Contestație decizie de sancționare. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Suceava


Dosar nr- – contestație decizie de sancționare –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1235

Ședința publică din 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Bratu

Grefier

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Serviciul de Ambulanță Județean, cu sediul în municipiul S,-, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.1328din15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru reclamantul intimat G, lipsă fiind acesta și reprezentantul pârâtului recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătoarea reclamantului intimat a depus la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 110 din 19.10.2009, pentru suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat.

Instanța constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru reclamantul intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței anexate la dosar.

A arătat că în mod corect prima instanță a reținut că decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat prin nota explicativă, lipsuri care atrag nulitatea absolută a deciziei de sancționare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secția civilă sub nr- din 24.03.2009, petentul Gac hemat în judecată pe intimatul Serviciul de Ambulanță Județean S, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 32/16.02.2009 emisă de intimat pentru nelegalitatea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean S – substația R, îndeplinind funcția de șofer de autosanitară.

A mai arătat petentul că la data de 23.02.2009 i s-a comunicat decizia nr. 32/16.02.2009, prin care a fost sancționat cu avertisment scris.

Petentul a mai precizat că decizia de sancționare anterior arătată este lovită de nulitate absolută, întrucât în cuprinsul acesteia nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, formularea “nu a respectat prevederile Regulamentului intern, ale fișei postului”, neconstituind o motivare în fapt a deciziei.

A mai precizat petentul că, în decizia contestată nu este indicată instanța competentă din punct de vedere teritorial și material la care se poate contesta decizia.

Pe fondul cauzei, petentul a arătat că nu este vinovat de nici o abatere disciplinară.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept pe dispoziții legale.

În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

Legal citat, intimatul Serviciul de Ambulanță Județean Sad epus la dosar întâmpinare, arătând că solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.

În susținerea întâmpinării, intimatul a arătat că decizia de sancționare disciplinară a petentului a fost dispusă potrivit prevederilor legale și după efectuarea cercetării prealabile.

A mai precizat intimatul că decizia contestată conține toate elementele legale de fond și de formă.

Intimatul a mai arătat că, prin nota explicativă dată, reclamanta recunoaște abaterea săvârșită.

În dovedirea susținerilor sale, intimatul a depus la dosar înscrisuri.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin sentința nr. 1328/15.06.2009 a Tribunalului Suceava – secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimatul Serviciul de Ambulanță Județean S și s-a anulat decizia nr. 32 din 16.02.2009 emisă de intimat.

Intimatul a fost obligat să plătească contestatorului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia de sancționare nr. 32/16.02.2009 emisă de intimată, în baza art. 264 alin.1 lit. a) din Codul muncii, petentul Gaf ost sancționat cu avertisment scris pentru motivul că “nu a respectat prevederile Regulamentului intern – art. 33 lit. a), b) și g) – îndeplinirea sarcinilor de serviciu – ale fișei postului și ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate – art. 23 alin. 2 lit. a) și c) – îndeplinirea atribuțiilor”.

Potrivit art. 264 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, printre sancțiunile disciplinare pe care le poate dispune angajatorul, în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, este și avertismentul scris.

De asemenea, potrivit art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010, încheiat conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006, sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte, fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat. Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii. În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (4) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune stabilirea următoarelor aspecte: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare.

Comisia propune aplicarea sau neaplicarea unei sancțiuni disciplinare după finalizarea cercetării.

Lucrările comisiei de disciplină se consemnează într-un registru de procese-verbale.

La stabilirea sancțiunii se va ține seama de cauzele și gravitatea faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de gradul de vinovăție a salariatului, de eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

În baza propunerii comisiei de disciplină, angajatorul va emite decizia de sancționare.

Totodată, potrivit art. 266 – 268 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.

În cauza de față, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că decizia de sancționare a petentului nu a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente domeniului, anterior prezentate.

Astfel, prima instanță a constatat că cercetarea disciplinară prealabilă a petentului nu a fost efectuată în conformitate cu prevederile legale anterior menționate.

În acest sens, prima instanță a apreciat că petentul nu a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabil, în conformitate cu dispozițiile art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010, la dosar nefiind depuse dovezi în acest sens de către intimat.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că decizia de sancționare, din punct de vedere formal, nu conține toate elementele reglementate de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute.

În acest sens, tribunalul a reținut că decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat prin nota explicativă (fila 19 dosar fond), lipsuri care atrag nulitatea absolută a deciziei de sancționare.

Astfel, tribunalul a apreciat că motivarea cuprinsă în decizia de sancționare, în sensul că petentul a fost sancționat pentru că “nu a respectat prevederile Regulamentului intern – art. 33 lit. a), b) și g) – îndeplinirea sarcinilor de serviciu – ale fișei postului și ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate – art. 23 alin. 2 lit. a) și c) – îndeplinirea atribuțiilor”, fără a se arăta în concret data și modalitatea în care petentul a săvârșit abaterea disciplinară pentru care a fost sancționat, nu satisface cerințele imperative ale art. 268 alin. 2 lit. a) din Codul muncii, are un caracter prea general, este superficială și, în consecință, echivalează cu o nemotivare în fapt a deciziei de concediere.

Totodată, tribunalul a reținut că lipsurile evidente din decizia de concediere nu pot fi suplinite prin alte acte și documente exterioare acesteia, art. 268 din Codul muncii conținând dispoziții imperative.

De altfel, și Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, a stabilit în mod constant că mențiunile și precizările pe care, în mod obligatoriu, trebuie să le conțină decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare au rolul de a-l informa corect și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, aceste mențiuni fiind necesare și pentru instanța de judecată, pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate (deciziile nr. 383/2005, nr. 58/2007, nr. 319/2007 și nr. 654/2007 ale Curții Constituționale).

Drept consecință, cum intimatul nu a înscris pe decizia de sancționare toate elementele obligatorii enunțate prin art. 268 alin. (2) din Codul muncii, în baza art. 76 și art. 78 din Codul muncii, s-a dispus anularea deciziei emise, nemaifiind necesară analizarea motivelor privind temeinicia sancțiunii aplicate.

În baza art. 274. pr. civ. intimatul a fost obligat la plata către contestator a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul Serviciul de Ambulanță Județean S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, respectând Codul muncii, conducerea unității a procedat la analiza împrejurărilor, gravitatea faptei și gradul de vinovăție a salariatului și a stabilit impunerea sancționării, conform art. 264 alin. 1 lit. a, art. 266 și a art. 267 alin. 1.

Recurentul a arătat că, referitor la descrierea faptei, decizia de sancționare emisă de angajator menționează referatul dr., referat care a fost adus la cunoștința salariatului și a conducerii unității și conține toate datele necesare analizării evenimentelor petrecute la data de 9.02.2009.

De asemenea, recurentul a arătat că, dispozițiile Codului muncii au fost respectate și referitor la menționarea căii de atac a deciziei – actul de sancționare emis de conducerea unității are o formulare standard, prin care angajatul sancționat este informat cu privire la contestația pe care o poate adresa instanței judecătorești și termenul de 30 de zile în care poate acționa.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299, 304 și 304/1 Cod procedură civilă.

Contestatorul intimat, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 32 din 16.02.2009 emisă de Serviciul de Ambulanță Județean S, a fost sancționat disciplinar contestatorul intimat G cu “Avertisment scris”.

S-a reținut, în decizia sus-menționată, că a fost aplicată sancțiunea, “având în vedere referatul doamnei dr., coordonator al R, act înregistrat la nr. 971/13.02.2009”.

Conform art. 268 alin. 2 lit. a și f din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Prin urmare, decizia trebuie să cuprindă motivarea în fapt, adică ce anume determină aplicarea sancțiunii disciplinare, și anume, după caz, abaterea sau abaterile repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern săvârșite de salariat, descrierea acesteia (acestora), data comiterii și cea a luării la cunoștință de cel îndreptățit să emită decizia.

Or, decizia contestată nu cuprinde nici unul din aceste aspecte.

Menționarea în cuprinsul deciziei a referatului în care sunt relatate aspectele ce impun aplicarea unei sancțiuni disciplinare nu înlătură în nici un fel sancțiunea nulității absolute impusă de art. 268 alin. 2 Codul muncii, întrucât, motivarea în fapt trebuie să fie cuprinsă în decizie, nu în alte înscrisuri.

Sigur că trebuie indicate și dovezile care atestă situația de fapt reținută, referatul putând fi o asemenea dovadă, însă motivarea în fapt nu poate lipsi din decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare.

Instanța competentă să soluționeze contestația reprezintă o altă mențiune care trebuie înscrisă în decizia de sancționare.

Prin urmare, în decizia de sancționare trebuie indicat tribunalul în a cărui circumscripție își are sediul sau reședința reclamantul, deci salariatul sancționat, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. 2 din Codul muncii.

O formulare generală, “drept de contestație la instanțele judecătorești competente”, nu acoperă obligativitatea indicării instanței competente să soluționeze contestația.

Așadar, decizia de sancționare, pentru a fi legală, trebuie să conțină și elementele enumerate de art. 268 alin. 2 lit. a, f din Codul muncii. Lipsa lor atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de recurentul angajator.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul să plătească intimatului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 110/19.10.2009.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulServiciul de Ambulanță Județean, împotriva sentinței nr. 1328 din15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).

Obligă pârâtul recurent Serviciul de Ambulanță Județean S să plătească reclamantului intimat G 200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond:;

5.11.2009