Contestație decizie de pensionare. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

– SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ-

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR. 390/R/2008

Ședința publică din 12 martie 2008

PREȘEDINTE: Maria Galeș JUDECĂTOR 2: Dana Cigan

JUDECĂTOR 3: Aurora Popa

Judecător: – –

Grefier:- –

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,- în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în nr. 18, județul B împotriva sentinței civile nr. 709/LM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 709/LM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.76244/1 iulie 2007 emisă de intimată, pe seama contestatorului și obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare.

Din considerentele sentinței se reține că prin decizia nr. 76244/01.07.2007 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1.17732 puncte. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data închiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte,că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum am arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de prevăzute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani. Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din copia carnetului de munca al contesatorului rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate in subteran, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 din legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația,a anulat decizia nr. 76244/01.07.2007 și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin Decizia nr. 76244/01.07.2007 prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, menținerea ca legală și temeinică a deciziei de pensie contestate.

Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța a fost în eroare cu privire la interpretarea art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 ce prevede că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare. Opinia instanței a fost că, stagiul de cotizare utilizat la recalculare nu este cel impus de art. 8 din Legea 3/1977 ce reglementa vechimea integrală de 30 ani bărbați și 25 ani la femei ca și condiție necesară înscrierii la pensie ci alt număr de ani conform art. 43 alin. 3, 20 lit b din Legea 19/2000, cu toate că, Legea 19/2000 nu conține dispoziții ce să impună aplicarea sa la alte situații anterioare adoptării, excepțiile de retroactivitate nu se prezumă, ca atare intimatului nu-i sunt aplicabile. Voința implicită a legii noi nu se aplică situațiilor anterioare.

Opinia instanței a fost că emiterea HG 1550/2004 nu-și avea rostul atâta timp cât HG 4/2005 aplică principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, cu toate că o hotărâre de Guvern este un act juridic ce stabilește norme sau măsuri administrative emise în condițiile legii și a executării ei, judecătorul trebuind doar să o aplice, arbitrariul să fie cât mai redus.

În ipoteza aplicării dispoziției instanței, în sensul determinării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte obținute la un număr de 20 ani, cei 20 ani nereprezentând un stagiu de cotizare în interesul legii ci un număr de ani reprezentând beneficiul reducerii vârstei de pensionare, ar însemna o greșită aplicare a legii. A recunoscut instanța că art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 se aplică intimatului dar a coroborat greșit aceste dispoziții cu art. 20 lit b și art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000.

S-au invocat în drept disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod pr. civilă, HG 1550/2006.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Dreptul la pensie al contestatorului a fost stabilit prin decizia nr. 76244 din 22 septembrie 1981. Prin decizia cu același număr din data de 30 iunie 2005 contestatorului intimat i-au fost recalculate drepturile de pensie, în urma recalculării rezultând un punctaj mediu anual de 1,11283 puncte, punctaj care înmulțit cu valoarea punctului de pensie a determinat cuantumul pensiei contestatorului, avându-se în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform Legii 19/2000.

Prin OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, s-a dispus expres faptul că, la condiții egale de pensionare, pensiile trebuie să fie egale indiferent de anul în care beneficiarul a ieșit la pensie, principiu de altfel esențial în această materie ce nu poate fi înlăturat, ori neluat în considerare de către instanță, cu atât mai mult cu cât acest act normativ cel reglementează a fost emis ulterior HG 1550/2004 și aprobat printr-o lege ce este un act superior unei hotărâri de Guvern, aspect corect sesizat de instanța de fond.

Aplicarea ad literam a HG 1550/2004 ar însemna implicit încălcarea principiului impus de OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 ceea ce ar contraveni chiar principiului constituției, cel ce reglementează egalitatea de tratament, corect instanța de fond apreciind că Legea 19/2000 se aplică tuturor pensionarilor indiferent de data la care li s-a deschis dreptul la pensie, altfel ar exista o vădită a celor pensionați în baza vechilor legi 3/1977 și celelalte categorii pensionați în baza actualei legi nr. 19/2000.

Raportat la considerentele expuse, cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor și principiilor legal expuse a conchis instanța de fond că intimatului, îi sunt aplicabile disp. art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000 întrucât acesta a realizat un stagiu de cotizare de 20 ani în zona I de muncă, expus la radiații, criticile fiind neavenite.

Față de cele arătate mai sus nefiind incidente dispozițiile art. 304 cod procedură civilă instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul și în consecință va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,- în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în nr. 18, județul B împotriva sentinței civile nr. 709/LM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

– – – – – – – – în concediu medical

semnează

președintele instanței

G

Red dcz

7.04.2008

Jud fond,

Dact Ic

2ex/8.04.2008