Contestație decizie de sancționare. Decizia 1166/2008. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA DE CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1166

Ședința publică din data de 18 iunie 2008

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

: – –

Grefier: –

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr.108 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în B,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar din partea recurentei-reclamante s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, la care s-a anexat o notă de inventar.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1087/4.12.2007 emisa de C B, solicitând anularea acesteia ca nelegala.

În motivarea contestației reclamanta a relatat instanței faptul ca decizia este emisa in mod nelegal deoarece în conținutul ei nu se scrie numele si prenumele copilului aflat in îngrijirea reclamantei, ducând la nulitatea deciziei, nu se specifica data exacta (ora, zi, luna, an) când trebuie să se prezinte cu minora la vizita cu părinții. De asemeni a mai relatat faptul ca nu s-a prezentat cu copilul la vizita cu părinții naturali, deoarece aceștia sunt decăzuți din drepturile părintești, iar minora a refuzat să meargă să se întâlnească cu aceștia și a suferit chiar un eșec emoțional după întâlnirea cu ei.

În dovedirea contestației s-au depus la dosar: dovada comunicării dispoziției nr. 1087/4.12.2007, convenție de plasament, raport de vizită, adeverință medicală.

Pârâta a depus la dosar in termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată din următoarele considerente: reclamanta are in plasament ca asistent maternal profesionist copilul, prin Hotărârea nr. 3502/2005 a comisiei pentru Protecția Copilului.

Conform art. 14 din Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului: “copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții”, faptul ca părinții sunt decăzuți din drepturi, neavând nici o relevanta în cazul de față.

S-a mai arătat ca îi revine obligația să ofere și să asigure asistență specializată părinților cât și celor cărora le-a fost limitat exercițiul acestor drepturi pentru creșterea capacității lor de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exercițiului drepturilor părintești.

Prin contestația de față reclamanta și-a exprimat propriile păreri lipsite de suportul experienței în legătură cu psihologii și asistenții sociali ai direcției, cu rezultate remarcabile in activitate.

Conform art. 263 al.1 Codul Muncii: “angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, de cate ori constata că aceștia au săvârșit o abatere disciplinara”.

Având în vedere că este prima dată când reclamanta și-a încălcat atribuțiile flagrant, i s-a aplicat sancțiunea avertismentului, cu toate că circumstanțele permiteau aplicarea unei sancțiuni mai grave.

Pârâta a depus la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare.

Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr.108 din 11 februarie 2008 respins contestația promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 1987/4.12.2007 Bad ispus sancționarea reclamantei cu avertisment scris, pentru neprezentarea cu copilul aflat în grijă la vizita stabilita conform legii, cu părinții, fără să anunțe, cu intenția recunoscută de a nu se conforma acestei sarcini.

Astfel, reclamanta are în plasament, ca asistent maternal profesionist, pe minora prin Hotărârea nr. 3502/2005 a comisiei pentru Protecția Copilului fiind supusă Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Codului Familiei.

La data de 28.11.2007, reclamanta în calitate de asistent maternal profesionist nu s-a prezentat cu copilul la vizita cu părinții și nici nu a putut fi luată legătura cu aceasta. Până la terminarea programului la ora 16.30, nu s-a prezentat la vizită și nici nu a putut fi contactată telefonic. Ulterior din discuțiile purtate la telefon reclamanta a precizat că nu a prezentat copilul deoarece părinții sunt decăzuți din drepturile părintești și a considerat că nu este necesară deplasarea.

Deși i s-a adus la cunoștință că deciziile privind situația copilului sunt luate de asistentul social al copilului reclamanta a precizat ca timpul scurt de când lucrează asistentul social al copilului în serviciul de îngrijiri nu a fost suficient pentru a cunoaște detalii cu privire la situația lui.

Un alt argument al reclamantei a fost acela ca părinții au fost decăzuți din drepturile părintești că au abandonat copilul încă de la naștere în maternitatea B fără a se interesa vreodată de starea lui, declarând că nu îl doresc.

Pe data de 5.12.2007 totuși a prezentat copilul la vizită arătând că în urma vizitei copilul a suferit puternici șoc emoțional.

Conform art. 14 din legea 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții. Faptul că părinții sunt decăzuți din drepturile părintești nu prezintă importanță nefiind vorba de încredințarea copilului ci doar de prezentarea lui la vizită.

Acest aspect rezultă și din prev. art. 16 din convenția de plasament nr. -/26.10.2005 încheiată între părți, care la rubrica obligațiile asistentului maternal profesionist la pct. b, prevede obligativitatea de a asigura menținerea legăturilor copilului cu familia biologică extinsă prin orice mijloace (corespondență scrisă, convorbiri telefonice, vizite ale copilului în familie) și să pregătească remiterea acestuia.

O altă obligație este aceea de a răspunde la solicitările serviciilor, în legătură cu sa și activitatea de creștere, îngrijire și educare a copilului (art. 16 pct. i).

De asemenea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului îi revine obligația să ofere și să asigure asistență specializată părinților, cât și celor cărora le-a fost limitat exercițiul acestor drepturi, pentru creșterea capacității acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exercițiului drepturilor părintești (art. 37 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului).

Chiar din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta recunoaște că în mod deliberat nu a prezentat minora la vizita cu părinții, pentru că aceștia sunt decăzuți din drepturile părintești, iar minora nu dorește să îi întâlnească, fiind marcată de faptul că a fost părăsită de ei în maternitate.

Acest lucru înseamnă o depășire a specificului muncii sale și atribuțiilor de asistent maternal profesionist, motiv pentru care pârâta în mod corect a procedat la sancționarea reclamantei cu “avertisment scris”.

Conform art. 263 alin.1 din Codul Muncii: angajatorul dispune de prerogativa disciplinară având dreptul de a aplica potrivit legii sancțiuni disciplinare salariaților săi de câte ori aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.

În acest sens, pârâta ținând cont că reclamanta este la prima abatere i-a aplicat sancțiunea avertismentului scris, cea mai ușoară în ordinea enumerării lor în dreptul muncii.

Reținând cele relatate mai sus și având în vedere că reclamanta nu a produs nici o probă din care să rezulte o situație anterioară celei menționate, că a recunoscut abaterea disciplinară reținută în sarcina ei, și că după introducerea contestației nici nu s-a mai prezentat în instanță a respins contestația ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat recurenta că sentința recurată i-a fost comunicată cu întârziere, respectiv cu încălcarea disp.art.261 alin.3 Cod pr.civilă și că în cuprinsul acesteia s-a omis să se menționeze numele judecătorului pe care l-a recuzat, omisiune care a avut drept scop ascunderea legăturii de rudenie dintre acest magistrat și consilierul juridic al intimatei pârâte, sens în care cererea sa de recuzare apare ca fiind întemeiată.

A mai învederat recurenta că sentința recurată este nulă absolut prin omisiunea înscrierii numelui consilierului juridic, încălcându-se astfel disp.art. 261 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă.

Pe fondul cauzei, recurenta a precizat că nu a mai fost sancționată disciplinar, sancțiunea contestată fiind prima sancțiune aplicată, depunând în acest sens înscrisuri.

O altă critică vizează motivarea sentinței care este,total eronată și denotă reaua credință din partea completului de judecată”, în interpretarea probelor dosarului. O altă critică vizează probele de care a înțeles pârâta să se folosească în cadrul procesului, sens în care recurenta a precizat că în afară de întâmpinare, pârâta nu a mai adus probe în susținerea afirmațiilor sale.

Recurenta a mai susținut că prima instanță a dat dovadă de imparțialitate interpretând probele în favoarea intimatei reținând și interpretând probele în favoarea acestei părți, ignorând total voința copilului aflat în plasament care nu a dorit să-și întâlnească părinții biologici.

A arătat recurenta că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că a recunoscut săvârșirea acestei abateri disciplinare întrucât ea nu a încălcat normele incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare, admiterea acestei, casarea sentinței, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea contestației formulată și anularea dispoziției de sancționare emisă de intimata-pârâtă.

Ulterior, contestatoarea a depus note scrise denumite,motive de ordine publică și precizări”, la care a atașat înscrisuri prin care a susținut că în cauză consilierul juridic al pârâtei nu și-a justificat calitatea de reprezentant al acesteia prin faptul că nu a depus la dosar delegația, fiind încălcate astfel disp.art. 161 alin.1 și 2 Cod pr.civilă, impunându-se în acest sens anularea întâmpinării.

Precizările privesc fondul cauzei, recurenta învederând faptul că referatul întocmit de asistentul social este realizat cu rea credință, sens în care sancționarea sa este lovită de nulitate absolută, și că activitatea desfășurată ca asistent maternal s-a realizat conform normelor în vigoare. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Baf ormulat întâmpinare prin care a reiterat susținerile de la fond și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a răspuns la întâmpinarea intimatei, cerând anularea acesteia cu motivarea că nu conține răspunsuri la motivele sale de recurs.

Curtea verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele conform art. 304 Cod pr.civilă constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele următoare:

În ceea ce privește încheierea pronunțată la data de 8.02.2008 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a d-lui judecător G – membru al completului de judecată, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect că nu sunt incidente disp.art. 27 pct.1 și pct.4 Cod pr.civilă, neexistând probe care să conducă la concluzia că imparțialitatea magistratului în soluționarea cauzei ar fi afectată de relațiile de rudenie menționate cu privire la consilierul juridic și notarul public (), aceste relații de rudenie neexistând, fiind doar o coincidență de nume.

Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarea situație de fapt:

Contestatoarea recurentă este asistent maternal profesionist iar obligațiile ale sunt prevăzute la art.16 din Convenția de plasament încheiată între părți, printre acestea figurând și obligativitatea de a asigura menținerea legăturilor copilului cu familia biologică (prin orice mijloace: corespondență scrisă, convorbiri telefonice, vizite ale copilului în familie) și să pregătească remiterea acestuia.

O altă obligație este aceea de a răspunde la solicitările DGASPC în legătură cu munca sa și de activitatea de creștere,îngrijire și de educare a copilului.

Contestatoarea nu a prezentat copilul avut în plasament la vizita cu părinții, atitudine motivată de faptul că părinții sunt decăzuți din drepturile părintești.

Contestatoarea a prezentat copilul la vizita cu părinții la o dată ulterioară arătând că în urma acestei întâlniri copilul a suferit un șoc puternic.

Urmare acestei fapte, apreciată de angajator ca fiind abatere disciplinară, contestatoarea a fost sancționată prin dispoziția nr. 1087/4.12.2007 cu avertisment scris.

Această situație de fapt a fost stabilită în mod corect de prima instanță și nu a fost tăgăduită de contestatoare, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului. Astfel, din actele dosarului rezultă în mod cert că recurenta cunoștea că trebuie să prezinte copilul la vizita cu părinții și că în mod deliberat a încălcat această obligație apreciind că minora nu dorește să îi întâlnească, fiind abandonată de către părinți, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt decăzuți și din drepturile părintești.

Această apreciere realizată de către contestatoare, care a dus și la încălcarea obligației pe care o avea conform Convenției, a condus la o depășire a specificului muncii sale și a atribuțiilor de asistent maternal profesionist. Contestatoarea nu a contestat situația de fapt iar explicațiile oferite pentru încălcarea obligației avute exced dispozițiilor legale și nu sunt de natură a înlătura abaterea disciplinară săvârșită.

Prima instanță a examinat susținerile din contestație și a apreciat că acestea nu sunt întemeiate și că în mod corect pârâta a aplicat sancțiunea avertismentului scris. Pârâta respectat disp.art. 264 și 266 din Codul Muncii care prevăd aplicarea graduală a sancțiunilor și în raport de gravitatea abaterii sens în care a ținut cont de faptul că este prima abatere disciplinară săvârșită de către contestatoare și i-a aplicat sancțiunea avertismentului scris.

Așa cum am arătat, recurenta nu contestă fapta săvârșită, ci invocă reaua credință a intimatei în aplicarea acestei sancțiuni pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică. Curtea constată însă că aceste susțineri nu pot fi reținute, nefiind dovedite de materialul probator al cauzei. Nici în primă instanță și nici în recurs contestatoarea nu a adus probe care să conducă la concluzia existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în dispoziția de sancționare, situație de fapt care a fost probată de către angajator și care justifică măsura dispusă.

Examinând critica privind motivarea sentinței, Curtea reține că nu poate fi reținută. Astfel, expunerea de motive din sentință este clară și obiectivă, soluția fiind pronunțată prin raportare la materialul probator al cauzei și la dispozițiile legale incidente în dezlegarea pricinii.

Contestatoarea recurentă nu a precizat care sunt aprecierile eronate din considerentele sentinței și de ce apreciază că a fost încălcată obligația de imparțialitate în soluționarea cauzei, astfel încât să poată fi identificate pretinse greșeli de interpretare a probelor și de aplicare a legii. generică a relei-credințe ori semnalarea unor pretinse greșeli de judecată nu constituie motiv de recurs și nu poate genera controlul de legalitate și temeinicie din partea instanței de recurs.

Tot astfel, în mod greșit recurenta, invocând încălcarea art. 261 alin.3 cod.pr.civ. a susținut că sentința primei instanțe i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului de 7 zile de la pronunțare.

În realitate, conform art.264 alin.1 cod pr. civ. motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 zile de la pronunțare, iar în conformitate cu dispozițiile art.266 alin.3 din același cod, ea se va comunica părților în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căii de atac.

Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare și nu de decădere, astfel că eventuala lui depășire nu afectează legalitatea hotărârii.

În egală măsură, lipsa numelui și prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanță și nedovedirea calității de reprezentant ca și depunerea întâmpinării în aceste condiții nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art.304 pct.1- 9 cod pr.civ.

Tot astfel, lipsa calității de reprezentant al unei părți, invocate în fața instanței ca excepție, are drept consecință eventuala anulare a actelor îndeplinite de persoana care nu justifică o atare calitate, nefiind caz de recurs, în condițiile în care în fața instanței de fond nu s-a invocat această excepție.

Curtea constată că susținerile recurentei nu au nici un temei, pentru că la instanța de fond consilierul juridic al intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B nu a fost prezent efectiv în instanță, nu a pus concluzii și nu a formulat nicio cerere în numele acesteia; întâmpinarea a fost depusă anterior termenului de judecată din 11 februarie 2008, de intimată prin reprezentanții legali iar la ședința dezbaterilor, părțile au lipsit.

Concluzionând, Curtea constată că niciuna din criticile formulate nu este întemeiată, nefiind afectată legalitatea sau temeinicia încheierii de ședință din data de 8.02.2008 și nici a sentinței recurate, sens în care, apreciind recursul ca fiind nefondat, îl va respinge conform disp.art. 312 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat, județul B, împotriva încheierii de ședință din 8 februarie 2008 și a sentinței civile nr.108 din 11 februarie 2008, pronunțate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în B,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

– – – – – – –

Fiind în concediu medical Fiind în concediu de odihnă

prezenta se semnează de prezenta se semnează de

Președintele instanței Președintele instanței

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehnored./MD

3 ex./16.07.2008

f- Trib.