Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.714/CM
Ședința publică din 02 decembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurentul reclamant, domiciliat în C, bd.- nr.186, -R5,.A,.7,.28, județul C și recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.639 din 23 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 24 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02 decembrie 2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Cu privire la recursurile civile de față, Curtea constata următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată SC SRL- B, Sucursala C pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei de concediere disciplinară și, în consecință, obligarea pârâtei a plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizat și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă, respectiv bonusul cantitativ, bonusul calitativ pentru vânzarea de autoturisme și bonurile de masă; repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, dispunând reintegrarea subsemnatului în cadrul societății pârâte pe postul și funcția deținută anterior; plata bonusului pentru livrările efectuate în luna august 2007, anterior suspendării și concedierii disciplinare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție, s-a invocat nulitatea absolută a deciziei pe motiv că aceasta nu prevede temeiul în drept privind modalitatea de încetare precum și pentru faptul că aceasta ar fi fost emisă de o persoană fără calitate respectiv directorul de sucursală.
Pe fondul cauzei, se arată că faptele puse în sarcina sa sunt nereale iar sancțiunea aplicată este vădit abuzivă, pentru că nici una dintre aceste acuzații nu există.
La termenul din 19.10.2007, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 5.998,33 lei daune civile și 15.000 lei daune morale.
La termenul din 16.11.2007, reclamantul, prin avocat, a renunțat la excepția nulității absolute motivată pe neindicarea temeiurilor în drept privind încetarea raporturilor de muncă; în aceeași ședință instanța a respins excepția nulității absolute întemeiată pe lipsa calității persoanei care a semnat decizia de concediere; ulterior, deși soluționată de instanță, reclamantul a renunțat și la această excepție (termenul din 30.11.2006, fila 156).
Prin sentința civilă nr.639/23.05.2008 s-a dispus respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului precum și a cererii reconvenționale formulate de societatea pârâtă reconvenientă.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut:
Reclamantul a fost angajat al SC SRL în funcția de agent vânzări, având ca atribuție principală de serviciu vânzarea de autoturisme marca Mercedes Benz.
Începând cu data de 01.02.2007, când s-a emis decizia nr. 449/05.02.2007 (fila 74 dosar, volumul I), s-a stabilit limita de competență a agenților de vânzări în acordarea discount-ului către clienți de maxim 2% din valoarea fără a autovehicolului.
În art. 2 al aceleiași decizii s-a fixat limita de competență a directorului de vânzări în acordarea unei reduceri de 5% din prețul fără
Decizia cuprindea și modalitatea concretă de solicitare-aprobare a discount-ului, prevăzându-se și procedura de urmat în art. 3 astfel: orice discount va fiacordat în scrisîn baza unui referat întocmit de agentul de vânzări și aprobat de Directorul de până în limita sa de competență; discount-urile peste această limită se acordă numai în baza aprobării scrise a Directorului General.
La data de 20.06.2007 reclamantul a configurat, împreună cu un reprezentant al clientului SC SRL, un autoturism marca Mercedes Benz, model S 350, care s-a concretizat întro-o specificație tehnică.
Pentru achiziționarea de către SC SRL Caa utoturismului marca Mercedes Benz S 350,fără a avea aprobarea prealabilă a directorului de vânăria acordat clientului un discount de 4% – peste competența sa de 2% – și a înaintat directorului de vânzări spre semnare doar contractul de garanție.
După semnarea celor două exemplare ale contractului de directorul de vânzări și client, s-a procedat la comunicarea câte unui exemplar fiecărei părți.
În urma unor verificări interne, s-a constatat că reclamantul a acordat – în contract menționat un discount suplimentar de 2% peste limita sa de competență.
Având în vedere că salariatul nu a fost la prima abatere de acest gen, încălcând identic procedurile de mai multe ori în cursul anului 2006, fost propusă aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 4 din Decizia nr. 449/05.02.2007, respectiv reținerea sumei de 1.891,02 Euro.
Totodată, având în vedere că salariatul s-a făcut vinovat și de încălcarea art. 107 pct.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al societății – prejudicierea materială intenționată a angajatorului, indiferent de valoare – a fost propusă sancționarea în conformitate cu art. 101 alin.1 lit.f) din desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatului, propunere care s-a concretizat în emiterea deciziei contestate.
Potrivit art. 263 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Astfel, reclamantul avea deplină cunoștință a prevederilor deciziei nr. 449/2007, după cum reiese din răspunsul la interogatoriu.
Cu toate acestea, deși se instituie condiția expresă aaprobării scrisea discount-ului peste limita de competență a agentului de vânzări – fiind vorba deci de oaprobare explicită– salariatul a considerat că, prin semnarea contractului de garanție, implicit a fost aprobat și discount-ul (procesul -verbal din 16.08.2007), considerând că astfel nu a făcut decât o propunere.
Însă dispozițiile interne în cauză sunt foarte clare în privința procedurii de urmat în cazul discount-urilor: agentul are putere deplină până la 2% din suma fără, iar pentru ceea ce depășește această limită întocmește un referat scris în care propune persoanelor competente (director de vânzări pentru 4% sau director general pentru o sumă mai mare) să aprobe această reducere.
Analizând aceste două modalități diferite de lucru: acordul scris al directorului de vânzări pentru autovehiculele la care s-a acordat o reducere de peste 2% pe specificație – pe de o parte – și lipsa acestui acord pentru situația în care nu era vorba despre un astfel de caz – pe de cealaltă parte -, dar situația că, în contractul de garanție, nu este menționată vreo reducere (cunoscută și de reclamant -după cum reiese din nota explicativă fila 19 dosar) și maniera concretă în care reclamantul a procedat, instanța trage concluzia că salariatul nu a înștiințat, în prealabil, conducerea despre acordarea reducerii.
Deși a considerat inițiativa sa doar o propunere, salariatul a întocmit și contract de garanție, cu toate că aceasta este doar o consecință a acordului părților cu privire la toate aspectele, în special preț (și discount-uri).
Or, în cazul acordării de reduceri peste 2%, acordul asupra prețului nu se făcea la momentul întocmirii specificației (agentul de vânzări având putere deplină în limita acestei marje), ci doar după aprobarea directorului, aceasta constituind o etapă – distinctă, prealabilă și obligatorie – anterioară întocmirii contractului de garanție.
S-a constatat astfel că salariatul cu intenție, în deplina cunoștință a prevederilor regulamentare interne și a consecințelor acțiunii sale, a încălcat dispozițiile deciziei nr. 449/05.02.2007 și cele ale art. 107 din Regulamentul de Ordine Interioară (potrivit cărora sunt considerate abateri disciplinare faptele săvârșite în legătură cu munca, putând fi sancționate în conformitate cu dispozițiile legislației muncii și ale acestui regulament, fapte precum: executarea din proprie inițiativă a unor activități, altele decât cele specifice postului, respectiv îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor de serviciu, care conduc sau puteau să conducă la prejudicierea materială sau crearea unei imagini defavorabile angajatorului, la accidente de muncă, îmbolnăviri profesionale ori accidente de circulație).
Conform acestui text, fapta prevăzută de art. 107 pct.3 poate fi pedepsită cu una din sancțiunile prevăzute la art. 101 lit. a-f, (adică o sancțiune variind între avertisment scris și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă).
Având în vedere comportamentul la locul de muncă al contestatorului, cu privire la respectarea dispozițiilor interne de organizarea muncii (relevat de documente acceptate de salariat, dar și de sesizări ale diferiților clienți) instanța consideră drept proporțională cu gravitatea faptelor măsura dispusă prin decizia nr. 18/2007.
Cu privire la cea de a doua fapta reținută în sarcina reclamantului, instanța constată că, într-adevăr, pentru aceasta nu s-a desfășurat o cercetare disciplinară explicită, ci doar cu referire la modalitatea de înregistrare a contractului nr. 239/2007. Această constatare, în sine, nu este suficientă să inducă vreo nulitate.
Pentru aceste motive, constatând că, în sine, fapta de acordare a reducerii fără aprobare prealabilă a șefului ierarhic era, prin ea însăși, suficientă pentru a lua măsura desfacerii contractului individual de muncă, se consideră neîntemeiată cererea de anulare a deciziei nr. 18/20.08.2007, pentru acest motiv.
Față de aceste considerente, apare ca neîntemeiată cererea reclamantului de anulare a deciziei de concediere, caracter pe care îl are și cererea accesorie de reintegrare cu plata tuturor drepturilor salariale – inclusiv bonusuri – având în vedere că acestea sunt consecințe ale anulării deciziei în cauză.
În privința acordării bonusului de livrare pentru luna august, față de situația că reclamantului nu a făcut nici o dovadă cu privire la existența celor trei livrări pe care le-ar fi făcut (și nici nu a solicitat probe, în acest sens de la intimată), cum nici expertiza administrată în cauză nu a constatat că s-ar fi făcut aceste livrări, aceste pretenții apar ca neîntemeiate.
Tot ca neîntemeiată apare și solicitarea reclamantului de plată a bonurilor de masă (precizată la 21.01.2008-filele 234 dosar vol. I), având în vedere că acestea se solicită pentru perioada cuprinsă între data concedierii și cea a reintegrării efective, fiind deci tot o consecință a nulității – repunerea în situația anterioară.
Pentru aceste motive a fost respinsă acțiunea introductivă ca neîntemeiată.
Și cererea reconvențională, prin care intimata solicită de la salariatul plata contravalorii unor bonificații materiale acordate de bună voie clienților, daune morale și contravaloarea unei facturi telefonice este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Astfel, presupusul comision aferent vânzării unui autoturism către SC Club SRL s-a încasat totuși de către intimată, vânzarea realizându-se în final cu acest client (răspunsul la interogatoriu filele 116-116 dosar).
Apoi, deși pentru clientul SC SRL se invocă pierderea contractului ca urmare a nerespectării termenului de livrare, intimata nu face dovada faptului “rezilierii” contractului de garanție, menționându-se că autoturismul urmează a se preda în jurul datei de 20.11.2007 (adresa nr. 2264/11.09.2007 fila 115). Cum nu se face proba, potrivit art. 287 Codul muncii, vreunui prejudiciu ca urmare a nerealizării contractului (filele 114-116 dosar), aceasta pretenție este nejustificată.
În privința cadourilor acordate SC SRL și SC Grup SRL, în prealabil, instanța a reținut că politica societății este aceea de a nu include în contract nici un termen (nici măcar aproximativ) de livrare a autovehiculelor.
În aceste condiții, avându-se în vedere și situația oarecum ambiguă creată de terminologia folosită în contractul de garanție (intimata se obligă să “rezerve” autovehiculul – situație căreia îi lipsește certitudinea unei obligații cu obiect determinat sau măcar determinabil) este firesc să apară disensiuni cu anumiți clienți care, la expirarea termenului de rezervare, solicită chiar livrarea bunului.
Drept urmare, acordarea gratuită unor bunuri, spre a atenua aceste neînțelegeri, ține exclusiv de strategia de marketing a intimatei, chiar dacă, în concret, în afara celor consemnate în contract, un agent de vânzări ar fi promis un termen de livrare efectivă mai mic decât termenul de rezervare.
În privința erorii de configurație a autoturismului achiziționat de SC Trans SRL, cum intra în oferta generală a producătorului (deci obligatorie pentru toți dealer-ii) vinderea modelului A Class cu dotarea “jante aliaj”, faptul că, la predare, intimata a echipat pe cheltuiala proprie acest autoturism cu jante de aliaj, nu creează nici o obligație în sarcina reclamantului.
Astfel, intimata ara obligată la dotarea vehiculului cu aceasta specificație – cu sau fără presupusa greșeală a agentului de vânzări – astfel încât, analiza respectării de către aceasta a îndatoririlor de serviciu din acest punct de vedere este fără relevanță.
Tot neîntemeiată este și solicitarea de obligare a reclamantului la contravaloarea facturii fiscale seria – nr. -/30.09.2007, în sumă de 121 lei reprezentând o “depășire a convorbirilor telefonice pe perioada 20.07.2007-10.08.2007”, în condițiile în care nu s-a probat absolut nici un aspect cu privire la aceasta (acordarea unui telefon de serviciu reclamantului, limitarea valorică a convorbirilor la o anumită sumă, efectuarea de salariat a unor convorbiri etc.).
Si cererea privind plata de daune morale a fost respinsă, deoarece simplele pretenții ale unor clienți nemulțumiți de întârzierea livrării autovehiculelor comandate și parțial achitate (în contextul caracterului neclar al contractului de garanție, situație imputabilă exclusiv intimatei) fără dovedirea vreunei fapte imputabile salariatului nu poate fi considerată, pe calea art.1203 Cod civil, drept o faptă ilicită care să angajeze răspunderea civilă delictuală a contestatorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
1. Recurentul reclamant critica sentința în raport de modul de soluționare al cererii principale și solicita admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale deoarece în cauză sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
In acest sens recurentul arată că, pe de o parte instanța de fond nu a făcut o analiză judicioasă a tuturor probelor administrate iar pe de alta parte, acesta nu a avut posibilitatea sa depună în timpul procesului referatul prin care conducerea unității aprobase acordarea discountului de 4% pentru clientul SC SRL.
Acest înscris la care nu are acces decât personalul din conducerea instituției nu a fost depus la dosar deoarece s-ar fi observat astfel că reclamantul nu și-a depășit sarcinile din fișa postului și că a avut aprobare pentru acest discount.
De asemenea, greșit s-a respins cererea privind bonusul pentru livrările din luna august 2007 pana la momentul suspendării pe durata suspendării sale din funcție, din moment ce s-au depus acte care fac dovada acestor livrări iar obiectivele expertizei nu au privit acele livrări din luna august.
Recursul reclamantului este fondat iar sentința atacata urmează să fie modificată în parte și anume, în ceeace privește decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de munca al reclamantului.
Astfel, motivul care a stat la baza deciziei nr. 18/20.08.2007 prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca l-a reprezentat “acordarea unui discount cu 2% peste limita sa de competenta cu ocazia întocmirii specificației tehnice a unui autoturism marca Mercedes-Benz tip S 350; neobținerea prealabilă a aprobării șefului ierarhic pentru acordarea unui discount peste limita sa de competență; nerespectarea procedurii de înregistrare a documentelor în baza de date a societății și acordarea de numere de înregistrare fictive”.
Cu ocazia soluționării recursului, reclamantul recurent a arătat că referatul prin care a solicitat aprobarea șefului său ierarhic a fost înregistrat la unitate și că în baza acestei aprobări s-a acordat discountul.
Urmare depunerii unei copii a acestui înscris, unitatea a formulat plângere penală împotriva reclamantului arătând că înscrisul este fals.
Prin rezoluție motivată, organul de cercetare penală a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice.
Concluzia expertului desemnat în cauză a fost în sensul ca pe referatul întocmit de reclamant s-a menționat “de acord” și a fost semnat spre aprobare de către Directorul -, în data de 20.06.2007.
În urma cercetărilor penale efectuate s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurentul reclamant întrucât acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
În referire la acest referat, societatea a precizat că pentru a avea forța probantă acest înscris trebuia înregistrat și că în lipsa înregistrării se poate afirma că acest înscris nu exista nici la momentul cercetării disciplinare și nici la momentul judecării cauzei pe fond.
O astfel de afirmație nu poate fi reținută de către instanță, având în vedere că acest referat poartă rezoluția “de acord” și semnătura directorului abilitat să aprobe acordarea de discount iar din actele depuse de unitate nu reiese că reclamantul ar fi avut sarcina înregistrării unor astfel de referate sau păstrarea lor.
Față de împrejurarea dovedită cu ocazia soluționării recursului, că reclamantul nu și-a depășit atribuțiunile de serviciu și că a întocmit referat pentru acordarea discount-ului de 4% pe care l-a prezentat conducerii unității spre aprobare, că a primit această aprobare și în acest fel nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii în parte a cererii reclamantului.
Va fi anulată astfel decizia de desfacere a contractului de muncă cu consecința reintegrării reclamantului în funcția deținută anterior conform disp. art. 78 alin. 2 codul muncii.
În temeiul art. 78 alin.1 codul muncii, ca o consecință a anularii deciziei va fi obligată unitatea să achite reclamantului drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii și până la data reintegrării în funcție.
Vor fi menținute dispozițiile instanței de fond prin care au fost respinse celelalte capete de cerere, inclusiv cel pentru care s-a făcut recurs, respectiv pentru plata bonusului aferent lunii august 2007 având în vedere că așa cum rezultă din probele administrate – inclusiv raportul de expertiză efectuat la fond – bonusul se acordă în condițiile depășirii targetului repartizat iar acesta nu a fost depășit în luna august 2007, aceasta fiind și luna în care s-a dispus desfacerea contractului de munca.
Celelalte capete de cerere analizate de instanța de fond nu au făcut obiectul recursului.
2. Recurenta parata SC SRL Caf ormulat recurs și a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată.
– în ce privește cererea de daune materiale, recurenta apreciază că în mod greșit instanța de fond a considerat ca obiectele oferite clienților face parte din politica de marketing a firmei. Dimpotrivă, s-a dovedit că aceste obiecte au fost oferite de reclamant cu bună știința și în detrimentul firmei.
-greșit s-a respins și cererea de obligare a reclamantului la plata c/val. facturii telefonice nr. -/30.09.2007 din moment ce s-a dovedit că acesta a depășit cota alocata de către societate.
-cererea privind obligarea reclamantului la daune morale este justificată de atitudinea necorespunzătoare a reclamantului față de unii clienți și în mod eronat a apreciat instanța că nu s-a făcut dovada acestui prejudiciu deoarece actele depuse fac dovada atitudinii reclamantului și a pierderilor însemnate rezultate din neîncasarea comisionului pe care trebuia să-l încaseze din cele doua vânzări nefinalizate din culpa reclamantului. De asemenea, unitatea nu poate prezenta dovezi cu privire la acest prejudiciu întrucât politica firmei nu permite acest fapt.
Recursul formulat de pârâtă este nefondat.
Daunele materiale solicitate de societate se refera la acele bonusuri oferite cu ocazia livrării mașinilor de către reclamant și că în acest fel s-a creat un prejudiciu societății de care este culpabil numai reclamatul.
Potrivit art. 270 codul muncii “salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
Art. 270 alin. 2 prevede că “salariații nu răspund de pagubele provocate de forță majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului”
. ce surveneau în livrarea mașinilor nu pot fi imputate reclamantului iar așa cum a reținut și instanța de fond, cadourile oferite clienților nemulțumiți de întârzierile apărute se încadrau în politica de marketing a firmei. Recurenta afirmă că pe toată perioada derulării contractului de muncă reclamantul a procedat în acest mod dar, în condițiile în care conducerea nu agrea procedura de bonificare a clienților nemulțumiți, avea posibilitatea să o stopeze de la început mai ales că eliberarea din magazie a acestor “cadouri” se făcea în baza unor bonuri de comandă de care conducerea avea cunoștință.
Cât privește cererea privind plata c/val convorbirilor telefonice aferente lunii august 2007, Curtea observă din actele depuse de recurenta în recurs, că în baza procesului verbal de predare primire din 08.08.2007, reclamantul a predat cartela cu numărul -, către numitul iar factura depusă la dosar este aferentă perioadei 20.07.2007-19.08.2007 cuprinzând așadar și perioada în care reclamantul nu a mai folosit cartela a unității. Din înscrisurile depuse nu se poate aprecia cu privire la depășirea cotei alocate reclamantului până la data predării cartelei iar sarcina probei incumbă recurentei.
Cat privește cererea referitoare la plata de daune morale, în condițiile în care s-a constatat că în mod nelegal și netemeinic s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, instanța nu poate reține nici prejudiciul de imagine creat de către reclamant cu atât mai mult cu cat, unitatea recurenta recunoaște că în ce privește celelalte aspecte invocate, aceasta nu poate face vreo dovada “întrucât politica firmei nu permite acest lucru”.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta parata va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu disp. art. 274 cod procedură civilă instanța va obliga partea căzută în pretenții, respectiv CS SRL la plata cheltuielilor de judecată suportate de recurentul reclamant atât la fond cat și în recurs, în valoare de 5000 lei. De menționat că aceste cheltuieli au fost diminuate conform art. 274 alin. 3 cod procedură civilă având în vedere că onorariile pretinse de apărătorul reclamantului -chiar dacă par justificate în raport de convenția părților din contractul de asistență judiciară – ele nu trebuie sa împovăreze partea adversa ci să fie proporționale cu valoarea pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamantului, domiciliat în C, bd.- nr.186, -R5,.A,.7,.28, județul C, împotriva sentinței civile nr.639 din 23 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte cererea reclamantului.
Anulează decizia nr.18/20.08.2007 emisă de pârâtă, dispune reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior și obligă pârâta la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii până la data reintegrării.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge recursul recurentei pârâte SC SRL, cu sediul în C,-, județul C, ca nefondat.
Obligă intimata pârâtă către reclamant la 5.000 lei onorariu de avocat(fond și recurs), diminuat conform art. 274 pct.3 pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red. Jud. /22.12.2009
– gref.-
2 ex./18.01.2010
