DECIZIA CIVILĂ NR. 1509/R/2009
Ședința publică din 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător – –
Grefier – –
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator G, domiciliat în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.582/LM din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul intimatul contestator G-lipsă, avocat, în baza delegației de substituire nr.118/09.07.2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 28 octombrie 2009, completare la motivele de recurs, după care:
Instanța comunică 1 exemplar al completării la motivele de recurs cu reprezentantul intimatului.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 582/LM din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, și în consecință:
S-a dispus anularea Deciziei nr. -/30.12.2008, emisă de intimata, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.
Din considerentele sentinței se reține că, contestatorului i s-a stabilit dreptul la pentru depusă și limită de vârstă prin decizia nr. 89522/27.03.1989, recunoscându-i-se o vechime totală în muncă de 40 ani, 2 luni și 28 de zile, din care 26 de ani, 7 luni și 17 zile în condiții speciale de muncă.
Prin decizia nr. -/30.06.2005 s-a procedat la recalcularea drepturile de ale contestatorului în temeiul HG nr. 1550/2004, cu luarea în considerare a unui stagiul complet de cotizare de 30 de ani.
Totodată s-a reținut că ultima decizie de recalculare a fost emisă de către intimată pe seama contestatorului la data de 30.12.2008, stagiul de cotizare înscris în această decizie fiind tot cel de 30 de ani.
Analizând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatorului și a actelor normative incidente în materie, tribunalul a constata că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greșit.
În aceste sens s-a reținut că, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie, precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public au fost adoptate HG nr. 1550/2004 care la art. 1 prevede căîncepând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioareși OUG nr. 4/2005 în al cărei preambulul este înscris principiul“la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”.
Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.
Conform art. 2 din același act normativ, recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea acestor texte legale, rezultă că și pentru pensiile stabilite anterior datei de 01.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.
Este adevărat că în conformitate cu art. 2, alin 1 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, vechime care la data deschiderii dreptului la pensie al contestatorului era de 30 de ani, în anul 1988 fiind în vigoare art. 8 din Legea nr. 3/1977, însă aceste dispoziții legale nu mai erau aplicabile la momentul recalculării pensiei contestatorului, întrucât, pe de o parte, acest act normativ (HG nr. 1550/2004) are o forță juridică inferioară ordonanței de urgență care a fost ulterior aprobată prin lege, iar, pe de altă parte, este și anterior adoptării OUG nr. 4/2005 care consacră principiul “la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie”. Prin urmare, art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 trebuie considerat ca fiind abrogat tacit prin intrarea în vigoare a OUG nr. 4/2005.
Determinarea punctajului mediu anual în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000 și pentru pensionarii înscriși la pensie anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ nu presupune o aplicare retroactivă a legii civile, ci, doar aplicarea imediată a legii noi, recalcularea pensiilor realizându-se în mai multe etape, cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr. 4/2005.
Pe de altă parte, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 și cele ale pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar să se aplice o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG nr. 4/2005, care face trimitere pentru toți pensionarii, indiferent de data înscrierii la pensie, la dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Dacă s-ar considera ca fiind în vigoare și la acest moment dispozițiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004 care prevăd aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea OUG nr. 4/2005 și anume acela de uniformizare a tuturor pensiilor pensionarilor ar fi imposibil de realizat. Și aceasta, pentru că este evident că prin aplicarea unor acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie, nu se poate asigura respectarea între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare a principiului “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”.
În raport de ansamblul acestor considerente, o singură concluzie se impune a fi reținută și anume aceea că tuturor pensionarilor, indiferent de data înscrierii la pensie, le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Conform art. 43 al. 1 din Legea nr. 19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. a și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.
Conform art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000 se înscriu în categoria locurilor de muncă în condiții specialeunitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.
Din dosarul de pensie a contestatorului rezultă că acesta a desfășurat activitate în subteran o perioadă de peste 20 de ani.
Prin urmare, contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 și art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000.
Conf. art. 77 al. 2. din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, încălcând astfel dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii contestației.
Arată recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs faptul că în mod greșit instanța a dispus anularea deciziei de pensionare emisă la data de 30 decembrie 2008, întrucât prin această decizie au fost aplicate prevederile OUG nr. 100/2008, cu acordarea drepturilor începând cu data de 1 octombrie 2008.
În continuare, recurenta a criticat pe fond sentința recurată arătând că prin motivarea instanței, aceasta se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin 1 din HG nr. 1550/2004, eronat apreciindu-se astfel că stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei contestatorului este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, din moment ce acesta s-a pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză, însă și-a precizat poziția procesuală solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate, instanța constată următoarele:
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:
Drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1989, acesta fiind înscris la pensie în baza deciziei nr. 89522 emisă de Casa Județeană de Pensii B.
Din cuprinsul deciziei de pensionare se reține că reclamantul a desfășurat activitate în condiții speciale o perioadă de 26 ani, 7 luni și 12 zile, iar pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 ani prevăzut de Legea nr. 3/1977 sub imperiul căruia acesta s-a pensionat.
Prin cererea dedusă judecății, contestatorul G solicită a-i fi recalculate drepturile la pensie în temeiul OUG 4/2005 și prin utilizarea la determinarea punctajului mediu a unui stagiu de cotizare de 20 de ani prevăzut de art. 20 alin 1 lit a din Legea nr. 19/2000, în considerarea activității desfășurată de acesta în condiții speciale.
Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr.19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr.3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea in vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.
Până la publicarea deciziei, practica Curții de APEL ORADEA, a fost constantă în a considera că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000 și nu cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că, într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.
Cât despre noțiunea de speranță legitimă Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (a se vedea în acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).
Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de APEL ORADEAa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000 astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.
Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr.30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.
Cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23.05.2008 și cum contestatorul întrunește condițiile de a i se recalcula pensia cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, instanța apreciază ca nefiind fondate criticile recurentei axate pe nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate.
În ceea ce privește, critica referitoare la anularea greșită a deciziei emisă la la data de 30 decembrie 2008, prin care au fost aplicate prevederile OUG nr. 100/2008, instanța o apreciază ca fiind fondată, aspect față de care, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, recursul va fi admis, urmând a dispune anularea deciziei emisă la data de 30 iunie 2005, cu acordarea drepturilor începând cu data de 1 iulie 2005.
Urmare a admiterii recursului, neputându-se reține culpa procesuală recurentei, cheltuielile de judecată solicitate de intimat nu i se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator G, domiciliat în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.582/LM din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte, în sensul că:
DISPUNE anularea deciziei nr. – din 30 iunie 2005 emisă de intimată, și,
OBLIGĂ intimata să acorde drepturile stabilite în favoarea contestatorului începând cu data de 1 iulie 2005.
ÎNLĂTURĂ dispoziția instanței de fond privind anularea deciziei nr. – din 30 decembrie 2008.
MENȚINE restul dispozițiilor sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
Red dcz D-
7.12.2009
Jud fond
Dact IC
4ex/11.12.2009
2 com/