DECIZIA CIVILĂ NR.1291/2008-
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată DE STAT, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator A, domiciliat în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 276/LM din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimatului contestator A-lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 32/23.09.2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Reprezentanta intimatului contestator, arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra prezentului recurs.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului contestator solicită respingerea recursului promovat de partea adversă, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 276/LM din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul A, în contradictoriu cu intimata DE STAT O și, în consecință:
S-a dispus anularea deciziei de sancționare nr. 46/03.09.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului.
Intimata a fosdt obligată să plătească în favoarea contestatorului 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Contestatorul este angajat al unității intimate cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată.
Prin decizia nr.46/03.09.2007 acesta a fost sancționat cu avertisment pe considerentul că opinia refuzului nemotivat de semnătură este considerată ca fiind eronată profesional și refuzul nemotivat de a semna un act adițional de modificare a contractului de muncă în ce privește salariul, se consideră refuz de îndeplinire a atribuțiilor postului și poate atrage răspunderea contractuală.
Potrivit art.41 alin.1 si 3 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, întrucât contractul individual de nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voința al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat.
Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți.
Sunt și situații în care angajatorul poate dispune unilateral modificarea contractului individual de muncă sau chiar și încetarea raporturilor de muncă, dar aceste situații și motivele pentru care pot fi dispuse asemenea măsuri, motive, legate sau nu de persoana salariatului, sunt riguros si limitativ prevăzute de legislația muncii, ceea ce s-a reținut că nu este cazul în speța dedusă judecății.
Consimțământul reprezintă voința internă a persoanei de a încheia actul adițional la contract exteriorizată sau manifestată. Altfel spus, consimțământul reprezintă exteriorizarea sau manifestarea hotărârii de a încheia actul adițional, împrejurare care fiind de natură strict personală nu poate face obiectul unei abateri disciplinare. Contestatorul nu putea fi obligat să semneze un act adițional la contractul sau individual de muncă prin care i se modifică salariul și gradația avută în urma evaluării anuale, nefiind incidente în speță dispozițiile invocate de intimată din Regulamentul intern punctul 14.2, care se referă doar la actele adiționale cu privire la indexările salariale și sporul de vechime.
În lumina tuturor acestor considerente prima instanță a apreciat că fapta contestatorului nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art.263 alin.2 din Codul muncii și în temeiul art. 41 alin.1 si 3 din Legea nr.53/2003 a admis contestația formulată și a dispus anularea deciziei de sancționare nr.46/03.09.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului.
Împotriva acestei hotărâri intimata a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și respingerea contestației petentului deoarece soluția instanței de fond ar fi greșită. Modificarea salarizării contestatorului nu s-a făcut în mod unilateral de către angajator -după cum se reține în considerentele hotărârii- ci în baza unor criterii legale obiective, astfel încât nu este vorba de modificare unilaterală a contractului de muncă, ci reprezintă, această propunere materializarea unor dispoziții legale imperative.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că motivul pentru care contestatorul a fost sancționat cu “avertisment” a fost determinat de refuzul acestuia de a semna acte adiționale la contractul de muncă, acte adiționale care au fost lipsite de efecte ulterior prin hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 760/LM/17.10.2007).
Modificarea unui contract, fie el de muncă, se poate face prin acordul părților, dar dacă una dintre părți nu este de acord cu o astfel de modificare, ea nu poate fi obligată să și-o însușească.
În aceste condiții refuzul de a semna actele adiționale la contractele de muncă nu reprezintă o atitudine abuzivă -așa cum a interpretat recurenta- care trebuie sancționată, ci reprezintă o exercitare a drepturilor civile în limite normale.
În opinia instanței nici dacă prin hotărârea instanței s-ar fi respins acțiunea contestatorului, nu se impunea sancționarea acestuia, astfel încât cu atât mai puțin o astfel de sancționare se justifică în condițiile în care instanța a constatat că actele adiționale nu erau conforme dispozițiilor legale.
În aceste condiții, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursului civil declarat de recurenta intimată DE STAT, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator A, domiciliat în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 276/LM din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă DE STAT să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond –
– redactat decizie – judecător – 16.10.2008
– dactilografiat grefier – 16.10.2008-2 ex.
