Contestație decizie de pensionare. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ NR. 383/R/2009

Ședința publică din 4 martie 2009

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în S M, str.-, nr.4-6, județul S M în contradictoriu cu intimatul contestator ,domiciliat în S M,-/35, județul S împotriva sentinței civile nr. 1494/D din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare; având ca obiect: contestație decizie de pensionare

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă; după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1494/D din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M și, în consecință:

A fost anulată Decizia nr. -/15.04.2008 emisă de intimată și s-a dispus revizuirea Deciziei de pensionare nr. -/28.04.205 prin includerea în calcul, începând cu data de 28.04.2005, a drepturilor salariale rezultate din adeverința emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în baza Sentinței civile nr. 295/LM/2007 a Tribunalului Bihor și a Deciziei civile nr.504/2007-R a Curții de APEL ORADEA.

Din considerentele sentinței se re ine starea de fapt prezentat de tre partea contestatoare n cuprinsul ac iunii introductive este real. Cu adev rat, la momentul pension rii, 28.04.2005, contestatorul nu beneficia de sporul de vechime n munc ă de 25 %, ns, prin Decizia civil nr. 504/2007/R a Cur ii de APEL ORADEA, definitiv i irevocabil, s-a statuat acesta este n drept ob in i sporul solicitat pentru perioada 05 octombrie 2003 și până la data recunoașterii acestui drept. Dup recunoa terea, pe cale judiciar, a dreptului salarial enun at, contestatorul s-a adresat CASEI JUDE ENE DE PENSII S M cu o cerere de recalculare a pensiei prin care solicita cuprinderea n baza de calcul i a sporului de vechime n munc atribuit prin hot re judec toreasc. Casa de pensii intimat a emis Decizia nr. -/15.04.2008 de respingere a demersului contestatorului, cu motivarea, nefiind parte n proces, hot rea judec toreasc nu i este opozabil i, prin urmare, ea nu este obligat ă procedeze la recalcularea drepturilor de de serviciu.

Situa iei de fapt, configurat din elementele factuale mai sus enun ate, i este inciden tă norma cuprins la art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii i alte drepturi de asigur ri sociale, n conformitate cu care, num rul de puncte realizat n fiecare lun se calculeaz prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile i adaosurile, care a constituit baza de calcul a contribu iei individuale de asigur ri sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectiv.

Din cuprinsul normei de drept precizate rezult, n mod univoc, la calcularea nivelului pensiei se are n vedere at t salariul brut lunar individual, t i sporurile i adaosurile, n categoria acestora din urm, intr nd i sporul pentru vechime în muncă, care, n cazul contestatorului, este de 25%.

n aceste circumstan e, Tribunalul a apreciat preten iile contestatorului, de anulare a deciziei intimatei i de obligare a acesteia la recalcularea pensiei prin cuprinderea n baza de calcul i a sporului pentru vechime n munc, sunt justificate.

Ap rarea casei de pensii intimate, structurat pe ideea inopozabilit ăț ii hot rii judec tore ti de care se prevaleaz contestatorul, a fost nl turat de tre tribunal pe baza unui ra ionament care porne te de la premisa opozabilitatea unei hot ri judec tore ti se afl ntr-o rela ie direct cu caracterul relativ al efectelor oric rei conven ii, n sistemul public de pensii, astfel cum acesta este reglementat prin Legea nr. 19/2000, raporturile dintre asigurat i casele de pensii nu izvor sc dintr-o conven ie de asigurare, ci din lege. Art. 1 din actul normativ enun at statueaz, la lit. d i e, principiile obligativit ății i contributivit ății i, corelativ, la lit. f, principiul reparti iei, pe baza ruia fondurile realizate din contribu iile de asigur ri sociale se redistribuie pentru plata obliga iilor ce revin sistemului public. Astfel fiind, vreme pentru suma ob inut de tre contestator, cu titlu de spor de vechime în muncă, bugetul de asigur ri sociale a ncasat contribu ia individual de asigur ri sociale, casei de pensii i revine obliga ia corelativ de a cuprinde n baza de calcul i sporul de vechime în muncă. Dac intimata i-a pus problema opozabilit ăț ii hot rii judec tore ti, atunci ar fi trebuit o fac nc din momentul n care a ncasat contribu ia individual de asigur ri sociale pentru sporul ob inut pe cale judiciar.

Pe de alt parte, ap rarea casei de pensii este inacceptabil i pentru faptul o asemenea argumentare, dac ar continua, ar duce la concluzia absurd ea nu este inut recunoasc nici raporturile de munc desf ășurate n baza unui contract individual de munc, nscrise n carnetul de munc. Nici n acest caz, casa de pensii nu este parte n raportul contractual i atunci, acest fapt, n opinia intimatei, ar ndrept ăți-o, refuze acordarea dreptului la pensie. Mai mult, continu nd pseudoargumentarea, casa de pensii ar fi inut acorde drepturile de asigur ri sociale doar propriilor angaja i, ci numai raporturile de munc ale acestora i sunt opozabile. Or, din con inutul Legii nr. 19/2000 rezult obliga ia direct a caselor de pensii de a recunoa te drepturile de asigur ri sociale pe baza contribu iei asigura ilor realizat n desf ăș urarea raporturilor de munc ori raporturilor de serviciu.

Ne ntemeiat a fost apreciat a fi i ap rarea intimatei fundamentat pe dispozițiile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, cu motivarea acest text, referindu-se doar la actualizarea pensiilor de serviciu ale judec torilor i procurorilor, nu l mpiedic pe beneficiarul dreptului la solicite i ob in, pe baza normelor dreptului comun n materie, recalcularea pensiei, fie prin cuprinderea unui nou stagiu de cotizare, fie prin luarea n calcul a altor venituri, sporuri sau adaosuri pentru care a fost achitat contribu ia individual de asigur ri sociale.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul, n temeiul art. 154, 155 i 156 din Legea nr. 19/2000, a admis contesta ia, a anulat Decizia nr. -/16.04.2008 emisă de tre intimat i a obligat intimata -i recalculeze contestatorului pensia de serviciu prin includerea n baza de calcul i a sporului de vechime constatat prin Decizia civil nr. 504/2007/R a Cur ii de APEL ORADEA.

Împotrivaacestei sentințe a formulat recurs recurenta Casa Județeană de Pensii S M, în termenul legal și scutit de taxă de timbru solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului recurenta arată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu ignorarea principiului de drept potrivit căruia legea specială derogă de la dreptul comun, ori, în speța dedusă judecății Legea nr. 19/2000 reprezintă dreptul comun iar Legea nr.303/2004 este legea specială care reglementează acordarea pensiei de serviciu unei anumite categorii de angajați, respectiv magistraților. Chiar și în situația în care se ia în considerare dispozițiile Legii 19/2000 metodologia de calcul a drepturilor de pensie ale reclamantului ar presupune ca baza de calcul să fie constituită din întreaga perioadă de activitate ori acestei categorii de personal îi sunt aplicabile dispozițiile unei norme speciale respectiv prevederile Legii 303/2004 care prevăd o altă metodologie de calcul.

Menționează că potrivit dispozițiilor cuprinse în art.85 al.2 din Legea 303/2004 se stabilesc momentele în care poate interveni actualizarea pensiei de serviciu respectiv la majorarea indemnizației brute lunare a unui judecător și procuror în activitate și, întrucât de la data intrării în vigoare a OUG 100/2007 și până la data înregistrării la instanță a cererii nu a intervenit nici o majorare a indemnizației brute lunare actualizarea nu poate avea loc. Mai mult actualizarea drepturilor de pensie de serviciu ale reclamantului în baza adeverinței depuse în probațiune, pe temeiul art. 85 al.2 din Legea 303/2004 astfel cum a fost modificat prin OUG 100/2007 pentru perioade anterioare acestei modificări ar contraveni în mod flagrant principiului neretroactivității legii în timp.

Legal citat intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică arătând în motivare că obligația recurentei de actualizare și recalculare a pensiei derivă din lege și nu din hotărârea judecătorească prin care i s-a stabilit un drept patrimonial, invocând în acest sens disp.art. 83 al.2 art. 85 din Legea 303/2004 precum și modificările aduse prin /2007, Hotărârea nr. 1275/2005.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente.:

Astfel cum rezultă din actele dosarului la momentul pensionării contestatorul nu beneficia de sporul de vechime în muncă,acest spor fiindu-i recunoscut ulterior prin decizia civilă nr. 504/R/2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA definitivă și irevocabilă, decizie prin care s-a statuat că acesta este în drept să obțină și sporul solicitat pentru perioada 05.10. 2003 și până la data recunoașterii acestui drept,iar,după recunoașterea pe cale judiciară a acestui drept contestatorul s-a adresat recurentei în vederea recalculării pensiei cu luarea în considerare a acestui spor. Această hotărâre judecătorească nu aduce modificări legii astfel cum susține recurenta în mod eronat ci doar constată îndreptățirea reclamantului la acest spor, în conformitate cu legea.

Corect a reținut prima instanță ca fiind întemeiate pretențiile contestatorului în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 din Legea 19/2000din cuprinsul cărora rezultă că la calcularea nivelului pensiei se are în vedere atât salariul brut lunar individual cât și sporurile și adaosurile, în categoria acestora din urmă intrând și sporul de vechime în muncă. Aceste dispoziții sunt apreciate ca incidente în cauză sub aspectul,corect reținut de instanța de fond că la calcularea nivelului pensiei se are în vedere atât salariul brut lunar individual cât și sporurile și adaosurile, în categoria acesta din urmă intrând și sporul de vechime în muncă. De altfel și în conformitate cu dispozițiile legale speciale pensia de serviciu se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu precum și a sporului de vechime. În condițiile în care sporul de vechime i-a fost recunoscut contestatorului prin hotărâre judecătorească, în temeiul legii, în mod temeinic a dispus prima instanță includerea în calculul drepturilor de pensie ale contestatorului a acestui spor.

Susținerile recurentei privind neobligativitatea și netemeinicia executării prin raportare la hotărârea judecătoreasca depusă de petent în susținerea cererii de recalculare a pensiei sunt nefondate în condițiile în care în sistemul public de pensii astfel cum este reglementat prin legea 19/2000 raporturile dintre asigurat și casele de pensii nu izvorăsc dintr-o convenție de asigurare,ci din lege iar din conținutul acestei legi rezultă obligația directă a caselor de pensii de a recunoaște drepturile de asigurări sociale pe baza contribuției asiguraților realizată în desfășurarea raporturilor de muncă ori a raporturilor de serviciu.

Împrejurarea că prin art. 85 al. 2 din Legea 303/2004 se reglementează reactualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor sau procurorilor nu înlătură aplicabilitatea normelor de drept comun în materie respectiv dispozițiile Legii 19/2000 în condițiile în care se impunea recalcularea acestei pensii cu luarea în considerare a unor sporuri recunoscute în favoarea beneficiarului cererii.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 cod procedură civilă instanța va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.

Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în S M, str.-, nr.4-6, județul S M în contradictoriu cu intimatul contestator ,domiciliat în S M,-/35, județul S împotriva sentinței civile nr. 1494/D din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

– – – – – – – –

Red dcz

30.03.2009

Jud fond,

Dact IC

2ex/3.04.2009