ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
– SECȚIA CIIVLĂ MIXTĂ –
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR 1619/R/2008
Ședința publică din 12 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa JUDECĂTOR 2: Maria Galeș
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător – –
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, Județ B în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în comuna, de, nr. 74, Județ B împotriva sentinței civile nr. 356/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art 242 cod procedură civilă, după care.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 356/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei CASA LOCALĂ DE PENSII B și în consecință a respins contestația față de această intimată.
S-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr.47143 din 1 iulie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare.
Din considerentele sentinței se reține că, Casa Locala de Pensii B este o unitate fără personalitate juridica conform prevederilor Statutului și ca atare instanța a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a acesteia și a respins contestația formulata împotriva acesteia
Prin decizia nr.47142/01.07.2007 a fost recalculată pensia de urmaș a contestatoarei.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de la data de 1 octombrie 2004 este Legea nr.3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data închiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea 3/1977, care prevedea la o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” a trebuit să concluzioneze că într-adevăr stagiul complet de cotizare al soțului contestatoarei ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte,că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de prevăzute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pentru limita de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani. Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din dosarul de pensie de urmaș al contestatoarei rezultă că soțul acesteia a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate in subteran, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 alin.1 din legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația si a dispus anularea deciziei nr.47143/01.07.2007 emisa de intimata, pe seama contestatoarei si a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani.
Împotrivaacestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, menținerea ca legală și temeinică a deciziei de pensie contestate.
Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța a fost în eroare cu privire la interpretarea art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 ce prevede că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare. Opinia instanței a fost că, stagiul de cotizare utilizat la recalculare nu este cel impus de art. 8 din Legea 3/1977 ce reglementa vechimea integrală de 30 ani bărbați și 25 ani la femei ca și condiție necesară înscrierii la pensie ci alt număr de ani conform art. 43 alin. 3, 20 lit b din Legea 19/2000, cu toate că, Legea 19/2000 nu conține dispoziții ce să impună aplicarea sa la alte situații anterioare adoptării, excepțiile de retroactivitate nu se prezumă, ca atare intimatului nu-i sunt aplicabile. Voința implicită a legii noi nu se aplică situațiilor anterioare.
Opinia instanței a fost că emiterea HG 1550/2004 nu-și avea rostul atâta timp cât HG 4/2005 aplică principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, cu toate că o hotărâre de Guvern este un act juridic ce stabilește norme sau măsuri administrative emise în condițiile legii și a executării ei, judecătorul trebuind doar să o aplice, arbitrariul să fie cât mai redus.
În ipoteza aplicării dispoziției instanței, în sensul determinării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte obținute la un număr de 20 ani, cei 20 ani nereprezentând un stagiu de cotizare în interesul legii ci un număr de ani reprezentând beneficiul reducerii vârstei de pensionare, ar însemna o greșită aplicare a legii. A recunoscut instanța că art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 se aplică intimatului dar a coroborat greșit aceste dispoziții cu art. 20 lit b și art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000.
S-au invocat în drept disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod pr. civilă, HG 1550/2006.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Soțul contestatoarei a fost pensionat cu 1 septembrie 1987 sub incidența Legii nr. 3/1977. După decesul acestuia( la data de 23 februarie 2001), contestatoarei i s-a stabilit pensia de urmaș cu data de 1 martie 2004 prin decizia nr. 47143 din 16 mai 2001.
Prin decizia cu același număr din data de 29 octombrie 2005 contestatoarei intimate i-au fost recalculate drepturile de pensie, în urma evaluării, rezultând un punctaj mediu anual de 1,64986 puncte, punctaj care înmulțit cu valoarea punctului de pensie a determinat cuantumul pensiei contestatorului, avându-se în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform Legii 19/2000.
Prin OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, s-a dispus expres faptul că, la condiții egale de pensionare, pensiile trebuie să fie egale indiferent de anul în care beneficiarul a ieșit la pensie, principiu de altfel esențial în această materie ce nu poate fi înlăturat, ori neluat în considerare de către instanță, cu atât mai mult cu cât acest act normativ cel reglementează a fost emis ulterior HG 1550/2004 și aprobat printr-o lege ce este un act superior unei hotărâri de Guvern, aspect corect sesizat de instanța de fond.
Aplicarea ad literam a HG 1550/2004 ar însemna implicit încălcarea principiului impus de OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 ceea ce ar contraveni chiar principiului constituției, cel ce reglementează egalitatea de tratament, corect instanța de fond apreciind că Legea 19/2000 se aplică tuturor pensionarilor indiferent de data la care li s-a deschis dreptul la pensie, altfel ar exista o vădită a celor pensionați în baza vechilor legi 3/1977 și celelalte categorii pensionați în baza actualei legi nr. 19/2000.
Raportat la considerentele expuse, cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor și principiilor legal expuse a conchis instanța de fond că intimatului, îi sunt aplicabile disp. art. 43 alin. 1 raportat la art. 20 lit a și art. 77 alin 2 din Legea 19/2000 întrucât acesta a realizat un stagiu de cotizare de 20 ani desfășurând o activitate de peste 20 de ani în meseria de miner subteran, criticile fiind neavenite.
Față de cele arătate mai sus nefiind incidente dispozițiile art. 304 cod procedură civilă instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul și în consecință va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, Județ B în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în comuna, de, nr. 74, Județ B împotriva sentinței civile nr. 356/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – – – –
Red dcz
14.11.2008
Jud fond,
Dact IC
2ex/17.11.2008