Tribunalul Hunedoara. Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale. Sentinţa civilă nr. 530/LM/2007
Prin sentinţa civilă nr. 530/LM/2007, s-a respins acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta M.M., împotriva pârâtei C.J.P. – HD., prin care s-a solicitat recalcularea drepturilor de prin luarea în considerare a sporului de vechime şi a sporului de noapte realizat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, raportându-se la probele dosarului, a reţinut că reclamantei prin decizia 47320/21.05.2004 emisă de pârâtă i s-a stabilit o pentru depusă şi limită de vârstă, ca urmare a trecerii de la pensia de invaliditate, iar drepturile astfel calculate s-au acordat efectiv începând cu data de 12 martie 2004, fiindu-i valorificat un stagiu de cotizare total de 36 ani, 9 luni şi 8 zile, din care 13 ani, 5 luni şi 27 zile realizaţi în condiţii normale de muncă şi 23 ani, 3 luni şi 11 zile stagiu asimilat corespunzător perioadei în care a beneficiat de pensie de invaliditate.
Se mai arată în cuprinsul sentinţei că reclamantei i-au fost valorificate salariile tarifare cuprinse în carnetul de muncă, sporul de vechime în procentele expres prevăzute de art. 164 al. 3 din Legea nr. 19/2000, iar în ceea ce priveşte sporul de vechime cuprins în adeverinţa depusă de reclamantă la C.J.P., s-a reţinut că şi prin actul menţionat sunt acordate sporuri în procent identic cu cel prevăzut de art. 164, al. 3 din Legea nr. 19/2000. Referitor la solicitarea reclamantei de a i se valorifica sporul de noapte, s-a constatat că aceasta nu a produs nici o dovadă pertinentă din care să rezulte perioada în care a prestat activitate pe timpul nopţii, drepturile salariale de care a beneficiat şi temeiul legal al acordării acestora.
Sentinţa a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii recursului formulat de reclamantă, prin decizia civilă nr. 1140/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia