Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.828/CM
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenta reclamantă, cu domiciliul în C,-, -,.A,.2 și recurenta pârâtă SC IMPORT EXPORT RL, cu sediul în C,- (la HG) împotriva sentinței civile nr.237 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-,având ca obiect litigiu muncă – contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclamantă d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.-/14.10.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recurenta reclamantă la data de 19.11.2008 a depus la dosar întâmpinare, ce a fost comunicată și recurentei pârâte la aceeași dată, iar recurenta pârâtă a depus la dosar concluzii scrise la data de 24.11.2008. Totodată apărătorul recurentei reclamante d-na avocat a depus la dosar adeverința medicală 03.11.2008.
După referatul grefierului de ședință;
Instanta pune în vedere apărătorului recurentei reclamantă să pună concluzii pe excepția de nulitate a recursului.
Apărătorul recurentei reclamante având cuvântul asupra excepției, susține că nu a motivat recursul, deoarece la data declarării acestuia, hotărârea nu era motivată, reclamantei i s-a comunicat abia la data de 15.08.2008, iar soluția pronunțată a luat-o de pe portalul instanțelor.
Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Susține că reclamanta a înștiințat unitatea despre stare sa medicală, faptul că era însărcinată a fost stabilit și reținut chiar în răspunsul ITM la sesizarea reclamantei. Decizia nr.5/26.03.2008 este nulă deoarece pârâta nu a efectuat procedura prevăzută de art.63 alin.2 codul muncii, singura înștiințare către reclamantă a fost adresa nr.1/12.03.2008, prin care era chemată la sediul societății pentru predarea gestiunii și lămurirea situației sale contractuale, în nici un caz pentru evaluare profesională sau cercetare disciplinară prealabilă.
În concluzie, decizia a concediere a fost emisă cu încălcarea normelor imperative de drept referitoare la procedura desfacerii contractului individual de muncă.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 17.04.2008, reclamanta – a chemat în judecată Import Export SRL, pentru ca, pe cale de contestație la decizia nr. 5/26.03.2008 să se dispună constatarea nulității deciziei nr. 5/26.03.2008, emisă de intimată; reîncadrarea în postul ocupat; achitarea drepturilor salariale la zi, începând cu data suspendării contractului de muncă, 12.03.2008 și până la data reintegrării în postul ocupat, precum și a contribuțiilor la bugetul de stat pentru această perioadă; plata daunelor morale în cuantum de 5.000 lei; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta arată că, prin decizia contestată, i s-a desfăcut contractul individual de muncă ca urmare a necorespunderii profesionale, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. d) și art. 63 alin.1 codul muncii. Decizia este nulă de drept pentru că nu este dată după evaluarea prealabilă a salariatului conform art. 61; de asemenea, nu au fost respectate nici prevederile art. 64 codul muncii, intimata nefăcând nici un demers pentru a-i oferi un loc de muncă vacant în vederea redistribuirii conform pregătirii sale.
După ce a înștiințat verbal reprezentanții intimatei despre faptul că este însărcinată au început demersurile de șicanare și de încercare de îndepărtare a persoanei sale din societate.
S-a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei nr. 5/26.03.2008, aceasta fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 60 alin.1 pct. c) din codul muncii, reclamanta fiind gravidă la data emiterii deciziei nr. 5/26.03.2008. Angajatorul avea cunoștință de acest aspect, întrucât a fost sesizat Inspectoratul Teritorial d e Muncă C pentru a constata faptele săvârșite în defavoarea reclamantei de către intimată și pentru a reglementa situația conflictuală creată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 60 al.1 lit. c și d, art. 63 codul muncii și art. 7 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008.
În apărare, se arată că, pe toate perioada prestării serviciului, contestatoarea a refuzat semnarea documentelor reprezentând notele de intrare -recepție a mărfurilor și alte documente privind procesele-verbale cu marfă deteriorată.
În data de 21.-, după ce a stat 2 ore la serviciu, reclamanta a hotărât să plece și nu s-a mai prezentat ceea ce a determinat emiterea deciziei nr. 4/19.03.2008. Plecarea a determinat cercetarea disciplinară de care salariata a fost înștiințată prin adresa nr. 1/12.03.2008.
Împrejurarea faptului că angajatorul a menționat ca temei juridic și dispozițiile art. 61 lit. d din codul muncii, fără a proceda la evaluarea prealabilă a salariatului nu poate conduce la nulitatea de drept a deciziei de încetare a contractului individual de muncă, întrucât decizia cuprinde ca temei de fapt și de drept și dispozițiile art. 63 alin. 1 din codul muncii.
Întrucât decizia de încetare a contractului individual de muncă are la bază aspecte disciplinare cu privire la angajat, iar angajatorul a procedat la cercetarea disciplinară prealabilă, rezultă legalitatea deciziei ce face obiectul prezentei cauze.
Adeverința medicală atașată prezentei contestații datează din 12.03.2008, dată de la care nu s-a mai prezentat la serviciu, această adeverință medicală nefiind comunicată niciodată reprezentanților legali al intimatei.
Pe cale de consecință, angajatorul nu a cunoscut starea de sarcină a numitei, aceasta neputând invoca încălcarea de către intimată a dispozițiilor art. 60 alin. 1 pct. c codul muncii.
Prin sentința civilă nr.237 din 13 iunie 2008, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu parata SC IMPORT EXPORT SRL, a anulat decizia de concediere nr. 5/26.03.2008 emisă de intimată și a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei.
A fost obligată societatea intimată să plătească reclamantei despăgubiri egale du drepturile salariale și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la 26.03.2008 și până la efectiva reîncadrare în funcție.
S-a respins cererea privind plata drepturilor salariale pe perioada 12.03.2008-25.03.2008.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității deciziei.
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 2.000 lei cu titlul de daune morale.
A fost obligatgă intimata la plata către contestatoare a sumei de 750 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul individual de muncă nr. 29/01.12.2007, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă C sub nr. -/21.12.2007, reclamanta a fost angajată de Import Export în funcția de șef magazin, începând din data de 01.12.2007, urmând a primi un salariu brut de 800 lei lunar.
Fișa postului ocupat de reclamantă -calificat de reclamantă ca “lucrător gestionar”.- (filele 51-56 dosar) nu a fost semnată de salariată.
La data de 12.03.2008, reclamanta a primit o “înștiințare” (fila 43 dosar), prin care era invitată la sediul societății pentru “predarea gestiunii și lămurirea situației contractuale.” Drept urmare, la 21.03.2008, s-a încheiat un proces-verbal în care s-a consemnat că salariata s-a prezentat la locul convocării însă a refuzat predarea gestiunii și semnarea documentelor privitoare la gestiunea societății.
La această dată s-a emis și avertismentul nr. 1/21.03.2008, prin care a fost sancționată reclamanta pentru faptul că, deși a primit repetate avertismente verbale pentru reglementarea situației stocurilor de marfă nu a soluționat problema.
Prin decizia nr. 4/19.03.2008, angajatorul a dispus, în temeiul art. 52 lit. a codul muncii suspendarea contractului individual de muncă al salariatei. Apoi, prin decizia nr. 5/26.03.2008 s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei începând cu data de 26.03.2008, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. d și 63 codul muncii.
La data de 12.03.2008, reclamanta a înregistrat la. sesizarea nr. 349 în care învedera că a fost dată afară de la serviciu dup ce a arătat că nu mai poate face față funcțiilor pe care le îndeplinea-casier și gestionar fiind însărcinată în luna a 3-a (fila 162 dosar).
de control ale s-au deplasat (în cursul procedurii cercetării disciplinare– fila 11 dosar) în care s-a constatat că aspectul menționat în sesizare – faptul că este însărcinată – nu s-a putut verifica întrucât, din discuția cu administratorul nu a reieșit că aceasta ar fi fost înștiințat în scris despre situație.
La 12.03.2008, reclamanta a obținut adeverința nr. M 252 prin care se atestă că are o sarcină în evoluție săptămâna a 13-a (fila 7 dosar).
Din răspunsul la sesizarea contestatoarei, rezultă că societatea pârâtă a luat la cunoștință despre starea reclamantei cel mai târziu în cursul cercetării disciplinare (controlul Cac onstatat că procedura era în desfășurare, deci până la emiterea deciziei nr. 5/26.03.2008.)
Aceasta, deoarece inspectorii au verificat aspectele menționate în sesizare; or, de la acel moment (când nu se luase nicio decizie cu privire la contractul individual de muncă al reclamantei) intimata avea obligația de a solicita relații cu privire la veridicitatea unei situații despre care deja știa; mai mult, în decizia contestată nu se face vorbire despre starea de sănătate a salariatei.
Cu toate acestea, în deplină cunoștință a stării de graviditate a reclamantei, deși aceasta înștiințase despre starea sa medicală, intimata a procedat la concedierea disciplinară pentru “nerespectarea atribuțiilor de servici și proasta gestionare”.
codul muncii prevede anumite interdicții cu caracter permanent sau temporar-pentru protejarea salariaților, în care angajatorii pot dispune concedierea chiar dacă se invocă motive disciplinare.
Unul dintre aceste motive este prevăzută de art. 60 alin.1 lit. c) potrivit căruia concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorula luat cunoștințăde acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
Se poate observa că legiuitorul nu a instituit condiția înștiințării în scris a angajatorului despre starea de graviditate, astfel încât, “luarea la cunoștință” se poate face în orice mod. Aceasta deoarece, neprevăzând o anumită modalitate de informare, legiuitorul a acceptat, în fapt, toate modalitățile de informare, cu condiția posibilității dovedirii acestei încunoștințări (care, fiind o simplă împrejurare de fapt, poate fi demonstrată cu orice mijloc de probă).
Or,a înștiințat unitatea unde lucra despre starea sa medicală;oricum, faptul că salariata era însărcinată a fost stabilit și reținut chiar înrăspunsul la sesizarea contestatoarei. Apoi, chiar discuția pe care reprezentanții au avut-o cu administratorul societății pârâte
Pentru aceste motive, care constatându-se încălcată interdicția temporară prevăzută de art. 60 alin.1 lit. c) codul muncii, având în vedere prevederile art. 78 alin. 1 codul muncii conform cărora în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și, la solicitarea salariatului, repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere,
Urmează a admite în parte acțiunea, a anula decizia de concediere nr. 5/26.03.2008 emisă de intimată și a dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii acestei decizii.
Având în vedere efectele nulității dar și prevederile art. 78 alin. 1 și 2 codul muncii potrivit cărora instanța care a dispus anularea concedierii va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Urmează a obligă intimatul să acorde despăgubiri echivalente drepturilor bănești de care ar fi beneficiat contestatoarea, inclusiv pe perioada incapacității temporare de muncă, de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea în funcție.
În privința perioadei 12-25.03.2008, cum în acest interval și-a produs efectele decizia nr. 4/2008 privind suspendarea efectelor contractului individual de muncă al reclamantei, care nu a fost contestată de salariată, nu s-au acordat despăgubiri corespunzătoare acestei perioade.
Având în vedere situația în care s-a aflat reclamanta în urma concedierii nelegale: lipsa de orice sursă de venituri într-o etapă în care evoluția sarcinii nu era cunoscută, putând interveni complicații care necesită asistență medicală (care este gratuită numai în cazul salariaților în calitate de asigurați) dar și faptul că pentru a beneficia de concediul pre/postnatal și de concediul pentru creșterea copilului mama trebuie să fi fost salariată timp de 10 luni în ultimele 12 dinaintea sarcinii,
Considerând că, prin concedierea nelegală, s-a produs reclamante stare de îngrijorare cu privire la posibilitatea de a duce sarcina la sfârșit, de a beneficia de asistență medicală corespunzătoare, precum și de a-și îngriji corespunzător nou-născutul, va fi admisă în parte cererea de acordare a daunelor morale și va fi obligată pârâta la plata sumei de 2.000 lei.
Împotriva sentinței civile nr.237/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța au formulat recurs ambele părți.
La termenul de judecată din 4.11.2008, instanța a pus în discuție din oficiu excepția nulității recursului reclamantei.
Prin art.303 alin.1 cod pr.civilă se prevede că, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Având în vedere faptul căreclamanta nu și-a motivat recursulformulat potrivit art.306 cod pr.civilă, Curtea a constatat nul recursul acesteia.
În motivarea recursului, pârâta a invocat în esență următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a reținut că intimata ar fi avut cunoștință de faptul că reclamanta este însărcinată. Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că intimata a avut la cunoștință de starea de graviditate a reclamantei.
Reclamanta este de totală rea credință, deoarece nu a anunțat că este însărcinată.
Niciodată nu a vrut să prezinte cartea de muncă deși i s-a solicitat acest lucru la angajare și tot reclamanta a solicitat să i se încheie contractul de muncă cu două luni în urmă.
Certificatul medical este eliberat pro-causa deoarece are data emiterii 12.03.2008, exact ziua în care reclamanta a plecat intempestiv de la serviciu.
Tot în data de 12.03.2008, s-a prezentat la. C să depună reclamație tot în ideea de a-și preconstitui probe cu privire la starea de graviditate.
Nu recunoaște obligațiile din fișa postului, dar înțelege să beneficieze de drepturile din fișa postului.
Nu recunoaște faptul că refuză în mod ostentativ halatul obligatoriu pentru persoanele care lucrează în alimentația publică, deși în contractul de muncă se specifică că beneficiază de echipament individual de lucru.
Deși susține că nu avea obligații în ceea ce privește ținerea gestiunii, în adeverința medicală adresată către C, la ocupație se arată că este gestionar.
Reclamanta afirmă că nu putea să introducă datele în calculator deși a participat la cursuri de pregătire organizate la.” “SRL.
Dacă reclamanta era de bună credință, era mai simplu să anunțe angajatorul că este însărcinată.
Reclamanta este cea care avea sarcina de a proba faptul că angajatorul cunoștea starea de graviditate.
Instanța s-a bazat pe prezumții, dar nu a pornit de la fapte cunoscute, bazate pe probe directe.
În mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Prejudiciul moral trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare oricărui tip de prejudiciu, să fie cert, determinat sau determinabil. Or, prejudiciul moral este incomensurabil.
Numai dacă afrontul adus elementelor personalități ar avea efecte prejudiciabile din punct de vedere material, anume dacă din fapta ilicită cu efect prejudiciabil asupra elementelor personalității ar rezulta o pierdere financiară sau o declarare pe plan profesional, ar fi admisibilă – acoperirea în bani a prejudiciului moral.
Având în vedere că prin reintegrare și plata drepturilor salariale,instanța a repus partea în situația anterioară, obligarea la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale reprezintă o îmbogățire fără justă cauză pentru reclamantă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.60 alin.1 codul muncii, concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat la cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
La data de 12 martie 2008, reclamanta a înregistrat la ITM sesizarea nr.349 în care învedera că a fost dată afară de la serviciu după ce a arătat că nu mai poate face față funcțiilor pe care le îndeplinea – casier și gestionar, fiind însărcinată în luna a treia.
La data de 12.03.2008, reclamanta a obținut adeverința nr. M 252 prin care se atestă că are o sarcină în evoluție săptămâna a 13-
le de control ale ITM s-au deplasat la sediul intimatei și au constatat că din discuțiile avute cu administratorul, nu s-a putut verifica faptul că petenta este însărcinată.
Din răspunsul la sesizarea contestatoarei rezultă că societatea pârâtă luat la cunoștință despre starea reclamantei cel mai târziu în cursul cercetării disciplinare.
Legiuitorul nu a instituit o anumită modalitate de luare la cunoștință despre starea de graviditate.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că societatea angajatoare a avut cunoștință de faptul că reclamanta este însărcinată, înainte de momentul desfacerii contractului individual de muncă.
Având în vedere faptul că încălcarea dispozițiilor art.60 alin.1 lit.c din codul muncii atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la temeinicia deciziei de concediere.
În mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata daunelor morale către reclamantă.
Potrivit art.269 alin.1 codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/12.07.2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Nu se mai pune problema admisibilității daunelor morale, atâta timp cât, chiar legiuitorul a înțeles să le prevadă.
Sistemul reglementării daunelor morale în cadrul răspunderii patrimoniale din codul muncii, se integrează în caracterul general protectiv al dreptului muncii față de salariat.
Obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei și la plata de despăgubiri materiale nu are nici o legătură cu despăgubirile morale.
În cazul în care salariatul a fost concediat netemeinic sau nelegal și ca urmare, i s-a produs un prejudiciu material, cât și unul moral, instanța de judecată le va acoperi pe ambele prin aplicarea coroborată a art.78 alin.1 cu art.269 alin.1 din codul muncii.
Având în vedere starea de graviditate în care se afla contestatoarea, concedierea nelegală a produs acesteia o stare de îngrijorare cu privire la posibilitatea de a duce sarcina la sfârșit, de a beneficia de asistență medicală corespunzătoare, de a beneficia de concediu medical postnatal și de concediul pentru creșterea copilului.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 cod pr.civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta reclamantă, cu domiciliul în C,-, -,.A,.2, împotriva sentinței civile nr.237 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă SC IMPORT EXPORT RL, cu sediul în C,- (la HG) împotriva sentinței civile nr.237 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
Grefier,
– –
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/22.12.2008
Tehnored.gref./24.12.2008/2ex.
