Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.91/CM
Ședința publică din 22.02.2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, b-dul 1 – 2. nr. 5, – 16,. A,.1,. 3, județul C, împotriva sentinței civile nr. 588/22.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” “, cu sediul în strada – lui nr. 18-18 A, sector 1, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra dosarului la data de 18.02.2010 și la data de 22.02.2010, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC. SRL a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.1/05.01.2009, reintegrarea în funcția deținută anterior încetării contractului individual de muncă și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și actualizate și cu toate drepturile de care ar fi beneficiat ca salariată precum și la plata de daune morale în cuantum de 15.000 euro.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia contestată, s-a dispus încetarea raporturilor de muncă în temeiul dispozițiilor art.65 alin.1 din Codul Muncii, ca urmare a desființării postului pe care acesta îl ocupa, determinată de externalizarea serviciilor de Calitate – Protecția Mediului.
Reclamanta a apreciat că decizia de concediere este nelegală, întrucât în societate nu a operat o reorganizare reală, efectivă și serioasă.
Totodată s-a menționat că nici dificultățile economice care au condus la desființarea locului de muncă nu sunt reale.
Pârâta și-a precizat poziția procesuală pe calea întâmpinării, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că reclamanta a fost concediată cu respectarea cerințelor legale aplicabile în cazul concedierii individuale, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, dată fiind desființarea postului ocupat.
În susținerea și dovedirea celor solicitate, părțile au depus înscrisuri la dosarul cauzei.
Sub aspect probator părțile au administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu.
Prin sentința civilă nr. 588/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin decizia contestată angajatorul a dispus concedierea salariatei reclamante în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de aceasta.
Pentru ca măsura concedierii individuale dispusă de angajator să aibă un caracter legal, legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativ a condițiilor referitoare la caracterul efectiv, real și serios al desființării locului de muncă.
Din analiza coroborată a organigramelor, rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării, decizia de concediere este legală.
În ceea ce privește existența cauzei reale și serioase, care a avut drept consecință concedierea salariatei, se rețin următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art.65 alin.1 Codul Muncii se desprind mai multe condiții care definesc cauza reală și serioasă.
Astfel, în primul rând, cauza reală și serioasă trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să fie reclamată de existența uneia dintre situațiile expres menționate în art.65 Codul Muncii, respectiv: dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității.
În al doilea rând, cauza este reală și serioasă dacă este precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existența unui alt motiv.
Față de conținutul ansamblului probator, se constată, că în cauza dedusă judecății, motivul real al desființării postului de analist calitate din cadrul punctului de lucru Stație de ., a constat în reducerea gradului de încărcare la nivelul stației de îmbuteliere, împrejurarea ce a condus la externalizarea acestei activități din cadrul unității.
Astfel la nivelul conducerii societății s-a apreciat că menținerea acestui post nu se mai impune, câtă vreme activitatea de securitate și sănătate în muncă, care reprezenta un alt segment acoperit de postul desființat, a fost preluată de o societate în baza unui contract de prestări servicii al cărui obiect acoperea la nivelul întregii societăți inclusiv protecția muncii cât și securitatea și stingerea incendiilor.
Prin urmare, desființarea postului a fost o măsură cu caracter economic și s-a realizat prin restructurarea internă a societății avându-se în vedere inclusiv costurile postului și gradul de încărcare cu activitate.
Referitor la susținerile reclamantului potrivit cu care desființarea postului pe care îl ocupa este nelegală în raport de dispozițiile Legii nr.307/2006 și a Ordinului MAI nr.106/2007 privind apărarea împotriva incendiilor, se constată că acestea sunt nefondate, întrucât potrivit normelor legale enunțate instituie în sarcina operatorilor economici care desfășoară activități cu risc mediu și mare de incendii obligativitatea de a angaja un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Ca atare, faptul că angajatorul a optat pentru angajarea unei societăți specializate în protecția muncii, securitatea și stingerea incendiilor care desfășoară activități specifice în acest domeniu, nu poate conduce la ideea că, este nelegală concedierea salariatului care îndeplinea atribuții specifice securității în muncă pe anumite sectoare, întrucât potrivit normelor legale enunțate acesta este un atribut exclusiv al angajatorului ce poate fi determinat de dificultățile economice cu care se confruntă societatea.
În aceste condiții se observă că desființarea locului de muncă ocupat de reclamant s-a întemeiat pe împrejurările obiective prevăzute de art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003 și invocate de pârâtă cu titlu de cauze determinante în concedierea salariatei.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de daune morale, instanța a reținut că acesta este nefondat, deoarece măsura dispusă se angajator este legală și nu a avut drept consecință producerea unei daune materiale nepatrimoniale față de angajatorul concediat.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta. În motivarea recursului a arătat următoarele: desființarea postului nu putea fi dispusă de către administratorul unic întrucât intra în competența exclusivă a adunării generale ceea ce face ca decizia de concediere să fie lipsită de fundament, însă prima instanță nu a analizat acest aspect; postul pe care îl ocupa era acela de “responsabil calitate, mediu, protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor” iar potrivit Legii nr. 307/2006 și Ordinului nr. 107/2007 societatea pârâtă avea obligația să angajeze cel puțin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor astfel încât postul său nu putea fi desființat iar activitatea pe care o desfășura nu putea fi externalizată; în acest sens s-a invocat și opinia unor autorități cu atribuții în acest domeniu; desființarea postului său nu a fost determinată de dificultăți financiare cum reține prima instanță, aspect contrazis tocmai de angajarea ulterioară a altor persoane, ci de reorganizarea activității; în cauză,instanța de fond trebuia să facă verificări prin solicitarea unor relații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a se stabili dacă activitatea pe care recurenta o desfășura anterior este desfășurată de altă persoană ceea ce ar fi însemnat reînființarea postului; potrivit Legii nr. numai în situația în care în unitate nu se pot organiza activități de prevenire și protecție contra incendiilor, din lipsa personalului se poate externaliza un astfel de serviciu; or, aceste activități se desfășurau în cadrul societății de către recurentă, fiind desemnată prin decizia nr. 9/28.03.2008, iar societatea către care s-a externalizat acest serviciu nu are un astfel de obiect; ca urmare desființarea postului nu poate fi considerată efectivă și nici serioasă de vreme ce existența acestui post este obligatorie conform legii.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, sens în care a arătat că decizia de concediere întrunește condițiile legale.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri. Față de unele lămuriri solicitate de instanța de recurs, pârâta a solicitat prin reprezentant să depună în termenul stabilit pentru pronunțarea soluției extrasul din statutul societății privind atribuțiile administratorului unic, recurenta neavând obiecțiuni în această privință.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1/05.01.2009 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei, înregistrat sub nr. 3363/16.05.2007.
Analizând contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 3363/16.05.2007 rezultă că aceasta a fost angajată în funcția de “analist de calitate” iar nu în funcția de “responsabil calitate, mediu, protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor”.
Prin decizia nr. 4/17.09.2007 emisă de pârâtă, recurenta a fost numită ca “lucrător desemnat” în cadrul Serviciului Intern de Prevenire și Protecție în conformitate cu HG nr. 1425/2006.
Prin decizia nr. 9/28.03.2008 emisă de pârâtă, recurenta a fost numită “cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor” în punctul de lucru.
Așadar, contrar susținerilor recurentei, aceasta nu era angajată într-o funcție care să implice exclusiv atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, ci era angajată în funcția de analist de calitate, fiind desemnată pentru a realiza și activități de prevenire și stingere a incendiilor și protecția muncii.
Potrivit art. 12(1) din Legea nr. 307/2006, “operatorii economici au obligația să angajeze cel puțin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestați potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General. Ocupațiile de cadru tehnic și personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor sunt definite pe baza standardelor ocupaționale aprobate conform legislației în vigoare”. În continuare, alin.(3) al aceluiași articol stabilește că “numirea și schimbarea din funcție a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie comunicate de angajator în termen de 48 de ore de la angajare, după caz, la nivel central Inspectoratului General, iar la nivel local inspectoratelor” în timp ce alin.(4) prevede că “neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor specifice atrage schimbarea din funcție a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, situație care trebuie comunicată de angajator în termen de 48 de ore de la angajare, la nivel central Inspectoratului General, iar la nivel local inspectoratelor, după caz”.
Așadar, prevederile legale nu impun crearea unui post special în cadrul societății de responsabil cu prevenirea și stingerea incendiilor pentru care să se stabilească atribuții exclusiv în acest domeniu, ci se stabilește obligația de a angaja un cadru tehnic care să aibă atribuții și în acest domeniu.
Acest cadru tehnic poate fi angajat pe un alt post și să fie desemnat cu atribuții în acest domeniu, atribuții care completează atribuțiile postului ocupat.
În acest mod s-a procedat și în cazul recurentei, care era angajată în postul de “analist de calitate”, primind în plus și atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiului.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior, persoana desemnată cu realizarea unor astfel de activități poate fi schimbată de către angajator, existând doar obligația de a comunica această împrejurare către instituțiile competente.
Faptul că o persoană este desemnată în acest scop și are atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor nu înseamnă că nu poate fi niciodată concediată, în urma concedierii putând opera înlocuirea acesteia.
De asemenea, în cauză nefiind vorba de un post special de responsabil cu prevenirea și stingerea incendiilor, nu poate fi vorba de o desființare a acestuia. În cauză, ceea ce s-a desființat prin decizia nr. 14/24.07.2008 emisă de administratorul unic al societății pârâte a fost postul de “analist de calitate”.
În consecință nu se poate reține că recurenta ar fi ocupat un post care nu putea fi desființat.
În legătură cu desființarea postului prin decizia nr. 14/24.07.2008 emisă de administratorul unic al societății pârâte, se constată că potrivit art. 12.1 lit. c din actul constitutiv al SC SRL, acesta are dreptul de a “aproba structura organizatorică (departamente, etc.) a societății”, ceea ce implică și posibilitatea înființării sau desființării unor locuri de muncă, a unor posturi din organigrama societății în baza art. 40 alin. 1 lit. a din Codul Muncii.
Față de aceste considerente, aspectele privind modul în care ulterior concedierii recurentei, pârâta a respectat prevederile Legii nr. 307/2006, respectiv dacă a desemnat altă persoană responsabilă cu activitatea de prevenire și stingere a incendiilor sau dacă a apelat la o societate pentru realizarea acestui serviciu, dacă externalizarea acestui serviciu era posibilă sau dacă respectiva societate era în măsură să presteze acest serviciu nu au legătură cu prezenta cauză, fiind vorba de împrejurări străine cauzei care vizează o eventuală răspundere a societății în condițiile art. 43 – 46 din Legea nr. 307/2006. Aceste împrejurări nu influențează însă în nici un fel situația recurentei, neavând implicații asupra legalității și temeiniciei deciziei de concediere contestate.
Referitor la justificarea desființării postului ocupat de recurentă, se constată că în memoriul justificativ înregistrat sub nr. 188/17.07.2008 s-a reținut împrejurarea că atribuțiile recurentei în domeniul calității și protecției mediului se suprapuneau cu activitatea desfășurată în baza unui contract de prestări servicii de SC Rafinare SA.
Or, în condițiile art. 65 din Codul Muncii, desființarea unui post poate interveni și din alte motive decât eventuale dificultăți financiare care determină necesitatea reducerii unor cheltuieli.
Un astfel de motiv poate fi și intenția de eficientizare și de creștere a calității unei activități, prin asigurarea unor servicii prestate de societăți comerciale partenere, în măsura în care conducerea societății consideră că nu este în măsură să asigure anumite activități la un nivel satisfăcător de calitate și competență prin personalul propriu.
De asemenea, un motiv real și serios în sensul art. 65 alin. 2 din Codul Muncii poate fi și necesitatea de a se elimina situațiile în care există o suprapunere de atribuții între salariați sau între salariați și activitatea unor prestatori de servicii angajați pentru motivele expuse anterior.
Libertatea contractuală de care se bucură orice persoană, inclusiv societatea pârâtă, exclude posibilitatea instanței de a verifica și de a se pronunța cu privire la oportunitatea contractării de către aceasta a unor servicii cu o societate parteneră, instanța putând verifica numai existența unor împrejurări de natură a conduce la concluzia că este vorba de o fraudă la lege sau o cauză ilicită, cum ar fi de exemplu împrejurarea în care s-ar urmări fraudarea prevederilor art. 65 din Codul Muncii. De asemenea, instanța nu poate specula cu privire la modul în care prestatorul de servicii va executa aceste servicii și dacă realizarea lor se va dovedi mai eficientă decât activitatea recurentei.
În cauza de față însă nu există elemente care să conducă la concluzia că societatea pârâtă a încheiat contractul de prestări servicii cu SC Rafinare SA cu scopul de a avea o justificare pentru aoî nlătura pe recurentă din societate.
Ca urmare,în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 din Codul Muncii, în sensul că desființarea postului a fost e3fectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, b-dul 1 – 2. nr. 5, – 16,. A,.1,. 3, județul C, împotriva sentinței civile nr. 588/22.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” “, cu sediul în strada – lui nr. 18-18 A, sector 1, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.02.2010.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
redactat jud. – 22.03.2010
tehnoredactor – gref.-
2 ex./24.03.2010
