Contestație decizie de pensionare. Decizia 1369/2009. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1369/2009-

Ședința publică din 29.10.2009

PREȘEDINTE: Trif Doina

JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M, B-dul -, nr. 4 – 6, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, cu domiciliul în comuna Cehal, sat, nr. 47, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 429/D din data de 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a admis în parte acțiunea, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 16.10.2009, întâmpinare formulată de intimatul contestator, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 429/D din data de 30.04.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul G, domiciliat în Cehal, sat nr. 47, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, B-dul – nr. 4-6.

A anulat Decizia nr. -/12 ian. 2009. emisă de pârâtă, precum și dispoziția de suspendare a plății pensiei de invaliditate gr. II.

A respins cererea de acordare a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Decizia nr.-/12.01.2009 emisă de pârâtă este vădit nelegală, aducând atingere dreptului la al reclamantului și încălcând astfel dispozițiile referitoare la respectarea bunurilor unei persoane.

Astfel, reclamantul este pensionar, având stabilit dreptul la de invaliditate gradul II, iar în urma alegerilor din iunie 2008 fost ales consilier local în cadrul Consiliului Local Cehal, primind indemnizație de ședință conform art. 34 din Legea nr. 393/2004.

Activitatea consilierului local nu este o activitate profesională în sensul art. 94 din Legea nr. 19/2000, neizvorând dintr-un contract de muncă, contract civil sau contract de drept public. Activitatea consilierului local are la bază mandatul rezultat din alegeri, iar indemnizația de ședință nu reprezintă un cu caracter permanent și nu poate fi asimilată nici salariului, nici indemnizației demnitarilor publici.

În acest sens s-a pronunțat șiÎnalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/18.02.2008, hotărâre prin care a admis recursul în interesul legii statuând că dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. II, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 raportate la art. 36 din Legea nr. 393/2004 se interpretează în sensul că:

” Persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul cu indemnizația corespunzătoare funcției elective”.

Pârâta a emis decizia cu ignorarea prevederilor legale în vigoare. Prin hotărârea pronunțată în recursul în interesul legii, instanța supremă interpretează legea și nu o modifică, așa cum cu totul eronat s-a susținut prin concluziile orale.

Capătul de cerere privind acordarea de daune morale nu fost întemeiat în fapt și în drept de către reclamant, astfel că instanța a apreciat că anularea actelor emise nelegal și restabilirea situației anterioare în sensul plății pensiei cuvenite, reprezintă în sine o reparare a oricărui prejudiciu de ordin moral. Nu s-a făcut dovada suportării de către reclamant a unor cheltuieli de judecată în prezentul proces.

Asistenții judiciari, participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, au exprimat aceeași opinie asupra cererii reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Prin motivele de recurs s-a invocat că reclamantul solicitat anularea deciziei nr. -/12.01.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii S M, a celei de suspendare a plății pensiei. Din datele necesare determinării stagiului de cotizare, aflate la dispoziția sa, reiese că în perioada martie 2008 – iulie 2008, 01.03.2008 – septembrie 2008, reclamantul a realizat venituri.

Natura indemnizației primite în calitate de consilier local, a fost reglementată printr-o normă legală asupra căreia nu lăsat instanțelor latitudinea interpretării – art. 55 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 conform căreia sunt asimilate salariilor indemnizațiile din activitatea desfășurată ca urmare a unor activități de demnitate publică, iar art. 3 din Legea nr. 154/1998 a stabilit că funcția de demnitate publică este aceea ce se ocupă prin mandat obținut direct prin alegeri organizate sau prin numire, ori, reclamantul beneficiat atât de pensie cât și de indemnizație de consilier local.

Decizia nr. 5795/11.12.1997 a cabinetului de expertiză medicală stabilit o invaliditate de gradul II, ori, în perioadele susmenționate beneficiat atât de pensie de invaliditate cât și de indemnizație de consilier local emițându-se dispoziția de încasare debite și suspendare plată pensie de invaliditate gradul II, întrucât acesta nu face parte din categoria de persoane ce pot beneficia de cumul pensie cu venituri – art. 94 din Legea nr. 19/2000, în această categorie intrând doar pensionarii de invaliditate de gradul III, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2008 nu modifică art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 94, 66 lit. a, b, 54 lit. b din Legea nr. 19/2000, art. 55 din Legea nr. 571/2003, Legea nr. 154/1998.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Potrivit deciziei nr. 3316/13.2008 asupra capacității de muncă, emisă de Oficiul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă S M – fila 7 dosar fond – intimatul are pierdută în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul II de invaliditate.

Din hotărârea nr. 2/19 iunie 2008 Consiliului Local al Comunei Cehal – fila 4 dosar fond – reiese că intimatului i s- validat mandatul de consilier local, astfel că, prin decizia nr. -/12.01.2009 – contestată – emisă de recurentă, s- constatat că în perioada 01.03.2008 – 31.07.2008, 01.09.2008 – 30.09.2008 acesta încasat necuvenit pensia de invaliditate gradul II, fiind și salariat.

Art. 36 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, prevede că drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, pot fi cumulate cu pensia și cu alte venituri în condițiile legi, iar art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 a stabilit că pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul veniturilor respectiv, copiii urmași orfani de ambii părinți, nevăzătorii, pensionarii pentru limită de vârstă, cei pensionați de invaliditate de gradul III.

Datorită faptului că instanțele au interpretat diferit problema dedusă judecății, cea referitoare la posibilitatea cumulului pensiei de invaliditate de gradul II ( nu de gradul III) cu veniturile obținute urmare ocupării funcției de consilier local, Înalta Curte de Casație și Justiție în virtutea prerogativelor conferite de art. 329 Cod procedură civilă a pronunțat un recurs în interesul legii – decizia nr. 16/18.02.2008 – în vederea unificării practicii judiciare, concluzionând că, persoanele alese în funcția de consilier local, pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.

Se reține din considerentele acesteia că, într-adevăr cumulul este permis conform art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 doar pensionarilor de invaliditate de gradul II, însă, s-a apreciat că activitatea desfășurată de consilierii locali nu este una profesională în sensul acestei dispoziții legale, nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă sau unuia civil ori de drept public. Nu există raporturi juridice de muncă între consiliul local și beneficiar, activitatea acestuia realizându-se în baza unui mandat rezultat din alegeri, iar pe de altă parte, indemnizația de ședință nu este decât o remunerație ocazională, nepermanentă și care prin cuantumul ei nu poate fi asemănătoare sumelor asimilabile unui venit care să aibă o semnificație de natură suspenda plata pensiei sau cumulul acesteia, aspecte corect reținute de instanța de fond.

Ca urmare, într-adevăr dezlegările date problemei de drept judecate în cadrul recursurilor pronunțate în interesul legii, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă sunt obligatorii pentru instanțe, apărările recurentei în sensul că această decizie nu modifică art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 apar ca neavenite, astfel că, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M, B-dul -, nr. 4 – 6, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, cu domiciliul în comuna Cehal, sat, nr. 47, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 429/D din data de 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

– – – – – –

– redactat hotărâre în concept – judecător – – – 06.11.2009

– judecători fond -, Melita

– dact. gref. – 06.11.2009 – 4 ex.

– emis 2 com. – 06.11.2009 – CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M,