Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 713/CM
Ședința publică de la 02 decembrie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă -, cu sediul în C,-,.1, împotriva sentinței civile nr.424/27.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.5, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 24 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitate apărătorului intimatei reclamante să studieze conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și pentru a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02 decembrie 2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea reține următoarele:
Asupra prezentei acțiuni, constată:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâta C, solicitând pe calea contestației constatarea nulității deciziei nr. 1/5.12.2008 prin care s-a hotărât încetarea contractului individual de muncă pe temeiul art. 31 alin. 41Codul muncii, reintegrarea pe funcția deținută, plata drepturilor salariale neachitate până la reintegrarea efectivă.
S-a solicitat, în subsidiar, să fie obligată societatea pârâtă la plata drepturilor aferente perioadei 24.04.2008 – 29.09.2008, în cuantum de 5 salarii brute conform contractului de muncă, a celor 12 salarii brute conform clauzei cuprinse în lit. e din contract, precum și la 5% din valoarea primului proiect care se va încheia prin accesare de fonduri europene.
Reclamanta a contestat decizia de concediere pe faptul că temeiul în drept consemnat este cel dat de art. 31 alin. 41Codul muncii, când în realitate acesta urma a fi art. 65 Codul muncii, în condițiile în care nu se mai putea afla demult în perioada de probă reglementată de lege. S-a apreciat că această măsură a fost luată pentru ca fostul salariat să nu mai poată pretinde drepturile legale rezultate în urma situației concedierii pentru motive care nu țin de persoana angajatului.
A fost invocată, totodată, încălcarea normelor referitoare la acordarea dreptului la preaviz ( art. 73 Codul muncii ), precum și neîndeplinirea de către angajator a obligațiilor privitoare la propunerea de alte locuri de muncă vacante în unitate și de solicitarea sprijinului Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă, pentru redistribuirea salariatului pe piața forței de muncă.
S-a apreciat că în practică s-a reținut că obligația de a notifica proiectul de concediere acestei Agenții este prealabilă desfacerii contractului, astfel încât omisiunea de aoa duce la îndeplinire atrage nulitatea măsurii.
S-a solicitat, totodată, să se constate dacă decizia îndeplinește condițiile de legalitate prin prisma prevederilor art. 268 Codul muncii – sub aspectul dispozițiilor cu caracter obligatoriu pe care trebuie să le conțină.
Prin precizările formulate la prima zi de înfățișare, reclamanta a arătat că înțelege să solicite să se constate că în perioada 24.04.2008 – 29.09.2008 a avut contract individual de muncă la societatea pârâtă, fără ca acesta să fie încheiat în formă scrisă, fiind incidente astfel prevederile art. 16 alin. 2 Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.424/27.03.2009 Tribunalul Constanța a dmis în parte acțiunea reclamantei.
A anulat decizia nr. 1/5.12.2008 și oblică societatea pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri echivalente cu salariul de care ar fi beneficiat de la data de 5.12.2008 și până la emiterea unei noi decizii privind încetarea raporturilor de muncă.
A respins ca nefondată acțiunea cât privește constatarea existenței raporturilor de muncă pe perioada 24.04.2008-29.09.2008, plata drepturilor salariale cuvenite pentru această perioadă și plata contribuțiilor la buget aferente aceleiași perioade.
A respins ca nefondată acțiunea sub aspectul plății de indemnizații și compensații pentru clauza de neconcurență, precum și al pretențiilor privind 5% din valoarea de proiect.
S-a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind reintegrarea în muncă.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Între C, în calitate de angajator și, în calitate de salariat, a fost încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. -/16.10.2008.
Potrivit acestui înscris, reclamanta a îndeplinit, de la data de 29.09.2008, funcția de manager de proiect conform, cu normă de 8 ore /zi, 40 ore/ săptămână, având un salariu de bază lunar brut de 3.128 lei.
Susținerile reclamantei au vizat existența unor raporturi de muncă în formă nescrisă începând cu 24.04.2008, însă probele administrate au infirmat aceste susțineri.
Societatea comercială a fost înființată conform legii în cursul lunii iulie 2008, primind număr de înregistrare la Registrul Comerțului la 11.07.2008 Astfel, pârâta a dobândit personalitate juridică la data menționată, însă având în vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care fondatorii sunt răspunzători față de terți cât privește valabilitatea operațiunilor încheiate în contul societății înainte de constituire, a fost analizat aspectul existenței unor raporturi de muncă în formă nescrisă.
Declarațiile testimoniale au infirmat aceste susțineri, fiind probat punctul de vedere al pârâtei conform cu care între părți au existat relații de colaborare, remunerate.
S-a reținut că deși înscrisurile depuse probează că reclamanta a lucrat în folosul acestei persoane juridice înainte de constituirea ei, pe baza instrucțiunilor și discuțiilor purtate cu administratorul, activitatea desfășurată nu a implicat din partea nici uneia dintre părți o convenție la acea dată, în sensul stabilirii unor raporturi de muncă, ci doar al colaborării pentru viitoarea societate care urma a fi constituită în România. Pentru aceste motive au fost respinse pretențiile privind recunoașterea existenței unor asemenea raporturi în perioada 24.04.2008 – 29.09.2008, ca nefondată, cât și capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale cuvenite și plata contribuțiilor la buget aferente aceleiași perioade.
Cu privire la decizia nr. 1/5.12.2008, au fost reținute următoarele considerente:
Prin decizia menționată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei pe temeiul art. 31 alin. 41Codul muncii.
Conform acestui text, pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți.
Acest text a fost justificat de către pârâtul angajator pentru a înceta în această modalitate raporturile de muncă încheiate la 29.09.2008, întrucât în contractul individual de muncă semnat fusese inclusă o clauză conform căreia perioada de probă este de 3 luni ( fila 9 ).
Decizia emisă este, însă, nelegală, iar încălcarea legii rezultă din faptul că norma convențională pe care s-a fundamentat contravine, la rândul ei, legii.
Astfel, prevederile art. 31 alin. 41codul muncii urmează a fi interpretate sistemic și teleologic prin raportarea la prevederile art. 31 alin. 1 Codul muncii, care arată că:,pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.
Clauza instituită prin contractul individual de muncă a fost, așadar, contrară legii, fiind stabilită cu încălcarea prevederii privitoare la stabilirea limitei maxime a perioadei de probă, pentru funcția de conducere ( manager proiect ) aceasta fiind de 90 de zile, motiv pentru care decizia a fost dată cu încălcarea legii.
Societatea pârâtă – deși a invocat prin întâmpinare superficialitatea și nepriceperea reclamantei în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu – nu a adus nici o probă care să confirme că, în urma delegării unor atribuții reclamantei, specifice postului ocupat, aceasta nu a reușit să le aducă la îndeplinire ori că, prin activitatea desfășurată, fostul salariat i-a prejudiciat interesele.
În absența unor asemenea probe, măsura apare ca abuzivă și neîntemeiată, de natura unei concedieri neconforme prevederilor Codului muncii, motiv pentru care – pe acest capăt de cerere – a fost admisă.
În raport de disp. art. 78 alin. 1 Codul muncii, instanța a dispus obligarea societății la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate și majorate la care ar fi avut dreptul, de la data încetării raporturilor de muncă conform deciziei contestate ( 5.12.2008 ) și până la emiterea noii decizii de încetare a raporturilor de muncă – având în vedere că fostul salariat nu a mai dorit reintegrarea în același post.
În temeiul art. 78 alin. 2 Codul muncii, s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privitor la reintegrarea pe funcția deținută în cadrul societății, reținându-se că pe parcursul procesului s-a făcut dovada că fostul salariat dorește încetarea raporturilor de muncă pe un alt temei.
S-au respins ca nefondate pretențiile referitoare la obligarea societății la plata de indemnizații și compensații pentru clauza de neconcurență, precum și al pretențiilor privind 5% din valoarea de proiect.
Clauza de neconcurență invocată operează doar în măsura în care părțile au convenit asupra principalelor elemente ale unei asemenea convenții, astfel cum se prevede în art. 21 alin. 2 Codul muncii.
În speță, o asemenea definire a elementelor esențiale ale clauzei de neconcurență nu a avut loc, iar reclamanta nu poate pretinde instanței să se subroge voinței părților în stabilirea acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă care a formulat următoarele critici:
Instanța de fond nu a studiat înscrisurile depuse în susținerea apărărilor societății, astfel ar fi remarcat că, perioada pentru care reclamanta ar fi beneficiat de drepturile salariale ca urmare a anulării deciziei nr.1/5.12.2008 este cuprinsă între data de 5.12.2008 – 24.12.2008(data încetării raporturilor de muncă potrivit deciziei nr.2/23.12.2008).
Privitor la obligarea societății la plata drepturilor salariale pentru perioada 5.12.2008 – data emiterii noii decizii de încetare a raporturilor de muncă, în speță, decizia nr.2/23.12.2008, instanța de fond din nou nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, întrucât în statul de plată pe luna decembrie 2008 se observă că salariata – reclamanta a beneficiat de un salariu în sumă de 1.968 lei, sumă care a fost achitată în contul salariatei – reclamante potrivit extrasului de cont emis în data de 09.01.2009.
În concluzie, societatea recurentă apreciază că și-a achitat obligațiile față de reclamanta și consideră că hotărârea instanței de fond asupra capătului de cerere privind obligarea societății la plata drepturilor salariale pentru perioada 5.12.2008 – 23.12.2008 este nefondat, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societății la plata drepturilor salariale pentru perioada 5.12.2009 și până la emiterea unei noi decizii de încetare a raporturilor de muncă.
Prin întâmpinare, intimata reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând ca în mod corect instanța de fond, după studierea tuturor înscrisurilor de la dosar a obligat societatea la plata drepturilor salariale cuvenite pana la data emiterii unei noi decizii de încetare a raporturilor de muncă având în vedere ca decizia emisa de societate a fost abuziva și nelegala.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Recurenta critică soluția instanței de fond numai din perspectiva capătului de cerere referitor la plata drepturilor salariale aferente perioadei 05.12.2008-23.12.2008, motivat de faptul ca aceste drepturi au fost achitate.
Prin urmare, instanța de control judiciar limitându-se la obiectul cererii cu care a fost investita, va verifica daca reclamanta și-a încasat drepturile salariale cuvenite pentru perioada cuprinsa intre data emiterii primei decizii, respectiv decizia nr. 1/.5.12.2008 și data emiterii celei de a doua decizii nr. 2/23.12.2008.
colectivă de prezență pentru luna decembrie 2008 atestă faptul că reclamanta a lucrat până în data de 23.12.2008 și a efectuat 128 ore.
Din statul de plată aferent lunii decembrie 2008 rezultă că reclamantei i se cuvenea pentru cele 128 ore lucrate, suma de 1926 lei iar cu extrasul de cont emis de banca societatea recurenta a făcut dovada că a plătit reclamantei aceasta sumă.
Prin urmare, în condițiile în care societatea recurenta a achitat drepturile salariale până la data emiterii celei de a doua decizii din 23.12.2008, rezultă că aceasta urmează să achite reclamantei drepturile salariale de care ar fi beneficiat, începând cu data de 23.12.2008 până la data pronunțării sentinței de fond, respectiv 27.03.2009, având în vedere că nu s-a solicitat reintegrarea în funcția deținută anterior deciziei anulate.
În raport de aceste înscrisuri Curtea constată că recursul declarat de recurenta – este întemeiat, astfel că în conformitate cu dispzițiile art. 312 cod procedură civilă urmează a modifica sentința recurată conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă -, cu sediul în C,-,.1, împotriva sentinței civile nr.424/27.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.5.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta către reclamantă la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale cuvenite pentru perioada începând cu 23.12.2008 până la 27.03.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red. Jud. /23.12.2009
– gref.-
4 ex./18.01.2010
