ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 95
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC T SA, cu sediul în Târgoviște,–11, județ D, împotriva sentinței civile nr.1772 din 19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent T, cu sediul în Târgoviște,–11, județ D – pentru salariul.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de și intimatul-reclamant reprezentat de lider de sindicat .
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic având cuvântul depune la dosar, în copie, practică judiciară în materie și anume sentința civilă nr.1950/2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
La solicitarea instanței reprezentantul intimatului-reclamant arată că nu are cunoștință despre această hotărâre judecătorească și Curtea i-o înmânează pentru aol ectura. După lecturare, având cuvântul arată la rândul său că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile reprezentanților părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-pârâtă susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că instanța de fond a dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, interpretând procesul-verbal al rundei a 11-a de negociere ca având puterea unui contract colectiv de muncă, chiar în condițiile în care nu era înregistrat la și că nici până în prezent nu s-a reușit negociere a CCM.
Mai arată că procesul-verbal al ședinței de negociere nu reprezintă o înțelegere între cele două părți negociatoare, ci cuprinde discuțiile purtate între partenerii sociali și chiar dacă a expirat termenul de 60 de zile, s-a convenit asupra unei prelungiri convenționale a negocierilor și a compensațiilor bănești acordate salariaților concediați individual pe perioada prelungirii negocierilor care se va materializa printr-un protocol, care a fost încheiat la data de 1.09.2008, fiind unicul înscris care reprezintă înțelegerea între patronat și sindicat.
În continuare, arată că în conformitate cu prevederile acestui protocol s-au prelungit negocierile până la data de 8.09.2008, administrația obligându-se ca pe perioada prelungirii negocierilor din anul 2008 salariații concediați individual să beneficieze de compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul de ani lucrați în societate și un preaviz de 30 de zile calendaristice, ulterior rămânând la latitudinea angajatorului referitor la cuantumul plăților compensatorii.
De asemenea, susține că decizia de concediere a salariatului a fost emisă în luna martie 2009, dar prelungirea negocierilor fusese stabilită doar până la data de 1.09.2008, astfel că unicul contract aplicabil fiind CCM la nivel național încheiat pe perioada 2007-2010, situație cunoscută de salariați prin dispoziția nr.876/16.03.2009, care a fost adusă la cunoștința acestora, și în care se stipula că începând cu această din urmă dată se vor realiza concedieri din motive de nu țin de persoana salariatului.
Referitor la greșita perioadă de preaviz acordată salariatului concediat arată că în concret este vorba de fapt de 31 de zile calendaristice, acesta primind preaviz pentru 20 de zile lucrătoare, care s-au întins în intervalul 4.06.2009 – 5.07.2009, cu depășirea perioadei de 30 de zile calendaristice stabilite în timpul negocierilor.
În fine, mai susține că instanța de fond a făcut confuzie între clauzele prevăzute în contractele colective de muncă la nivel inferior și superior, răsturnând înțelesul textelor de lege referitoare la aceste clauze, dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 fiind inverse decât a reținut prima instanță.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței primei instanțe. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-reclamant – lider de sindicat având cuvântul arată că nu s-a reușit încă negocierea unui contract colectiv de muncă până la expirarea termenul de 60 de zile și nici ulterior, că pe perioada negocierilor societatea a propus măsurile ce se vor aplica în cazul concedierilor individuale din motive neimputabile salariaților, cu care sindicatul a fost de acord că Protocolul din 1.09.2008 nu a fost înregistrat la astfel că nu poate produce efecte și că în anul 2008 societatea a avut un profit enorm astfel că salariatul putea beneficia de un salariu brut avut anterior lunii în care a fost concediat și nu 40% așa cum s- convenit prin protocol.
Solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței primei instanțe.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor
dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber Independent Târgoviște a chemat în judecată pe pârâta SC Târgoviște SA, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea în parte a dispoziției nr.1809/03.06.2009 de încetare a contractului individual de muncă al salariatului din inițiativa angajatorului.
În motivarea acțiunii (fila 32) reclamantul a arătat că anularea se referă la art.5 din dispoziția contestată referitor la cuantumul compensației cuvenite în urma concedierii prin desființarea postului și obligarea pârâtei la acordarea către salariat a compensației stabilite de comun acord cu reprezentanții pârâtei și cei ai Târgoviște în baza procesului verbal din 01.09.2008 ș al Protocolului încheiat în aceeași dată.
De asemenea, reclamantul a solicitat anularea duratei preavizului de 20 de zile lucrătoare stabilită de art.2 și 4 din aceeași dispoziție și obligarea pârâtei să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice și să-i plătească salariul cuvenit pentru această durată a preavizului deoarece aceste prevederi încalcă contractul individual de muncă al salariatului care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii prin desființarea postului.
Conform art.17 din codul muncii cu privire la clauzele esențiale din contractul individual de muncă, este obligatorie și precizarea duratei preavizului atât în cazul concedierii cât și în cazul preavizului, iar notificarea acestei clauze esențiale a nu se poate face decât prin act adițional.
În urma expirării în luna august 2008, părțile au convenit să acorde de la 2.09.2008, în cazul concedierilor individuale, compensații în bani reprezentând echivalentul cu 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul de ani lucrați în combinat, dar nu mai puțin de 3 salarii brute și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Înțelegerea a fost asumată de părți prin procesul verbal din 01.09.2008 și protocolul din aceeași dată iar concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înțelegeri până în luna ianuarie 2009.
Începând cu luna iunie 2009 în mod unilateral conducerea a schimbat condițiile de concediere prin dispoziția nr.876/16.03.2009, acordând o compensație de cel puțin un salariu lunar și un preaviz de 20 de zile, ceea ce impune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 22-23) prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece la data de 20.08.2008 CCM valabil la nivelul societății a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat.
S-a arătat că la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă. La expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părțile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergențe pe tema clauzelor noului contract, ocazie cu care s-a convenit prelungirea negocierilor peste durata maximă a perioadei de mai sus.
Prelungirea negocierilor s-a realizat în baza unui înscris denumit “protocol din data de 01.09.2008” conform cu care negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, iar pe perioada prelungirii negocierilor, administrația s-a angajat ca tuturor celor concediați din motive care nu țin de persoana salariatului să le acorde compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii. După data de 08.09.2008 părțile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă și au intrat în conflict de interese. Ulterior conflictul de interese s-a închis dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat.
În condițiile în care la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, la nivel de ramură economică nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, singurul contract colectiv de muncă în vigoare și aplicabil este contractul colectiv de muncă valabil la nivel național.
Dispoziția nr.876/16.03.2009 respectă întru totul prevederile contractul colectiv de muncă la nivel național pentru perioada 2007-2010.
Cu ocazia concedierii, salariatul a primit o compensație bănească și i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, respectiv de la 4.06.2009 până în data de 3.07.2009 inclusiv. În această perioadă se înscriu 29 de zile calendaristice deci salariatului i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, adică 30 de zile calendaristice.
Prin sentința civilă nr.1772 din 19.10.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat în parte dispoziția nr.1809/03.06.2009 emisă de pârâtă, de încetare a contractului individual de muncă, sub aspectul cuantumului compensației cuvenite în urma concedierii individuale și sub aspectul duratei preavizului.
Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să acorde salariatului compensația stabilită de comun acord de către reprezentanții sindicatului și ai societății, în baza procesului verbal din 01.09.2008 și protocolului din aceeași dată și să acorde salariatului un preaviz de 30 zile calendaristice, stabilit prin aceleași documente încheiate între părți, precum și să acorde salariatului disponibilizat, salariul corespunzător preavizului de 30 zile calendaristice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr.1809/03.06.2009 emisă de pârâtă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului conform art.65 din codul muncii, acordându-i-se un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare conform dispoziției nr.876/16.03.2009. La art.5 din dispoziția atacată se arată că în baza dispoziției nr.876/16.03.2009 la încetarea salariatul va beneficia de o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Prin salariu lunar se înțelege salariul din luna mai stabilit în contractul individual de muncă, pentru program normal de lucru.
Art.65 din Legea 53/2003 prevede că în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului are loc încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Desființarea locului de trebuie sa fie efectivă și sa aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin. 1.
Prin dispoziția nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăților compensatorii acordate salariaților la desfacerea pentru desființarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din adică angajatorul va acorda salariatului o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Art.1, pct.1.2 prevede că angajatorul este obligat să acorde un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanții pârâtei și cei ai Târgoviște cu ocazia rundei a II a negocierilor pentru încheierea unui s-a stabilit că “în condițiile în care se dorește continuarea negocierilor atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administrația să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”. Părțile au mai convenit ca salariații concediați să beneficieze de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Acest fapt este atestat și de Protocolul încheiat între cele două părți la 01.09.2008 cu ocazia celei de a 11 runde a negocierilor pentru încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Reprezentanții celor două părți au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându-și acordul pentru efectuarea concedierilor individuale, chiar și în condițiile prelungirii negocierilor colective, salariații concediați, beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.
Tribunalul nu a reținut apărarea pârâtei potrivit căreia drepturile salariaților concediați sunt valabile numai pentru perioada 1.09-8.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel Național pentru următoarele argumente:
Din chiar procesul-verbal rezultă că negocierile au continuat și ulterior datei de 08.09.2009, această dată având doar semnificația stabilirii următoarei runde a negocierilor. Astfel, în privința art.90 din, părțile au convenit amânarea negocierii lui până la finalizarea clauzei similare din CCM la nivel de ramură, având deci o durată nedeterminată.
Un alt argument în favoarea reclamantului, este că societatea a continuat să efectueze concedieri și după 08.09.2008, dovadă fiind dispoziția de concediere nr.266/26.01.2009 privind pe salariatul, concediere ce a fost efectuată cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului verbal și protocolului din 01.09.2008.
Un alt protocol, care să îl modifice pe cel din 08.09.2008 nu a mai fost încheiat între părți, lucru recunoscut de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, în care arată că după data de 08.09.2008 părțile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să convină prelungirea negocierilor, iar după această dată au intrat în conflict de interese.
Cu privire la perioada de preaviz si drepturile bănești ale salariatului menționate în dispoziția de concediere, așa cum este prevăzută în art.5, aceasta încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanții angajatorului și ai salariaților, prin care se prevede că salariații concediați vor beneficia de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și de un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Având în vedere concursul dintre prevederile CCM la nivel național și cele din protocolul încheiat între părți pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, protocol al cărui rol este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societății, instanța apreciază că cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaților.
Art.8 alin.2 din Legea 130/1996 prevede că contractele colective de muncă, nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior.
În situația în care s-ar da eficiență drepturile salariaților ar fi stabilite la un nivel inferior față de prevederile constatate prin înscrisuri încheiate la nivelul societății, situație ce ar contraveni scopului de protecție a drepturilor salariaților.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal pârâta a declarat recurs (filele 4-8).
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304 pct.6-9 cod pr.civ. recurenta a susținut în esență că sentința este nelegală pentru următoarele motive:
– procesul-verbal al rundei a 11 de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu este izvor de drepturi pentru salariați, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiționată de încheierea și înregistrarea legală a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În aceste condiții, instanța de fond a interpretat greșit acest înscris și a pronunțat o sentință nelegală.
– singurul înscris care a reprezentat o înțelegere între sindicat și administrație îl constituie Protocolul din 1 septembrie 2008, conform căruia negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate s-au prelungit până la data de 8 septembrie 2008, perioadă în care, în caz de concediere, administrația s-a obligat să plătească salariaților compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Cum negocierile au continuat până în luna martie 2009, prin dispoziția nr.876/16 martie 2009 administrația a anunțat concedieri ce nu țin de persoana salariaților, iar înțelegerea consemnată în Protocol are valabilitate numai pentru perioada 1-8 septembrie 2008 când negocierile părților au fost prelungite.
În aceste împrejurări, instanța de fond, folosind argumente străine de natura pricinii, a invocat art.90 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate care nu au legătură cu cauza de față.
– cu privire la perioada preavizului, potrivit dispoziției nr.1809/3 iunie 2009 salariatul a fost concediat de la 6 iulie 2009, acordându-i-se un preaviz de 20 zile lucrătoare între 4 iunie 2009-3 iulie 2009, însă instanța de fond pronunțându-se asupra unui lucru care nu i s-a cerut, a obligat recurenta la acordarea unui preaviz de 30 zile calendaristice conform procesului-verbal și protocolului din 1 septembrie 2009 deși cererea cu care a fost învestită a fost aceea de anulare a duratei preavizului și plată a salariului cuvenit pentru un preaviz de 30 zile calendaristice.
– o ultimă critică a recurentei vizează greșita evocare și aplicare a art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, care nu este aplicabil în cauză, prima instanță reținând că nu se poate da eficiență Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel Național care este de nivel inferior celui de la nivel de unitate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și în raport de probele administrate dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Prin dispoziția nr.1809 emisă de SC Târgoviște SA la data de 3 iunie 2009(fila 4) s-a dispus concedierea salariatului în temeiul art.65 din codul muncii, prin desființarea postului de sudor ocupat de acesta în Secția Reparații, acordarea unui drept de preaviz de 20 zile lucrătoare în conformitate cu dispoziția nr.876/16 martie 2009 și beneficiul unei compensații de cel puțin un salariu lunar( la nivelul lunii mai 2009) în afara drepturilor cuvenite la zi.
Această dispoziție a fost atacată cu contestație în termenul legal de 30 zile de Sindicatul Liber Independent Târgoviște (denumit în continuare Târgoviște) în numele și pentru membrul său-salariatul, astfel că părțile litigiului sunt contestatorul sus-citat și intimata societate angajatoare SC Târgoviște SA.
Contestatorul a solicitat anularea unor clauze ale dispoziției sub aspectul termenului de preaviz și al drepturilor cuvenite salariatului, cu susținerea că acestea au fost greșit stabilite și acordate, fără a se ține seama de procesul-verbal și protocolul încheiate la 1 septembrie 2008 care prevăd o durată a dreptului de preaviz de 30 zile calendaristice iar nu de 20 zile lucrătoare, respectiv o compensație echivalentă cu înmulțirea procentului de 40% din salariul brut avut în luna anterioară concederii cu numărul anilor lucrați în combinat, iar nu cel puțin un salariu lunar la nivelul lunii anterioare concedierii.
Instanța de fond a dat eficiență celor două înscrisuri invocate de reclamant, denumite proces-verbal și protocol, ambele încheiate la 1 septembrie 2008 și a stabilit incidența clauzelor acestora cât privește durata termenului de preaviz și drepturile cuvenite ca și plăți compensatorii către salariatul concediat din motive ce nu țin de persoana sa.
Soluția astfel pronunțată, cu motivarea de fapt și de drept criticată prin recursul de față, este greșită, atrăgând incidența cazului de recurs prev.de art.304, pct.9 cod pr.civ.
Prin procesul-verbal încheiat și semnat la 1 septembrie 2008 între reprezentanții SC Târgoviște SA și cei ai cu ocazia celei de a 11 runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate(filele 5-6 dosar fond) părțile contractante au stabilit un acord materializat în Protocolul întocmit în aceeași zi (fila 24 dosar fond) referitor la:
– prelungirile negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate până la data de 8 septembrie 2008, adică pe durata încă unei săptămâni, sindicatele semnatare exprimându-se ferm pentru efectuarea de concedieri individuale, chiar și în condițiile prelungirii negocierilor;
-cuantumul indemnizației de concediere a salariaților împotriva cărora această măsură va fi luată pe perioada prelungirii negocierilor colective, constând în echivalentul sumei rezultate din înmulțirea procentului de 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii cu numărul anilor lucrați în combinat precum și un drept de preaviz de 30 zile calendaristice.
La expirarea termenului convenit din 8 septembrie 2008, părțile nu au mai prelungit negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin vreun alt înscris, dar nici nu au semnat și înregistrat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nu există actualmente un asemenea contract, cel anterior-încheiat pentru perioada 2004-2008 expirând, potrivit art.12(filele 29-31dosar fond) la 1 septembrie 2008.
În aceste împrejurări, începând cu data de 1 aprilie 2009 conducerea societății, prin dispoziția nr.876 emisă la 16 martie 2009(fila 10 dosar fond) a dispus ca la concedierea pentru desființarea postului, salariații să primească o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu art.78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Național(denumit în continuare ) iar dreptul de preaviz al salariatului astfel concediat, reglementat de art.74(2) din același, să fie de 20 de zile lucrătoare.
Acestea sunt dispozițiile contractuale aplicate și în cazul salariatului prin dispoziția nr.1809 din 3 iunie 2009, căruia i s-a stabilit durata preavizului în perioada 4 iunie 2009-3 iulie 2009 inclusiv(fila 25 dosar fond).
Sub un prim aspect Curtea constată că atât procesul-verbal cât și protocolul încheiate și semnate la 1 septembrie 2008 de părțile în litigiu privesc numai situația concedierilor individuale din motive ce nu țin de persoana salariaților dispuse pentru perioada prelungirii negocierilor convenită între 1 și 8 septembrie 2008, termenii folosiți în ambele înscrisuri, așa cum au fost citați în cele ce preced, fiind clari și neechivoci.
Nu există nici un motiv pentru care convenția intervenită între reprezentanții SC Târgoviște SA și cei ai cu ocazia celei de a 11 runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate consemnată în procesul-verbal și protocolul ce i-a urmat, să opereze și dincolo de perioada pentru care a fost stabilită, adică în luna iunie 2009 când a fost emisă dispoziția contestată.
Contestatorul pe de o parte și instanța de fond pe de alta, au reținut în mod greșit schimbarea condițiilor de concediere prin Dispoziția nr.876/16 martie 2009, ceea ce ar atrage anularea dispoziției de concediere nr.1809/2008.
În realitate, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat și înregistrat după 1 septembrie 2008, când cel anterior a încetat ajungând la termen, pe perioada negocierilor repetate pentru un nou contract, prelungite între 1-8 septembrie 2008, părțile au convenit asupra unor condiții speciale și derogatorii privind cuantumul plăților compensatorii și durata dreptului de preaviz pentru salariații disponibilizați exclusiv în această perioadă de negocieri, iar după data de 8 septembrie 2008, singurele clauze aplicabile sunt cele ale art.74 și 78 din, care sunt valabile până la încheierea și înregistrarea conform legii a unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pe de altă parte, Curtea constată justificată și critica referitoare la incidența art.90 din și art.8 alin.2 din Legea nr.139/1996, greșit evocate, interpretate și aplicate de prima instanță.
Art.90 din 2004-2008 nu operează începând cu data de 1 septembrie 2008 când întregul contract, ajuns la termenul pentru care a fost încheiat, și-a încetat valabilitatea.
Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective la nivel superior, ceea ce nu este cazul în litigiul de față în care, așa cum s-a arătat în lipsa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate după expirarea celui anterior, reglementarea raporturilor dintre salariați și angajator este guvernată de singurul contract în vigoare, cel de la nivel național și ale cărui clauze au fost corect respectate de societatea intimată la data concedierii salarialului, în luna iunie 2009.
În egală măsură, din considerentele sentinței nu rezultă care sunt motivele ce atrag nulitatea dispoziției contestate, în condițiile în care dispoziția nr.876/16 martie 2009 cu privire la indemnizațiile de concediere și durata dreptului la preaviz pentru salariații ale căror contracte de muncă încetează prin desființarea posturilor ocupate,nu au fost contestată pe căile legale de organizațiile sindicale.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea va admite ca fiind fondat recursul exercitat de societatea intimată și în temeiul art.312 cod pr.civ. constatând că sentința primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, o va modifica în totalitate cu consecința respingerii contestației ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC T SA, cu sediul în Târgoviște,–11, județ D, împotriva sentinței civile nr.1772 din 19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent T, cu sediul în Târgoviște,–11, județ D – pentru salariul și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge contestația ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 ianuarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
— – — – — –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2010-01-29
5 ex.
/FA
2010-02-22
Trib. D nr-
