ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1459/
Ședința publică din 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta M cu sediul în Târgu-M, B-dul 1 decembrie 2. nr.30, județul M, împotriva sentinței civile nr.214 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru reclamanta intimată lipsă, av. în substituirea lui av., pentru pârâta recurentă M Târgu-M consilierul juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, după care;
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar convenția individuală de muncă.
Reprezentanta reclamantei intimate preia un exemplar din convenția individuală de muncă, depune la dosar extrasele din deciziile civile nr.1334/R/16.09.2008 și nr.1403/R/30.09.2008 ale Curții de Apel Târgu -M, copia sentinței civile nr.777/11 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, dosar similar cu prezenta cauză, mai depune la dosar copia Jurisprudența Secției civile și de proprietate intelectuală pe anul 2006.
Se procedează la comunicarea înscrisurilor depuse la dosar de către reprezentanta reclamantei intimate pentru pârâta intimată.
-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente susține recursul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea în tot a hotărârii atacate ca fiind dată cu încălcarea competenței materiale a instanței și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocă motivul de nulitate prevăzut de art.304 pct.3,8 și 9 din Codul d e procedură civilă, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată. Susține că sentința atacată este lovită de nulitate, fiind încălcate dispozițiile art.268 al.2 lit.a,b și f din Codul muncii, fiind eronat invocate prevederile art.40 lit.a din Regulamentul intern. Cu privire la competența materială susține că în raport de calitatea reclamantei de membru cooperator cu convenție individuală de muncă, conflictul de muncă nu se încadrează în prevederile art.281, 282 Codul muncii, acest raport de muncă fiind reglementat prin reglementări specifice cooperativei meșteșugărești.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată. Subliniază faptul că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută. Cu privire la competența materială a cauzei învederează faptul că fiind vorba de un conflict de muncă, sunt aplicabile prevederile codului muncii, cauza are ca obiect litigiu de muncă.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 214 din 14 februarie 2008, Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta M, a anulat decizia nr. 19 din 28 iunie 2007, emisă de către pârâtă, a respins restul pretențiilor reclamantei și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că decizia atacată este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit.a,b și f din Codul muncii, raportat la art. 76-77 din Codul muncii, deoarece: abaterea disciplinară nu este descrisă sub aspect temporal, nefiind determinată data săvârșirii faptei; se invocă prevederile art. 40 lit. a din Regulamentul interne, care nu au fost încălcate de reclamantă; nu se indică în mod corect instanța competentă.
Decizia a fost emisă și cu încălcarea prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii, deoarece reclamanta nu avea calitatea de casier cu post fix în unitatea nr. 11, nesemnând o astfel de fișă a postului și unitatea nr. 11 nu era dotată la acea vreme cu casă de marcat. Nici OUG nr. 28/1999 și nici HG nr. 479/2003 nu stabilesc obligativitatea emiterii bonului fiscalanteriorefectuării prestației către clienți. Prin adresa nr. 1161 din 19 iunie 2007, emisă ulterior procesului-verbal de constatare, pârâta recunoaște că reclamantei urmează doar în viitor să i se stabilească atribuții de serviciu pe linia utilizării caselor de marcat.
Decizia este lovită de nulitate absolută și pentru încălcarea prevederilor art. 264 alin. 1 lit. a Codul muncii, neexistând sancțiunea “avertismentului” ci doar a “avertismentului scris”.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, ca fiind dată cu încălcarea competenței materiale a instanței și dată cu aplicarea greșită a legii – motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 3,8 și 9 Cod procedură civilă, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că în raport de calitatea reclamantei de membru cooperator cu convenție individuală de muncă, având raport patrimonial, concretizat prin părțile sociale depuse – acționară -, conflictul de muncă nu se încadrează în prevederile art. 281, 282 Codul muncii, raportul de muncă al acesteia fiind reglementat prin reglementarea specifică sectorului cooperației meșteșugărești – respectiv Normele de reglementare aprobate prin Hotărârea Consiliului Național nr. 11 din 15 decembrie 2006, preluat și aprobat prin Hotărârea Adunării Generale ordinare a cooperativei în anul 2006.
Potrivit și cu prevederile art. 295 alin. 2 Codul muncii, în prezența unei reglementări complete în privința raportului de muncă în sectorul cooperației meșteșugărești – instanța de fond nu avea competența materială de a judeca cauza cu care a fost investită.
Cu privire la aplicarea greșită a legii, a solicitat a se constata că hotărârea se întemeiază pe prevederile codului muncii, care, în prezența unei reglementări specifice sectorului cooperatist, nu se aplică în cauză, pronunțând o hotărâre nelegală.
Hotărârea este netemeinică și în privința considerentelor reținute cu privire la starea de fapt și a măsurii de sancționare motivate în temeiul reglementărilor din Codul muncii, contrar reglementărilor specifice a societății, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză, arătând în motivarea întâmpinării că reclamanta are calitate de angajat al societății, fiind încheiat un contract de muncă în acest sens, iar Codul muncii este legea care se aplică tuturor raporturilor de muncă. A invocat Decizia nr. 585 din 19 ianuarie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție și prevederile art. 33 din Legea nr. 1/2005.
În faza recursului s-a administrat proba cu înscrisuri, constând în: adresa (fila 20), decizia Curții Constituționale (fila 21), convenție individuală de muncă (filele 31-33), act adițional (fila 34), monetar, bon fiscal (filele 37,38-39), extras din decizia civilă nr. 1334/R/16 septembrie 2008 (fila 40), 1403/R/30 septembrie 2008 (fila 41), sentința civilă nr. 777 din 11 mai 2007(filele 42-43), jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (filele 45-48).
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției necompetenței materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă și cele cooperatiste, între acestea există și puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă. (, – Dreptul muncii, a III-a, Casa de editură și presă “Șansa”, 1997, pagina 11).
Pe de altă parte, nu trebuie omis nici faptul că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat o convenție individuală de muncă, (filele 23-23 recurs), aceasta generând, în mod inevitabil, raporturi supuse jurisdicției muncii, care este aplicabilă și raporturilor reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, în acest sens fiind și prevederile art. 1 alin. 2 din Codul muncii. Or, în ceea ce privește răspunderea disciplinară, reglementările statutare ale cooperativei pârâte fac trimitere la dispozițiile Codului d e procedură civilă, care, prin art.2 pct. 1 lit. c stabilește competența de primă instanță a tribunalelor în soluționarea conflictelor de muncă.
În ceea ce privește criticile vizând modalitatea de rezolvare dată fondului litigiului, Curtea constată că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente, observându-se că, într-adevăr, decizia de sancționare disciplinară a reclamantei este lovită de nulitate absolută deoarece: nu prevede data săvârșirii faptei, prin urmare aceasta nu este descrisă sub aspect temporal; nu se indică în mod corect instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată; invocă încălcarea prevederilor art. 40 lit. a din Regulamentul intern, străine de fapta imputată reclamantei; s-a aplicat o sancțiune neprevăzută de Codul muncii, Regulamentul de ordine interioară și Normele anexă la Hotărârea Consiliului Național al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meșteșugărești, nr. 11/15 decembrie 2007.
Prin urmare, în cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin.2 lit. a), b) și f) din Codul muncii, care atrag sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare și fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conținutul faptei imputate reclamantei a cerințelor prevăzute de art. 263 din Codul muncii, privind abaterea disciplinară.
Pentru considerentele expuse, neregăsind motivele de nelegalitate invocate prin recursul examinat, Curtea va dispune respingerea acestuia ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, corelativ cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, cu sediul în Târgu-M, B-dul 1 decembrie 2. nr.30, județul M, împotriva sentinței civile nr.214 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-15.12.2008-
