Contestație decizie de concediere. Decizia 731/2008. Curtea de Apel Constanta


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.731/CM

Ședința publică din data de 10 octombrie 2008

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon

JUDECĂTOR 3: Costea Monica

Grefier – – –

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta – contestatoare, domiciliată în C,-, -.A,.3,.15, împotriva sentinței civile nr.2357/19.12.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CC, cu sediul în C,-, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă oral asupra cauzei, după care:

Instanța, având în vedere împrejurarea că recurenta – contestatoare a solicitat judecata cauzei și în lipsă, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Reclamanta a chemat în judecată pe pârâta “” pentru ca în contradictoriu cu aceasta și prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr. 288/12.12.2006 emisă de pârâtă.

S-a mai solicitat reintegrarea în funcția deținută anterior, de coordonator salarizare, obligarea la plata drepturilor salariale indexate și reactualizate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta învederează instanței, că prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru absențe nejustificate. Reclamanta apreciază că a beneficiat de concediu de odihnă timp în care și-a căutat un alt loc de muncă, astfel că a depășit data concediului de odihnă așa cum a fost planificată inițial. S-a mai invocat faptul că decizia a fost emisă după mai mult de 30 de zile de la data săvârșirii abaterii disciplinare care s-a reținut în sarcina sa, încălcându-se art. 268 al.1 din Codul muncii.

Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 2357 din 19.12.2008 a admis în parte acțiunea reclamantei. A anulat decizia nr. 288/2006 emisă de pârâtă.

S-a respins ca nefondată cererea de reintegrare în funcția deținută.

S-a disjuns cererea privind acordarea de despăgubiri, fixându-se termen la data de 9.01.2008 pentru când se citează părțile.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțând această hotărâre instanța de fond a reținut cu privire la reintegrarea în funcția anterior ocupată de reclamantă, faptul că, prin sentința civilă nr. 2185/COM/17.04.2007 a Tribunalului Constanțas -a deschis procedura insolvenței în ceea ce o privește pe pârâta “” C și a fost desemnat administratorul judiciar; fiind o situație specială, reclamanta nu mai poate desfășura aceeași activitate pe care a desfășurat-o anterior concedierii, respectiv o activitate de conducere și nu una productivă dintre cele necesare continuării activității conform unui plan de reorganizare.

În privința despăgubirilor bănești instanța de fond a reținut că, atâta vreme cât s-a declanșat procedura falimentului privind pe pârâta “”, toate drepturile bănești ale salariaților vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile. Datorită acestui fapt s-a apreciat că se impune disjungerea acestui capăt de cerere, urmând ca în soluționarea sa să se aibă în vedere rezultatul procedurii insolvenței cu privire la care are competență exclusivă judecătorul sindic.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs.

În motivele de recurs, recurenta arată că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că, nu se poate dispune reintegrarea acesteia în funcția deținută anterior întrucât societatea pârâtă se află într-o situație specială. Reintegrarea în funcție reprezintă doar o consecință a nelegalității deciziei nr. 288 din 12.12.2006 emisă de pârâtă. Modul de derulare în continuare, a contractului individual de muncă rămâne la latitudinea celor două părți semnatare: angajatul și angajatorul, reprezentat după momentul deschiderii procedurii, de administratorul judiciar.

Examinând criticile formulate, Curtea reține următoarele:

Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 2357 din 19.12.2007 a anulat decizia nr. 288/12.12.2006 emisă de pârâtă, reținând că procedura de cercetare disciplinară a fost nelegală și astfel nu este îndeplinită condiția impusă de art. 267 al.1 din Codul muncii, situație care atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.

Instanța de fond a reținut greșit că repunerea în situația anterioară, prin reintegrarea recurentei reclamante în funcția deținută anterior nu mai poate fi dispusă întrucât societatea pârâtă se află într-o situație specială.

Acest aspect a apărut ulterior încheierii contractului individual de muncă și nu poate afecta valabilitatea acestuia. Instanța nu este competentă să intervină și să stabilească măsura în care contractului individual de muncă îi sunt opozabile procedurile stabilite prin Legea 85/2006.

Stabilindu-se legalitatea deciziei contestate, reintegrarea în funcția deținută anterior reprezintă o consecință a constatării nelegalității acesteia.

Legea nr. 85/2006 nu conține dispoziții exprese care să afecteze existența unui contract de muncă. Acest act normativ impune doar o procedură, care în cazul relațiilor de muncă, se completează, dar nu înlocuiește modalitățile de reglementare a încetării raporturilor de muncă.

Ca urmare a anulării deciziei, instanța de fond avea obligația să constate reintegrarea reclamantei recurente.

În această situație, administratorul judiciar este cel competent, ca, de comun acord cu salariatul sau în mod unilateral, să procedeze la încetarea contractului de muncă motivat de reducerea activității societății și limitării acesteia, doar la scopul stabilit de legea specială.

În raport de considerentele arătate mai sus, urmează a fi admis recursul, a se modifica în parte sentința recurată, în sensul că va dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior.

Urmează a se menține restul dispozițiilor hotărârii de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de recurenta – contestatoare, domiciliată în C,-, -.A,.3,.15, împotriva sentinței civile nr.2357/19.12.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CC, cu sediul în C,-.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că dispune reintegrarea contestatoarei.

Menține restul dispozițiilor hotărârii de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 octombrie 2008.

Președinte, Judecători,

– – – –

– –

– –

Grefier,

Jud.fond;

Red.dec.jud. /22.10.2008

Dact.gref.

2 ex./22.10.2008