Contestație decizie de pensionare. Decizia 1555/2009. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ NR.1555/2009-

Ședința publică din 16 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Popa Aurora

– – – – JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

– – – – judecător

– – – – grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în S M,B-dul – -, nr.4-6, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în U, nr.47, județul S M, împotriva sentinței civile nr.594/D din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect:contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de la plata taxei de timbru, constatându-se totodată că se solicită judecarea cauzei și în lipsă,după care:

CURTEA DE APEL

D E LI BERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.594/LM din 29 iunie 2009, Tribunalul Satu Marea admis contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M și a dispus anularea Deciziei -/2009, precum și a dispoziției de suspendare a plății pensiei, emise de pârâtă.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că măsura dispusă prin Decizia nr. -/25.05.2009 emisă de pârâtă este vădit nelegală, aducând atingere dreptului la al reclamantului și încălcând astfel dispozițiile referitoare la respectarea bunurilor unei persoane.

Astfel, reclamantul este pensionar, având stabilit dreptul la de invaliditate gradul II, iar în anul 2008 fost ales consilier local în cadrul Consiliului Local U, primind indemnizație de ședință conform art. 34 din Legea nr. 393/2004.

Activitatea consilierului local nu este o activitate profesională în sensul art. 94 din Legea nr. 19/2000, neizvorând dintr-un contract de muncă, contract civil sau contract de drept public. Activitatea consilierului local are la bază mandatul rezultat din alegeri, iar indemnizația de ședință nu reprezintă un cu caracter permanent și nu poate fi asimilată nici salariului, nici indemnizației demnitarilor publici.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/18.02.2008, hotărâre prin care a admis recursul în interesul legii statuând că dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. II, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 raportate la art. 36 din Legea nr. 393/2004 se interpretează în sensul că:

“Persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul cu indemnizația corespunzătoare funcției elective”.

Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă “dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță”.

S-a mai reținut de prima instanță că, prin Legea nr.209/02.06.2009, la art. 94 din Legea nr. 19/2000 au fost introduse două noi aliniate conform cărora: beneficiarii unei pensii anticipate sau ai unei pensii anticipate parțiale care exercită funcția de consilier local sau consilier județean și pensionarii de invaliditate care exercită funcția de consilier local sau consilier județean pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a admis contestația formulată de contestator și a dispus anularea actelor atacate.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii S M, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, este criticată sentința ca fiind nelegală și netemeinică, imposibil de pus în aplicare, arătând în esență că:

-în perioada 1.10.2008-28.02.2009, intimatul a beneficiat de pensie de invaliditate în mod necuvenit, creându-se un debit de 3655 lei, reprezentând cuantumul pensiilor încasate necuvenit, în perioada menționată intimatul obținând venituri, așa încât consideră că în mod legal a emis decizia nr.-/12.02.2009 și ulterior dispoziția de suspendare a plății pensiei din aceiași dată;

-art.94 din Legea nr.19/2000 stipulează, în mod expres, categoriile de persoane care pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională;

-potrivit art.54 lit.b din Legea nr.19/2000, un pensionar nu poate desfășura o activitate profesională;

-Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.16/2008 nu modifică art.94 alin.1 din Legea nr.19/2000, recurenta fiind ținută să respecte întocmai dispozițiile legii.

Intimatul, prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr.16 din 18 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art.5 alin.1 pct.II, art.94 alin.1 lit.d din Legea nr.19/2000, raportate la dispozițiile art.36 din Legea nr.393/2004, se interpretează în sensul că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.

În speță, intimatul reclamant este beneficiarul pensiei de invaliditate gradul II stabilită prin Decizia nr.- din 17.11. 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii S M, drepturile de pensie fiind stabilite începând cu data de 1.10.2008, ulterior prin decizia cu același număr din 25.05.2009, reclamantul fiind trecut în gradul III de invaliditate.

În perioada menționată în cadrul Deciziei nr. – din data de 12.02.2009 emisă de partea recurentă, contestată în instanță, intimatul, în calitate de consilier local, a primit indemnizație de ședință, indemnizație care, potrivit considerentelor Deciziei pronunțate de instanța supremă asupra recursului în interesul legii, nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă, care nu poate fi asemănătoare sumelor de bani asimilate unui venit, care să aibă o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei sau cumului acestora.

Prin decizia contestată, recurenta reținând că intimatul are calitate de salariat, a stabilit că se impune recuperarea sumei de 3655 lei, încasată de acesta, în calitatea sa de consilier local, decizie nelegală și care, în mod corect, a fost anulată de instanța de fond, la fel de nelegală fiind și dispoziția de suspendare a plății pensiei, care de asemenea a fost anulată de instanță.

Cât privește susținerea recurentei referitoare la efectele deciziei pronunțate în interesul legii, este de subliniat că, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, iar în speță, prin Decizia nr.16/18 februarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța s-a pronunțat asupra modului în care se interpretează dispozițiile art.94 lit.d din Legea nr.19/2000, fiind tranșată deci chestiunea de drept incidentă în prezenta speță.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, sentința recurată urmând a fi păstrată în totul.

Reținând culpa procesuală a recurentei, instanța, în baza art.274 Cod procedură civilă o va obliga să-i plătească intimatului reclamant suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în S M,B-dul – -, nr.4-6, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în U, nr.47, județul S M, împotriva sentinței civile nr.594/D din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Obligă partea recurentă Casa Județeană de Pensii S M să plătească părții intimate suma de 600 lei-cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

ronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

– – – – – – – –

Red.concept decizia –

Data:19.11.2009

Data:19.11.2009

Jud.fond: /

Dact.

4 ex.

2 com.

Data: