Contestație decizie de pensionare. Decizia 1030/2008. Curtea de Apel Oradea


ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL – I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1030/2008 –

Ședința publică din 17 iunie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica R – – judecător

– – – – JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

– – – – JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel

– – – – grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de contestatorul domiciliat în comuna, satul, nr. 70, județul B și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 674 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de asigurări sociale – recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul contestator – lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 4.12.2007 emisă de Baroul Bihor – Cabinet individual, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, nu s-au comunicat datele solicitate Companiei Naționale a – B – Sucursala B, după care:

Reprezentantul recurentului contestator arată că renunță la proba încuviințată la termenul din 12 februarie 2008, privind comunicarea de către Compania Națională a – B – Sucursala Bad atelor privind activitatea desfășurată de către recurentul contestator.

Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și în consecință, reținerea unui stagiu complet de cotizare stabilit pentru calculul pensiei contestatorului de 15 ani în loc de 20 de ani, cum a fost stabilit prin sentința recurată, cu obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial. Solicită totodată respingerea recursului declarat de intimată.

CURTEA DE APEL,

Constată că, prin sentința civilă nr. 674 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația precizată, formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 14069 din 1 iulie 2007 emisă de intimată pe seama contestatorului, și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, sens în care să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 14069/01.07.2007 fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,40415. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării problemei. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța constată că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 care prevede că “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.]” ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004 amintită mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, și pe de-o parte faptul că nr.OUG 4/2005 este ulterioară nr.HG 1550/2004, iar pe de altă parte că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune concluzia că prevederile art. 2 alin. 2 din HG. nr. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a nr.HG 1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma numai spiritul legii nu și litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța de fond a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea in locurile de prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani.

Față de ansamblul considerentelor expuse, instanța constatând că din datele privitoare la activitatea în muncă aflate în dosarul de pensionare, rezultă că petentul a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate în subteran, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. a și art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 precum și art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 coroborat cu prevederile nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admis contestația conform dispozitivului sentinței.

Împotriva acestei sentințe, în termen au formulat recurs petentul și intimata Casa Județeană de Pensii

Petentul a invocat că i se cuvine un stagiu complet de cotizare de 15 ani și nu 20 de ani, cum greșit a reținut instanța de fond.

A motivat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000, petentul a lucrat în perioadele 27 mai 1953 – 30 aprilie 1967 și între 10.01.1979 – 10.04.1982 în subteran, în de exploatare a uraniului, în zona de expunere la radiații.

Recurenta Casa Județeană de Pensii Bas olicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și respingerea contestației formulată de petent.

În motivarea recursului s-a susținut că recurenta a aplicat corect dispozițiile art. 2 din Normele Metodologice ale nr.HG 1550/2004, care au stabilit că stagiul complet de cotizare este cel stabilit prin Legea nr. 3/1977, astfel că este greșită hotărârea instanței de fond, care arbitrar a modificat cuantumul acestui stagiu de cotizare, reducându-l la 20 ani, în loc de 30 ani, cum este stabilit de Legea nr. 3/1977.

S-a mai invocat că instanța a motivat contradictoriu hotărârea, reținând că petentului i se aplică dispozițiile art. 2 din nr.HG 1550/2004, pe care le coroborează cu art. 14 din Legea nr. 3/1977, lege ce nu face referire la 15 sau 20 de ani ca stagiu complet de cotizare.

În plus, instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 4/2005, încălcând un principiul constituțional al neretroactivității legii.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, în consecință recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

Criticile recurenților sunt nefondate.

Cu privire la recursul petentului, curtea constată că acesta nu a făcut dovada activității desfășurate în subteran, în zona I de radiații și astfel în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000, așa cum susține recurentul.

Instanța de recurs a încuviințat probațiunea solicitată de petent și a cerut relații de la Compania Națională a – B pentru a se verifica dacă activitatea desfășurată de petent în subteran este considerată ca activitate în zona I de radiații.

Petentul a renunțat la probă la termenul din 17 iunie 2008, și astfel în speță nu s-a dovedit că activitatea desfășurată de acesta în subteran este considerată în zona I de radiații.

În ce privește recursul intimate, Curtea reține următoarele:

Contestatorul a lucrat anterior deschiderii dreptului său la în condiții deosebite și a fost pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977, reducându-i-se vârsta de pensionare conform cu dispozițiile legale din actul normativ enunțat.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar acestea la art. 14 prevedeau și cele expuse mai sus, mai mult, actualul normativ în materie – Legea nr. 19/2000 – prevede la art. 43 că pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I, II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de art. 20 lit. “b” și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 de ani la grupa I și 20 ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din Legea nr. 19/2000.

Este cert că intimatului contestator i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond (nefiind o adăugare la lege), întrucât altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut “neșansa” a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale susmenționate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatului, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată a acestuia raportat la persoanele ce s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile fiind neavenite.

Pentru aceste motive, în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate, iar cheltuielile de judecată vor fi compensate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 674 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R – – – – – – –

red.R

jud.fond. –

dact.

2 ex./9.07.2008.