Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.729/CM
Ședința publică de la 15 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâta SC SRL, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.621/06.05.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta pârâtă SRL, d-na, conform delegației depuse la dosar, iar pentru intimatul – reclamant, se prezintă d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.82729/10.11.2009, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
După referatul grefierului de ședință;
Reprezentanta recurentei pârâte solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, ce privesc încetarea contractului de muncă la cererea reclamantului.
Apărătorul intimatului reclamant arată că se opune acestei probe întrucât pârâta a mai depus la dosarul cauzei astfel de înscrisuri, la soluționarea pe fond a cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri formulată de recurenta pârâtă.
Apărătorul intimatului reclamant depune la dosarul cauzei 3 ordine de retragere, pentru a dovedi că reclamantul și-a încasat drepturile numai pe luna ianuarie.
Instanța dispune comunicarea înscrisurilor intimatului reclamant.
Intimatul reclamant precizează că nu dorește acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosar.
Fiind întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că părțile nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat,
Precizează reprezentantul recurentei că în luna ianuarie 2009 salariatul nu s-a mai prezentat la serviciu și ca urmare i s-a desfăcut contractul de muncă. Ulterior, societatea a fost informată telefonic că reclamantul este internat în spital iar în data de 12.02.2009 a fost primit certificatul medical aferent pentru justificarea perioadei în care a lipsit și ca urmare s-a dispus revocarea deciziei de concediere.
Mai arată reprezentantul recurentei că procesul verbal de revocare a măsurii concedierii a fost comunicat intimatului împreună cu convocarea de prezentare la serviciu pentru data de 25.02.2009 și deși a fost convocat la sediul societății de nenumărate ori pentru a se lămuri situația, acesta nu s-a prezentat.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și în subsidiar casarea hotărârii, cu trimiterea dosarului spre rejudecare.
Apărătorul intimatului reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, considerând că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile legale.
Precizează de asemenea apărătorul intimatului că intimatul a fost convocat în august 2009 ca urmare a pronunțării instanței de fond și s-a dorit o punere în a sentinței.
Mai arată apărătorul intimatului că s-a făcut dovada că au fost achitate drepturile din ianuarie 2009 iar intimatul reclamant nu a dorit reintegrarea, întrucât și-a găsit un alt loc de muncă. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.303/05.02.2008, reintegrarea în funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi cuvenite de la data de 01.01.2009 și până la efectiva reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia a cărei anulare se solicită, pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art.61 lit. “a” din Codul Muncii, pentru absențe nemotivate de la locul de muncă.
Reclamantul a menționat că decizia este nelegală, întrucât în perioada 20 -29 ianuarie 2009 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, aspect dovedit prin certificat medical, iar în perioada 28.01.2009 – 12.02.2009 s-a aflat internat la Spitalul Militar din
Totodată s-a arătat că această împrejurare de fapt a fost adusă la cunoștința angajatorului.
Având în vedere că neprezentarea la serviciu a fost pe deplin justificată, sancționarea disciplinară dispusă de angajator este netemeinică și nelegală.
În drept s-au invocat dispozițiile art.76, art.78, art.267 alin.1, art.268 alin.5, art.281, art.283 alin.1 lit. “a” și “b”, art.284 Codul Muncii.
Pârâta și-a precizat poziția procesuală pe calea întâmpinării, solicitând respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, motivat de faptul că:
În urma primirii certificatului medical aferent perioadei 20.01.2009 – 29.01.2009 angajatorul a revocat decizia privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului, pentru absențe nemotivate.
În ceea ce privește drepturile salariale solicitate, s-a arătat că acestea au fost consemnate la CEC întrucât nu au putut fi înmânate personal salariatului.
În susținerea și dovedirea celor solicitate, părțile au depus înscrisuri la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 621/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte contestația în sensul că: s-a anulat decizia nr.303/05.02.2008 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă, a fost obligată intimata către contestator la plata drepturilor salariale cuvenite de la 01.03.2009 până la efectiva reintegrare, sume ce urmează a fi indexate, majorate și actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și s-au respins ca nefondate pretențiile bănești aferente perioadei 01.01.2009 -28.02.2009.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.303/05.02.2008 pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul dispozițiilor art.61 lit. “a” din Legea nr.53/2003.
Împrejurarea de fapt care a determinat angajatorul să dispună aplicarea acestei sancțiuni disciplinare a constat în lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 20.01.2009 – 05.02.2009.
Decizia este nelegală pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 60 alin. 1 lit. “a” din Legea nr.53/2003 ” concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.
Potrivit certificatelor medicale atașate în dosar la filele 14-17 în perioada 20.01. – 28.02.2009 reclamantul s-a aflat în concediu medical, situație față de care nu se poate reține că acesta a absentat nemotivat de la serviciu.
Față de această împrejurare de fapt, este evident că pârâta a dispus concedierea reclamantului cu încălcarea interdicției instituită în mod expres și limitativ de către legiuitor prin art.60 alin. 1 lit. “a” din Codul Muncii.
În aceste condiții decizia emisă de către angajator este nelegală.
În ceea ce privește susținerile pârâtei potrivit cu care decizia contestată a fost revocată, se reține că, acestea sunt nefondate, întrucât, revocare nu a operat din punct de vedere juridic, câtă vreme nu s-a făcut dovada existenței unei decizii prin care angajatorul să revoce măsura concedierii.
Din această perspectivă, este de remarcat faptul că procesul verbal de cercetare disciplinară nr.2/16.02.2009 și adresa nr.-/16.02.2009, înscrisuri prin care conducerea societății își manifestă intenția de a revoca sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului, rămân fără finalitate juridică, în sensul că, intenția angajatorului nu se materializează într-un act juridic de dreptul muncii care să aibă drept efect anularea deciziei.
Pentru considerentele arătate și în raport de normele legale enunțate, instanța va admite în parte acțiunea cu a cărei soluționare a fost investită, urmând a anula decizia nr.303/05.02.2008 și a dispune pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art.78 din Codul Muncii reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
Dând eficiență principiului repunerii în situația anterioară, pârâta va fi obligată către reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 01.03.2009 până la efectiva reintegrare, sume ce urmează a fi indexate, majorate și actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2009 – 28.02.2009, se constată că acestea au fost achitate salariatului, aspect dovedit de către angajator prin recipisele de consemnare atașate în dosar la filele 56, 57 respectiv 58.
Prin urmare, pretențiile bănești aferente acestui interval de timp sunt nefondate.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său a arătat următoarele: hotărârea primei instanțe nu poate fi pusă în aplicare întrucât reclamantul a fost și este în continuare angajatul societății iar reintegrarea nu poate fi realizată întrucât acesta refuză să vină la locul de muncă; instanța confundă dreptul la muncă cu obligația de a munci în sensul că reclamantul a fost chemat la sediul societății dar a refuzat să se prezinte la muncă, deși i s-a comunicat decizia de revocare a concedierii, acesta susținând că se va prezenta când hotărârea judecătorească va fi irevocabilă; pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical i s-au plătit drepturile cuvenite; instanța de fond încalcă principiul simetriei actelor juridice întrucât a apreciat că decizia nr. 303/05.02.2009, cu toate că nu poartă viza Inspectoratului Teritorial d e Muncă,produce efecte juridice, în timp ce adresa nr.307/960/16.02.2009 prin care se revocă această decizia nu produce efecte;în baza principiului simetriei actelor juridice instanța de fond trebuia să constate că orice modificare a unui act se face în baza unui act cu aceeași formă juridică, respectiv adresa nr. 307/960/16.02.2009; întrucât decizia nr. 303/05.02.2009 nu a fost comunicată la ITM nici decizia de revocare nu poate fi înaintată; situația a fost generată de reclamant care nu s-a mai prezentat la locul de muncă, motiv pentru care a început cercetarea disciplinară și s-a dispus concedierea, măsură revocată atunci când s-a primit dovada că reclamantul s-a aflat internat în spital; s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare pentru administrarea probei cu martori în vederea dovedirii împrejurării că societatea l-a convocat pe reclamant de mai multe ori dar acesta a refuzat să semneze procesele – verbale și să își reia activitatea.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv state de plată,adrese de convocare a reclamantului, un proces – verbal, documente bancare de plată și decizia nr. 384/14.08.2009 emisă de societate.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, se constată că recurenta formulează între motivele de recurs critici referitoare la punerea în executare a hotărârii judecătorești, critici care nu vizează legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond și nici temeinicia și legalitatea deciziei de concediere anulate.
Aspectele privind punerea în executare a sentinței nu fac obiectul controlului de legalitate în calea de atac extraordinară a recursului astfel încât aceste motive nu pot fi analizate.
În măsura în care un angajat în privința căruia s-a dispus reintegrarea în funcție nu se prezintă la locul de muncă după ce a fost convocat de angajator în acest scop, societatea are posibilitatea să considere absența angajatului ca fiind nemotivată și să procedeze în consecință, aceasta fiind o problemă de executare a sentinței.
În ceea ce privește revocarea deciziei de concediere nr. 303/05.02.2009 prin procesul – verbal nr. 307/960/16.02.2009, se constată că aceste susțineri sunt nefondate.
Astfel, recurenta a întocmit mai întâi procesul – verbal de cercetare disciplinară nr.1/05.02.2009 iar în baza acestuia a emis decizia de concediere nr. 303/05.02.2009.
În data de 12.02.2009 s-a întocmit un nou proces – verbal din care rezultă că reclamantul a adus la cunoștința societății motivele pentru care a absentat și a solicitat anularea deciziei de concediere și încetarea raporturilor de muncă cu 12.02.2009 prin acordul părților, urmând să se ia o hotărâre de către conducerea societății.
Ulterior, s-a întocmit procesul – verbal nr.2/16.02.2009 prin care s-a arătat că “se revocă decizia de concediere întrucât s-a făcut dovada, cu întârziere, a absențelor nemotivate pentru perioada 20.01.2009 – 29.01.2009”.
Nu există depus la dosar un alt act, de revocare a deciziei de concediere nr. 303/05.02.2009, care să fie înregistrat sub nr. 307/960/16.02.2009, la care face referire recurenta.
La 08.08.2009 s-a încheiat un nou proces – verbal în care s-a reținut că reclamantul nu dorește reluarea activității dar solicită plata drepturilor cuvenite până la 10.08.2009 (procesul – verbal a fost depus în recurs).
În consecință, a fost emisă decizia nr. 384/14.08.2009 prin care s-a stabilit încetarea raporturilor de muncă în baza art.79(1) din Codul Muncii începând cu 10.08.2009.
Așadar, dacă decizia de concediere nr. 303/05.02.2009 a fost emisă în baza procesului – verbal de cercetare disciplinară nr.1/05.02.2009, tocmai potrivit principiului simetriei actelor juridice invocat de recurentă, revocarea acestei decizii trebuia făcută prin emiterea unei alte decizii, bazate pe procesul – verbal de cercetare disciplinară nr.2/16.02.2009.
Acest înscris înregistrat sub nr. 2/16.02.2009 are prin chiar voința reprezentantului societății natura unui proces – verbal de cercetare disciplinară, fiind un înscris constatator al unor împrejurări rezultate în cursul cercetării disciplinare, redeschise ca urmare a prezentării unor înscrisuri doveditoare privind starea de sănătate a angajatului care l-a pus în imposibilitate de a se prezenta inițial la cercetarea disciplinară.
În acest proces – verbal s-a constatat că absențele din perioada 20.01.2009 – 29.01.2009 au fost motivate.
În baza acestui înscris ar fi trebuit emisă noua decizie în care să se manifeste intenția expresă de revocare a deciziei de concediere.
În procesul – verbal de cercetare disciplinară nr. 2/16.02.2009 se indică revocarea deciziei de concediere însă această mențiune nu poate fi considerată o manifestare de voință contrară manifestării de voință exprimate prin decizia de concediere nr. 303/05.02.2009 și pentru motivul că nu se indică în mod concret ce decizie de concediere se revocă, fiind deci o manifestare de voință viciată prin caracterul echivoc.
Ca urmare, indiferent de considerentele reținute de instanța de fond cu privire la aceste aspecte și de criticile formulate în recurs cu privire la aceste considerente, nu se poate reține că decizia de concediere nr. 303/05.02.2009 a fost în mod valabil revocată, impunându-se menținerea soluției de anulare a acesteia.
De asemenea, în conformitate cu art.78(2) din Codul Muncii se impune și menținerea soluției de reintegrare în funcție a reclamantului.
Așa cum s-a arătat, problema realizării efective a reintegrării în funcție privește punerea în executare a acestei dispoziții a instanței de fond și nu are legătură cu temeinicia și legalitatea acesteia, neputând face obiectul recursului.
De asemenea raportat la prevederile art. 78(1) din Codul Muncii,în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la plata drepturilor salariale.
Recurenta a susținut că a achitat drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada concediului medical.
Și această chestiune vizează executarea sentinței nefăcând obiectul controlului de legalitate la care trebuie să procedeze instanța de recurs.
Recurenta a depus în recurs trei ordine de retragere emise de CEC BANK C la data de 20.10.2009 cu nr. -/1, -/1 și -/1, pentru diverse sume de bani destinate reclamantului.
Aceste înscrisuri sunt ulterioare pronunțării sentinței și au relevanță numai asupra modului în care recurenta a înțeles să pună în executare sentința pronunțată de Tribunalul Constanța, neavând relevanță pentru temeinicia și legalitatea acestei hotărâri judecătorești.
Dar, față de împrejurarea că a fost emisă decizia nr. 384/14.08.2009 prin care s-a stabilit încetarea raporturilor de muncă în baza art.79(1) din Codul Muncii începând cu 10.08.2009, rezultă că reclamantul are drepturi salariale până la acea dată întrucât, operând încetarea raporturilor de muncă prin demisie, nu mai există temei pentru acordarea drepturilor salariale ulterior acelei date.
În ceea ce privește convocarea reclamantului pentru reintegrarea în funcție în baza sentinței recurate, se constată că acestea nu au relevanță asupra drepturilor salariale ale acestuia.
Astfel, recurenta a depus o convocare din 08.05.2009, înregistrată sub nr.345 pentru care nu a depus însă și dovada de comunicare ci numai dovada depunerii cu notă de inventar la oficiul poștal.
Recurenta a mai depus și convocarea nr. 380/04.08.2009 prin care reclamantul era invitat la sediul societății în termen de 24 de ore de la data primirii. Din dovada de comunicare a scrisorii recomandate depusă de recurentă rezultă că aceasta a fost primită de reclamant la 07.08.2009, într-o zi de vineri, următoarele două zile fiind zile libere.
La data de 08.08.2009 s-a întocmit procesul – verbal la care s-a făcut referire iar la data de 10.08.2009 au încetat raporturile de muncă prin decizia nr. 384/14.08.2009.
Ca urmare nu există o justificare pentru a refuza plata drepturilor salariale până la această dată prin aceea că reclamantul ar fi refuzat reintegrarea în funcție.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica sentința recurată în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale numai până la data de 10.08.2009 când au încetat raporturile de muncă prin noua decizie în temeiul art. 79(1) din Codul Muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de pârâta SC SRL, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.621/06.05.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite până la 10.08.2009.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
redactat jud. – 15.01.2010
– gref.-
4 ex./ 20.01.2010
