Contestație decizie de pensionare. Decizia 640/2009. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVIL NR.640/2009-R

Ședința public din 9 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia judector

– – – – – judector

– – – judector

– – grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII S M cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în, nr.36, județul S M, împotriva sentinței civile nr.1659/D din 27 noiembrie 2008, pronunțat de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal fcut în cauz,lipsesc prțile.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei învederându-se instanței c, recursul este scutit de plata taxei de timbru,iar intimatul contestator, prin registratura instanței, la data de 27.03.2009 a depus întâmpinare, solicitându-se judecarea cauzei și în lips, dup care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de faț, instanța constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr.1659/D din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Satu Marea admite contestația formulat de contestatorul, în contradictoriu cu CASA JUDEȚEAN DE PENSII, și în consecinț a dispus anularea deciziei nr.- din 17.07.2008 a pârâtei, privind debitul de 345 lei, fr cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut c, în baza deciziei nr.-/03.12.2001, contestatorul beneficiaz de de invaliditate gradul II, așa cum rezult din decizia asupra capacitții de munc nr.6091/2001 (fila 17 din dosar) și în cadrul lunii octombrie 2008 beneficiat de o indemnizație de ședinț de 111 lei (fila 13 din dosar), iar prin dispoziția nr.-/2008 s-a constatat c în perioada 1-31.10.2008 s-a creat un debit în sum de 345 lei, urmând ca aceast sum s fie recuperat în baza art.187 alin.1 din Lg.nr.19/2000 de la titular, respectiv de la contestator, având în vedere c a realizat venituri salariale în luna octombrie 2008.

În baza disp.art.94 din Lg.19/2000 cu modificrile și completrile ulterioare, s-a reținut de prima instanț c pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesional indiferent de nivelul veniturilor respective:

copii urmași orfani de ambii prinți pe perioada școlarizrii pân la vârstele prevzute de art.66 lit.a și b;

nevztorii;

pensionarii pentru limit de vârst;

pensionarii de invaliditate de gradul III;

Instanța de fond a mai reținut c, prin decizia nr.16 pronunțat în cadrul ședinței din 18.02.2008 ICCJ admițându-se recursul în interesul legii a stabilit c disp.art.5 alin.1 pct.II, art.94 alin.1 lit.d din Lg.nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurri sociale, modif.și compl. raportate la disp.art.36 din Legea nr.393/2004, privind Statutul aleșilor locali, modif.și compl. se interpreteaz în sensul c persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunztoare funcției elective.

În cadrul deciziei nr.54/04.06.2007 ICCJ interpretând disp.art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000 raportat la disp.art.34 din Lg.nr.393/2004 cu modif.și compl.ulterioare, a statuat c “obținerea în mod ocazional de ctre aleșii locali a dou, trei indemnizații lunare, reprezentând fiecare pân la 5% din indemnizația lunar, dup caz, a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului B, nu poate fi asimilat cu realizarea unui susceptibil a determina suspendarea plții pensiei în sensul prevederilor art.92 alin.1 lit.b din Lg.nr.19/2000”, considerând c aceste venituri au un caracter nepermanent.

Raportat la aceast interpretare dat în cadrul celor dou decizii pronunțate în cadrul recursurilor în interesul legii de ctre ICCJ, tribunalul a considerat c dispoziția contestat este nelegal, nu poate avea ca efect suspendarea plții pensiei pe luna octombrie 2008, motiv pentru care a anulat-o, considerând astfel contestația legal și întemeiat.

S-a reținut de prima instanț c nu s-au solicitat cheltuieli de judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județean de Pensii S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiat.

În motivarea cererii de recurs, recurenta învedereaz urmtoarele:

-din dispozițiile art.54 lit.”b” din Legea nr.19/2000 rezult c un pensionar de invaliditate de gradul II nu poate desfșura o activitate profesional;

-în fața instanței de fond au invocat dispozițiile art.55 alin.2 lit.”a” din Legea nr.571/2003 și art.3 din Legea nr.154/1998, îns textele respective nu au fost avute în vedere de prima instanț;

-normele legale menționate nu au fost avute în vedere de ctre Înalta Curte de Casație și Justiție la motivarea deciziilor invocate de instanța de fond ca practic judiciar;

-prima instanț nu se putea prevala în motivarea hotrârii atacate de Decizia nr.16/18.02.2008 care nu era înc redactat și cu atât mai puțin publicat în Monitorul Oficial, iar o decizie dat de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii este opozabil erga omnes de la data publicrii în Monitorul Oficial, Partea;

-din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.94 din Legea nr.19/2000 rezult c pensionarii de gradul II nu pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesional.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat menținerea în totalitate a sentinței, artând c aceasta este legal având în vedere recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.54 din 4.06.2007 și respectiv Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.16 din 18 februarie 2008.

Examinând sentința recurat prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține urmtoarele:

Prin hotrârea recurat instanța de fond a fcut o corect aplicare a dispozițiilor legale incidente în speț.

În primul rând, referitor la critica axat pe problema privind data de la care și-a produs efectele Decizia nr.16 din 18 februarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, este de subliniat c aceast hotrâre a fost publicat în Monitorul Oficial din 12 decembrie 2008, în perioada ulterioar pronunțrii sentinței recurate, îns chiar așa fiind, tribunalul, raportându-se la dispozițiile deciziei pronunțate de instanța suprem-nepublicat, nu a pronunțat o soluție nelegal, și aceasta având în vedere scopul pentru care se exercit recursul în interesul legii, și anume acela de a se asigura interpretarea și aplicarea unitar a legii. Faptul c dezlegarea dat problemelor de drept judecate este obligatorie din momentul publicrii în Monitorul Oficial a hotrârilor date asupra recursului în interesul legii, nu înseamn c instanța de fond a greșit luând în considerare, în soluționarea pricinii, dispozițiile deciziei nepublicate înc în Monitorul Oficial, dar care fusese pronunțat de instanța suprem înc din data de 18 februarie 2008.

Or, prin decizia sus-menționat, s-a statuat c dispozițiile art.5 alin.(1) pct.II, art.94 alin.(1) lit.”d” din Legea nr.19/2000 raportate la dispozițiile art.36 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, se interpreteaz în sensul c persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunztoare funcției elective.

În speț, intimatului contestator i s-au deschis drepturile de începând cu anul 2001, în baza deciziei nr.-0 din 3.12.2001 privind acordarea pensiei de invaliditate de gradul II, iar în data de 17 iulie 2008 fost emis decizia nr.- dispunându-se recuperarea debitului în sum de 345 lei, cu motivarea c intimatul a realizat venituri salariale în luna octombrie 2007. Veniturile respective au fost încasate de intimat cu titlu de indemnizație, cuvenit acestuia în calitatea sa de consilier local. Dat fiind c activitatea desfșurat de consilierii locali nu este o activitate profesional și nu se desfșoar în urma încheierii unui contract de munc, ea nefiind decât o remunerație ocazional și nepermanent, rezult c intimatul putea cumula pensia cu indemnizația la care avea dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective, astfel c decizia contestat de acesta apare ca fiind nelegal, prin urmare în mod corect a fost anulat de instanța de fond.

De altfel, printr-o decizie anterioar, Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv prin Decizia nr.LIV din 4 iunie 2007, stabilit c persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia anticipat, respectiv pensia anticipat parțial, cu indemnizația prevzut de dispozițiile art.34 din Legea nr.393/2004, în considerentele acestei hotrâri reținându-se c obținerea în mod ocazional de ctre aleșii locali a 2-3 indemnizații lunare nu poate fi asimilat cu realizarea unui venit cu caracter permanent.

Faț de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedur civil, va respinge ca nefondat recursul, constatându-se totodat c intimatul nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Codul d e procedur civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEAN DE PENSII S M împotriva sentinței civile nr.1659/D din 27 noiembrie 2008, pronunțat de Tribunalul Satu Mare, pe care le menține în întregime.

Fr cheltuieli de judecat.

IREVOCABIL .

Pronunțat în ședința public din 9 aprilie 2009.

Președinte, Judector, Judector, Grefier,

– – – – – –

Red.concept decizie – –

Data:13.04.2009

Jud.fond /

dact.

data:14.04.2009

2 ex.