Contestație decizie de pensionare. Decizia 1644/2009. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ NR.1644/2009-

Ședința publică din 23 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Popa Aurora

– – – – JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

– – – – judecător

– – – – grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul, în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în comuna, sat,nr.19, județul B, împotriva sentinței civile nr.255/LM din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 16 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 23 noiembrie 2009, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.255/LM din 2 februarie 2009, Tribunalul Bihora admis contestația formulata de contestatorul, in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII si in consecință a dispus anularea deciziei nr.59906/01.07.2007 emisa de intimata, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 11.09.2005, sens in care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare

A obligat intimata să plătească în favoarea contestatorului suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, rin p. decizia nr. 59906/06.04.1977 contestatorul a fost înscris la pentru limita de vârsta in baza prev. Legii nr. 27/1966, începând cu data de 01.06.1977, iar prin decizia nr. 59906/01.07.2007 a fost recalculata pensia acestuia si potrivit buletinului de calcul anexat stagiu de cotizare care a fost luat in calcul a fost de 25 de ani.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, prima instanță a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme.

În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța constată că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 27/1966 si avand in vedere disp. art. 2 din HG1550/2004 care prevede că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază si că pentru persoanele ale căror drepturi de s-au deschis anterior datei intrarii in vigoare a Legii nr. 3/1977 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei si de 25 de ani pentru barbati, ar fi trebuit să se concluzioneze că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 25 de ani, concluzie ce este însă eronată și nesocotește reglementările ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004.

Aceste reglementări se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevăd în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”.

Astfel, având in vedere aceste dispoziții, a rezultat în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie.

În lumina acestei interpretări, instanța de fond a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Art. 43 alin. 1 din Legea 19/2000 prevede că asiguratii care si-au desfășurat activitatea in locurile de prevazute la art. 20 lit. a si care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 20 de ani in aceste conditii beneficiaza de pensie pentru limita de vârsta incepand cu varsta de 45 de ani. Conform disp. art. 77 din lege stagiul de cotizare in situatia acestor asigurati este de 20 de ani.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, tribunalul constatând că din actele depuse în probațiune, rezultă că reclamantul a desfășurat pe o perioadă de 24 ani si 11 luni activitate în grupa I de munca, subteran, conditii speciale, in temeiul art. 20 alin. 1 lit. a și art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, precum și art. 2 alin. 1 din HG. nr. 1550/2004 coroborat cu prevederile nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admis contestația, a dispus anularea Deciziei nr. 59906/01.07.2007 si a obligat intimata să recalculeze pensia contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 11.09.2005 (ultimii trei ani anterior introducerii actiunii).

În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata sa plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariul avocațial).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea totală a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta arată în esență că:

-în cauză sunt incidente prevederile Legii nr.27/1966 -contestatorul fiind pensionat sub imperiul acestei legi.

-a fost în eroare instanța când a interpretat art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004, opinând că se aplică alt stagiu de cotizare decât cel impus de Legea nr. 27/1966, care reglementează o vechime integrală în muncă necesară ieșirii la pensie de 25 ani la bărbați și 20 ani la femei, cu un alt număr de ani vechime, fără o fundamentare legală.

-nu poate fi aplicat principiul – la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, întrucât art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2004 a prevăzut excepțiile de la acest principiu în sensul că, pentru cei pensionați anterior datei 1 iulie 1977, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi de 20 de ani pentru femei și 25 ani pentru bărbați.

-prin aplicarea Legii nr. 19/2001 s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile la situații anterioare adoptării ei.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, nr.HG1550/2006, Legea nr.3/1977, Legea nr.19/2000.

Intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit deciziei nr.- din 1.07.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii B, contestatorului i-a fost recalculat dreptul de pensie conform nr.OUG 4/2005, utilizându-se la determinarea punctajului mediu anual stagiu complet de cotizare de 25 de ani, conform Legii nr.27/1966.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că activitatea acestuia se încadrează în grupa I de muncă, respectiv în condițiile speciale prevăzute de art.20 alin.1 lit.a din Legea nr.19/2000.

Este de netăgăduit împrejurarea că, contestatorul s-a pensionat în perioada în care deschiderea dreptului său la pensie cădea sub incidența Legii 27/1966, iar potrivit art.2 alin.2,din Normele metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, stagiul complet de cotizare utilizat, era de 20 de ani pentru femei și 25 de ani pentru bărbați, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai sus indicat și anume nr.OUG4/2005, prevede expres la art.1 și 2 că, recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul contestator a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții speciale de muncă pentru care Legea nr.27/1966, Legea nr.3/1977, nr.HG267/1990 și actualmente Legea nr.19/2000 prevăd drepturi speciale pentru această categorie de salariați, în sensul reducerii vârstei de pensionare.

La art. 20 din Legea nr. 19/2001, alin. 1 lit. a, s-a inclus în condiții speciale, munca desfășurată cel puțin 50 la sută din activitatea lunară în subteran, iar art. 43 alin. 1, art. 77 alin. 2 din același act normativ, au prevăzut în astfel de situații un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, aspect corect reținut de instanța de fond, care nu s-a aflat în eroare și nici nu a interpretat greșit dispozițiile legale enunțate.

S- făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de APEL ORADEA pentru că la data promovării litigiului – 11.09.2008 – intimatul avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului – cauzele, / României.

Față de cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr.255/LM din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care le menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

– – – – – – – –

Red.concept decizie –

Data:24.11.2009

Jud.fond /

dact.

data:25.11.2009

4 ex.

2 com.

Data: