Contestație decizie de pensionare. Decizia 243/2010. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ nr. 243/2010-

Ședința publică din 08 februarie 2010

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator G, cu domiciliul în comuna sat nr. 3 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 241/LM/2009 din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,având ca obiect: recalculare pensie,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurentul contestator G, lipsă, reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială de la dosar emisă de Baroul Bihor – Cabinet individual, lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Bad epus completare la întâmpinare la, dosar prin registratura instanței la data de 08.02.2010, după care:

Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prinsentința civilă nr. 241/LM/2009 din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihora reținut următoarele:

Prin decizia nr. 34025/28.04.1995, contestatorul a fost înscris la pentru muncă depusă și limită de vârstă, în baza prevederilor Legii nr. 3/1977, iar prin decizia nr. 34025/23.06.2008 i-a fost recalculată pensia cu un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. Acesta a desfășurat o activitate de 20 de ani 9 luni și 26 zile în grupa I de muncă și 4 ani 11 luni și 4 zile.

Raportat la carnetul de muncă al contestatorului s-a constatat că acesta nu a desfășurat activitate în condițiile limitativ prevăzute de art. 20 din Legea nr. 19/2000, respectiv in subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, el desfășurând o activitate de șofer – loc de muncă ce nu este prevăzut in cuprinsul dispoziției legale mai sus menționată, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000.

S-a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada de peste 20 de ani invocată de contestator este doar perioada in care acesta a desfășurat activitate in grupa a Ia de munca, care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare si nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Nu îi sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 226/2006 întrucât în conformitate au prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 01 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1, iar din actele de la dosar rezultă că petentul nu a desfășurat activitate în vreuna din funcțiile enumerate de legiuitor, desfășurând activitatea de șofer.

Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs petentul G, care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței și admiterea contestației așa cum a fost formulată, în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei sale cu luarea în considerarea a unui stagiu corespunzător de 20 de ani în principal, sau de 25 de ani în subsidiare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că în mod greșit, prin aplicarea greșită a dispozițiilor articolelor 11 și 14 din Legea nr. 3/1977 combinate cu dispozițiile articolelor 19, 20, 43 și 77 ale Legii nr. 19/2000, i-a fost respinsă contestația, deși petentului se cuvine a i se reține un stagiu complet de cotizare de 20 sau 25 de ani, în condițiile în care a desfășurat activitate peste acest termen în grupa a II-a de muncă în exploatările forestiere, activitate ce se încadrează în anexa la Legea nr. 226/2006.

A mai invocat recurentul că prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că stagiul de cotizare pentru asigurații care s-au pensionat între 01.07.1977 și 31.03.2001 este cel prevăzut de articolul 14 din Legea nr. 3/1977, adică de 20 de ani pentru asigurații din grupa I-a și 25 de ani pentru asigurații din grupa a II- De asemenea, nu s-a luat în considerare și nu a apreciat faptul că multe alte case județene de pensii, pentru situații similare, calculează stagii de 20 de ani și nu de 30 de ani.

În drept s-au invocat articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă și articolele 11, 14 din Legea nr. 3/1977, articolele 19, 20, 43 și 77 din Legea nr. 19/2000, articolele 3 5 din Legea nr. 226/2006.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.

Criticile aduse sentinței de către recurent sunt neîntemeiate, starea de fapt și de drept fiind corect reținute de către instanța de fond, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Petentul a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977 și a desfășurat activitate în grupele I-a și a II-a de muncă aproape 25 de ani, în calitate de conducător auto.

Funcția avută de petent nu-l îndreptățește pe acesta la stagiul de cotizare special, prevăzut de articolul 20 coroborat cu articolul 43 din Legea nr. 19/2000 și nici la stagiul complet de cotizare de 25 de ani, cum solicită, cât timp reclamantul nu a probat că activitatea desfășurată este încadrată în condițiile speciale ori deosebite de muncă, prevăzute de anexa 1 din Legea nr. 226/2006 ori din Legea nr. 19/2000, iar prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii, nu se prevede recalcularea pensiilor cu alt stagiu complet de cotizare decât cel reținut prin decizia de contestată.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind nefondată contestația, reținând că recalcularea pensiei petentului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și a HG nr. 1550/2004, stagiul complet de cotizare de 30 de ani avut în vedere la calcularea pensiei fiind legal.

Pentru aceste motive, în baza articolului 312 coroborat cu articolele 316 și 296 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul civil de față.

Se constată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat derecurentul contestator G, cu domiciliul în comuna sat nr. 3 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 241/LM/2009 din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 08 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

– – – – – – – –

decizie: GM/19.02.2010

Complet fond: N,

în 2 ex.: ID/19.02.2010

2 comunicări cu:

1.G,cu domiciliul în comuna sat nr. 3 județul,

2.CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,cu sediul în O- județul