ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL – I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 921/2008 –
Ședința publică din 3 iunie 2008
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
– – – – JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
– R – – JUDECĂTOR 3: Roman Florica
– – – – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatoarea domiciliată în S M, str. -,. 30,. 63 în contradictoriu cu intimata “” – cu sediul în S M,-, împotriva sentinței civile nr. 450 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă contestatoarea – personal, și reprezentanta intimatei “” – S M, , în baza delegației nr. 4815/3.06.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata a depus la dosar întâmpinare și copia a trei certificate de concediu medical emise în beneficiul recurentei contestatoare, după care:
Se comunică recurentei contestatoare copia întâmpinării formulate de intimată, partea arătând că nu solicită acordarea unui nou termen față de aceasta. Depune la dosar concluzii scrise.
La întrebarea instanței, reprezentanta intimatei arată că nu s-a emis decizie de concediere pentru recurenta contestatoare, doar preaviz, și care este suspendat prin depunerea certificatelor de concediu medical de către recurentă.
Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta contestatoare solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, avându-se în vedere și concluziile scrise depuse azi la dosar, modificarea sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. Arată că lucrează în cadrul societății intimate din anul 1991, este bolnavă și în prezent nu poate desfășura activitate decât cu program redus, fiind încadrată la o de invaliditate ce nu-i permite un trai minim decent, având și copii în întreținere.
Reprezentanta intimatei susține concluziile din întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 450 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins contestația înaintată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata “” – S M, privind anularea Hotărârii Consiliului de Administrație al intimatei, având nr. 19/22.10.2007, precum și capetele de cerere subsecvente.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 19 din 22.10.2007 adoptată de către Consiliul de Administrație al S,C, “” – SM( fila nr. 17 – dosar) s-a dispus, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri cu 30 %, eliminarea costurilor salariale ale intimatei cu 30 %, stabilindu-se ca măsuri eliminarea schimbului de noapte și reducerea personalului, însă fără a intra sub incidența concedierilor colective și cu efect de întinerire a personalului.
Se mai reține, din cuprinsul înscrisului de mai sus, coroborat cu susținerile necontestate ale părților că în temeiul acestei hotărâri i s-a comunicat contestatoarei în cauză un preaviz prin care aceasta din urmă este vizată pentru măsura reducerii personalului menționată anterior, fără însă ca până în prezent să i se fi comunicat o decizie de concediere, raportat la împrejurarea că angajata se află în concediu medical.
În acest context instanța reține că argumentele contestatoarei vizând legalitatea Hotărârii nr. 19 din 22.10.2007 a Consiliului de Administrație al “” – S M, exced cadrului procesual instituit prin dispozițiile art. 248 și următoarele din Legea nr. 53/2003, prin hotărârea atacată nedispunându-se în concret asupra drepturilor salariale ale contestatoarei.
Pe de altă parte, reținându-se și aspectul că aceasta nu are calitatea de acționar al intimatei ori membru în consiliul de administrație, analiza legalității măsurii adoptate de către forul director al intimatei, în raport de circumstanțele faptice care au determinat luarea acestei măsuri (scăderea cifrei de afaceri cu 30 %), excede competenței materiale a instanței investite cu prezenta contestație și nu se circumscrie cadrului procesual determinat prin aceeași contestație în privința drepturilor salariale invocate de către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulată de aceasta, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a dat dovadă de superficialitate și lipsă de preocupare în stabilirea adevăratelor raporturi dintre reclamantă și societate, făcând o judecată de suprafață, fără aprofundarea efectelor hotărârii Consiliului de Administrație.
De asemenea, cercetarea judecătorească trebuie să clarifice și să dea valoarea cuvenită preavizului acordat reclamantei, și să analizeze justificarea înlăturării acesteia din muncă în contextul situației familiale concrete.
În drept, invocă dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata “” – SMa solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că obiectul cererii excede cadrul procesual instituit prin dispozițiile art. 248 și următoarele din Legea nr. 53/2003.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că analiza legalității hotărârii atacate excede competenței materiale a instanței, cu atât mai mult cu cât prin această hotărâre nu s-a dispus în mod concret asupra raporturilor de muncă ale reclamantei cu pârâta.
Altfel spus, câtă vreme nu s-a emis o dispoziție de concediere în persoana contestatoarei, este prematur să se solicite reintegrarea acesteia în muncă și obligarea pârâtei la despăgubiri reprezentând drepturi salariale până la reîncadrare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 450 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
– – – – R – – –
red.
în concept la 20.06.2008.
jud.fond. –
dact.
2 ex./1.07.2008.