Contestație decizie de sancționare. Decizia 1025/2009. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1025/2009-

Ședința publică din 28.05.2009

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 2: Trif Doina

JUDECĂTOR 3: Moșincat

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata DE STAT O, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 802/LM din data de 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a respins contestația, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului contestator, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 42 din 31.10.2008, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual, și reprezentantul intimatei, , în baza delegației-împuternicire nr. 2924 din 15.08.2002, emisă de intimată.

Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 12.05.2009, concluzii scrise formulate de intimată, după care:

Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului contestator solicită admiterea recursului conform petitului, cu cheltuieli de judecată. Arată că, deși a depus delegația de reprezentare a contestatorului la instanța de fond, precum și chitanța prin care s-a achitat onorariul avocațial, acestea nu s-au regăsit la dosar.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului conform concluzii scrise, admiterea excepției de nulitate a recursului, motivele invocate de recurentul contestator nu sunt motive de nelegalitate, ci de netemeinicie. Se poate observa în dosarul de fond, fila 49, mențiunea ” fără delegație”, în ce o privește pe reprezentanta recurentului contestator.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 802/LM din data de 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins exceptia de tardivitate invocată de către intimata de Stat

S-a admis contestatia formulată de contestatorul in contradictoriu cu intimata DE STAT O si in consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr. 49 emisa de intimata la data de 03 septembrie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr.49 emisa de intimata in 03 septembrie 2007, contestatorul a fost sancționat cu avertisment conform art.264 alin 1 punctul a din Codul Muncii.

In sarcina contestatorului s-a reținut faptul ca acesta a refuzat să efectueze examenul medical periodic prevăzut de dispozițiile legale si regulamentul intern in 10 zile de la comunicare. Instanța reține din preambulul deciziei contestate că,contestatorului i s-a comunicat actul adițional nr.3634 din 25 iulie 2007 pentru modificarea si completarea contractului individual de muncă încheiat sub nr.III/206 din 11.09.1990 cu actele adiționale ulterioare,in sensul că se modifică clauza duratei contractului,din contract de pe perioada determinată în contract de munca pe perioada nedeterminată fila 3 la dosar.

Potrivit art.264 alin 1 lit.a din Codul Muncii sancțiunea disciplinară pe care o poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul săvârșește o abatere disciplinară este avertismentul scris.

Potrivit art.267 alin 1 sub sancțiunea nulității absolute,nici o măsura cu excepția celei prevăzute la art.264 alin 1 lit. a nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Prin adresa nr.3503 din 23 iulie 2007 contestatorul a fost sesizat să efectueze examenul medical periodic fila 18 la dosar.

Din probatoriul administrat in cauză respectiv biletul de trimitere fila 45 la dosar, si fișa pentru controlul medical obligatoriu contestatorul a primit pentru exercitarea funcției de artist instrumentist la data de 28.08.2007, iar la fila 54 la dosar este depusa fisa de aptitudine nr.20. prin care contestatorul este declarat pentru funcția de artist instrumentist cu data de 28.02.2007.

Conform art.27 alin 1 din Codul Munciio persoană poate fi angajată în muncă numai in baza unui certificat medical care constată faptul că cel în cauză este pentru prestarea acelei munci.

Ori din conținutul actului adițional nr.334 din 25.07.2007 instanța retine că contestatorul se afla in situația derulării raporturilor de muncă cu intimata.

În lipsa certificatului medical care constată faptul că cel in cauza este pentru prestarea muncii,încheierea contractului este nula in mod absolut dar situația este remediabila in situația in care salariatul prezintă ulterior certificatul medical si din cuprinsul său reiese ca acesta este de munca,de altfel contestatorul desfășurând activitatea in continuare la intimata.Ori contestatorul a efectuat controlul medical la data de 28.08.2007, fila 46-48 dosar,iar ultimul aviz al unui medic de medicina muncii la obținut la data de 28.02.2007.

Față de aceste considerente instanța a apreciat că, efectuarea unui nou control medical de către angajat nu era obligatoriu, control efectuat la data de 28.08.2007, contestatorul fiind în derularea raporturilor de muncă și având aviz valabil de la un medic de medicină a muncii, obținut la data de 28.02.2007, a admis contestația și a anulat decizia nr.49 emisa de către intimată la data de 03 septembrie 2007.

Referitor la excepția de tardivitate instanța a respins- Potrivit art.268 alin 4 din Codul Muncii, decizia de sancționare se preda personal salariatului,cu semnătura de primire ori in caz de refuz al primirii,prin scrisoare recomandata,la domiciliul sau reședința comunicate de acesta prin scrisoarea reclamantului din data de 08.10.2007 înregistrata la intimata sub nr.5185 fila 31 la dosar,contestatorul si- precizat domiciliul respectiv. De asemenea prin referatul nr.5585/22 octombrie 2007 însăși intimata a constatat existenta unui alt domiciliu al contestatorului fila 34 la dosar. Ori intimata nu a făcut dovada comunicării efective a deciziei de sancționare.

Instanța nu a acordat cheltuieli de judecata întrucât nu au fost dovedite.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul acordării cheltuielilor de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța de fond făcut o greșeală neacordând cheltuielile de judecată deși a depus chitanță justificativă a onorariului de avocat – 500 lei.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Din întâmpinarea depusă la dosar de intimată, se reține faptul că aceasta a solicitat respingerea recursului întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, recursul fiind nul, iar pe de altă parte, nu există dovada onorariului avocațial ce trebuia depusă la primul termen de înfățișare, nu la închiderea dezbaterilor.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri ce potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța putând examina cauza sub toate aspectele. Față de această dispoziție legală, întrucât sentința pronunțată este supusă conform Legii nr. 168/1999, Codului muncii, doar recursului, chiar dacă motivele de recurs nu s-ar încadra în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs are obligația de- examina cauza sub toate aspectele, implicit și referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată, aspect față de care, excepția de nulitate a recursului invocată de intimată, va fi respinsă ca nefondată.

Art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă prevede faptul că, partea ce cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată – fila 1 dosar fond – se reține că recurentul contestator solicitat anularea deciziei nr. 49/03.09.2007 emisă de intimată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, însă, din cuprinsul actelor aflate în dosarul de fond nu reiese că ar fi fost dovedite cheltuielile de judecată ocazionate, mai mult, nici măcar împuternicirea avocațială nu a fost atașată.

Cu ocazia soluționării cauzei în recurs, s-a depus chitanța seria – nr. -/15.02.2008 emisă de Cabinetul, din care reiese că recurentul i-a achitat 500 RON onorariu avocațial, iar împuternicirea nr. 36/14.11.2007 confirmă că acesta a fost reprezentat de avocatul susmenționat în baza contractului de asistență juridică nr. 36/2007.

Faptul că recurentul a fost reprezentat efectiv de avocata cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, reiese chiar din încheierile de ședință din 31.01.2008 – fila 44, 28.02.2008 – fila 49, 10.04.2008 – fila 55, 22.05.2008 – fila 57, 25.09.2008 – fila 122, fără însă ca delegația sau chitanța de plată a onorariului să fie atașate la dosar.

Având în vedere cele expuse, faptul că în recurs s-a făcut dovada calității de reprezentant al avocatei, a plății onorariului cu mult anterior judecării cauzei ( 15.02.2008), fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga intimata să-i plătească contestatorului 500 RON cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariu avocațial.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, ca fiind legale și temeinice.

Cheltuielile de judecată solicitate de recurent în recurs nu vor fi acordate, neputând fi reținută culpa intimatei în soluția ce s-a pronunțat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata DE STAT O, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 802/LM din data de 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă intimata de Stat O să-i plătească contestatorului 500 RON cheltuieli de judecată în fond.

Menține celelalte dispoziții.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 28.05.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

– – – – – –

– redactat hotărâre în concept – judecător – – – – 05.06.2009

– judecător fond -,

– dact. gref. – 05.06.2009 – 2 ex.