dar că nu l-a agresat pe șeful serviciului de resurse umane.
Cu această ocazie, unul dintre salariați a chemat televiziunea cu pretextul că societatea a închis poarta, în acest interviu au apărut și reclamanții.
Motivul real al închiderii porții nr. 1 fost acela determinat de efectuarea unor lucrări de betonare iar salariații au fost îndrumați spre poarta nr.2 aflată la 50- 60 metri distanță. Cu toate acestea, salariații au preferat să escaladeze poarta 1 și să facă afirmații denigratoare la adresa societății în cadrul interviului televizat, împrejurare de natură să afecteze activitatea economică a societății.
Afirmația reclamanților potrivit căreia conducerea societății a refuzat să stea de vorbă cu salariații nu este reală întrucât este de notorietate că administratorul societății trecea zilnic de cel puțin doua ori prin depozitele din C și cunoștea foarte bine fiecare salariat în parte.
În urma interviurilor formulate de angajați printre care se aflau și reclamanții, livrările de marfă au scăzut de la 1200-1500 tone/zi la 200-400 tone/zi ceea ce a dus la o pierdere a societății de circa 1.200 000 USD.
Referitor la susținerile reclamanților conform cărora societatea nu a respectat criteriile de individualizare a sancțiunilor disciplinare acestea urmează a fi respinsă întrucât cercetarea s-a desfășurat pentru toți participanții la acele evenimente iar măsurile propuse de comisia de cercetare disciplinară au fost individualizate după gravitatea faptelor.
În privința reclamantului Vile se susține că acesta se afla în concediu de odihnă în perioada 27.10.2008-17.11.2008, iar fapta imputată nu are legătură cu raporturile de muncă, contractul de muncă fiind suspendat acesta nu poate răspunde disciplinar.
Susținerea este eronată, contractul de muncă nu se suspendă pe perioada concediului de odihnă, iar în această perioadă subzista interdicția pentru salariați de a transmite informații legate de societate în conformitate cu art. 55 din Regulamentul Intern.
Mai mult, acesta se face vinovat de încălcarea disp. art. 33 alin. 19, art. 33 alin. 18 și art. 33 alin. 22 din regulament.
În cazul lui, acesta nu era afectat de decizia de reorganizare a societății, astfel că urmează a fi înlăturate ca neadevărate afirmațiile potrivit cu care șeful de coloană i-a comunicat că ar urma să fie disponibilizat.
Și acest reclamant face vorbire numai de unul dintre motivele care au stat la baza răspunderii disciplinare ( părăsirea locului de muncă fără aprobarea șefului direct – art. 33 alin. 1.1.din Regulamentul Intern ), fără a formula apărări cu privire la celelalte motive care au stat la baza deciziei contestate.
Reclamantul se face vinovat de încălcarea disp. art. 33 din Regulamentul Intern, sancțiunea fiind prevăzută de art. 55 din regulament.
Respectarea normelor de disciplină a muncii constituie o condiție esențială pentru desfășurarea normală a raporturilor de muncă. Ea generează obligația salariatului de a respecta normele de disciplină a muncii, atât cele prevăzute în acte normative cât și cele prevăzute în contractele colective de muncă, în contractele individuale de muncă.
Subordonarea ierarhică conferă angajatorului dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare în situația în care acestea încalcă normele de disciplina muncii.
Art. 257 din Codul muncii instituie obligativitatea pentru angajator, de a întocmi regulamentul intern, ale cărui norme trebuie respectate de toți salariații.
În acest context, dacă în derularea raportului de muncă salariatul a săvârșit o faptă calificată de angajator ca fiind gravă, sancțiunea aplicată va fi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, deoarece conform Regulamentului Intern, pentru acea faptă, angajatorul stabilise aplicarea sancțiunii mai sus menționate.
Instanța nu poate (în virtutea principiului relativității efectelor contractului) interveni, în situația în care fapta a fost calificată ” abatere gravă ” prin normele interne; ea are această posibilitate, numai dacă fapta săvârșită nu este calificată, potrivit reglementărilor interne.
În drept au fost invocate disp. art. 3041. pr. civ.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru următoarele considerente:
1. Referitor la modificarea cererii de chemare în judecată, Curtea are în
vedere următoarele:
La data de 28.01.2009 pârâtul a depus întâmpinarea și un set de înscrisuri în susținerea apărărilor, sens în care s-a acordat termen de judecată la 18.02.2009.
La termenul de judecată din 18.02.2009, cauza s-a amânat față de cererea motivată depusă de apărătorul intimaților, dar și pentru a se pune în discuția părților excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul de chemare în judecată, excepție invocată prin întâmpinare de pârât, sens în care s-a acordat termen de judecată la 11.03.2009.
La termenul de judecată pârâta a învederat că excepția invocată nu este aceea a lipsei dovezii calității de reprezentant ci excepția nulității cererii față de nesemnarea acesteia de către reclamanți, precizând totodată că nu insistă în excepția lipsei calității de reprezentant, dar întrucât cererea a fost semnată de reclamanți nu mai insistă în această excepție și s-a acordat termen de judecată la 01.04.2009 pentru administrarea de probe.
La termenul de judecată din 01.04.2009, prin notele de ședință depuse de reclamant, Tribunalul a observat că aceasta reprezintă o modificare a acțiunii, însă reclamantul prin apărător a învederat că modificarea a intervenit în urma comunicării setului de înscrisuri din partea pârâtei.
Într-adevăr, la 01.04.2009, reclamanții prin avocat au solicitat Tribunalului să oblige pe pârât să depună la dosar actele adiționale la contractul individual de muncă prin care s-a diminuat salariul, conform deciziei nr. 2444/10.11.2008 necomunicată până la 01.04.2008.
A susținut totodată că în eventualitatea în care asemenea decizie există înțelege să invoce excepția nulității acesteia datorită modificării unilaterale a contractului individual de muncă ( fila 169 dosar Tribunal).
În urma verificării setului de înscrisuri, depuse la 01.04.2008, observăm că printre acestea se află și decizia 2444/10.11.2008 prin care s-a diminuat salariul de bază pentru cei doi reclamanți la un cuantum de 648 lei lunar ( fila 140 dosar Tribunal) fără a fi fost însoțită de o dovadă de comunicare, care să ateste împrejurarea că reclamanții ar fi luat cunoștință de existența acesteia la o dată anterioară.
Iată deci că în lumina disp. art.139 pr. civ. Tribunalul a hotărât judicios că există o modificare a acțiunii la 01.04.2009, dar aceasta se datorează setului de înscrisuri depuse de pârât prin avocat, astfel că nu se poate vorbi de acceptarea modificării cu depășirea primei zi de înfățișare, astfel cum este ea definită de textul de lege mai sus indicat.
2. Relativ la excepția prescripției dreptului la acțiune din perspectiva disp. art. 283 alin.1 lit. A din Codul muncii, Curtea reține următoarele: art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii Curtea reține următoarele;
Art. 283 alin.1lit.a din Codul muncii dispune: ” Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.”
Esențială în calcularea termenului este dovada comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Recurenta nu se află în posesia unei asemenea dovezi, însă învederează că a comunicat verbal tuturor angajaților, inclusiv reclamanților, și că oricum la 15.12.2008 când și-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie, salariații au observat salariul diminuat.
În aceste condiții, susține recurenta, calculul termenului de 30 de zile trebuia să se facă prin raportare la data de 15.12.2008.
Critica excede dispoziției legale invocată chiar de către recurenți, textul de lege nefiind susceptibil de interpretări în sensul că legiuitorul prevede și în mod explicit necesitatea comunicării deciziei unilaterale a angajatorului.
Comunicarea deciziei nu are semnificația luării la cunoștință prin orice mod ci al remiterii efective a actului unilateral prin care se aduce atingere elementelor contractului individual de muncă.
Rațiunea unei comunicări efective a actului emis de către angajator este aceea de a asigura posibilitatea contestării acestuia de către salariatul nemulțumit de modificările aduse.
De asemenea nici faptul de a fi încasat un salariu diminuat nu are semnificația luării la cunoștință de existența unei decizii emisă în acest scop de către angajator.
Drept urmare Tribunalul a apreciat în mod just în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, referitor la decizia nr. 2444 din 10.11.2008 raportat și la împrejurarea că în setul de înscrisuri depus la 28.01.2009 nu s-a regăsit și această decizie.
Pe fondul cauzei, Curtea are în vedere următoarele:
Referitor la, se arată că acesta a fost concediat cu data de 28.11.2008 pe motive disciplinare pentru încălcarea disp. art. 33 alin.1.1( părăsirea locului de muncă fără aprobarea șefului direct), alin. 8, (transmiterea de informații legate de activitatea societății către persoane străine de societate); alin. 17 ( discuții în grup și neglijarea sarcinilor de serviciu), alin. 18 ( comiterea de acte sau incitarea la orice acte ce tulbură armonia salariaților, recurgând la violențe de natură să producă accidente umane sau tehnice); alin. 19( provocarea perturbării programului de muncă); alin. 22 ( atitudini jignitoare în relațiile de serviciu).
În vederea dovedirii existenței acestor abateri, au fost audiați martorii:, G și.
Referitor la reclamantul, a declarat că l-a văzut sărind gardul în exterior la fel ca alți salariați, dar nu l-a văzut să vorbească cu reporterii, nici să vocifereze la adresa vreunui membru al conducerii, ci doar a fost filmat făcând parte din grup fără să se manifeste în nici un fel.
Martorul, a arătat de asemenea, că reclamantul nu l-a agresat pe și OG nici nu a mers la el în birou.
A arătat că l-a văzut sărind gardul, dar mulți salariați au procedat în același fel. A declarat că reclamantul doar a asistat la cele întâmplate, nu l-a agresat pe OG, nu a dat interviu la TV, și nu era în stare de ebrietate.
Aceleași aspecte le-a relatat și martorul G, cât și martorul.
În aceste circumstanțe, nici o faptă dintre cele indicate, ca abateri disciplinare nu poate fi reținută în sarcina lui, decât aceea de escaladare a gardului, faptă cu privire la care Tribunalul a apreciat în mod just că nu poate fi de o asemenea gravitate încât să atragă desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Fără a se aduce atingere dreptului angajatorului de a aplica sancțiunile disciplinare după gravitatea faptei săvârșite, nu se poate contesta dreptul instanței de judecată de a cenzura măsurile luate de angajator, în caz contrar, rolul instanței de judecată ar fi acela al unui arbitru, ceea ce ar crea iluzoriu dreptul de acces la o instanță de judecată pentru salariatul care apreciază că a fost sancționat pe nedrept de către patronat.
Judecata efectivă nu înseamnă o analiză a cercetării disciplinare efectuată de angajator, urmată de confirmarea sau infirmarea acesteia de către instanță, ci de o analiză nemijlocită a tuturor probatoriilor, întrucât instanța de judecată este aceea care trebuie să își formeze convingerea cu privire la gravitatea faptelor imputate salariatului de natură să atragă aplicarea celei mai aspre dintre sancțiuni, cum este aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
În privința reclamantului Curtea are în vedere următoarele:
La data producerii incidentului din 3.11.2008, acesta se afla în concediu de odihnă.
În privința acestuia, comisia de cercetare a reținut încălcarea disp. art. 33 alin 1.1. ( părăsirea locului de muncă fără aprobarea șefului direct; alin. 8, alin. 17, alin. 18, alin. 19, alin.22).
Este neîndoielnic faptul că acesta nu se poate face culpabil de părăsirea locului de muncă de vreme ce se afla în concediu, iar în privința celorlalte fapte reținute ( similare cu cele ale lui ), martorii audiați în cauză au arătat că nu a participat la agresarea nici unei persoane, nu a dat interviuri împotriva societății, nu a perturbat programul de lucru, tocmai pentru că se afla în concediu de odihnă.
Tribunalul a analizat în mod obiectiv probatoriile administrate și cu privire la acest reclamant, reținând în mod just că nici acesta nu săvârșit fapte de natură a atrage aplicarea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de muncă.
Este de necontestat ca acesta a fost și el prezent când a filmat televiziunea TV, dar nu a avut nici o manifestare exterioară, de natura celor enumerate de angajator în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.
Nici o conexiune nu se poate face între interviurile acordate de alți angajați și faptele imputate acestora, în măsură să atragă consecințe economice de natura celor afirmate de recurenți, referitoare la reducerea cantității de marfă livrată.
Oricum asemenea critici exced faptele imputate prin deciziile de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
În aceste împrejurări se confirmă susținerea reclamanților că sancțiunea aplicată este rezultatul nerespectării criteriilor de individualizare a sancțiunilor disciplinare.
Nu se poate contesta faptul că respectarea normelor de disciplină a muncii constituie o condiție esențială pentru desfășurarea normală a raporturilor de muncă și că subordonarea ierarhică specifică raportului de muncă conferă angajatorului dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților care încalcă normele de disciplină a muncii, dar acest atribut nu are semnificația unei atitudini suverane din partea angajatorului, actele emise de către acesta fiind supuse controlului judecătoresc, în modalitatea prevăzută de codul muncii, atunci când acestea prevăd raporturi juridice de muncă de natura celor existente în cauză.
Chiar dacă atributul angajatorului este acela de a aprecia de la caz la caz gravitatea abaterii săvârșite nu se poate contesta menirea instanței de judecată de a analiza legalitatea și temeinicia deciziilor adoptate de acesta.
Se reține astfel că în mod just a respins Tribunalul Constanța atât apărările formulate de recurentul pârât cât și cererea reconvențională având ca obiect obligarea fiecărui reclamant la plata sumei de 3600 lei față de modalitatea de soluționare a capătului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizării contestatorilor, rezolvarea acestei pretenții fiind strâns legată, derivată din acesta.
Pe cale de consecință Curtea găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.
Conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta către intimați la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de pârâtaSC SRL, cu sediul în C, Portul C, 3, Depozitul 2, 1 și 3, județul C, împotriva sentinței civile nr. 649 din 14 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanțiși, ambii cu domiciliul în M,-, – nr. 23, etaj 1,. 25, județul C, ca nefondat.
Obligă recurenta către intimați la plata sumei de 2.000 lei cu tiltu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/18.12.2009
– gref.-
2 ex./28.12.2009
