DECIZIA CIVILĂ NR. 1181/R/2009
Ședința publică din 1 iulie 2009
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator -, domiciliat în S, – -,. 11, sentința civilă. B,. 1,. 49, județul S în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA ” “, cu sediul în S, nr. 8-10, județul S împotriva sentinței civile nr. 727 din 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu; având ca obiect: litigiu de muncă.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator -, domiciliat în S, – -,. 11, sentința civilă. B,. 1,. 49, județul S în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA ” “, cu sediul în S, nr. 8-10, județul S împotriva sentinței civile nr. 727 din 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu; având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 24 iunie 2009 au pus concluzii asupra recursului, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 1 iulie 2009, după care:
CURTEA DE APEL
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr 727 din 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins contestația formulată de contestatorul împotriva intimatei Universitatea ” ” S pentru anularea deciziei de sancționare nr 159 din 20 martie 2008 emisă de intimată.
A fost respinsă excepția prescripției invocată de contestator.
Din considerentele sentinței se reține că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare,față de data înregistrării raportului comisiei – 25 februarie 2008- și data emiterii deciziei de sancționare – 21 martie 2008- fiind respectat termenul prevăzut de art 122 din Legea nr 128/1997 cât și cel prevăzut de art 268(1) codul muncii
Pe fondul cauzei se reține că, contestatorul este angajat al Universității ” ” S, îndeplinind începând cu 1 aprilie 2004 funcția de decan al Facultății de Științe pe o perioadă de 4 ani, funcție în baza căreia contestatorul a semnat contracte de studii, state de funcții, adeverințe de absolvire și diplome de absolvire.
Pentru semnarea adeverințelor de absolvire pentru promoțiile anilor 2006, 2007 la forma de învățământ ID în loc de FR și interviul acordat ziarului Gândul s-a constituit la nivelul universității o comisie pentru analizarea prejudiciilor aduse Universității constându-se că domnul decan nu cunoaște cadrul legal în care s-a desfășurat procesul de învățământ la specialitățile Psihologie și Educație Fizică și Sport promoțiile 2001-2006 și 2002 -2007 din cadrul facultății pe care o conduce, dovedind astfel incompetență managerială iar informațiile transmise ziarului Gândul au adus grave prejudicii de imagine Universității.
În baza concluziilor acestei comisii se emite decizia nr 159 din 20 martie 2008 prin care s-a dispus sancționarea contestatorului cu diminuarea salariului de bază, cumulat cu indemnizația de conducere de 15% pe o perioadă de 6 luni.
Instanța de fond a constatat că faptele reținute și sancționate de angajator corespund realității fiind susținute de probe pertinente cauzei. Prin demersurile făcute de contestator și modalitatea de abordare a unor aspecte ce intrau în competența și atribuțiile decanului, rezultă fără putință de tăgadă ca angajatul, decan al Facultății de Științe nu își cunoaște propriile atribuții conferite de funcția ocupată, iar prin demersurile făcute este evident că a creat Universității un prejudiciu de imagine.
Mai mult, prin motivele invocate în susținerea contestației și probatoriul administrat în cauză se reține că angajatul nu face dovada nevinovăției sale ci dimpotrivă își invocă propria turpitudine.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a măsurii dispuse de angajator, instanța de fond a reținut că sunt nefondate întrucât prin decizia emisă s-a aplicat o singură sancțiune și anume diminuarea salariului, fără o altă sancțiune cum se susține respectiv ” avertisment”.
Împotrivaacestei sentințe a formulat recurs recurentul contestator, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr – și ulterior pe rolul Curții de APEL ORADEA, urmare a strămutării judecării cauzei la această din urmă instanță conform Încheierii dată în ședința din 2 februarie 2009 sub nr 952 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin recursul formulat, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și în rejudecare în fond admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, arată recurentul că niciuna dintre cele trei abateri disciplinare grave reținute în sarcina sa prin decizia civilă nr 159 din 20 martie 2008 emisă de intimată și pe care a contestat-o nu există.
În legătură cu prima abatere reținută în sarcina sa, respectiv eliberarea a două adeverințe de absolvire: nr 1758 din 4 iulie 20007 și 1881 din 20 iulie 2007 în antetul cărora s-a menționat forma de învățământ ID în loc de FR, reiterează excepția prescripției dreptului de a dispune aplicarea unei sancțiuni disciplinare, invocând în acest sens dispozițiilor art 268 alin 1 din codul muncii potrivit cărora ” angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 3o de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Ori, raportat la momentul emiterii deciziei de sancționare( 20 martie 2008), dreptul de a dispune, aplicarea în cazul său, a unei sancțiuni disciplinare pentru pretinsa întocmire greșită a unor adeverințe de absolvire, eliberate în luna iulie 2007 era prescris.
Dispozițiile art 122 din Legea nr 128/ 1997, la care s-a raportat instanța de fond nu au aplicabilitate, nu derogă de la dreptul comun și nici nu se substituie dispozițiilor imperative ale art 268 alin 1 din codul muncii.
Aceste dispoziții prevăd doar că cercetarea propunerii de sancționare și comunicare a deciziei se fac în termen de el mult 30 de zile de la data constatării abaterii, însă nu înlătură dispoziția finală, imperativă a art 268 alin 1 din codul muncii,potrivi căreia decizia de sancționare poate fi emisă ” nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Menționează că și pe fond, reținerea în sarcina sa a acestei abateri este greșită, întrucât semnarea unor adeverințe de absolvire la forma de învățământ ID în loc de FR nu reprezintă o abatere disciplinară, neschimbându-se datele problemei relativ la legalitatea înmatriculării de către Universitatea ” ” din S, în anii universitari 2001-2002 și 2002- 2003 unor studenți la specialitățile Psihologie și Educație Fizică și Sport, atâta timp cât, conform adresei nr 28519 din 24 martie 2008 Ministerului Educației, Cercetării și T, în toată perioada cuprinsă între anii 1999- 2007 specializările respective nu au fost autorizate și nici acreditate legalmente să funcționeze provizoriu decât în forma de învățământ – la zi-.
Invocă în acest sens dispozițiile art 66 din Legea nr 84/1995, art 67 alin 1 din aceeași lege, relevant fiind faptul că pe lângă HG 535/1999 și HG 696/2000 prezentate în adresa Ministerului și în toate celelalte hotărâri adoptate ulterior de Guvern la specialitățile Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul Facultății de Științe a Universității ” ” din S, singura formă de învățământ legalmente acreditată sau autorizată provizoriu a fost cea de învățământ la zi cu durata studiilor de 4 ani- iar nu și formele de învățământ ID sau FR cu durata studiilor de 5 ani.
Referitor la cea de-a doua abatere reținută în sarcina sa privind articolul din ziarul ” Gândul” din 7 februarie 2008, menționează că acest articol reprezintă o investigație de presă, iar descrierea faptelor, exprimarea ideilor, formularea aprecierilor și prezentarea concluziilor nu-i aparțin nici pe fond și nici stilistic.
Susține că existența unei așa zise abateri disciplinare grave, nu rezultă nici din corespondența purtată cu Penitenciarul Mărgineni, fiind, de altfel, vorba doar despre o singură adresă pe care a semnat-o, având nr 351 din 8 februarie 2008, cu un conținut oficial uzual, specific corespondenței curente purtate între instituții publice.
Inexistența acestor abateri disciplinare rezultă și din raportarea celor trei situații concrete la dispozițiile art 115 din Legea nr 128/1997 potrivit cărora:” personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din învățământ răspund disciplinar pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului instituției” or, faptele reținute în sarcina sa nu numai că nu au acest caracter, din punct de vedere legal, dar ele nu au dăunat interesului învățământului și prestigiului instituției.
Învederează că, decizia atacată, emisă de intimată, este nelegală și netemeinică și pentru faptul că pentru o singură pretinsă abatere disciplinară i s-au aplicat două sancțiuni, contrar prevederilor imperative ale art 265 alin 2 din codul muncii, pe lângă sancțiunea diminuării salariului de bază asimilat cu indemnizația de conducere, cu 15% pe o perioadă de 6 luni, fiind inserată și sancțiunea avertismentului, sancțiune ce rezultă fără echivoc din mențiunea cuprinsă în decizie,în sensul că: ” i se atrage atenția că repetarea unor asemenea fapte duce la aplicarea unei sancțiuni mai grave”.
Susține că, prima instanță a inversat principiul de drept privind sarcina probei, principiul consacrat expres și prin dispozițiile imperative ale art 287 teza I din codul muncii.
Intimata Universitatea ” ” din Sad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică, arătând în motivare că în mod legal a respins instanța de fond excepția prescripției invocate de contestator, deoarece în speță sunt aplicabile prevederile art. 122 din Legea nr 128/1997, lege specială, care derogă de la prevederile comune, decizie de sancționare fiind emisă în termenul legal.
Sub aspectul fondului cauzei menționează că susținerile recurentului în sensul că singura formă de învățământ pentru care au fost date acreditările, respectiv autorizările începând cu anul 1999 și până în anul 2007 inclusiv,pentru cele două specializări este forma de învățământ zi nu corespund realității, întrucât în baza legii învățământului, singurul act normativ ce reglementa, în anul 2001, desfășurarea învățământului universitar în forma frecvență redusă, Universitatea a organizat examen de admitere pentru cele 2 specializări, forma de învățământ frecvență redusă, cele două specializări fiind autorizate provizoriu la forma învățământ zi potrivit HG nr 696/2000, iar la momentul desfășurării examenului din anul 2001 – în cele două sesiuni, nu se cerea autorizarea specializărilor pentru forma de învățământ – frecvență redusă- singura condiție prevăzută de lege fiind aceea de a exista specializarea autorizată sau acreditată la forma de învățământ- zi-.
Referitor la articolul din ziarul ” Gândul ” arată că în măsura în care cele scrise în ziar nu sunt declarații ale contestatorului, acesta putea să se îndrepte împotriva jurnalistului pentru a-și dovedi nevinovăția, însă publicarea în facsimil a unei adeverințe care nu corespunderea adevărului și care a fost pusă la dispoziția jurnalistului de către contestator a avut rolul de a denigra instituția și de a crea o imagine falsă despre modul de desfășurare a procesului de învățământ.
În ce privește corespondența purtată cu Penintenciarul, intimata menționează că, prin actele și probele administrate în cauză s-a dovedit că recurentul contestator nu cunoștea ce programe s-au desfășurat la facultatea pe care a condus-o timp de 4 ani, deși a întocmit planuri de învățământ și state de funcții pentru cele două specializări la forma de învățământ- frecveță redusă-.
Arată că, prin decizia emisă s-a aplicat o singură sancțiune, iar faptul că i s-a pus în vedere că se vor aplica sancțiuni mai grave în cazul repetării sau săvârșirii altor bateri nu constituie o nouă sancțiune, iar în ceea ce privește sarcina probei,menționează că prin probele administrate în cauză a dovedit vinovăția recurentului contestator, acesta, în calitate de decan al Facultății de Științe dând dovadă de un management defectuos, necunoscând sau nerespectând prevederile legale în vigoare, deteriorând totodată prestigiul instituției.
În drept sunt invocate prevederile art 115-118; art 312/1 cod procedură civilă, art 115.123 din legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, art 60 din legea nr 84/1995, art 264 (2) din Legea nr 53/2003.
Părțile au depus la dosar și concluzii scrise.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu precum și în raport de înscrisurile depuse la dosar, în recurs, instanța apreciază sentința recurată ca legală și temeinică, având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr 159 din 20 martie 2008 emisă de intimată, contestatorul recurent a fost sancționat disciplinar cu ” diminuarea salariului de bază cumulat cu indemnizația de conducere, cu 15%, pe o perioadă de 6 luni, atrăgându-i-se atenția că repetarea unor asemenea fapte duce la aplicarea unei sancțiuni mai grave”.
La baza emiterii acestei decizii s-a aflat raportul nr 576 din 25 feb 2008 al comisiei constituită la nivel de universitate pentru analizarea prejudiciilor aduse universității, în urma semnării adeverințelor de absolvire pentru promoțiile 2006- 2007 la forma de învățământ la distanță (ID) în loc de frecvență redusă ( FR) pentru specializările Psihologie și Educație Fizică și Sport și a adresei nr 352 din 8 februarie 2008 emisă de recurent, în cuprinsul deciziei fiind menționate faptele imputate contestatorului, astfel cum rezultă din cercetarea efectuată de comisia de cercetare disciplinară constituită prin decizia nr 119 din 25 februarie 2008, consecințele acestor fapte precum și culpa recurentului.
Astfel în cuprinsul deciziei mai sus menționate se reține articolul publicat în ziarul “Gândul” din data de 7 februarie 2008, în care se face referire la studenții înmatriculați în anul 2001/2002 și 2002/2003 specializările Psihologie și Educație Fizică și Sport la forma de învățământ la distanță și la declarațiile contestatorului în calitate de decan al facultății și prin care se apreciază că s-a creat un prejudiciu de imagine instituției, comisa constatând că faptele menționate și declarate în articol nu corespund realității, reținându-se totodată și faptul că adeverințele nr 1758 din 4 februarie 2007 și 1881 din 20 iulie 2007 eliberate de contestator la forma de învățământ la distanță (ID) nu sunt conforme cu realitatea.
În consecință se apreciază că prin semnarea adeverințelor pentru cele două promoții la forma de învățământ ID în loc de FR, neconforme cu situația de fapt și cu reglementările în vigoare – în calitatea sa de decan al instituției a dat dovadă de un management defectuos necunoscând sau nerespectând prevederile legale în vigoare, reținându-se, totodată, corespondența purtată cu Penitenciarul Mărgineni, în urma căreia s-a creat confuzii și interpretări față de legalitatea diplomelor eliberate studenților fapt ce a deteriorat prestigiul universității.
S-a apreciat că faptele semnalate întrunesc elementele abaterii disciplinare prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor aferente funcției de conducere și prin atingerea gravă adusă prestigiului instituției propunerea de sancționare disciplinară întemeindu-se pe dispozițiile art 99(3), art 115, art 116 lit c, art 119 -123 din Legea nr 128/1997.
Pornind de la starea de fapt, respectiv faptele imputate recurentului contestator prin decizia contestată de acesta se apreciază că în mod corect a fost soluționată excepția prescripției invocată de contestator, corect reținându-se de către instanța de fond că în speță sunt incidente dispozițiile art 122 din Legea nr 128/1997, fiind respectat, totodată, și termenul prevăzut de art 268(1) codul muncii, întrucât, în speță termenul de 6 luni prevăzut de codul muncii de la care începe să curgă dreptul de a dispune aplicarea unei sancțiuni disciplinare, nu poate fi stabilit în mod distinct prin raportare doar la momentul emiterii adeverințelor, în care s-a menționat forma de învățământ ID în loc de FR, sancțiunea fiindu-i aplicată contestatorului ca urmare a rețineri dispozițiilor art 115, 116 din Legea nr 128/1997, datorită managementului defectuos respectiv neîndeplinirea atribuțiilor aferente funcției de conducere și pentru atingerea gravă adusă prestigiului instituției, emiterea adeverințelor mai susmenționate nefiind cercetată ca abatere disciplinară distinctă pentru a verifica astfel excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii doar prin raportare la această abatere, aceasta concretizând împreună cu celelalte fapte reținute în sarcina petentului abaterea disciplinară pentru care acesta a fost sancționat.
Mai mult, în speță, sunt incidente dispozițiile art 122 din Legea nr 128/1997 privind Statutul personalului didactic, dispoziții cu caracter special care derogă de la dreptul comun potrivit cărora cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se face în termenul de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în condica de inspecție sau la registratura generală a unității școlare ori a instituției de învățământ superior, după caz, dispoziții în conformitate cu care excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea este neîntemeiată.
Sub aspectul fondului cauzei se apreciază ca fiind nefondate susținerile contestatorului recurent în sensul că emiterea celor două adeverințe cu forma de învățământ ID în loc de FR pentru cele două specializări nu ar prezenta nici o relevanță, respectiv nu ar avea consecințe juridice pentru considerentul că în toată perioada cuprinsă între anii 1999 -2007 specializările respective nu au fost acreditate și nici autorizate să funcționeze provizoriu decât în forma de învățământ la zi, aceste mențiuni fiind contrazise prin probele administrate în cauză, respectiv dispozițiile legale care reglementau, în anul 2001 desfășurarea învățământului universitar, intimata depunând în acest sens la dosarul cauzei înscrisurile anexate notelor de ședință, conform solicitării instanței pentru specializările în discuție, privind forma de învățământ acreditată sau autorizată provizoriu, începând cu anul 2001.
Rezultă, din actele dosarului, că pentru cele două specializări s-a organizat concurs de admitere pentru forma de învățământ FR și nu ID, astfel că emiterea unor adeverințe în care apare înscrisă o altă formă de învățământ nu poate fi apreciată ca neproducând nici o consecință din punct de vedere legal, în condițiile în care aceste adeverințe nu corespund situației reale.
De altfel, dată fiind calitatea deținută de contestator în cadrul Facultății de Științe, respectiv aceea de decan și atribuțiile ce-i reveneau în această calitate se impunea ca acesta să cunoască specializările acreditate și să elibereze adeverințele în conformitate cu formele de învățământ desfășurate în cadrul universității însă, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri, declarații de martori, interogatorii precum și di demersurile făcute de contestator și modalitatea de abordare a unor aspecte ce intrau în competența și atribuțiile decanului, inclusiv corespondența purtată cu Penitenciarul Mărgineni rezultă că acesta nu și-a cunoscut în totalitate atribuțiile conferite de funcția ocupată, dovedind, astfel, un management defectuos.
Susținerile recurentului în sensul că prin publicarea articolului din ziarul ” Gândul ” nu s-a creat un prejudiciu de imagine din culpa sa, acest articol reprezentând ca gen jurnalistic ” o investigație de presă “, nu pot fi reținute ca întemeiate în totalitate în condițiile în care acesta nu a infirmat prin alte mijloace afirmațiile conținute în articol ca aparținându-
Raportat la întreaga stare de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză se apreciază că în mod temeinic și legal s-a reținut de către instanța de fond că decizia emisă de intimată este temeinică, faptele imputate contestatorului fiind confirmate prin probele administrate, întrunind elementele abaterii disciplinare pentru care s-a dispus sancționarea acestuia.
În ce privește susținerea contestatorului recurent privind nelegalitatea deciziei emise de intimată, întemeiată pe dispozițiile art 265 alin 2 din codul muncii se reține că prin decizia contestată s-a aplicat o singură sancțiune și anume diminuarea salariului, iar mențiunea cuprinsă în decizie în sensul că repetarea unor asemenea fapte duce la aplicarea unei sancțiuni mai grave, nu echivalează cu o altă sancțiune, respectiv cu sancțiunea avertismentului astfel cum afirmă recurentul.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca nefondat recursul formulat de contestatorul recurent, urmând a-l respinge, în temeiul art 312 cod procedură civilă, menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator -, domiciliat în S, – -,. 11, sentința civilă. B,. 1,. 49, județul S în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA ” “, cu sediul în S, nr. 8-10, județul S împotriva sentinței civile nr. 727 din 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – – – –
– – – – – – – –
Red dcz
20.07. 2009
Jud fond
Dact CC
2ex/27.07.2009
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 24 iunie 2009
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă
–av.,în reprezentarea recurentului, în baza împuternicirii avocațiale din 29 aprilie 2009 emisă de Baroul Sibiu – Cabinet Individual,
–,în reprezentarea intimatei, în baza împuternicirii de reprezentarea juridică emisă de intimată,
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 22 iunie 2009 documentele solicitate de instanță la termenul anterior, după care:
Reprezentanta intimatei arată că în mod greșit s-a consemnat în încheierea de ședință anterioară ca din documentele solicitate să rezulte doar funcționarea specializărilor Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul Facultății de Științe pentru formele de învățământ ID, FR în anul universitar 2002-2003 ci s-a solicitat a se face referire la toate specializările din cadrul Facultății de Științe pentru formele de învățământ ID FR în anul universitar 2002-2003, consideră că se impune rectificarea încheierii, în sensul celor menționate.
Reprezentantul recurentului arată că în mod corect au fost consemnate dispozițiile instanței.
Instanța,având în vedere că obiectul prezentului litigiu îl constituie cele două specializări, respectiv Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul Facultății de Științe, apreciază că nu se impune rectificarea încheierii.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând pricina în fond admiterea contestației cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
În motivare arată că în legătură cu prima abatere reținută în sarcina sa, respectiv eliberarea a două adeverințe de absolvire în antetul cărora s-a menționat forma de învățământ ID în loc de FR dreptul de a dispune aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru pretinsa întocmire greșită a unor adeverințe de absolvire, eliberate în luna iulie 2007 era prescris, raportat la momentul emiterii deciziei de sancționare( 20 martie 2008)
Referitor la cea de-a doua abatere reținută în sarcina sa privind articolul din ziarul ” Gândul” din 7 februarie 2008 arată că acest articol reprezintă o investigație de presă, iar descrierea faptelor, exprimarea ideilor, formularea aprecierilor și prezentarea concluziilor nu-i aparțin nici pe fond și nici stilistic.
Învederează că, decizia atacată, emisă de intimată, este nelegală și netemeinică și pentru faptul că pentru o singură pretinsă abatere disciplinară i s-au aplicat două sancțiuni, pe lângă sancțiunea diminuării salariului de bază asimilat cu indemnizația de conducere, cu 15% pe o perioadă de 6 luni, fiind inserată și sancțiunea avertismentului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată că în mod legal a respins instanța de fond excepția prescripției invocate de contestator, deoarece în speță sunt aplicabile prevederile art. 122 din Legea nr 128/1997, lege specială, care derogă de la prevederile comune, decizie de sancționare fiind emisă în termenul legal.
În ceea ce privește fondul cauzei,susținerile recurentului în sensul că singura formă de învățământ pentru care au fost date acreditările, respectiv autorizările începând cu anul 1999 și până în anul 2007 inclusiv,pentru cele două specializări este forma de învățământ zi nu corespund realității, întrucât în baza legii învățământului, singurul act normativ ce reglementa, în anul 2001, desfășurarea învățământului universitar în forma frecvență redusă, Universitatea a organizat examen de admitere pentru cele 2 specializări, forma de învățământ frecvență redusă, cele două specializări fiind autorizate provizoriu la forma învățământ zi potrivit HG nr 696/2000, iar la momentul desfășurării examenului din anul 2001 – în cele două sesiuni, nu se cerea autorizarea specializărilor pentru forma de învățământ – frecvență redusă- singura condiție prevăzută de lege fiind aceea de a exista specializarea autorizată sau acreditată la forma de învățământ- zi-.
Referitor la articolul din ziarul ” Gândul ” publicarea în facsimil a unei adeverințe care nu corespunderea adevărului și care a fost pusă la dispoziția jurnalistului de către contestator a avut rolul de a denigra instituția și de a crea o imagine falsă despre modul de desfășurare a procesului de învățământ.
Mai arată că prin decizia emisă s-a aplicat o singură sancțiune, iar faptul că i s-a pus în vedere că se vor aplica sancțiuni mai grave în cazul repetării sau săvârșirii altor bateri nu constituie o nouă sancțiune.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de1 iulie 2009, cam. 39, oar 9.00
Pentru când părțile au termen în cunoștință.
Dată în ședința publică din 24 iunie 2009.
