Contestație decizie de pensionare. Decizia 479/2008. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ-

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR. 479/R/2008

Ședința publică din 26 martie 2008

PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Maria Galeș

JUDECĂTOR 3: Elena Bocșe

Judecător: – –

Grefier: – –

Pe rol, soluționarea recursului civil introdus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în nr.194, județul B împotriva sentinței civile nr. 796/LM din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul contestator, lipsă recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 3 martie 2008 întâmpinare, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator solicită respinge ca nefondat a recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 60 lei.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 796/LM din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis contestația formulată de către contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A fost anulată decizia nr.47411/27.04.2006 emisă de intimată și obligată intimata la emiterea unei noi decizii cu punctajul mediu anual de 1,88071 puncte.

A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 1152 lei reprezentând datorată retroactiv de la data de 1.04.2006.

Din considerentele sentinței se reține că urmare a recalculării pensiei contestatorului conf. art 78 al.8 și a Normelor de aplicare a L1 9/2000 a rezultat pentru perioada 2001 – 2006, un punctaj mediu anual de 0.19275 puncte. Pornind de la numărul mediu anual de puncte dinainte de prima majorare și anume 1.60139 și adăugând majorările, rezultă un punctaj mediu anual de 1.88071 puncte.

Față de aceste considerente, instanța a admis contestația și în consecință, a anulat decizia nr.47411/27.04.2006. emisă de intimată și a obligat intimata la emiterea unei noi decizii cu punctajul mediu anual de 1,88071 puncte.

Urmare a anulării deciziei nr. 47411/27.04.2006. emisă de intimată, instanța a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 1152 lei, reprezentând datorată retroactiv de la data de 01.04.2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației intimatului și pe cale de consecință constatarea ca legală și temeinică a deciziei de pensionare.

În motivarea recursului critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, susținând, în esență că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, reținându-se ca legal și valabil raportul de expertiză deși a fost contestat de recurentă prin obiecțiunile formulate.

Consideră că decizia de pensie contestată este legală și temeinică, punctajul cuvenit contestatorului fiind corect calculat conform art 78 alin 8 coroborat cu art 5 din Legea nr. 19/2000.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate.

Examinând sentința recurată, văzând și actele dosarului prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art 304 cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Criticile aduse sentinței de către recurentă sunt neîntemeiate, soluția pronunțată fiind legală și temeinică, bazată pe probele administrate și pe interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile.

Din analiza motivelor de recurs invocate de recurentă reiese cu evidență că majoritatea criticilor aduse hotărârii primei instanțe vizează cuprinsul și concluziile raportului de expertiză care a stat la baza soluționării litigiului, critici care au fost formulate și în obiecțiunile la raportul de expertiză depuse la instanța de fond și asupra cărora expertul a răspuns.

Este evident că, în condițiile în care raportul de expertiză este o lucrare de specialitate cu caracter judiciar, fiind întocmită de un expert care figurează pe tabelul cuprinzând experții contabili care își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Bihor, expert ales în conformitate cu dispozițiile art. 201 și 202 cod procedură civilă, în mod corect instanța de fond și-a fundamentat soluția pronunțată pe baza concluziilor acestei expertize.

Ori, în situația în care expertiza nu a fost contestată, conform art. 212 alin 2 cod procedură civilă și nu s-a solicitat o contraexpertiză, susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea acestui raport de expertiză sunt lipsite de orice fundament real și legal în condițiile în care instanța a efectuat la cererea părților o expertiză și a avut în vedere materialul documentar care a stat la baza întocmirii raportului de expertiză precum și legislația incidentă, în principal dosarul de pensionare al contestatorului depus de Casa Județeană de Pensii

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța că se impune recalcularea pensiei contestatorului ținând seama de punctajul mediu anual stabilit prin expertiza contabilă, sens în care în mod corect a fost anulată decizia de pensie contestată și a fost obligată pârâta recurentă să plătească diferența de pensie retroactiv de la data recalculării conform dispozițiilor art 4 alin 4,5,6 din OUG nr 4/2005.

Este evident că în condițiile în care se constată că decizia de pensie, în speță decizia de recalculare a pensiei cuprinde erori de calcul, se impune îndreptarea acestor erori prin stabilirea corectă a pensiei conform dispozițiilor art 89 din Legea nr. 19/2001 și art 4 din OUG nr. 4/2005, din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert ec. rezultând că punctajul mediu anual al contestatorului a fost calculat greșit de către intimată, situație în care acesta este îndreptățit și la plata diferențelor de pensie rezultate în urma calculului corect.

Față de cele reținute, făcând aplicarea dispozițiilor art 312 alin 1 cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, menținând în totalitate sentința recurată.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată acestea nefiind dovedite de intimatul contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil introdus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în nr.194, județul B împotriva sentinței civile nr. 796/LM din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

– – – – – – – –

Red dcz

23.04.2008

Jud fond,

Dact IC

2ex/25.04.2008