Dosar nr- – Contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 865
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier – –
Pe rol se află judecarea recursului declarat de contestatoarea -, domiciliată în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 377 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea recurentă, asistată de avocat și avocat, pentru intimata M DISTRIBUȚIE
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul intimatei a depus la dosar întâmpinare și a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru a depune la dosar unele înscrisuri, motivat de faptul că a fost angajat la data de 11 iunie 2009 și nu a avut timpul necesar pentru pregătirea apărării.
Avocat, pentru contestatoarea recurentă, a precizat că a primit un exemplar de pe întâmpinare și se opune cererii de amânare formulată de apărătorul intimatei, întrucât în cauză a mai fost acordat un termen la cererea intimatei.
Instanța a respins cererea de amânare și, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru contestatoarea recurentă, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, admiterea acțiunii, anularea deciziei, repunerea părților în situația anterioară concedierii, prin reîncadrarea contestatoarei în postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii și până la reintegrarea în postul deținut anterior concedierii. În ce privește cererea reconvențională a solicitat admiterea în parte a acesteia, în sensul de a fi obligată contestatoarea la restituirea salariilor compensatorii primite, în cuantum de 14.670 lei, fără actualizarea acestei sume și fără plata dobânzii legale. A solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din ambele instanțe.
În susținerea recursului, a arătat că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, corect reținându-se în cadrul opiniei separate că nu s-a analizat ce fel de concediere a realizat angajatorul, individuală sau colectivă, în speță gestionarea concedierilor fiind deficitară.
A mai arătat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a fost motivată, nefiind respectate disp. art. 74 din Codul muncii, respectiv nu au fost indicate motivele concedierii și nu s-a putut stabili dacă persoana care a semnat decizia avea sau nu această competență legală, iar simpla trimitere în preambulul deciziei la prevederile Codului muncii, ale contractului colectiv de muncă, la Hotărârea din 25.10.2007 și la comunicarea 4914/04.07.2008 nu ține loc de motivarea în fapt a măsurii dispuse.
A precizat că decizia a fost emisă de un director de resurse umane, într-o zi nelucrătoare, pretins împuternicit, printr-o altă decizie, de directorul general, fără ca această ultimă decizie să fi fost depusă la dosar și că în decizia de concediere nu se regăsesc lista locurilor de muncă disponibile și termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, angajatorul neîndeplinind astfel obligația prev. de art. 64 Codul muncii.
În altă ordine de idei, a arătat că, concedierea pentru motivul prev. de art. 65 Codul muncii nu îndeplinește condiția de fond, în cauză nefiind efectivă desființarea locului de muncă, postul de economist nefiind înlăturat din organigrama și statele de funcții ale pârâtei, cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Mai mult, după ce reclamanta a fost concediată, au fost scoase la concurs două posturi de economist, fiind angajate alte persoane.
Avocat, pentru intimata M DISTRIBUȚIE B, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței, ca fiind temeinică și legală, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare. A precizat că nu solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că, desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare a fost una efectivă, dat fiind faptul că a fost desființat întregul departament în care acest loc de muncă era inclus. Astfel, dintr-un număr de 64 de persoane care au fost încadrate în acest departament, 18 au fost relocate, în limita posturilor vacante, o parte s-au pensionat anticipat, altele și-au găsit alt loc de muncă în afara societății, ajungându-se în final la disponibilizarea doar a 13 persoane, pentru care nu s-au putut identifica alte soluții.
A mai arătat că, pentru posturile de economist din cele scoase la concurs, se cererea experiență în valorificarea creanțelor, condiție pe care recurenta nu o îndeplinea.
Referitor la persoana abilitată să semneze decizia, a arătat că aceasta a fost semnată de directorul de resurse umane de la acea dată, acestuia fiindu-i conferită prerogativa de a reprezenta societatea în tot ceea ce ține de relațiile de muncă.
A mai arătat că desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă, fiind motivată de nerentabilitatea și ineficiența pentru viitor a departamentului din care făcea parte recurenta.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 6756/86/24.09.2008, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata ON M DISTRIBUȚIE B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 380/16.08.2008 a ON M Distribuție, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 18.09.2008, în baza art. 65 Codul muncii, precum și repunerea în situația anterioară concedierii, prin reîncadrarea sa în postul deținut anterior, acela de economist și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea în postul deținut anterior concedierii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, n fapt, potrivit contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată, a deținut funcția de economist în cadrul societății intimate.
La data de 13.04.2006 i s-a comunicat, cu adresa nr. 1703, că, urmare a procesului de realocare a personalului, în conformitate cu Decizia nr. 181/07.04.2006 a Directorului General, începând cu 10.04.2006 a trecut pe funcția de economist în cadrul Direcției și de Energie Electrică, Departamentul Dezvoltare Produse și Marketing, Proiect cercetare piață vânzare.
A mai arătat că, ulterior, motivat de avansarea și promovarea personalului, la data de 01.09.2006 s-a încheiat un adițional la contractul de muncă, fiind modificat locul de muncă la Direcția, Proiect curățare bază de date, pentru ca, prin Decizia nr. 724/31.10.2006, să se dispună trecerea sa pe aceeași funcție, la Proiectul curățare bază de date, începând cu 01.11.2006. La data de 21.08.2008, printr-o notificare comunicată prin judecătoresc, nr. 46/N/2008, a fost informată că, începând cu 01.04.2008, proiectul din care face parte și-a încetat activitatea, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație din 25.10.2007 și că, în acest caz, termenul de preaviz este de 20 zile lucrătoare. I s-a mai adus la cunoștință că s-au căutat soluții pentru a atenua impactul social al acestei decizii, însă nu s-a reușit identificarea acestora și în cazul ei.
Contestatoarea a mai arătat că, la data de 18.09.2008, i s-a comunicat Decizia nr. 380/16.08.2008, prin care s-a dispus încetarea începând cu data de 18.09.2008 a contractului individual de muncă, conform art. 65 Codul muncii, dată la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare, acordat în conformitate cu art. 4.105 din Contractul colectiv de muncă, decizie pe care înțelege să o conteste din următoarele motive:
Desființarea locului de muncă nu a fost efectivă, postul de economist nefiind înlăturat din organigrama și statele de funcții ale intimatei.
Astfel, deși i s-a adus la cunoștință că proiectul din care face parte și-a încetat activitatea începând cu 01.04.2008, ceea ce ar justifica, în opinia angajatorului, măsura concedierii determinată de desființarea locului de muncă, la începutul lunii aprilie 2008, ON Distribuție/Furnizare postează pe internet un anunț de angajare a două persoane în postul de economist în cadrul Departamentului Reglementarea, urmând ca scrisoarea de intenție și CV-ul să fie depuse până la 02.04.2008.
Prin urmare, este exclusă ipoteza desființării efective a locului de muncă, așa încât înțelege să reclame inexistența unei cauze reale și serioase a desființării locului de muncă.
Este evident că adevăratul motiv al concedierii nu ține de o reală desființare a locului de muncă, căci este fictivă desființarea unui post, urmată de angajarea altor două persoane pe același post.
Așa fiind, cum măsura care o vizează în mod direct disimulează existența unui alt motiv, respectiv intenția aducerii pe același post a unor persoane din afară, cu încălcarea drepturilor foștilor angajați, a căror înlăturare s-a urmărit de către conducerea intimatei, rezultă că este pe deplin justificată solicitarea anulării deciziei de concediere.
A mai arătat că, în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul trebuie să îndeplinească obligația prevăzută de art. 64 Codul muncii, de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională a acestuia. Or, în speță, intimata nu și-a îndeplinit această obligație, deși existau cel puțin alte două posturi de economist, scoase în aprilie 2008 la concurs.
Decizia de concediere este nulă absolut, în înțelesul art. 76 Codul muncii, pentru încălcarea dispozițiilor art. 74 lit. a, b și d Codul muncii, o simplă trimitere în preambulul deciziei la prevederile Codului muncii și ale contractului colectiv de muncă, care reglementează oncedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, la Hotărârea din 25.10.2007 și la comunicarea nr. 4914/04.07.2008, trimisă prin executor, neținând loc de motivarea în fapt a măsurii dispuse.
Apoi, având în vedere orientarea practicii judiciare, trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei lista locurilor de muncă disponibile și termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant. Nu i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru un loc de muncă dintre cele disponibile existente în unitate.
Nu în ultimul rând, petenta a arătat că, deși s-a indicat o durată a preavizului de 20 zile, care a început să curgă la 16.08.2008 și s-a îndeplinit la 19.09.2008 și deși decizia de concediere s-a comunicat la 18.09.2008, în termenul de preaviz, nelegal s-a decis încetarea contractului de muncă la 18.09.2008, înăuntrul termenului de preaviz.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 76, art. 78, art. 281 și urm. Codul muncii, art. 274 Cod procedură civilă.
Intimata ON M DISTRIBUȚIE a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, susținând că la data de 1.09.2006 locul de muncă al contestatoarei a fost modificat, aceasta urmând a-și desfășura activitatea în cadrul Direcției, Departamentul “Proiect de Date”, astfel cum rezultă din actul adițional încheiat ntre părți și înregistrat sub nr. 3940/01.09.2006.
În anul 2007, având în vedere obligativitatea separării activității de furnizare de cea de distribuție a energiei electrice desfășurate în cadrul unei singure societăți, impusă prin Directiva nr. 2003/54/CE și Legea energiei electrice nr. 13/2007, Adunarea Generală a Acționarilor Maa doptat Hotărârea nr. 1/22.03.2007, prin care s-a decis espărțirea activității de distribuție de cea de furnizare a energiei electrice în cadrul a două societății distincte, M Distribuție și M Furnizare
Ca urmare a separării juridice, a avut loc și o reorganizare internă a activității și o definire a structurii organizatorice, relevant pentru speța de față fiind desprinderea epartamentului “Proiect de Date” din Direcția și unirea acestuia cu Departamentul “Proiect Evidență Tehnică și Alocarea Consumatorilor”, formând împreună Departamentul “Inventariere”, în cadrul Direcției Servicii Tehnice ()
Ca urmare a separării juridice, a avut loc și o reorganizare internă a activității și o definire a structurii organizatorice, relevant pentru speța de față fiind desprinderea epartamentului “Proiect de Date” din Direcția și unirea acestuia cu Departamentul “Proiect Evidență Tehnică și Alocarea Consumatorilor”, formând împreună Departamentul “Inventariere”, în cadrul Direcției Servicii Tehnice ()
Astfel, începând cu anul 2007, locul de muncă al contestatoarei a fost în cadrul “Proiectului de de Date”, din cadrul Departamentului “Inventariere” din Direcția Servicii Tehnice.
În luna octombrie 2007 s-a făcut o primă analiză a activității acestui departament nou creat, în urma căreia Consiliul de Administrație al M Distribuție a decis desființarea acestuia, începând cu data de 1 aprilie 2008.
Prin desființarea întregului departament, implicit au fost desființate toate locurile de muncă care intrau în componența acestuia, fiind fără relevanță că funcția de economist se mai regăsea în structura societății, însă în cadrul altor departamente. Acestea reprezintă locuri de muncă distincte, evidențiate ca atare în structura organizatorică a societății.
A mai arătat intimata că desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă, pentru următoarele argumente: a avut un caracter obiectiv, generat de desființarea întregului departament din care contestatoarea făcea parte, pe baza unei analize de oportunitate a menținerii respectivei activități, acest fapt excluzând orice urmă de subiectivism în ceea ce privește persoana contestatoarei; această desființare a constituit veritabila cauză a concedierii, neputându-se considera că ar exista o disimulare, care să mascheze o concediere, cu orice preț, a contestatoarei, bazata pe un motiv subiectiv.
Desființarea postului contestatoarei a avut un caracter serios, închiderea departamentului din care aceasta făcea parte având la bază o analiză economico-managerială.
Referitor la obligativitatea oferirii unui alt loc de muncă vacant în cadrul unității, în condițiile art. 64 Codul muncii, intimata a arătat că, otrivit p. art. 64 Codul muncii, angajatorul are obligația de a propune salariatului ce urmează a fi concediat alte locuri de muncă vacante în unitate numai în situația în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d) (inaptitudine fizică sau psihică sau necorespundere profesională), precum și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 lit. f) Codul muncii.
Or, în cazul de față, aceste prevederi legale nu sunt incidente, deoarece ne aflăm în cazul de concediere prevăzut de art. 65 Codul muncii, concediere generată de cauze care nu țin de persoana salariatului.
Pe de altă parte, la momentul concedierii contestatoarei, în cadrul societății nu existau locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a acesteia care să îi poată fi oferite, aspect menționat expres și în preavizul de concediere.
Referitor la invocarea motivului de nulitate a deciziei de concediere, întemeiat pe nerespectarea prevederilor art. 74 alin.(1) lit. a) – c) Codul muncii, intimata a arătat că, pentru lipsa din conținutul deciziei de concediere a acestor elemente, Codul muncii nu prevede expres sancțiunea nulității absolute; atunci când a vrut să sancționeze cu nulitatea absolută lipsa din conținutul deciziei de concediere a unor elemente, legiuitorul a prevăzut expres acest lucru, cum se întâmplă în situația prevăzută la art. 62 alin. (2) Codul muncii.
A mai arătat intimata că respectivele elemente se regăsesc în decizia contestată.
Astfel, motivarea în fapt o reprezintă desființarea locului muncii, ca urmare a desființării departamentului din care acesta făcea parte. n decizie au fost indicate toate elementele care au dus la desființarea departamentului respectiv, fiind absurd a se considera că ar fi fost necesară cuprinderea, în cadrul deciziei de concediere, a întregii justificări tehnico- economice care a fundamentat această decizie a consiliului de administrație.
În ce privește cuprinderea în conținutul deciziei a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, intimata a arătat că, potrivit art. 74 alin. (1) lit. d) Codul muncii, o astfel de mențiune în decizia de concediere este obligatorie “în condițiile art. 64” din același Cod.
Or, a arătat intimata, a se considera că și în cazul deciziei de concediere, întemeiată pe art. 65 Codul muncii, ar trebui ca decizia să respecte această cerință de formă, înseamnă a modifica în mod direct un text de lege, ceea ce este inacceptabil.
Chiar dacă în doctrină s-a exprimat și opinia potrivit căreia și în cazul salariaților concediați în temeiul art. 65 Codul muncii, angajatorul trebuie să le ofere un loc de muncă în cadrul unității, compatibil cu pregătirea lor profesională, în cazul în care astfel de locuri există, în baza principiului bunei credințe, a consacra un caz de nulitate pentru o astfel de omisiune în conținutul decizie de concediere, în afara textului legii, este inadmisibil.
În ceea ce privește susținerea finală a contestatoarei, în sensul că măsura concedierii a fost dispusă în interiorul termenului de preaviz, aceasta este rezultatul unui calcul greșit al celor 20 de zile lucrătoare (durata preavizului).
Astfel, potrivit calendarului pe lunile august și septembrie 2008, la o simplă adunare a zilelor lucrătoare dintre data comunicării preavizului și data producerii efectelor deciziei de concediere, se poate observa cu ușurință că acestea sunt în număr de 20, astfel încât preavizul a fost respectat în totalitate.
Odată cu întâmpinarea, intimata a formulat și cerere reconvențională, prin care solicitat ca, în cazul în care se va admite acțiunea contestatoarei, să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 14.670 lei, indexată cu rata inflației, precum și dobânda aferentă acestei sume.
În motivarea cererii reconvenționale, intimata a arătat că, la data încetării contractului individual de muncă al reclamantei, ca urmare a concedierii dispuse în temeiul art. 65 din Codul muncii, aceasta a beneficiat de o compensație bănească reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute corespunzătoare clasei 28 din grila de salarizare, respectiv o sumă de 14.670 lei.
Decizia de concediere a fost contestată de către reclamantă prin acțiunea principală, solicitându-se instanței anularea acestei decizii și repunerea părților în situația anterioară concedierii.
Or, repunerea în situația anterioară concedierii, ca urmare a anulării deciziei de concediere, presupune, nu doar reintegrarea salariatei și plata către aceasta a drepturilor bănești pe perioada cât și-a produs efectele decizia de concediere,ci și restituirea de către reclamantă a compensațiilor bănești primite cu ocazia luării acestei măsuri de către societate.
În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art.119 Cod procedură civilă și pe cele ale art. 78 alin. (2) Codul muncii și art. 1092. civil.
Prin sentința nr. 377 din 24 februarie 2009 Tribunalului Suceava – Secția civilă, s-a espins acțiunea principală formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata “ON M Distribuție”., precum și cererea reconvențională, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajata M, având funcția de bază economist, potrivit contractului individual de muncă nr. 3490/01.05.1993, iar în data de 1.09.2006 locul de muncă al acesteia a fost modificat, salariata urmând a-și desfășura activitatea în cadrul Direcției, Departamentul “Proiect de Date”, astfel cum rezultă din actul adițional încheiat ntre părți și înregistrat sub nr. 3940/01.09.2006.
În anul 2007, având în vedere obligativitatea separării activității de furnizare de cea de distribuție a energiei electrice desfășurate în cadrul unei singure societăți, impusă prin Directiva nr. 2003/54/CE și Legea energiei electrice nr. 13/2007, Adunarea Generală a Acționarilor ON Maa doptat Hotărârea nr. 1/22.03.2007, prin care s-a decis espărțirea activității de distribuție de cea de furnizare a energiei electrice în cadrul a două societății distincte, ON M Distribuție și ON M Furnizare
Astfel, începând cu anul 2007, locul de muncă al contestatoarei a fost în cadrul “Proiectului de Date” din cadrul Departamentului “Inventariere” din Direcția Servicii Tehnice.
În luna octombrie 2007 s-a făcut o primă analiza a activității acestui departament nou creat (Departamentul Inventariere, compus din cele două proiecte – departamente și anume “Evidență Tehnică și Alocarea Consumatorilor” și ” de Date”,) analiză în urma căreia, Consiliul de Administrație al M Distribuție a decis desființare acestuia, însă nu imediat, ci începând cu data de 1 aprilie 2008.
Acest aspect rezultă din structura organizatorică (organigrama societății), care a fost aprobată în ședința din 25 octombrie 2007, respectiv din mențiunea pe organigrama făcută în dreptul departamentului respectiv, în sensul că acesta va fi în ființă ” până la 1 aprilie 2008″.
Prin decizia nr. 380/16.08.2008 emisă de intimată a fost concediată, în baza art. 65 din Codul muncii, pentru motivul că a fost desființat proiectul din care făcea parte, respectiv a fost desființat locul de muncă al acesteia, măsură apreciată ca legală, întrucât desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare a fost una efectivă, fiind desființat întregul departament în care acest loc de muncă era inclus, în temeiul Deciziei Consiliului de Administrație din 25 octombrie 2007, acesta urmând a fi radiat definitiv din organigrama societății începând cu data de 1.04.2008( 44-45 dosar fond).
Acest fapt este confirmat și prin actuala organigramă a activității, aprobată în ședința Consiliului de Administrație din data de 29.05.2008, în conținutul căreia nu se mai regăsește respectivul departament( 46-47 dosar fond).
Prin urmare, este neîntemeiată susținerea contestatoarei, în sensul că nu a fost desființat locul de muncă al acesteia, argumentând că postul de economist nu a fost înlăturat din organigrama intimatei.
Totodată, tribunalul a reținut că desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare a avut o cauză reală și serioasă, fiind motivată de nerentabilitatea și ineficiența pentru viitor a departamentului din care făcea parte, astfel cum rezultă din analizele economice ce au stat la baza deciziei Consiliului de Administrație din 25 octombrie 2007( 48-72 dosar fond).
Decizia Consiliului de Administrație din data de 25 octombrie 2007 nu a fost luată în mod subiectiv, ci a avut în vedere propunerea formulată în cadrul ședinței la nivel de directori ai societății, din data de 5 septembrie 2007, ședință în cadrul căreia a fost analizat stadiul proiectelor din cadrul societății, pe baza realizărilor efectuate și a proiecțiilor bugetare.
Motivul pentru care a fost desființat locul de muncă ocupat de contestatoare a avut caracter obiectiv, fiind impus de motive fără legătură cu persoana salariatului, fiind generat de desființarea întregului departament din care acesta făcea parte, pe baza unei analize de oportunitate a mențineri respectivei activități.
Motivul pentru care a fost desființat locul de muncă ocupat de contestatoare a fost unul serios, determinat de pierderile financiare pe care proiectul din care făcea parte locul de muncă al contestatoarei le cauza societății, în raport cu rezultatele acestuia.
De asemenea, instanța nu a putut reține susținerea contestatoarei, în sensul că intimata nu a respectat dispozițiile art. 64 din Codul muncii, atunci când a dispus concedierea.
În acest sens, instanța a avut în vedere că dispozițiile art. 64 din Codul muncii devin incidente în situația în care concedierea a fost dispusă în baza art. 61 lit. c) și d) din Codul muncii, deci pentru motive care țin de persoana salariatului, ori, în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept, potrivit art. 56 lit. f) din Codul muncii, ca urmare admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare, nici una dintre aceste situații nefiind incidente în cauză. De altfel, instanța a reținut că art. 64 este situat în secțiunea a treia a capitolului cinci din Codul muncii, care reglementează concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului.
De asemenea, instanța nu a putut reține nici motivele potrivit cărora, decizia de concediere nu conține mențiunile reglementate de art. 74 lit. a), b) și d) din Codul muncii.
Din analiza conținutului deciziei nr. 380/16.08.2008 emisă de intimata, instanța a reținut că aceasta cuprinde motivele care determină concedierea (respectiv desființarea proiectului din care făcea parte locul de muncă al contestatoarei), durata preavizului (20 de zile lucrătoare), instanța și termenul în care poate fi contestată. Mențiunile privind criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), sunt obligatorii numai în cazul concedierilor colective, iar cele privind lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant sunt obligatorii numai în situația în care sunt incidente dispozițiile art. 64 din Codul muncii, nici una dintre aceste situații nefiind dată în cauză.
Instanța nu a reținut nici susținerea petentei, potrivit căreia, concedierea s-a dispus fără respectarea termenului de preaviz de 20 de zile, fapt care ar atrage nulitatea absolută a deciziei, întrucât avea cunoștință de faptul că departamentul din care făcea parte a fost desființat începând cu luna aprilie 2008 și că urma să fie concediată, dovadă fiind faptul că, astfel cum ea însăși recunoaște, a trimis la 02.04.2008 scrisoarea de intenție și CV-ul, pentru a ocupa un alt post de economist din cadrul societății.
Pe de altă parte, față de data la care se menționează în decizie că încetează contractul individual de muncă, respectiv 18.09.2008, în raport de momentul comunicării deciziei, instanța a reținut că această dată (de încetare a contractului) este situată în chiar ultima zi a acestui termen, petenta nedovedind vreo vătămare suferită, nefiind incident un caz de nulitate absolută a deciziei, față de conținutul art. 78 din Codul muncii.
De asemenea, instanța nu a putut reține nici susținerile în sensul că, la concedierea sa, nu au fost respectate dispozițiile art. 4.57, art. 4.119 și art. 4.110 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, doar art. 4.119 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este incident, cu efect direct asupra deciziei de concediere contestată în cauză, celelalte două texte nefiind de natură să atragă nevalabilitatea concedierii, ci doar eventuale daune din partea societății.
În ce privește art. 4.119 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, instanța a reținut însă că, sindicatului din care făcea aparte contestatoarea i s-a comunicat, la data de 15.05.2008, preavizul privind desființarea locului de muncă al petentei și faptul că aceasta urmează să fie concediată ( 36 dosar fond). De altfel, potrivit procesului verbal din data de 09.07.2008 ( 120 dosar fond), sindicatul cunoștea despre concedierile care se efectuau de unitate ca urmare a desființării locurilor de muncă, nu s-a opus acestor concedieri și nici nu a invocat nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca neîntemeiată contestația și ținând seama de condițiile în care s-a solicitat a se admite cererea reconvențională, respectiv dacă se admite cererea principală, a respins și cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prev. de art. 304 pct. 7, 8, 9. pr. civ. susținând că greșit contestația a fost respinsă, decizia emisă de intimată prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă fiind nelegală.
În motivarea recursului, contestatoarea a reiterat pe larg argumentele invocate în susținerea contestației, atât în ce privește solicitarea de a se constata nulitatea absolută a deciziei, cât și a neîndeplinirii condițiilor de validitate a concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, prev. de art. 65 din Codul muncii.
Analizând recursul, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Este evident că, în speță, este vorba de o concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea angajatoare invocând că întregul departament din care contestatoarea făcea parte a fost desființat, deci, implicit au fost desființate toate locurile de muncă care intrau în componența acestuia.
Dacă a fost vorba despre o concediere colectivă, decizia emisă este evident lovită de nulitate absolută, întrucât nu conține mențiunile prev. de art. 74 alin. 1 lit. c și d din Codul muncii, iar dacă a fost vorba despre o concediere individuală, decizia este supusă aceleiași sancțiuni, întrucât nu conține motivele concedierii, condiție impusă de dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
De asemenea, în considerarea principiului bunei credințe în exercitarea relațiilor de muncă, în cazurile de concedieri reglementate de art. 65 din Codul muncii (pentru motive care nu țin de persoana salariatului), angajatorul trebuie să îndeplinească obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, aspect relevat de doctrina judiciară în materie, lucru care în speță nu s-a realizat.
Pe de altă parte, nu pot fi primite susținerile intimatei, conform cărora desființarea locului de muncă al contestatoarei a avut o cauză reală și serioasă, cerință prev. de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, cât timp, în perioada ulterioară notificării intenției de concediere către contestatoare, unitatea a făcut angajări pentru 6 posturi, din care două posturi de economiști, aspect ce rezultă din adresa comunicată de însăși intimată, instanței (fila 96 dosar fond).
Față de aceste motive, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind dat motivul de desființare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, așa încât, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, recursul va fi admis, sentința atacată desființată în totalitate și, în rejudecare, va fi admisă contestația, cu consecința anulării deciziei nr. 380 din 16.08.2008 emisă de intimată.
Totodată, în temeiul art. 78 din Codul muncii, se va dispune reintegrarea contestatoarei în funcția de economist în cadrul M Distribuție, unitate care va fi obligată să-i plătească despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Pe cale de consecință, va fi admisă și cererea reconvențională formulată de intimată, în sensul obligării contestatoarei la restituirea compensației bănești primită cu ocazia concedierii. Această cerere va fi admisă în parte, obligarea contestatoarei la restituirea sumei reactualizate și a dobânzilor legale nefiind justificată, cât timp concedierea a fost nelegală.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată să plătească recurentei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat de la judecata în fond, sumă dovedită cu chitanța depusă la dosar ( 139).
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea -, împotriva sentinței nr. 377 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în tot sentința recurată și în rejudecare:
Admite acțiunea contestatoarei -, în contradictoriu cu intimata M DISTRIBUȚIE
Anulează decizia nr. 380 din 16.08.2008 emisă de intimata.
Dispune reintegrarea contestatoarei în funcția de economist în cadrul unității pârâte.
Obligă unitatea intimată să plătească contestatoarei despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Admite cererea reconvențională a intimatei, în parte.
Obligă contestatoarea să restituie intimatei suma de 14.670 lei, cu titlu de compensație bănească.
Obligă unitatea intimată să plătească contestatoarei recurente suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.-,pensionat și
jud. -, aflată în,
semnează președintele inst.
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond.;
16.07.2009
