Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 523/2014 din data de 11.03.2014
Dosar nr.
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 523/2014
Ședința publică de la 11.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul BC în contradictoriu cu pârâta SC OP SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns MM pentru pârâta SC OP SA și avocat DC pentru reclamantul BC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul munci, art.208 și 210 din Legea nr. 62/2011 și art.95 din noul Cod de procedură civilă.
În baza art. 258 alin. 1 raportat la dispozițiile art. 255 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, instanța, apreciază că probele cu înscrisuri solicitate de părți sunt admisibile și concludente, urmând să le încuviințeze.
Instanța apreciază că soluționarea cauzei se poate face la acest termen de judecată.
După care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat s-a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat DC pentru reclamantul BC a solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, invocate de pârâta OP, admiterea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de OP, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii în sensul constatării nulității măsurii disponibilizării reclamantului și repunerea în situația anterioară, obligarea unității pârâte la plata concediului medical aferent perioadei 01.10.2012-01.01.2013, la plata tuturor drepturilor salariale, actualizate, majorate și indexate până la data reintegrării efective, și obligarea la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic MM pentru pârâta SC OP SA a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, lipsa de interes a reclamantului în promovare acțiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale, în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 36142 lei achitată acestuia în baza Acordului nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, cu dobânzile aferente.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr., reclamantul BC a chemat în judecată pârâta SC OP SA solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea măsurii disponibilizării sale, și în consecință repunerea în situația anterioară, obligarea pârâtei la plata concediului medical aferent perioadei 01.10.2012-01.01.2013, precum și la plata tuturor drepturilor salariale, actualizate, majorate și indexate până la data reintegrării efective și obligarea societății pârâte la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral determinat de concedierea nelegală, tracasările și stresul la care a fost supus.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma restructurării activității societății pârâte a fost disponibilizat prin decizia nr. 44/19.01.2011, deciziei care a fost anulată în instanță, fiind reintegrat pe postul deținut anterior, acela de consilier juridic.
Că, la data de 09.05.2012 i s-a cerut să accepte încetarea raporturilor de muncă prin acord în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii începând cu data de 01.10.2012, urmând a fi încheiat un acord expres, referitor la condițiile disponibilizării.
Că, în perioada 01.10.2012-01.01.2013 s-a aflat în concediu medical, astfel încât nu puteau înceta raporturile de muncă, și mai mult până la momentul promovării acțiunii nu a fost emisă vreo decizie în acest sens, și chiar dacă ar fi fost emisă o decizie, nu i-a fost comunicată până în prezent.
S-a susținut în esență că măsura concedierii este vădit netemeinică și nelegală, fiind lovită de nulitatea absolută.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 76-78 Codul muncii.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei în copie adresa nr. 58/15.10.2013 emisă de pârâta SC OP SA, notificarea pârâtei înregistrată sub nr. 254/27.09.2013, cererea reclamantului BC înregistrată sub nr. 245/09.05.2012 privind încetarea raporturilor de muncă în temeiul arz. 55 lit. b Codul muncii și Acordul privind încetarea contractului individual de muncă încheiat la data de 09.05.2012.
Pârâta SC OP SA a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006 coroborat cu art. 2 alin. 11 și art. 601 din același act normativ, excepția lisei interesului reclamantului în promovarea acțiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea pe cale reconvențională a reclamantului la plata sumei de 36142 lei în temeiul Acordului nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă cu dobânzile aferente.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecată s-a invocat că reclamantul nu a făcut dovada participării la ședința de mediere în sensul dispoziției legale invocate, or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 se impune respingerea cererii de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecată.
Față de data înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Gorj, respectiv 23.10.2013, reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada faptului ca ar fi inițiat la un mediator înregistrat in tabloul mediatorilor autorizați, procedura obligatorie instituită de lege cu referire la ședința de informare privind avantajele medierii.
Cu privire la excepția lipsei interesului reclamantului s-a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind lipsita de interes.
În motivarea excepției s-a arătat că reclamantul BC a formulat cerere prin care a solicitat încetarea contractului individual de munca in temeiul art.55 lit. b din Codul Muncii începând din data de 01.10.2012 (cererea înregistrata cu nr. 245/09.05.2012), pârâta a consimțit, astfel încât, prin acordul semnat de angajator si salariat, s-a convenit încetarea contractului individual de munca al reclamantului in temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii, la data de 30.09.2012. (Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca, încheiat intre pârâtă si reclamant).
Că, interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica un demers judicios. Interesul trebuie să fie legitim (urmărindu-se afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege), născut si actual, personal si direct, în speță fiind vorba de un demers judicios al cărui interes este nelegitim, demers ce îmbracă forma unui abuz de drept.
S-a invocat că acțiunea promovată de către reclamant este lipsită de interes atâta timp cât reclamantul a solicitat instanței de judecata constatarea nulității încetării contractului individual de munca în baza unui act unilateral de voința al pârâtei inexistent, atâta timp cât în speța încetarea a fost convenita prin consimțământul comun al pârâtei și al reclamantului, la cererea si inițiativa reclamantului.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiată.
S-a arătat de către pârâtă că prin acțiunea formulată reclamantul BC invocă o presupusa încetare a contractului său de munca ca urmare a voinței unilaterale a subscrisei, investind instanța și supunând analizei instanței de judecata modalitatea de încetare a contractului individual de munca prevăzuta de dispozițiile art.55 lit. c din Codul Muncii.
Or, în speță, încetarea contractului de munca al reclamantului a operat in temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Că, în aceste condiții, reclamantul, are obligația de a aduce probe in sprijinul cererii sale, probe care sa răstoarne și să invalideze propriul acord de voința exprimat prin cererea formulată.
Că, starea de fapt invocată prin cererea de chemare in judecată este contrazisă de însăși probatoriul depus de către Brăila Constantin în susținerea acțiunii sale precum si de starea de drept argumentata de Acordul nr. 246/09.05.2012.
Potrivit art. 16 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de munca se încheie în baza consimțământului părților. Încheierea contractului individual de muncă este rezultatul consimțământului reciproc al părților – mutuus consensus , astfel încât, conform principiului simetriei actelor juridice tot acordul lor de voința poate conduce la încetarea sa – mutuus dissensus.
Art. 55 lit. b Codul Muncii, temeiul de drept al încetării raporturilor de munca ale reclamantului cu pârâta, reprezintă o garanție a respectării principiului liberații muncii reglementat de dispozițiile art. 48 din Constituția României si art. 3 alin. 3 Codul Muncii.
Potrivit art. 8 alin. 1 Codul Muncii, relațiile de munca se bazează pe principiul consensualității. Tot astfel, având in vedere principiul simetriei formei actelor juridice, forma scrisa nu este o condiție de valabilitate a actului juridic prin care părțile, de comun acord, hotărăsc încetarea contractului individual de munca. Actul juridic prin care părțile își manifestă acordul in privința încetării contractului individual de munca trebuie sa îndeplinească condițiile de fond stabilite de lege pentru valabilitatea oricărui act juridic. Prin urmare, încetarea contractului individual de munca in baza art. 55 lit. b Codul muncii nu este supusa altor condiții, in afara celor ce decurg din respectarea regulilor privind încheierea valabila a oricărei convenții, prevăzute de art. 1179 Cod civil.
Constatarea într-un înscris – Acordul nr. 246/09.05.2012- a exprimării acordului de voința al pârtilor in sensul încetării contractului individual de munca probează încetarea relațiilor de muncă, acordul nr. 246/09.05.2012 nu stabilește condițiile disponibilizării ci modalitatea de încetare a contractului individual de munca al reclamantului in temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Că, reclamantul confunda modalitatea de încetare a contractului individual de munca prin acordul pârtilor cu situația încetării contractului individual de munca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în speță presupusa concedierea din inițiativa subscrisei in calitate de angajator, cele doua instituții de drept al muncii având reglementări diferite, regim juridic diferit.
Mai mult s-a invocat de către pârâtă faptul că reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 76 -78 din Codul Muncii încercând să inducă in eroare instanța de judecata atâta timp cat contractul individual de muncă a încetat in temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Prin urmare, în speța operand încetarea contractului de munca prin acordul pârtilor, repunerea in situația anterioara, conform principiului consensualismului ar opera doar prin voința comuna a celor doua părți, respectiv pârâta și reclamantul.
În concret s-a invocat că, atâta timp cât în speța a operat încetarea contractului individual de munca prin voința comuna a pârtilor, in baza art. 55 lit. b din Codul Muncii, solicitarea de a se constata nulitatea încetării contractului individual de munca in baza unei presupuse voințe unilaterale este neîntemeiata si mai mult lipsita de argument legal.
Cu privire la plata concediului medical aferent perioadei 01.10.2012-01.01.2013, precum și a tuturor drepturile salariale actualizate, majorate si indexate pana la data reintegrării efective” s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
S-a invocat de către pârâtă că indemnizația privind acordarea concediului medical a fost achitată către reclamant așa cum rezultă din fluturașii de salariu aferenții lunilor septembrie-decembrie 2012, iar solicitarea reclamantului de ai se plăti drepturile salariate actualizate, majorate si indexate până la data reintegrării este lipsită de argument legal atâta timp cât, în cauza a operat o încetare prin acordul pârtilor, iar nu prin voința unilaterala a pârâtei, astfel încât să atragă incidența dispozițiilor art. 80 din Codul Muncii.
Mai mult, pârâta a invocat că este inadmisibil ca reclamantul sa ceară obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor salariate atâta vreme cât pentru perioada invocată, însăși reclamantul a prezentat dovezile incapacității sale de muncă, si mai mult a beneficiat de plata certificatelor de concediu medical, fiind recunoscut că plata salariului este datorata de angajator numai pentru orele de program prestate efectiv de salariat, iar nu pentru incapacitatea de munca.
Cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că daunele morale trebuie să-și găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariat pe planul aprecierii sale, a conduitei sale de salariat sau a priceperii sale profesionale în raport cu munca sa. Că, în prezenta cauză încetarea raporturilor de muncă s-a realizat prin acordul părților, la cererea reclamantului, sens în care modalitatea de încetarea a contractului individual de muncă nu are legătură cu aprecierea socială a conduitei sale sau a priceperii sale profesionale în legătură cu munca.
Că, în cadrul litigiilor de muncă, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 NCPC, precum si pe celelalte dispoziții legale invocate in cuprinsul acesteia.
În dovedirea celor susținute prin întâmpinare s-au depus la dosarul cauzei în copie: cererea nr. 245/09.05.2012 formulată de BC, Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca, comunicarea REVISAL privind încetare contractului individual de muncă al numitului BC, extras REVISAL din data de 11.01.2013, fluturași salariu septembrie 2012-octombrie 2012 și decizia nr. 48/14.02.2011 prin care s-a anulat decizia nr. 44/19.01.2011 privind încetarea contractului individual de munca.
Sub aspect reconvențional pârâta OMV Petrom SA a solicitat obligarea reclamantului la restituire sumei de 36142 lei achitată în baza Acordului nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, cu dobânzile aferente.
Acordul nr.246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca reprezintă consimțământul reciproc ai pârâtei si reclamantului de a înceta raporturile de munca in temeiul art.55 lit. b din Codul Muncii.
Prin urmare, fiind vorba de un mutuum consensus prin care sunt stabilite și drepturi si obligații ale pârtilor cu privire la încetarea raporturilor de munca, acestui act juridic, în privința efectelor, îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului civil cu privire la actele juridice bilaterale sau sinalagmatice (contracte).
Conform acordului de voința încheiat cu reclamantul-parat” la data încetării raporturilor de munca, societatea se obliga să plătească angajatului o sumă netă în cuantum de 27.656 RON, această sumă reprezentând compensația acordată pentru asumarea obligației de confidențialitate de către angajat prin prezentul Acord art. 4 alin. l din Acordul nr. 246/09.05.2012.
Că, obligația de confidențialitate constă in obligația asumată de reclamantul-parat potrivit art.3 alin.2 din Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca:”… Angajatul se obliga a nu folosi în beneficiul propriu sau pentru scopuri proprii (…) a informațiilor sau datelor cu caracter confidențial…” si alin.4 al aceluiași articol “Sunt, de asemenea informații confidențiale orice informații in legătura directă sau indirectă cu prezentul Acord”.
Având în vedere faptul că reclamantul-parat a înțeles să-și probeze acțiunea cu Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca, pe care l-a atașat la cererea de chemare in judecata, ca proba, se reține că BC a încălcat obligația asumata prin art. 3 invocat, atâta timp cât folosește acest act juridic în scop propriu, al demersului sau judicios prin care urmărește obținerea unui beneficiu propriu.
Mai mult, reclamantul prin utilizarea Acordului ca dovadă, a renunțat în mod voit la beneficiul compensației acordate de către pârâtă pentru asumarea obligației de confidențialitate a fostului salariat.
Prin urmare, s-a invocat de către pârâtă, că este îndreptățită la restituirea întregii sume incluzând contribuțiile si taxele fiscale si de asigurări sociale pe care a plătit-o in considerarea obligației asumate prin art. 4, respectiv suma de 36.142 lei menționata in fluturașul de salarii aferent lunii decembrie 2012 cu titlu ” compensație Convenție”.
Corelativ dreptului subscrisei de a i se restitui cuantumul de 36.142 lei ii corespunde obligația asumata de reclamant prin art.5 alin. l din Acord de a restitui întreaga suma acordata cu titlu de compensație potrivit art. 4 din Acord, cu dobânda aferenta.
In drept, și-a întemeiat cererea reconvențională pe dispozițiile art. 209 Cod pr. civilă, art. 1270 Cod civil, art. 1350 , art. 253 si următoarele din Codul muncii, precum si pe celelalte dispoziții legale invocate in cuprinsul acesteia.
În dovedirea cererii reconvenționale s-au depus în copie la dosarul cauzei: Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca și fluturașul de salariu decembrie 2012.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, iar pe fondului cauzei admiterea acțiunii.
Referitor la cererea reconvențională, s-a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, raportat la lipsa dovezilor privind procedura informării referitoare la medierea conflictului de muncă.
Cu privire la fondul cererii reconvenționale s-a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că prin promovarea acțiunii principale nu s-a încălcat nici o obligație asumată prin acordul de încetarea a contractului individual de muncă.
Examinând cererea dedusă judecății în raport de actele și lucrările dosarului, de obiectul acțiunii și dispozițiile legale invocate, tribunalul în raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâta OP SA, instanța va respinge excepția, reținând că părțile au fost informate asupra beneficiului medierii, aspect ce rezultă din certificatul de informare nr. 198/11.02.2014 (fila 52 la dosar).
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâta OP SA, instanța va respinge excepția pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, pe motiv că interesul reclamantului este nelegitim, întrucât prin prezenta acțiune nu se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept recunoscut de lege, în condițiile în care reclamantul solicită instanței de judecată constatarea nulității încetării contractului individual de muncă convenit prin consimțământul comun al pârâtei și reclamantului, instanța apreciază că si aceasta excepție este neîntemeiată.
Interesul, ca o condiție de exercitare a acțiunii, reprezintă folosul practic urmărit de reclamant prin declanșarea procedurii judiciare. Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut si actual.
Interesul este legitim dacă nu contravine legii sau regulilor de conviețuire socială. O astfel de cerință trebuie deosebită de condiția legalității cerinței formulate, ce implică o examinare a fondului cauzei.
Aceasta din urmă este situația în cauză, pârâta susținând nelegalitatea pretențiilor reclamantului, respectiv lipsa lor de temeinicie, constatare ce se poate face doar prin analizarea fondului pretențiilor.
Legitimitatea interesului presupune ca folosul practic urmărit să nu contravină legii, ori reclamantul solicită să se constate nulitatea măsurii disponibilizării, obligarea pârâtei la plata contravalorii concediului medical și la plata daunelor morale, astfel de pretenții fiind permise de lege. Numai in urma administrării probelor se poate stabili în ce măsură reclamantul este îndreptățit sau nu la acordarea acestor pretenții.
Cât privește fondul cauzei, instanța va respinge cererea de chemare în judecată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 245/09.05.2012 reclamantul BC a solicitat încetarea raporturilor de muncă cu pârâta în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii începând cu data de 01.10.2012.
Voința părților privind încetarea raporturilor de muncă a fost exprimată prin Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii ,,contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea”;.
Potrivit art. 16 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților și este rezultatul consimțământului reciproc al părților, astfel încât, conform principiului simetriei actelor juridice tot acordul lor de voință poate conduce la încetarea sa.
Având în vedere principul simetriei formei actelor juridice, forma scrisă nu este o condiție de valabilitate a actului juridic prin care părțile, de comun acord, hotărăsc încetarea contractului individual de muncă. Actul juridic prin care părțile își manifestă acordul în privința încetării contractului individual de muncă trebuie să îndeplinească condițiile de fond stabilite de lege pentru valabilitatea oricărui act juridic.
Astfel, se reține că încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b Codul muncii nu este supusă altor condiții, în afara celor ce decurg din respectarea regulilor privind încheierea valabilă a oricărei convenții, prevăzute art. 1179 Cod civil.
Prin acordul încheiat între reclamant și societatea pârâtă s-a exprimat acordul de voință al părților, în sensul încetării contractului individual de muncă, iar această constatare probează încetarea relațiilor de muncă.
Prin acțiunea promovată reclamantul solicită să se constate nulitatea măsurii disponibilizării și repunerea în situația anterioară, însă prin acordul nr. 246/09.05.2012 nu sunt stabilite condițiile disponibilizării, ci doar încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii.
Dispozițiile art. 76-78 Codul muncii pe care își întemeiază acțiunea reclamantul se referă la conținutul deciziei de concediere și la concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege, și nu la încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii.
În speță, reclamantul nu a fost concediat, astfel, încât acestuia nu îi sunt incidente dispozițiile legale prevăzute de art. 80 alin. 2 din Codul muncii, dispoziții ce sunt aplicabile doar în situația încetării contractului individual de muncă prin concediere (art. 61-65 din Codul muncii).
În concret, instanța reține că încetarea contractului individual de muncă al reclamantului BC s-a realizat prin acordul părților, respectiv acordul nr. 246/09.05.2012 și a intervenit la data convenită de acestea, prin urmare operând încetarea contractului de muncă prin acordul părților, repunerea în situația anterioară, conform principiului consensualismului ar opera doar prin voința comună a celor două părți.
Referitor la capetele de cerere accesorii, respectiv obligarea societății pârâte la plata concediului medical aferent perioadei 01.10.2012-01.01.2013 și a tuturor drepturilor salariale actualizate, majorate și indexate până la data reintegrării efective, precum și a daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, vor fi respinse ca urmare a respingerii capătului principal de cerere, respectiv constatarea nulității măsurii disponibilizării.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta OP SA, excepție invocată de reclamantul BC, raportat la lipsa dovezilor privind procedura informării referitoare la mediere, instanța va respinge excepția, cu următoare motivare:
În cazul cererilor incidentale, respectiv a cererii reconvenționale sau a cerilor de intervenție voluntară sau forțată formulată după înregistrarea cererii de chemare în judecată, într-un litigiu în care participarea la ședința de informare este obligatorie, nu este ținut pârâtul care formulează cerere reconvențională sau partea care intervine voluntar, ori cea care formulează o cerere de intervenție forțată a unui terț să parcurgă această procedură prealabilă, pentru că litigiul este deja declanșat, ori rostul acestei proceduri este de a-l preîntâmpina.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta OP SA și prin care se solicită obligarea reclamantului la restituire sumei de 36142 lei achitată în baza acordului nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă, instanța reține următoarele:
Conform acordului de voință nr. 246/09.05.2012 (art. 4(1)) ,,la data încetării raporturilor de muncă, societatea se obligă să plătească angajatului o sumă netă în cuantum de 27.656 RON, această sumă reprezentând compensația acordată pentru asumarea obligației de confidențialitate de către angajat prin prezentul acord”.
Verificând dispozițiile art. 3 (2) din Acordul de încetare a contractului individual de muncă nr. 246/09.05.2012 se reține că ,,angajatul se obligă a nu folosi în beneficiul propriu sau pentru scopuri proprii, sau în beneficiul, sau pentru scopurile oricărui terț și nici nu va permite ori asista nici o terță parte cu privire la folosirea în orice mod, direct sau indirect a informațiilor sau datelor cu caracter confidențial la care a avut acces sau a putut avea acces pe durata derulării raporturilor de muncă cu angajatorul”.
Din conținutul dispozițiilor mai sus menționate și din probele de la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul a încălcat obligația de confidențialitate prevăzută în Acordul privind încetarea contractului de muncă pentru a fi obligat să restituie suma primită cu titlu de compensație potrivit art. 4 din Acord.
Nu rezultă că reclamantul a folosit în beneficiul propriu sau pentru scopuri proprii informații sau date cu caracter confidențial, neavând nici o relevanță faptul că reclamantul a înțeles să-și probeze acțiunea cu Acordul nr. 246/09.05.2012, acord care la art. 3 prevedea și această obligație de confidențialitate.
Pentru aceste considerente și cu motivarea mai sus expusă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta OP SA.
Respinge excepția lipsei de interes a reclamantului, excepție invocată de pârâta OP SA.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BC CNP domiciliat în contradictoriu cu pârâta OP SA, cu sediul în București,.
Respinge excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta OMV Petrom SA, excepție invocată de reclamantul Brăilă Constantin.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta OP SA.
Sentință executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2014, la Tribunalul Gorj.
