Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.738/CM
Ședința publică de la 15 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M,-, – 18B,.A,.12, județul C, împotriva sentinței civile nr.67 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNCIPIULUI, cu sediul în M,-, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta reclamantă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.81812/23.11.2009, depusă la dosar, iar pentru intimatul pârât Primarul Municipiului M se prezintă avocat, conform împuternicirii avocațiale seria -, nr.-/14.12.2009.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorul recurentei reclamante declară că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus.
Apărătorul intimatului pârât precizează de asemenea că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.
Având cuvântul apărătorul recurentei reclamante susține următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece în cauză recurentei i s-au emis două decizii, una de sancționare cu avertisment și alta de desfacere disciplinară a contractului de muncă. Ambele decizii au fost date cu încălcarea dispozițiilor art.268 pct.2 din Codul muncii, întrucât nu cuprind date referitoare la abaterile săvârșite, descrierea faptelor, prevederile încălcate de reclamantă, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, iar în ceea ce privește decizia de desfacere a contractului de muncă în cauză nu s-a făcut o cercetare prealabilă, deci
în concluzie ambele decizii emise de pârâtă sunt identice ca modalitate de întocmire și nu se deosebesc prin nimic.
Ambele decizii sunt lovite de nulitate absolută, însă instanța de fond, cu toate că prin încheierea din 03.12.2008 admite excepția nulității absolute a dispoziției de sancționare nr.1425/24.09.2008 emisă de pârât, prin sentința pronunțată respinge în totalitate contestația. Același lucru se întâmplă și cu dispoziția de concediere nr.1581/20.10.2008.
Prin cererea de chemare în judecată s-a invocat prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei motivat de faptul că abaterile disciplinare nu au fost sancționate în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii acestora.
Având în vedere motivarea instanței de fond în respingerea excepției nulității absolute, apărătorul recurentei apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor imperative ale art. 268 din Codul muncii.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul solicită respingerea recursului, considerând că decizia de sancționare a fost temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, contestatoarea a chemat în judecata pe pârâtul Primarul Municipiului M, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 1425/24.09.2008 emisă de către pârât prin care a fost sancționata cu avertisment și a dispoziției nr. 1581/20.10.2008 prin care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, să dispună reîncadrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor bănești aferente până la data reîncadrării efective, precum și plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei și scuze publice într-un ziar de circulație locală.
În subsidiar,reclamanta a solicitat ca în cazul în care instanța trece peste primul capăt de cerere să dispună anularea celor doua dispoziții menționate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea Consiliului Local M nr. 185/28.07.2006 a fost numită în funcția de director al Serviciului Public Administrarea Bibliotecii, desfășurându-și activitatea cu calificativul “foarte bine” până la data alegerii în funcție a actualului primar, pârâtul din cererea de față.
Reclamanta a mai susținut că prin Dispoziția nr. 1425/24.09.2008 a fost sancționată cu avertisment scris ca urmare a nerespectării programului de lucru, în condițiile în care a participat la 2008 fără a încălca prin aceasta regulamentul de funcționare al bibliotecii. Dispoziția menționată este lovită de nulitate absoluta întrucât nu cuprinde descrierea concretă a faptei, referiri la prevederile din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă încălcate și motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale din cursul cercetării prealabile.
Totodată, reclamanta a mai arătat ca prin Dispoziția nr. 1581/20.10.2008 s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă, reținându-se că emiterea de decizii personale de majorare a salariului, întocmirea de acte adiționale la contract fără a fi aprobate de angajator și schimbarea funcției de încadrare în mod abuziv constituie depășiri ale atribuțiilor de serviciu. Această decizie este de asemenea întocmită fără respectarea dispozițiilor art. 268 pct. 2 Codul muncii, întrucât nu cuprinde o serie de elemente obligatorii prevăzute de text, respectiv:descrierea faptelor prin care și-a depășit atribuțiile de serviciu, prevederile încălcate, motivele înlăturării apărărilor sale.
În plus, a învederat reclamanta, că nu a fost respectat termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei în care se putea aplica sancțiunea și nu a avut loc în concret o cercetare disciplinară, întrucât nu a fost lăsată sa dea o declarație, fiind obligată să răspundă la un interogatoriu al comisiei de disciplină.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, invocând respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul muncii cel puțin pentru fapta din 01.04.2008 și apreciind că celelalte fapte au caracter continuu. Pe aceeași cale s-a precizat că reclamantei i s-au respectat drepturile în ce privește cercetarea prealabilă, iar deciziile conțin elementele necesare prevăzute de Codul muncii.
Prin încheierea interlocutorie din 03.12.2008 instanța a admis excepția nulității absolute a dispoziției nr. 1425/24.09.2008 și a respins aceeași excepție în privința dispoziției nr. 1581/20.10.2008. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că în cuprinsul dispoziției de sancționare cu avertisment este redată generic fapta reținuta în sarcina reclamantei, încălcându-se astfel dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii. Aceste dispoziții au fost însă respectate în cazul deciziei de desfacere a contractului de muncă, fiind întrunite condițiile de formă impuse de textul de lege amintit.
Prin sentința civilă nr. 67 din 16 ianuarie 2009 Tribunalul Constanțaa respins excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea.
A respins ca nefondată contestația formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța de fond a analizat cu prioritate excepția invocata de contestatoare, cu privire la care a reținut următoarele:
Articolul 268 alin. 1 Codul muncii reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul poate să sancționeze salariații vinovați de nesocotirea normelor care compun disciplina muncii: termenul de 30 de zile calendaristice, calculat de la data la care angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii și termenul de 6 luni, calculat de la momentul obiectiv al săvârșirii faptei ce constituie abatere disciplinară. În niciun caz momentul subiectiv al luării la cunoștință despre existența faptei nu se poate situa în afara termenului de 6 luni de la săvârșirea ei.
Sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă poate fi aplicată potrivit art. 61 lit. a Codul muncii pentru o singură faptă a cărei gravitate să justifice cea mai severă sancțiune sau pentru abateri repetate de la
regulile de disciplină a muncii sau de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern.
În cauza de față, după cum rezulta din raportul cu privire la cercetarea disciplinară prealabila a reclamantei, această cercetare a fost declanșată ca urmare nerespectării de către reclamantă a atribuțiilor prevăzute în fișa postului, respectiv aprobarea referatelor de necesitate, elaborarea, întocmirea evaluărilor pentru personalul din subordine și coordonarea activității celor două biblioteci municipale, constatându-se la finalul acestei proceduri prealabile că respectivele atribuții de serviciu nu au fost respectate.
Prin urmare, s-a reținut că în perioada 2006-2008 în mod repetat reclamanta, în calitate de reprezentant al instituției pe care o conducea, a procedat la emiterea unor decizii prin care își modifică salariul, urmate de încheierea unor acte adiționale la contractul individual de muncă, fără a avea vreun acord din partea angajatorului. Ultima dispoziție prin care reclamanta a hotărât mărirea salariului său de încadrare a fost emisă la data de 01.04.2008, fiind adusă la îndeplinire cu începere de la aceeași dată.
În acest context, instanța de fond a reținut că fiecare dintre deciziile reclamantei de modificare a clauzelor contractului individual de muncă în ce privește salariul de încadrare își producea efecte depline, materializându-se printr-un act adițional la contractul de muncă. Emiterea unei noi dispoziții presupunea încetarea efectelor contrarii ale tuturor actelor adiționale precedente și modificarea pe viitor a contractului de muncă în sensul celor dispuse. Prin urmare, nu se poate considera că încălcarea atribuțiilor de serviciu înceta odată cu emiterea dispoziției câtă vreme efectele dispoziției, prin ea însăși contrarie acestor atribuții, continuau a se produce.
Față de aceste considerente se impune a fi reținut că abaterile disciplinare stabilite a fi săvârșite de către reclamantă nu se consumau la momentul emiterii deciziilor de modificare a contractului individual de muncă, astfel încât sub aspectul determinării momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea disciplinara urmează a se avea în vedere data epuizării faptei ce atrage răspunderea disciplinară. Astfel, în condițiile în care prin emiterea unor dispoziții repetate – ultima fiind datata 01.04.2008 și continuând a produce efecte inclusiv la data la care reclamanta a fost suspusă cercetării disciplinare – în perioada 2006-2008 au fost încălcate atribuțiile din fișa postului, data epuizării abaterii săvârșită în formă continuată nu poate fi decât cea la care încetează încălcarea atribuțiilor menționate.
Din analiza coroborată a înscrisurilor depuse la dosar a rezultat că reclamanta a îndeplinit funcția de director al Serviciului Public Administrare Biblioteci, fiind numită prin Hotărârea nr. 185/28.07.2006 a Consiliului Local al Municipiului Atribuțiile de serviciu ale reclamantei au fost stabilite prin fișa postului, anexă a contractului individual de muncă nr. 04/01.08.2006.
Începând chiar cu data de 01.08.2006 reclamanta, în calitate atât de reprezentant al Serviciului Public Administrarea Bibliotecilor din Municipiul M, cât și de angajat al aceleași instituții, a procedat la întocmirea unor acte
adiționale la contractul individual de muncă prin care în mod sistematic și-a majorat salariul de încadrare, dispunând ulterior și aducerea la îndeplinire a acestor
modificări. Asemenea decizii au fost emise de reclamantă la datele de 01.09.2006, 01.11.2006, 06.02.2007, 01.04.2007, 01.08.2007, 01.10.2007 și 01.04.2008. Totodată, reclamanta a procedat la încheierea unui nou contract individual de muncă, cu același număr și dată – 04/01.08.2006 – ca și cel valabil întocmit, procedând însă la semnarea acestuia și în numele unității angajatoare, deși contractul inițial fusese semnat de către primar. Prin chiar explicațiile date cu prilejul cercetării prealabile reclamanta a recunoscut că nu i s-a părut firesc să semneze contractul de muncă în aceasta modalitate.
În consecință, câtă vreme reclamanta era angajata unui serviciu public descentralizat ce funcționa sub autoritatea Consiliului Local M, instituția angajatoare fiind reprezentată la încheierea contractului individual de muncă de Primarul Municipiului M, modificările aduse acestui contract prin acte care exprimă doar voința uneia dintre părți, chiar dacă aceasta își arogă atât calitatea de angajator, cât și pe cea de angajat, contravin prevederilor art. 41 din Codul muncii. Normele enunțate subscriu contractele individuale de muncă voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului – ca act juridic bilateral.
Procedând la calificarea faptei săvârșite de către reclamantă, prin raportare la toate criteriile de individualizare a acesteia – modalitatea concretă de săvârșire ce presupune încălcarea atât a fișei postului, cât și a dispozițiilor legale aplicabile în materia contractului individual de muncă, urmările produse care au avut o durată considerabila în timp, precum și circumstanțele personale ale autoarei, aceasta nefiind la prima sancțiune disciplinară, instanța de fond a apreciat că reclamanta a săvârșit într-adevăr o abatere gravă de natură a atrage sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.
Împotriva sentinței civile nr. 67 din 16 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanțaa formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Prin încheierea din 3 2008 prima instanță admite excepția nulității absolute a deciziei nr. 1425 din 24 septembrie 2009 și respinge excepția nulității absolute a deciziei nr. 1518 din 20 octombrie 2008 emise de Primarul Municipiului M, fără a motiva această soluție, ea fiind motivată în cuprinsul sentinței civile nr. 67 din 16 ianuarie 2009.
Având în vedere identitatea de formă a celor două dispoziții de sancționare, precum și cauzele de nulitate absolută invocate, în mod greșit prima instanță a apreciat că numai una dintre decizii este lovită de nulitate, încălcând prevederile art. 268 alin. 2 Codul muncii.
Din cuprinsul contestației și a încheierii de ședință din 3 2008 rezultă că s-au încălcat mai multe motive de nulitate absolută ale deciziilor de sancționare întrucât nu cuprind toate elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, însă prima instanță nu a analizat în totalitate și nu a răspuns în totalitate la motivele de nulitate absolută invocate.
Practica judiciară în domeniul legislației muncii prevede în unanimitate că, dacă dispoziția de sancționare nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, aceasta este lovită de nulitate absolută.
Dispoziția de sancționare nr. 1581 din 20 octombrie 2008 nu cuprinde date referitoare la descrierea faptei în concret, ce decizii au fost emise, data emiterii deciziilor, prevederile din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale din timpul cercetării prealabile.
Referirea în cuprinsul dispoziției la raportul Comisiei de anchetă la care nu s-a făcut mențiunea că face parte integrantă din dispoziția contestată nu poate fi reținută ca descriere a faptei și nu poate complini elementele lipsă ale actului contestat.
Cu toate că prin încheierea din 3 2008 instanța a admis excepția nulității absolute a dispoziției nr. 1425 din 24 septembrie 2008, prin sentința pronunțată se respinge în totalitate contestația, instanța făcând abstracție de încheierea din ședința din 3 2008 prin care a admis excepția.
În mod greșit instanța nu a reținut nulitatea deciziei de sancționare disciplinară pentru încălcarea art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a convoca salariata în scris în vederea cercetării disciplinare cu precizarea obiectului cercetării. Invitația din 30 septembrie 2008, primită de la Primărie, prin care Comisia de cercetare disciplinară o convoacă – în data de 1 octombrie 2008 ora 1500la sediul Municipiului M – nu întrunește condiția prevăzută de textul legal sus-citat. Invitația trebuia să menționeze în concret obiectul cercetării disciplinare pentru ca salariatul să-și poată formula apărările.
Comisia de disciplină a refuzat să-i comunice în mod concret abaterile săvârșite, a refuzat să o lase să dea o declarație cum crede de cuviință și i-a impus să răspundă la un interogatoriu.
Atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin concluziile din 14 ianuarie 2009, invocat excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară de desfacere a contractului individual de muncă, motivat de faptul că abaterile disciplinare nu au fost sancționate în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii acestora.
Articolul 268 alin. 1din Codul muncii prevede că: “angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile legale și a confundat abaterea disciplinară cu o infracțiune în formă continuată, considerând că abaterile disciplinare săvârșite de către reclamantă nu se consumă la momentul emiterii deciziilor de modificare a contractului de muncă, astfel încât sub aspectul determinării momentului la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară urmează a avea în vedere data epuizării faptei ce atrage răspunderea disciplinară care nu poate fi decât cea la care încetează efectele.
Termenul de 6 luni este un termen de decădere. După împlinirea acestuia, salariatul nu mai poate fi sancționat.
Momentul la care începe să curgă termenul de șase luni este momentul săvârșirii abaterii disciplinare, iar nu momentul încetării efectelor faptei, concluzie greșită la care ajunge instanța de fond.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că nu se face vinovată de săvârșirea abaterilor disciplinare.
Prin Hotărârea nr. 185 din 28 iulie 2006 Consiliului Local a fost numită în funcția de director al Serviciului Public Administrarea Bibliotecii având în vedere rezultatele concursului din data de 25 iulie 2006.
De-a lungul desfășurării activității a primit calificativul de foarte bine.
Toate deciziile emise în calitate de director sunt legale, având la bază acte normative care reglementau majorarea salariilor din sectorul bugetar.
Anual au fost verificați de Primăria M, care le-a adoptat bugetul de cheltuieli și niciodată nu i s-a reproșat că ar fi întocmit actele în mod greșit, fără a avea competența de a le semna.
În calitatea sa de director, conform prevederilor legale, era îndreptățită să emită decizii în toate obiectele de activitate ale bibliotecii.
Prin decizia civilă nr. 365/CM din 17 iunie 2009 Curții de APEL CONSTANȚAs -a respins recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 67 din 26 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 690/CM din 18 noiembrie 2009 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis contestația în anulare formulată de contestatoarea, a anulat decizia civilă nr. 365/CM din 17 iunie 2009 și a fixat termen pe 15 2009 pentru rejudecarea recursului.
În motivarea acestei decizii, Curtea a reținut că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate de către reclamantă.
Procedând la rejudecarea recursului Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din 3 2008 prima instanță a admis excepția nulității absolute a dispoziției nr. 1425 din 24 septembrie 2008 emise de Primarul Municipiului
În motivarea încheierii s-a reținut că, în ceea ce privește descrierea abaterii, aceasta este redată generic sub formularea “nerespectarea programului de activitate”, fiind încălcate dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.
Prin sentința civilă recurată Tribunalul Constanțaa respins contestația formulată de reclamantă ca nefondată, făcând abstracție de încheierea din 3 2008, omițând să se pronunțe asupra nulității dispoziției nr. 1425 din 24 septembrie 2008.
Prin contestația formulată reclamanta a arătat faptul că decizia de sancționare disciplinară nr. 1581 din 20 octombrie 2008 nu cuprinde date referitoare la descrierea faptei în concret, prevederile din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările din timpul cercetării prealabile, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
De asemenea, contestatoarea a invocat nulitatea deciziei de sancționare disciplinară ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 267 alin. 2 din Codul muncii întrucât adresa de convocare nu menționează în concret obiectul cercetării disciplinare pentru ca salariatul să-și poată formula apărările.
Prima instanță nu a analizat toate motivele de nulitate absolută invocate de reclamantă analizând decizia nr. 1581 din 20 octombrie 2008 doar prin prisma descrierii abaterii disciplinare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prin dispozițiile legale invocate mai sus legiuitorul reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul va putea să sancționeze salariații vinovați de nesocotirea normelor și regulilor de disciplina muncii: unul de 30 de zile calendaristice și altul de 6 luni.
Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Termenul de 6 luni curge de la un moment obiectiv: data săvârșirii abaterii disciplinare. În interiorul său angajatorul trebuie să ia la cunoștință de săvârșirea abaterii și tot aici se va încadra în termenul de 30 de zile. Acest ultim termen va înceta anterior celui de 6 luni sau, cel mult, poate înceta concomitent.
Urmează ca instanța de fond să analizeze pentru fiecare abatere în parte dacă au fost respectate termenele de 30 de zile și, respectiv de 6 luni, termene care curg de la data luării la cunoștință de săvârșirea abaterii și, respectiv de la data săvârșirii faptei și să suplimenteze materialul probator cu privire la data luării la cunoștință de săvârșirea abaterii.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea va casa sentința recurată și va trimite cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.
Întrucât motivele de recurs analizate au atras casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.
Apărările pe fond ale reclamantei vor fi analizate de către prima instanță în situația în care va respinge excepția nulității absolute a deciziei de sancționare și excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M,-, – 18B,.A,.12, județul C, împotriva sentinței civile nr.67 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârâtPRIMARUL MUNCIPIULUI, cu sediul în M,-, județul
Casează sentința recurată și trimite cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/7.01.2010
gref.
4 ex./8.01.2010
