ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.748/CM
Ședința publică de la 20 octombrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta – pârâtă SC ROMANIA SA, cu sediul în B, sector 1,–33, împotriva sentinței civile nr.658/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata – reclamantă, domiciliată în C, str. -.-, nr.9, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 16.10.2008 și la data de 20.10.2008.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
ROMÂNIA a declarat recurs la 22 iulie 2008 împotriva sentinței civile 658/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
eclamanta a contestat decizia nr. 2/10.01.2008 emisă de SC. ROMANIA B prin care s-a dispus concedierea salariatei, invocându-se în principal nulitatea absolută a deciziei.
S-a solicitat să se dispună, pe cale de consecință, reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior concedierii și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă. Contestatoarea a mai solicitat obligarea societății intimate la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei și la cheltuieli de judecată.
În considerente s-a arătat că în perioada 01.03.2006 – 1.01.2008, contestatoarea și-a desfășurat activitatea de supervizor, iar prin decizia nr. 2/10.01.2008 a fost concediată pentru,atingerea integrității morale a șefului punctului de lucru C, în temeiul art. 61 lit.a Codul muncii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 61-64, 76-78, 263-269 Codul muncii.
Prin întâmpinare, intimata SC ROMANIA SA. a solicitat respingerea contestației ca nefondate, cu suportarea de către contestatoare a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la 25.04.2008 a fost respinsă excepția nulității absolute a deciziei contestate.
Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere că potrivit probelor administrate, angajatorul a respectat procedura prevăzută de art. 267 Codul muncii, întrucât a fost prezentată dovada transmiterii prin poșta rapidă, la data de 08.01.2008, orele 11,45, către salariata contestatoare, a unui document din partea angajatorului ( fila 36 ). Prin urmare, întrucât pe dovada de comunicare este menționat faptul că destinatarul a refuzat să primească trimiterea poștală și cum salariata nu a făcut dovada că i-a fost comunicat alt înscris decât cel care o invita la cercetare disciplinară, nu poate fi susținută apărarea privind nulitatea absolută a deciziei prin prisma dispozițiilor art. 267 Codul muncii.
A fost înlăturată și susținerea referitoare la incidența art. 268 alin. 2 Codul muncii.
Actul contestat menționează fapta imputată ca sancțiune disciplinară, anume, atingerea integrității morale a șefului punctului de lucru și a bunului mers al activității, motiv pentru care nu poate fi reținută nulitatea deciziei în temeiul art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii.
Același act nu poate fi apreciat ca fiind nul pe considerentul că nu au fost consemnate apărările salariatului, întrucât în mod evident aceste apărări nu au putut fi date în absența reclamantei de la cercetarea disciplinară.
Prin sentința civilă nr.658/28.05.2008 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de contestatoare.
A fost anulată dispoziția nr. 02/10.01.2008 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în postul avut anterior emiterii dispoziției anulate.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
S-a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata unor daune morale, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin decizia nr. 2/10.01.2008 emisă de România Baf ost dispusă încetarea contractului individual de muncă nr. 7304/04.12.2006 al contestatoarei din inițiativa angajatorului, fiind reținută incidența art. 61 lit. a Codul muncii.
Actul a reținut faptul că măsura disciplinară a fost fundamentată pe referatul nr. 16/09.01.2008, nota internă nr. 11/03.01.2008 și declarațiile nr. 12, 13 și 14/04.01.2008, iar fapta imputată salariatului a fost menționată ca fiind,culpa de atingere a integrității morale a șefului punctului de lucru C și a bunului mers al activității.
Abaterea disciplinară a fost raportată la dispozițiile art. 63 alin. 1 corob. cu art. 61 lit. a Codul muncii și a celor cuprinse în Cap. 18 punctul E alin. b din Regulamentul de ordine interioară.
Angajatorul nu a asigurat însă, o încadrare clară a abaterii prevăzute prin decizia de concediere prin prisma prevederilor art. 18 pct. A lit. a – și deși a reținut că prin fapta salariatei s-a adus o perturbare,bunului mers al activității aceasta din urmă nu a mai primit o sancțiune distinctă, apreciindu-se contextual că sancțiunea cea mai gravă, a concedierii, este justificată doar din perspectiva art. 18 pct. E lit. b din
Ori, în speță, documentația specifică cercetării disciplinare a fost realizată de către șeful direct al salariatului, care a fost și persoana căreia i-au fost adresate cuvintele apreciate ca injurii și care a solicitat celorlalți subordonați declarații scrise asupra conflictului verbal avut cu contestatoarea.
Această situație exclude premisa unei analize obiective a faptelor imputate și cerința stabilirii în condiții de deplină imparțialitate a gradului de vinovăție a salariatului sancționat. Faptul că în cauză a operat această abordare subiectivă a incidentului este dovedit și de împrejurarea că, deși din susținerile cuprinse în întâmpinare, a rezultat că salariata a încălcat și alte atribuții de serviciu, între care și cea de închidere a caselor de marcat, această abatere disciplinară – apreciată ca fiind deosebit de gravă potrivit susținerilor intimatei – nu a fost menționată și nici sancționată prin decizia de concediere.
Mai mult, societatea intimată nu a prezentat documentația ce atestă înregistrarea la sediul central a referatului întocmit de către șeful punctului de lucru C asupra incidentului și nici actul prin care această persoană a fost numită să efectueze o cercetare disciplinară pe aspectele relatate.
În aceste condiții, se va constata că, deși au fost depuse declarațiile olografe ale altor salariate asupra acestui incident, societatea intimată nu a reușit să probeze în condițiile art. 287 Codul muncii, că incidentul relatat ( anume, conflictul verbal dintre contestatoare și șefa punctului de lucru ) a fost generat exclusiv de încălcarea atribuțiilor de serviciu ale angajatei.
Astfel fiind, se va reține că acest conflict a fost determinat – astfel cum reiese de altfel și din declarațiile scrise – de neînțelegerile intervenite între salariată și șefa punctului de lucru cu ocazia unei discuții telefonice, pe aspecte legate de închiderea magazinului și a Centrului comercial în care funcționa acesta, datorită condițiilor meteo deosebit de defavorabile din primele zile ale
anului 2008, fiind de notorietate faptul că deplasarea în afara orașului Caf ost extrem de dificilă datorită căderilor masive de zăpadă, contestatoarea susținând că este trimisă la lucru în condiții imposibile ( filele 29 și 34 – 35 ).
Concluzionând, se va reține că decizia de concediere a fost emisă în condiții inechitabile de cercetare disciplinară și cu o reflectare subiectivă a faptelor imputate, precum și în condiții în care nu s-a probat în ce a constat,atingerea integrității morale a șefului ierarhic, motiv pentru care actul urmează a fi anulat ca nefondat.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală prin prisma dispozițiilor art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
1. Sub un prim aspect, întreaga construcție juridică pe care se întemeiază hotărârea instanței de fond pornește de la reținerea eronată a temeiurilor ce au fundamentat luarea măsurii desfacerii contractului de muncă al contestatoarei intimate.
În cuprinsul deciziei se face vorbire ca motive de fapt ale luării măsurii de atingerea adusă integrității morale a șefului punctului de lucru C și a bunului mers al activității în filială.
La motivele de drept ale deciziei sunt menționate art. 61 lit.a coroborat cu art. 63 al.1 din Codul muncii și capitolul 18, punctul E alineat b din Regulamentul de ordine interioară, “Desfacerea contractului individual de muncă intervine pentru săvârșirea unor fapte grave, încălcarea repetată a obligațiilor de serviciu, nerespectarea normelor legale sau a regulilor care rezultă din:.b) În cazul unor abateri grave de la normele de conduită profesională, abateri care:
a) afectează în mod negativ bunul mers al activității companiei;
b) afectează integritatea sau moralitatea altui angajat sau client.”
Este evident că față de această prevedere invocată între temeiurile luării măsurii disciplinare reținerea instanței de fond privind luarea măsurii disciplinare doar pentru fapta de “atingere a integrității morale” este cel puțin neîntemeiată.
În realitate, măsura disciplinară a fost luată atât pentru atingerea adusă integrității morale a șefului punctului de lucru C(punctul E, alin.b, lit.b capitolul 18 din ) și a bunului mers al activității în filială(punctul E, alin.b, lit.a capitolul 18 din ).
Pornind de la această eroare este evident că întreg raționamentul juridic pe care se bazează hotărârea apare ca neîntemeiat.
Susținerea potrivit cu care angajatorul nu a asigurat o încadrare clară a abaterii și nu a aplicat o sancțiune distinctă pentru fapta de perturbare a bunului mers al activității societății este neîntemeiată și nu se circumscrie nici unui temei legal.
2. O altă reținere eronată a instanței de fond este cea a unei analize lipsite de obiectivitate a faptelor imputate.
Instanța de fond omite însă că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă de conducerea centrală de la B, că luarea deciziei nu se putea realiza decât după evidenta luare la cunoștință despre eveniment din documentația realizată de către șeful punctului de lucru de la C(chiar dacă nu s-a făcut dovada înregistrării acestei documentații la sediul central, înregistrare ce nu este impusă de nici un text legal invocat în considerente de către instanță), că în însăși decizie se face vorbire despre luarea la cunoștință a referatului nr.16/09.01.2008; nota internă nr.11/03.01.2008; declarațiile nr.12,13,14/04.01.2008.
Reținerea instanței de fond cum că nu s-a făcut dovada în condițiile art. 287 Codul muncii că incidentul, anume conflictul verbal dintre contestatoare și șefa punctului de lucru,a fost generat exclusiv de încălcarea atribuțiilor de serviciu ale angajatei denotă de această dată o minimalizare nejustificată a conflictului de muncă ce a avut loc de fapt și o abordare aproape subiectivă a “incidentului”, subiectivism ce de astă dată nu poate fi imputat recurentei.
Consideră recurenta că a făcut dovada deplină a legalității deciziei de sancționare, dovadă ce nu a fost răsturnată prin nici un mijloc de probă de către contestatoare.
Cât despre probele ce trebuiau făcute în viziunea instanței de fond cu privire la explicitatea noțiunii de “atingerea integrității morale” apreciază că materialul probator administrat este suficient.
În drept, recurenta – pârâtă a invocat art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefundat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Nu se poate imputa instanței de fond că nu a fost preocupată în analiza temeiniciei măsurii disciplinare luate și că aceasta nu ar fi avut în vedere atât fapta de atingere a integrității morale a șefului punctului de lucru cât și a bunului mers al activității în filială, câtă vreme încă de la termenul de judecată din 25.04.2008, prin încheiere interlocutorie s-a respins excepția nulității absolute a deciziei contestate.
Cu această ocazie a fost înlăturată susținerea referitoare la incidența art. 268 alin.2 Codul muncii, cu precizarea că actul contestat menționează fapta imputată ca sancțiune disciplinară, anume: atingerea integrității morale a șefului punctului de lucru și a bunului mers al activității.
De altfel, în cuprinsul considerentelor s-a analizat fondul pe care a apărut conflictul, arătându-se că aceste neînțelegeri au intervenit pe aspecte legate de închiderea magazinului și a Centrului Comercial în care funcționa acesta, datorită condițiilor meteo deosebit de nefavorabile din primele zile ale anului 2008, fiind de notorietate faptul că deplasarea în afara orașului Caf ost extrem de dificilă datorită căderilor masive de zăpadă.
2. O altă critică a sentinței civile este poziția exprimată prin considerente, conform căreia întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost întocmită de însăși persoana căreia i-au fost adresate injurii, ceea ce determină stabilirea gradului de vinovăție fără imparțialitate, omițându-se însă că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă de conducerea centrală de la
Și această critică este neîntemeiată, întrucât Referatul16/09.01.2008, care a finalizat cercetarea disciplinară a fost întocmit chiar de către persoana cu care reclamanta a intrat în conflict, iar prin acest referat s-a propus încetarea contractului de muncă, măsură care s-a și dispus de a doua zi, respectiv la 10 ianuarie 2008 în baza temeiurilor indicate în acesta, respectiv art. 61 lit.a coroborat cu art. 63 alin.1 din Codul muncii și a capitolului 18, pct.E alin.b din Regulamentul de Ordine interioară.
Din această perspectivă este neîndoielnică împrejurarea că sancțiunea aplicată este una lipsită de obiectivitate și imparțialitate întrucât persoana care a efectuat cercetarea disciplinară, persoana direct implicată în conflict nu s-a rezumat la enumerarea faptelor ci a sugerat în mod explicit și sancțiunea ce urmează a se aplica de către conducerea de la
Considerăm că instanța de fond a reținut judicios că în aceste circumstanțe este exclusă premisa unei analize obiective a faptelor imputate și cerința stabilirii în condiții de deplină imparțialitate a gradului de vinovăție a salariatului sancționat.
În fine, o altă critică este aceea referitoare la probele ce trebuiau făcute în viziunea instanței de fond cu privire la explicitarea noțiunii de “atingerea integrității morale”.
Ceea ce în mod just a reținut instanța de fond o constituie împrejurarea că societatea intimată nu a reușit să probeze în condițiile art.287 Codul muncii, că incidentul relatat a fost generat exclusiv de încălcarea atribuțiilor de serviciu al angajatei, realizându-se în acest fel legătura de cauzalitate dintre faptă și măsura dispusă de către angajator.
În analiza probatoriilor administrate, în lumina dispozițiilor art. 287 Codul muncii Tribunalul a reținut și faptul notoriu al căderilor masive de zăpadă în primele zile ale anului 2008, care a făcut extrem de dificilă deplasarea în afara orașului C, contestatoarea susținând că a fost trimisă la lucru în condiții imposibile.
Pe cale de consecință Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312.pr.civ. hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța fiind legală și judicios pronunțată, considerentele acesteia fiind însușite în totalitate de instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul civil declarat de recurenta – pârâtă SC ROMANIA SA, cu sediul în B, sector 1,–33, împotriva sentinței civile nr.658/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata – reclamantă, domiciliată în C, str. -.-, nr.9.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond:;
Red.dec.-jud.-/13.11.2008
Tehnoredact. – gref. –
2 ex./17.11.2008
