ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA DE CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1165
Ședința publică din data de 18 iunie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
: – –
Grefier: –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr.130 din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-reclamant și intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru. Se mai învederează că din partea recurentului-reclamant s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, la care s-au anexat, în copii, date din registrul privind aspecte privind verificarea activității asistentului maternal – 2 file – și date de identificare a asistentului maternal.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-, reclamantul a formulat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, prin reprezentanții săi legali, contestație împotriva dispoziției nr.1086/4 decembrie 2007, solicitând anularea acesteia ca netemeinică și nelegală.
În motivarea contestației, contestatorul a susținut că dispoziția este “emisă cu rea credință, fără nici un suport temeinic și legal” fiind lovită de nulitate absolută la fel ca și fișa postului.
A mai susținut contestatorul că motivul sancționării sale cu avertisment scris îl constituie omisiunea de a anunța, conform fișei postului, despre schimbarea stării de sănătate a copilului aflat în grija sa și internarea acestuia în Spitalul de Infantilă, deși în realitate starea de sănătate a minorei încredințate în plasament era cunoscută de intimată, aceasta fiind deja diagnosticată cu retard mintal, afecțiune de care suferă și în prezent.
Contestatorul a invocat nulitatea dispoziției de sancționare care nu conține ziua, luna și anul comiterii pretinsei abateri și temeiul legal încălcat din fișa postului care nu este semnată și ștampilată de conducerea instituției.
În fine, contestatorul a mai arătat că sancționarea sa s-a datorat sesizării numitei și de asemenea nu cuprinde ziua și luna când a fost întocmită.
Pe parcursul judecății la instanța fondului, contestatorul a depus mai multe completări ale contestației (filele 33, 35, 39, 49-50, 59-62) însoțite de înscrisuri (filele 7-29, 51, 63-70) și prin care în esență a reiterat aceleași aspecte din contestația inițială.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Baf ormulat în termen legal întâmpinare (filele 47-48) prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate.
Intimata a susținut că în calitate de asistent maternal, contestatorul are în plasament pe minora, conform sentinței civile 612/2007 a Tribunalului Buzău, că a internat copilul în spital fără a anunța nici în prealabil nici ulterior instituția, prin comportamentul său nesocotind sarcinile de serviciu așa încât s-a impus sancționarea sa prin decizia contestată și pentru aplicarea căreia, legislația muncii nu prevede îndeplinirea procedurii cercetării prealabile.
Tribunalul Buzău, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.130 pronunțată la data de 20 februarie 2008, respins ca nefondată contestația împotriva dispoziției de sancționare nr. 1086/4 decembrie 2007 emisă de intimată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit fișei postului, contestatorul îndeplinește funcția de asistent maternal profesionist, calitate în care, în conformitate cu Convenția de plasament din 6 iunie 2007, primit în plasament pe minora.
A mai constatat instanța de fond că la momentul plasamentului, minora-născută la data de 21 martie 1999-avea probleme de sănătate fără a fi încadrată între persoanele cu nevoi speciale, menționându-se că aceasta prezintă un retard mental datorat nestimulării intelectuale, iar în plan socio-afectiv, copilul are nevoie de înțelegere, afecțiune, atenție și răbdare.
În art.16 din Convenție, la rubrica “obligațiile asistentului maternal profesionist” se prevede îndatorirea acestuia de a informa de îndată angajatorul cu privire la modificările de orice natură survenite în situația copilului (fugă de la domiciliu, accident, boală, acte de delincvență, etc).
Cum la data de 16 noiembrie 2007, contestatorul și soția sa, care are o funcție similară, a internat copilul în Spitalul de Infantilă fără a anunța despre aceasta pe angajator, în mod corect s-a impus sancționarea sa, dispoziția nr.1086/4 dec.2007 privind aplicarea avertismentului scris, fiind legală și justificată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs, contestatorul (filele 4-12) la cerere anexând înscrisuri (filele 13-20).
Recurentul a criticat sentința instanței de fond cu susținerea că tribunalul a omis să se pronunțe asupra nulității fișei postului din 24 mai 2007 dar și asupra împrejurării că a fost sancționat urmare unui referat care privește o altă persoană-în fapt pe soția sa-.
O altă critică vizează motivarea sentinței care este”total eronată și denotă reaua credință din partea completului de judecată ” în interpretarea materialului probator administrat în cauză.
Recurentul a mai susținut și că instanța de fond nu a dovedit imparțialitate, interpretând probele în favoarea intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, deoarece a reținut că referatul nr.26741/2007 întocmit de l-ar privi și pe el, situație care nu corespunde realității.
S-a mai arătat că sentința nu cuprinde numele și prenumele consilierului juridic care a reprezentat-o pe intimată la proces, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a sentinței ca și cea legată de comunicarea sentinței peste termenul legal de 7 zile prevăzut de art.261 alin.3 cod.pr.civ.
În final, recurentul-contestator a criticat sentința și pentru neobservarea introducerii tardive a întâmpinării, încălcându-se astfel dispozițiile art.103 alin.1 cod pr.civ.
Pentru aceste motive, recurentul-contestator a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și în fond admiterea contestației și anularea dispoziției nr.1086/7 dec.2007 emisă de intimată ca netemeinică și nelegală.
Ulterior, recurentul-contestator a depus note scrise denumite “motive de ordine publică și precizări” la care a atașat înscrisuri (filele 59-66) prin care a susținut încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art.156 alin.1 cod pr.civ. deoarece a acordat, prin abuz, 2 termene pentru lipsă de apărare la solicitarea intimatei, fără a cere justificarea lipsei consilierului juridic despre care a pretins că s-ar afla în concediu medical.
În plus, acest nu și-a justificat calitatea de reprezentant al intimatei fiindcă nu a depus la dosar delegația, tribunalul încălcând prevederile art.161 alin.1și 2 cod pr.civ.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, legal citată în recurs, a formulat întâmpinare (filele 52-53) prin care a reiterat apărările făcute la instanța fondului și a cerut soluționarea recursului în lipsă, în sensul respingerii acestuia ca nefondat.
Recurentul-contestator a răspuns la întâmpinarea intimatei (filele 84-86) cerând anularea acesteia cu motivarea că nu conține răspunsuri la motivele sale de recurs și a solicitat de asemenea, judecarea cauzei în lipsa sa. (fila 58 verso).
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Contestatorul este asistent maternal profesionist și în această calitate, la data de 9 iunie 2007, prin Convenția de plasament nr.11820, anexă la contractul său individual de muncă nr.1337/24 mai 2007, i-a fost încredințată în plasament minora, născută la 21 martie 1999 (fila 14 dosar fond).
Obligațiile angajatului asistent maternal profesionist sunt prevăzute la art.16 din Convenția încheiată cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, între acestea figurând și aceea de a informa de îndată angajatorul cu privire la modificările de orice natură survenite în situația copilului (lit.h).
Din copia biletului de ieșire din spital aflat la fila 26 dosar fond rezultă că minora a fost internată în Spitalul de Infantilă în perioada 16 noiembrie 2007-30 noiembrie 2007, împrejurare care trebuia adusă la cunoștința intimatei de asistentul maternal profesionist cel mai târziu în termen de 24 de ore de la internare, astfel cum rezultă din obligația sa mai sus-citată și fișa postului (pct.25-fila 68 dosar fond).
Cu toate acestea, ignorând această îndatorire, contestatorul nu a informat Direcția despre internarea fetiței, aceasta aflând despre situația creată din discuțiile purtate între asistentul social și soția contestatorului, care are aceeași profesie ca și acesta, discuții ce au fost consemnate într-un referat înregistrat la angajator sub nr.26741 (fila 37).
Urmare acestei fapte, apreciate ca fiind abatere de la obligațiile profesionale, intimata a sancționat pe contestator prin dispoziția nr.1086/4 decembrie 2007 (fila 8) cu sancțiunea avertismentului scris, în conformitate cu art.264 alin.1 lit.a din codul muncii.
Starea de fapt reținută mai sus a fost stabilită corect de instanța fondului, nefiind tăgăduită de contestator, astfel cum rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză.
Contestatorul a susținut că actul de sancționare este nul deoarece nu are cunoștință de documentele care au stat la baza emiterii respectivei dispoziții care este emisă cu rea-credință și nu are suport legal.
El nu a contestat situația de fapt privind spitalizarea copilului minor pe care îl avea în plasament și nici nu a explicat instanței din ce motive și-a încălcat obligația de a încunoștința angajatorul despre această împrejurare.
Instanța de fond a examinat susținerile din contestație, reținând că acestea nu sunt fondate și a stabilit că dispoziția de sancționare este corectă, respectă cerințele impuse de art.268 alin 1-3 din codul muncii și este justificată de abaterea comisă de salariat în circumstanțele arătate.
De altfel, contestatorul trebuia să facă dovada relei-credințe a intimatei și pe care a afirmat-o dar și a nelegalității și netemeiniciei măsurii ce i-a fost aplicată, în condițiile în care angajatorul a justificat și probat care sunt faptele comise de acesta și care este fundamentul juridic al dispoziției emise.
în principal de aspectele de procedură ale derulării procesului, recurentul-contestator, fără a explica în ampla corespondență transmisă Curții, de ce nu a informat angajatorul despre internarea fetiței, ce motive au impus această măsură, de ce a încălcat obligația de înștiințare-chiar și ulterioară spitalizării- acestea fiind elementele cele mai importante ale cauzei-el a susținut într-o primă critică adusă sentinței că tribunalul a omis să se pronunțe asupra nulității fișei postului său.
Potrivit art.268 alin.5 din codul muncii, decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 zile calendaristice de la data comunicării,
Prin urmare, contestația formulată în dosarul – de contestatorul vizează dispoziția de sancționare, iar instanța de judecată, sesizată în acest cadru, are obligația să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei acestui act.
Fișa postului unui salariat-anexă la contractul de muncă încheiat cu angajatorul-nu poate face obiectul contestării în instanțele judecătorești nici în conformitate cu legislația română a muncii, nici cu normele internaționale; drept consecință orice cerere adresată organelor judiciare privind fișa postului unui salariat, nu face obiectul de analiză al acestora, fiindcă normele de competență funcțională și materială ale instanțelor judecătorești țin de organizarea judiciară dintr-un stat, sunt imperative și de strictă interpretare astfel că nu pot fi aplicate decât în condițiile stabilite de legiuitor.
O a doua critică se referă la motivarea sentinței care este “total eronată și denotă reaua credință din partea completului de judecată” în interpretarea materialului probator administrat în cauză în favoarea intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Curtea constată că expunerea de motive din sentința recurată este clară și obiectivă, instanța de fond argumentându-și soluția prin raportare la înscrisurile aflate în dosar și la dispozițiile legale care au incidență în cauză.
Recurentul-contestator nu a indicat în concret ce anume consideră eronat din considerentele hotărârii și în ce constă reaua-credință și parțialitatea completului de judecată, astfel încât să poată fi identificate pretinse greșeli de interpretare a mijloacelor de probă și de aplicare a legii.
generică a relei-credințe și pretinse greșeli ori erori de judecată, nu constituie motiv de recurs și nu poate declanșa controlul de legalitate și temeinicie al instanței de control judiciar.
Tot astfel, în mod greșit recurentul, invocând încălcarea art. 261 alin.3 cod.pr.civ. a susținut că sentința primei instanțe i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului de 7 zile de la pronunțare.
În realitate, conform art.264 alin.1 cod pr. civ. motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 zile de la pronunțare, iar în conformitate cu dispozițiile art.266 alin.3 din același cod,ea se va comunica părților în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căii de atac.
Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare și nu de decădere, astfel că eventuala lui depășire nu afectează legalitatea hotărârii ci, poate să atragă cel mult, sancțiuni disciplinare pentru magistratul care în mod repetat și cu rea-credință ori din gravă neglijență, întârzie nejustificat motivarea hotărârilor pe care le pronunță.
În egală măsură, lipsa numelui și prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanță ca și eventuala depunere tardivă a întâmpinării nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art.304 pct.1-9 cod pr.civ.
Sancțiunea nerespectării termenului de formulare a întâmpinării este decăderea pârâtului ori intimatului din dreptul de a mai propune probe ori de a invoca excepții, afară de cele de ordine publică, iar nu modificarea ori casarea sentinței ca efect al recursului.
Tot astfel, lipsa calității de reprezentant al unei părți, invocate în fața instanței ca excepție, are drept consecință eventuala anulare a actelor îndeplinite de persoana care nu justifică o atare calitate, nefiind caz de recurs, în condițiile în care în fața instanței de fond nu s-a invocat această excepție.
Curtea constată că susținerile recurentului-contestator nu au nici un temei, pentru că la instanța de fond consilierul juridic al intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B nu a fost prezent efectiv în instanță, nu a pus concluzii și nu a formulat nicio cerere în numele acesteia; întâmpinarea și cererea pentru lipsă de apărare au fost depuse anterior termenului de judecată din 30 ianuarie 2008, de intimată prin reprezentanții legali iar la ședința dezbaterilor din 20 februarie 2008, părțile au lipsit.
este și susținerea privind acordarea abuzivă a două termene de judecată la cererea intimatei contrar dispozițiilor art.156 cod pr.civ. întrucât la prima zi de înfățișare au lipsit ambele părți, contestatorul nu a cerut judecata în lipsă iar la dosar nu se depusese documentația care a stat la baza emiterii dispoziției contestate-absolut necesară pentru instanță pentru corecta soluționare a cauzei, iar la cel de-al doilea termen de judecată, din 30 ianuarie 2008, dosarul a fost amânat atât la cererea intimatei pentru lipsă de apărare, cerere legală față de prevederile art.6 prf.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România, cât și pentru a comunica contestatorului întâmpinarea formulată, tocmai în respectul drepturilor procesuale ale părților implicate în litigiu, pentru a putea lua cunoștință de apărările și susținerile angajatorului-intimat și de a le combate, într-o procedură echitabilă care să garanteze ambelor părți atât dreptul de acces la instanță cât și posibilitatea efectivă de a se apăra și de a compărea personal în fața organului judiciar.
Astfel fiind, pentru considerentele care preced, Curtea constată că niciuna dintre criticile formulate nu este întemeiată, în condițiile în care neinvocând vreun caz de recurs, recurentul-contestator a declanșat prin exercitarea căii de atac, controlul de legalitate și temeinicie al hotărârii primei instanțe sub aspecte care nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.1-9 cod pr.civ. și drept consecință, în conformitate cu prevederile art.312 din același cod, se va respinge recursul ca nefondat, menținându-se în totalitate ca legală și temeinică sentința civilă nr.130 din 20 februarie 2008 Tribunalului Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr.130 din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.06.2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
— – — – – –
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Președintele instanței
Grefier
–
–
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red.2 ex./07.07.2008
.fond nr- Trib.
Jud.fond
