DECIZIA CIVILĂ NR.1443/2008-
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor civile declarate de recurentul contestator, domiciliat în comuna, sat., nr. 81, județul B și recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 256/LM din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 8 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea acesteia pentru data de 15 octombrie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 256/LM din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care s-a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B.
S-a dispus anularea deciziei nr. 98802 din 1 iulie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului, aceasta fiind obligată să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, sens în care s-a dispus emiterea unei noi decizii de pensionare, în favoarea contestatorului.
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 98802/01.07.2007 a fost recalculată pensia contestatorului.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, tribunalul constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” trebuia concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. la care s-a făcut trimitere se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s- impus concluzia că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă in temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată și potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 “prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, rezultă cu prisosință că indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate în grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute în anexa la Legea nr. 226/2006, în speța de față
Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: “sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 “asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 “Vârstele standard de pensionare si stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 – martie 2015” la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5 din același act normativ stipulează că “pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.”
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că, din datele privitoare la activitatea în muncă aflate în dosarul de pensionare, rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 25 de ani activitate in condiții speciale, în temeiul art.3 coroborat cu art.5 din Legea nr.226/2006, sens în care s-a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr. 98802/01.07.2007 și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani și nu de 20 de ani așa cum a solicitat neîntemeiat contestatorul, sens în care a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât contestatorul cât și intimata Casa Județeană de Pensii
Prin recursul declarat contestatorul critică sentința ca fiind parțial nelegală deoarece prima instanță i-a recunoscut doar parțial condițiile speciale și deosebite în care a lucrat în grupa I de muncă dispunând recalcularea pensiei cu stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani la fel ca pentru grupa a II-a de muncă situație în care consideră că pentru activitatea de peste 35 de ani în grupa I de muncă se cuvine recalcularea pensiei cu stagiul de cotizare de 20 de ani, în acest sens fiind prevederile Legii nr. 19/2000 și ale OUG nr. 4/2005.
Mai arată că a beneficiat de grupa I de muncă în baza Ordinului nr. 50/1990 emis de, art. 123 Anexa 1 și art. 210 Anexa 2 și în atare situație solicită instanței obligarea intimatei la plata diferenței de din anul 1990 de când a intrat în vigoare Ordinul nr. 50/1990 cât și de la data recalculării cu stagiu greșit.
Prin recursul declarat Casa Județeană de Pensii B, critică sentința pronunțată ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004, în opinia acestei instanțe stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nefiind cel impus de Legea nr. 3/1977- în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie al contestatorului care reglementa vechimea integrală de 30 de ani pentru bărbați, ci un alt număr de ani de vechime în muncă, opinie fundamentată greșit pe dispozițiile Legii nr. 226/2006, care nu este aplicabilă acestui contestator deoarece este aplicabilă doar începând cu data de 01.04.2001, instanța încălcând principiul neretroactivității legii civile consacrat expres în art. 1 al codului civil.
Mai arată că instanța de fond a reținut greșit că activitatea desfășurată de contestator se încadrează în Anexele la Legea nr. 226/2006, greșit fiind stabilit stagiul de cotizare de 25 de ani prin interpretarea și aplicarea greșită a legii.
În drept invocă prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă și HG 1550/2004.
Prin întâmpinare recurentul-intimatul a solicitat respingerea recursului formulat de Casa Județeană de Pensii B ca neîntemeiat.
Examinând sentința recurată văzând și actele dosarului prin prisma motivelor invocate în ambele recursuri cât și din oficiu conform art. 304/1Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea reține următoarele:
Criticile aduse sentinței prin motivele de recurs invocate de către recurenți sunt neîntemeiate, soluția pronunțată fiind legală și temeinică bazată pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale.
Astfel, în ce privește recursul declarat de contestator care critică sentința pe motiv că instanța nu a admis stagiul de cotizare solicitat de 20 de ani, stabilind că se cuvine recalcularea pensiei acestuia cu stagiul de 25 de ani, instanța de recurs constată că în mod corect a apreciat instanța că se impune recalcularea pensiei cu acest stagiu de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani, cum greșit a recalculat Casa Județeană de Pensii B, dar nici de 20 de ani, cum pretinde contestatorul.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a beneficiat de pensie de limită de vârstă prin decizia nr. 98802 din 8 iulie 1986, emisă de intimată în temeiul Legii nr. 3/1977 la data pensionării având o vechime în muncă de 38 ani, 2 luni și 11 zile. Activitatea desfășurată de reclamant în cadrul CFR în perioada 1950-1986 fost încadrată în grupa I -o perioadă de 35 ani, 5 luni și 21 de zile- conform art. 12, Anexa 1 la Ordinul 50/1990 al și a II-a de muncă de muncă o perioadă de 5 luni și 20 de zile, conform art. 210 Anexa 2 la Ordinul 50/1990 al, astfel cum rezultă din adeverința nr.41/B/2/55 RS/2007, depusă la dosarul cauzei.
Prin decizia nr. 98802/06.01.2005 i-a fost recalculată pensia prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani, avându-se în vedere prevederile HG 1550/2004 raportate la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 3/1977, și s-a reținut în buletinul de calcul al pensiei întocmit la acea dată o vechime în muncă de 35 ani, 11 luni și 8 zile în grupa I de muncă și 2 ani, 3 luni și 3 zile în grupa a II-a de muncă, raportat evident la dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 al.
Corect a reținut însă instanța de fond că recalcularea pensiei în baza HG 1550/2004 și OUG 4/2005 trebuie să se efectueze conform principiilor și normelor instituite de Legea nr. 19/2000, care sunt aplicabile de la data intrării ei în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare.
Activitatea desfășurată de reclamant în siguranța circulației,în cadrul CFR, încadrată în grupa I de muncă, nu se regăsește însă printre activitățile pentru care Legea nr. 19/2000 a prevăzut la art. 20 și 43 un stagiu de cotizare necesar de 15 sau 20 de ani pentru pensie de limită de vârstă însă prin Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, emisă în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 actualizată, s-a prevăzut la art. 5 că stagiul complet de cotizare este de 25 ani pentru persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, dintre cele enumerate expres în anexele acestei legi.
Cum activitatea desfășurată de contestator în siguranța circulației în cadrul CFR în grupa I de muncă se încadrează între activitățile din unitățile prevăzute în Anexa nr. 1, cuprinzând Lista locurilor de muncă încadrate în condiții speciale la Legea nr.226/2006, pentru care stagiul complet de cotizare la stabilirea pensiei este de 25 de ani, corect a fost reținut așadar stagiul de cotizare pentru recalcularea pensiei contestatorului de prima instanță și admisă astfel contestația formulată având în vedere și dispozițiile art. 7 pct. 3,4,5 din OUG 4/2005 care prevăd posibilitatea revizuirii deciziei de pensie calculată eronat și acordarea drepturilor de pensie modificate de la data plății drepturilor recalculate inițial.
Prin urmare, în condițiile în care recalcularea pensiei se face conform normelor și prevederilor instituite de Legea nr. 19/2000, iar prin Legea nr. 226/2006 se stabilește că și pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă anterior acestei Legi nr. 19/2000 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru pensie este de 25 ani, criticile și susținerile recurentului privind aplicarea greșită a legii de către prima instanță sunt neîntemeiate, astfel că recursul acestuia va fi respins ca nefondat, nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr.3/1977 invocată de recurent.
Cât privește cererea recurentului de acordare a drepturilor de pensie recalculate începând din anul 1990, această cerere este neîntemeiată față de dispozițiile OUG nr. 4/2005, care la art. 7 pct. 5 stabilește clar data de la care se acordă drepturile recalculate în situația revizuirii deciziei de pensie, însă această cerere este și inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă, fiind o cerere nouă formulată direct în recurs.
Și recursul declarat de Casa Județeană de pensii B este neîntemeiat și va fi respins, deoarece motivele invocate de aceasta cu privire la aplicarea și interpretarea greșită a legii sunt evident neîntemeiate, prima instanță apreciind corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 226/2006, art. 2 alin. 2 din acest act normativ, stabilind expres că prevederile acestei legi se aplică și pentru activitatea desfășurată în grupe speciale de muncă anterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, această lege coroborându-se cu dispozițiile OUG nr. 4/2005 așa cum judicios a concluzionat și instanța de fond prin soluția pronunțată.
Față de cele reținute în considerentele ce preced, instanța în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiate ambele recursuri, menținând ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurentul contestator, domiciliat în comuna, sat., nr. 81, județul B și recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 256/LM din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond –
– redactat decizie – judecător -12.11.2008
– dactilografiat – grefier -12.11.2008-2 ex.