Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 816/CM
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman
– –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă “”, cu sediul în–76, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1161/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în P N, strada – -, – 14,. A,. 17, județul N, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, , în baza delegației nr. 94 din 17.10.2008, depusă la dosarul cauzei, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, arătând că nu se poate prezenta datorită distanței dintre sediul instanței și domiciliul său.
Instanța, având în vedere că recurenta pârâtă nu mai are alte cereri și solicită cuvântul pe fond, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea ca nefondată a contestației formulată de intimata contestatoare, cu cheltuieli de judecată în sumă de 301 lei, depunând în acest sens acte în dovedirea cheltuielilor de judecată. Arată că instanța de fond a asimilat concedierea individuală a intimatei contestatoare cu concedierile colective care au avut loc la Punctul de lucru al “” în perioada 17.04.2006-14.05.2006. Mai arată că intimata a fost angajata unei entități distincte, respectiv Sucursala, iar concedierea colectivă a vizat doar personalul angajat la Sucursala Producție – Punct de lucru.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea (în urma strămutării cauzei de la Tribunalul Neamț ), reclamanta, a solicitat conform precizărilor făcute la data de 02.02.2007 să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 349/28.04.2006 emisă de pârâta “” Sucursala, plata despăgubirilor egale cu salariile de care a fost lipsită de la data emiterii deciziei, indexate, majorate și actualizate, plata drepturilor compensatorii prevăzute în CCM, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1161/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata “”
S-a anulat decizia nr. 349/28.04.2006 emisă de “” B – Sucursala, ca nefondată.
A fost obligată intimata “” B la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, corespunzătoare perioadei 28 aprilie 2006 și până la pronunțarea hotărârii.
S-a respins capătul de cerere privind plățile compensatorii, ca nefondat.
S-a respins excepția de inadmisibilitate a contestației, ca nefondată.
A fost obligată intimata la 400 lei cheltuieli de judecată către contestatoarea.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
Potrivit contractului individual de muncă nr. 331/19.01.2006, înscrisurilor efectuate în carnetul de muncă al contestatoarei și înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, între părți au existat raporturi de muncă.
Prin decizia nr. 349/28.04.2006, emisă de “” – Sucursala B, intimata a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei, începând cu data de 28.04.2006, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, având în vedere dispoziția nr. 272 din 6.04.2006.
Prin dispoziția nr. 272/06.04.2006, intimata a procedat la preavizarea contestatoarei, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Codul muncii, având în vedere prevederile deciziei nr. 143/06.04. 2006.
Din contractul individual de muncă al contestatoarei, rezultă că aceasta a avut funcția de șef birou în cadrul “” B – Sucursala, având locul de muncă la biroul P
În organigrama Sucursalei a “” depusă în copie la dosarul nr- al Tribunalului Neamț, la fila 26, contestatoarea avea locul de muncă mai precis determinat, respectiv la Punctul de Lucru P N (ca șef birou ).
Prin decizia nr.143/06.04.2006, invocată în decizia nr. 272/06.04.2006, s-a dispus modificarea organigramei Sucursalei prin desființarea mai multor posturi, printre care și acela de șef aprovizionare din cadrul Punctului de lucru, respectiv postul ocupat de contestatoare, ca urmare a unui “proces de restructurare profundă ce poate conduce chiar la desființarea punctelor de lucru”.
Prin Notificarea nr. 40/17.03.2006, intimata a notificat sindicatul Liber cu privire la aceea că Punctul de lucru își va înceta activitatea personalul din cadrul acestui punct de lucru, urmând să fie disponibilizați prin emiterea de decizii de concediere colectivă.
Din organigrama emisă ulterior concedierilor colective a personalului din cadrul Punctului de lucru al “” B, Sucursala, rezultă că toate posturile din cadrul acestui punct de lucru au fost desființate, în cadrul structurii acestei noi organigrame, nemaifiind prevăzut acest punct de lucru.
În condițiile în care contestatoarea își desfășoară activitatea ca șef birou la punctul de lucru și acesta a fost efectiv desființat prin concedierea colectivă a tuturor salariaților la acest punct de lucru (acesta nemaifigurând în noua organigramă a societății) s-a reținut că și contestatoarea a fost afectată de concedierea colectivă care a operat în cadrul Punctului de Lucru P N al “”
În aceste condiții, concedierea contestatoarei a fost făcută cu nerespectarea procedurii specifice concedierilor colective prevăzută de art. 60, 70 alin. (2) lit. “f, h” alin. (3).
Pentru aceste considerente, instanța a admis contestația, anulând decizia nr. 349/28.04.2006 emisă de “” B, Sucursala, ca nelegală.
De asemenea, a obligat intimata “” B la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, corespunzătoare perioadei 28 aprilie 2006 și până la pronunțarea hotărârii, urmând a respinge excepția inadmisibilității contestației, ca nefondată.
De asemenea, instanța a respins capătul de cerere privind plățile compensatorii, ca nefondat.
Având în vedere că în cauză, contestatoarea a efectuat cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat, așa după cum rezultă din chitanța aflată la dosar și față de prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă, instanța a obligat intimata la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către contestatoarea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă “”, care a formulat următoarele critici:
Hotărârea tribunalului este rezultatul unei interpretări greșite a materialului probator depus în prezenta pricină, asimilând concedierea individuală a intimatei contestatoare cu cele colective care au avut loc, într-adevăr, la Punctul de lucru al “”, în perioada cuprinsă între săptămânile 16 și 19 ale anului 2006 (17.04.2006-14.05.2006).
În fapt, contestatoarea a fost, începând cu data de 01.01.2006, angajata unei entități distincte, respectiv “” – Sucursala și a îndeplinit funcția de șef birou, locul de muncă fiind stabilit la Punctul de lucru P
Concedierea colectivă la care face referire instanța de fond nu a privit decât personalul angajat al Sucursalei Producție – Punct de lucru. Prin urmare, deși și-a desfășurat activitatea la respectivul punct de lucru, contestatoarea nu a fost salariata acestuia, ci a unei entități distincte, respectiv Sucursala și, în consecință, nu a intrat în respectivul plan de concediere colectivă.
Netemeinicia sentinței recurate rezidă și din faptul că societatea a fost obligată la plata către intimata contestatoare a “drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, corespunzătoare perioadei 28 aprilie 2006 și până la pronunțarea hotărârii”, în condițiile în care, ulterior emiterii deciziei de concediere contestate, intimata contestatoare s-a angajat la o societate comercială.
Într-o atare situație, chiar dacă există libertatea cumulului de funcții – reglementat de art. 35 din Codul muncii – încadrarea salariatei la un alt angajator, după concedierea sa, ar fi trebuit să determine o diminuare a cuantumului despăgubirilor acordate de către societatea pârâtă, întrucât ar fi lucrat cu fracțiune de normă.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 1161/30.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, în sensul respingerii contestației formulată de intimata contestatoare, ca nefondată.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă și-a precizat poziția procesuală în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Din contractul individual de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a deținut funcția de “șef birou” la “” – Sucursala – PL P
Prin dispoziția nr. 272/06.04.2006, pârâta a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantei în temeiul art. 65 Codul muncii, menționând faptul că Sucursala nu deține locuri de muncă disponibile, indiferent de natura funcției.
La 28.04.2006 aceeași pârâtă emite decizia nr. 349 prin care face referire la decizia nr. 272/06.04.2006 și dispune încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei începând cu data de 28.06.2006.
Pârâta a invocat faptul că în speță nu este vorba de o concediere colectivă ci de una individuală care nu are legătură cu persoana salariatului și pentru care art. 74 Codul muncii nu stabilește nicio obligație în sarcina angajatorului.
Mai arată de asemenea că prin Hotărârea din 17.12.2005 s-a dispus desființarea Sucursalei și apoi înființarea Punctului de lucru care a fost desființat ulterior iar personalul de la această unitate a intrat în concediere colectivă.
Mai susține pârâta că această concediere colectivă nu putea să o privească pe reclamantă întrucât aceasta nu era salariata Punctului de lucru ci a Sucursalei cu locul de muncă stabilit la acest punct de lucru.
Întregul material probator s-a axat pe ideea desființării punctului de lucru și nu a Sucursalei unde era angajată reclamanta, pârâta dorind să dovedească faptul că numai salariații de la punctul de lucru au fost supuși concedierii colective și numai aceștia puteau beneficia de salarii compensatorii.
Cu toate acestea, decizia prin care au încetat raporturile de muncă ale reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 65 (1) Codul muncii potrivit cu care: “Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
În raport de dispozițiile legale redate mai sus, pârâta trebuia să facă dovada desființării locului de muncă al reclamantei.
Deși locul de muncă al reclamantei era la Punctul de lucru (care s-a desființat) societatea susține că reclamanta nu putea beneficia de compensările salariale datorate în cazul concedierii colective pentru că aceasta era angajata Sucursalei.
Ori așa cum rezultă din contractul individual de muncă al reclamantei, încheiat cu “” – Sucursala, funcția ocupată de aceasta era aceea de “șef birou” iar activitatea se desfășura la PL P
Legiuitorul nu face vorbire în art. 65 Codul muncii decât de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, astfel că nu interesează în speță, cu cine a semnat acesta contractul de muncă mai ales că, în cauza de față nu se putea semna un astfel de contract cu punctul de lucru deoarece acesta nu avea personalitate juridică.
Chiar dacă în cazul Sucursalei, s-ar fi luat vreo măsură de reorganizare sau restructurare, care ar fi condus la desființarea unor locuri de muncă, această împrejurare nu ar fi avut nicio influență asupra reclamantei deoarece locul de muncă al acesteia nu se găsea în această unitate.
Așadar, față de aceste aspecte, corect a reținut instanța de fond că desființarea locului de muncă al reclamantei implica aplicarea procedurii specifice concedierii colective, ceea ce în speță, unitatea nu a făcut.
Pentru aceste motive, în mod corect s-a dispus anularea deciziei de concediere, fără reintegrarea în postul deținut anterior deoarece acest post nu mai exista dar cu obligarea societății de a achita drepturile salariale de care reclamanta a fost lipsită abuziv prin măsura luată, de la data emiterii deciziei și până la data pronunțării sentinței.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă “”, cu sediul în–76, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1161/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în P N, strada – -, – 14,. A,. 17, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
Jud.fond.
Red.dec.jud.
17.12.2008/ 2 ex.
