ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.253,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.779
Ședința publică din data de 21 mai 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Marilena
– –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr.1104 din 23.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, formulată de contestatorul, domiciliat în comuna, județ B, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică B, cu sediul în B,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul personal și asistat de avocat G din Baroul Buzău și intimata în contestație Direcția Silvică B reprezentată de .
Procedura legal îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 mai 2008 fost respinsă cererea de recuzare a domnișoarei JUDECĂTOR 2: Cristina Pigui Marilena formulată de contestator.
Apărătorii ambelor părți având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G având cuvântul pentru contestator indică temeiul de drept al contestației, și anume disp.art.317 și 318 ambele teze Cod pr.civilă.
Susține, în esență, că motivele de recurs au fost analizate subiectiv pentru că un contract de muncă nu poate înceta de două ori. Arată că nu se explică cum decizia a fost expediată din B la data de 22.05.2006, iar contestatorul a primit-o la 19.05.2006. Mai arată că directorul regiei are calitate de organ de jurisdicție și decizia are calitate de hotărâre judecătorească.
Totodată, precizează că semnătura este a portarului, iar data este 19.05.2006, că decizia nu a fost consemnată în carnetul de muncă al contestatorului și că în această perioadă contestatorul a avut trei concedii medicale care i-au fost plătite, astfel că nu-i putea înceta contractul de muncă. Arată că a lucrat până în luna noiembrie 2006, elemente neobservate de instanța de recurs, ce constituie o gravă eroare de fapt la momentul încetării contractului de muncă. În fine, mai arată și că dacă prima decizie nu a operat, nu putea opera nici o doua.
Solicită admiterea contestației și rejudecarea recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimată solicită respingerea contestației, susținând că disp.art.317, 318 Cod pr.civilă nu fac referire la aprecierea probelor într-o cale extraordinară de atac.
Curtea
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.253,-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică B, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1104/23.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, solicitând admiterea contestației și rejudecarea recursului cu respectarea tuturor cerințelor procedurale.
În motivarea cererii, contestatorul arătat că în situația acestuia s-a comis o gravă eroare materială, iar motivele de recurs nu au fost examinate, astfel cum acestea rezultă din cererea sa, ajungându-se la o soluție superficială și în discordanță cu situația reală, cu raporturile dintre părți și normele legale în domeniu.
Se mai susține că în tot ansamblul examinării încetării contractului de muncă, pentru restrângerea activității, era obligatoriu se stabili dacă a existat o comunicare expresă și explicită din partea intimatei, care să fie opozabilă contestatorului, fiind cert că relațiile de serviciu din perioada de referință, respectiv luna mai 2006, erau ostile și imposibil de păstrat în termeni corecți, demonstrația fiind făcută prin faptul că data poștei la expedierea deciziei de desfacere a contractului de muncă este 22 mai 2006, iar semnătura de primire a acesteia este de 19 mai 2006, chestiune ce era posibilă numai cu complicitatea unui salariat, încercându-se a se acredita ideea că de atunci contestatorul ar fi luat cunoștință de măsură și că toate termenele curg din acel moment.
Se învederează în continuare de către contestator că, așa cum a precizat în recurs, comunicarea are echivalența unui act procedural, iar în situația în care contestatorul nu semnat vreodată o astfel de comunicare, aceasta nu-i este opozabilă, exact ca și o hotărâre judecătorească. De asemenea, existența unor concedii medicale pentru mai multe perioade de timp în intervalul imediat următor, atestă menținerea contractului de muncă și al tuturor clauzelor sale, nemaifiind posibil efectul încetării relațiilor de muncă decât printr-o nouă decizie emisă în acest scop, iar împrejurarea că intimata a emis ulterior o nouă decizie de desfacere a contractului de muncă pentru pretinse abateri disciplinare, atestă menținerea efectelor contractului inițial și nulitatea primei măsuri, ca și a efectelor sale.
Mai susține contestatorul că nu ar avea rațiune emiterea deciziei nr.780/28.11.2006 dacă raporturile de muncă ar fi încetat anterior, iar unitatea, dându-și seama de eroarea în care s-a aflat, a emis o altă decizie întrucât prima decizie rămăsese fără nici un efect juridic.
Totodată, se arată că este imposibil de admis că ultima decizie este lovită de nulitate absolută, iar contestația împotriva primeia este tardivă, întrucât acestea erau legate intrinsec, iar consecințele practice ale fiecăreia erau atât aplicabile în timp, cât și imposibil de coexistat, neputându-se examina ultima decizie fără a se considera că prima nu și-a produs efecte și că ambele sunt lovite de nulitate absolută, neputând produce efecte juridice.
Se arată, de asemenea, că multitudinea motivelor enunțate de către contestator, dintre care acela că a prestat activități, că a semnat pontaje având în gestiune patrimoniul hergheliei, erau de natură să formeze convingerea completelor de judecată că încetarea efectivă a activității sale s-a produs doar în momentul predării averii acestei societăți către o terță persoană, la sfârșitul anului 2006 și nici atunci raporturile de muncă nu încetaseră, iar constatarea nulității absolute a deciziei nu se putea dispune fără consecința firească și obiectivă de reîncadrare în postul deținut anterior și plata drepturilor bănești până la punerea efectivă în practică a hotărârii.
În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația pe disp.art.317 și art.318 ambele teze Cod pr.civilă.
Intimata Direcția Silvică B nu a formulat întâmpinare cu privire la contestația formulată, însă reprezentată fiind în instanță, la termenul din 21 mai 2008, prin consilier juridic, a solicitat respingerea contestației în anulare.
Pentru justa soluționare a cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr-, soluționat prin decizia civilă nr.1104/23.11.2007 împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.1104/23.11.2007 Curtea de Apel Ploieștia respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.851/14.09.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică B, sentință prin care fusese admisă în parte contestația acestuia respingându-se capătul de cerere privind anularea deciziei nr.312/17.05.2006 ca tardiv formulat, constatându-se nulitatea deciziei de concediere nr.780/28.11.2006 și respingându-se capetele de cerere privind reintegrarea pe postul deținut anterior și plata drepturilor salariale actualizate și indexate.
Instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Ploiești, a reținut, potrivit considerentelor deciziei civile nr.1104/23.11.2007, că recursul contestatorului este nefondat, cu consecința respingerii acestuia.
În conformitate cu disp.art. 317.pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legale sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, însă numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Deși contestatorul și-a întemeiat în drept contestația de față și pe disp.art.317 Cod pr.civilă, acesta nu dezvoltat în cuprinsul cererii acest motiv al contestației, neinvocând practic niciuna din situațiile prevăzute de art.317 Cod pr.civilă.
Oricum, în cauză nu sunt incidente dispozițiile acestui text de lege, câtă vreme, procedura de citare cu contestatorul a fost legal îndeplinită pentru termenul din 23 noiembrie 2007, când pricina s-a judecat în recurs, contestatorul fiind prezent personal în instanță și asistat de avocat ales, care a pus concluzii cu privire la recursul declarat.
De asemenea, raportat la obiectul pricinii, reprezentând o contestație împotriva unor decizii de încetare a contractului individual de muncă emise de intimată potrivit dispozițiilor Codului muncii, cauza s-a soluționat în primă instanță în mod corect de către Tribunalul Buzău, conform art. 2 alin.1 lit.c pr.civ. coroborat cu art. 284 din Codul muncii, fiind vorba de un conflict de muncă, iar recursul a fost soluționat, tot în mod legal, potrivit art. 299 alin.2 pr.civ. de instanța imediat superioară, respectiv Curtea de Apel Ploiești.
Art. 318.pr.civ. invocat de contestator, ce reglementează contestația în anulare specială, statuează că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În legătură cu primul motiv al contestației în anulare speciale, în practica judiciară s-a arătat în mod constant că se au în vedere erorile materiale evidente privind aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi: respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Textul vizează, așadar, greșeli de fapt, involuntare, iar noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate, prin urmare, greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Aceasta, deoarece, a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ceea ce se încearcă, practic, prin contestația în anulare de față, ar însemna să se lase dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Aspectele la care se referă contestatorul în cuprinsul cererii nu se pot încadra, pentru considerentele mai sus-arătate, în noțiunea de greșeală materială evidentă la care se referă disp.art. 318 teza I pr.civ. ci vizează o pretinsă greșeală de judecată, ce nu poate fi invocată pe calea contestației în anulare.
Nici cel de-al doilea motiv al contestației în anulare speciale, prevăzut de art. 318 teza a II-a pr.civ. nu este incident în cauză, câtă vreme se constată că prin decizia atacată instanța de recurs a răspuns, conform argumentelor expuse în considerentele deciziei, motivelor de recurs formulate de recurentul-contestator, pe care le-a apreciat ca neîntemeiate, reținând că în cauză nu sunt incidente motivele de modificare a sentinței prevăzute de art.304 pct.7-9 Cod pr.civilă, indicate expres prin motivele de recurs.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește prezenta contestație în anulare ca nefondată, urmând în consecință aor espinge.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna, județ B, împotriva deciziei civile nr.1104 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică B, cu sediul în B,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2008.
Președinte Judecători
— – – – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
2008-06-02
2 ex.
