Contestație decizie de sancționare. Decizia 1475/2008. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 9 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind și pe pârâta ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII” ” având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost depus și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură, la data de 23 iunie 2008, pârâta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă și instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.

CURTEA:

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9/F din 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de contestatoarea, împotriva deciziilor nr. 62/06.08.2007 și nr. 63/06.08.2007 emise de Școala de Arte și Meserii B, ca fiind întemeiată și în consecință, s-a anulat decizia nr. 62/06.08.2007 emisă de intimata Școala de Arte și Meserii, ca tardiv emisă și s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei nr. 63/06.08.2007.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr. 47/06.2007 emisă de intimata Școala de Arte și Meserii din B au fost sancționați contestatoarea cu ” observație scrisă ” și cu ” avertisment ” în conformitate cu disp. art. 116 lit. a din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic.

Prin adresa nr. 994/25.06.2007 i s-a comunicat contestatoarei faptul că prin dispoziția nr. 47/25.06.2007 a fost sancționată cu “observație scrisă” cu drept de contestație în l5 zile de la comunicare.

Contestatoarea a formulat contestație în data de 03.07.2007 înregistrată sub nr. l034. Urmare a contestației formulate a fost convocată prin adresa nr.l035 din 05.07.2007 la Comisia de disciplină în vederea cercetării disciplinare prealabile.

Prin dispoziția nr. 61/06.08.2007 intimata a revocat dispoziția nr. 47/06.2007 privind sancționarea contestatoarei cu “observație scrisă”.

La aceeași dată de 06.08.2007 intimata a emis dispoziția nr.62 prin care contestatoarea a fost sancționată cu “observație scrisă” conform art. ll6 (a) din 128/l997.

La emiterea dispoziției de sancționare s-a avut în vedere prevederile art.23 din I, 84/l995, Raportul Comisiei de disciplină din 6 iulie 2007, avizul acesteia și dispozițiile art.264 alin. l lit. a din 53/2003.

In cuprinsul dispoziției se arată că aceasta poate fi contestată în termen de l5 zile la Colegiul de Disciplină al B-N sau în termen de 30 de zile, la instanța judecătorească competentă. Din analiza raportului Comisiei de cercetare disciplinară 43-44, care a stat la baza emiterii Dispoziției de sancționare, reiese faptul că, contestatoarea a absentat nemotivat de la proba practică a examenului de evaluare a competențelor profesionale din cadrul examenul de absolvire din l8 iunie 2007.

Analizând situația de fapt prin prisma prevederilor disp.art. 268 (l) din Codul muncii care prevede că ” angajatorul dispune aplicarea sancțiunii printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 zile calendaristice, de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abateri disciplinare precum și art. l22 din l28/l997, privind statutul personalului didactic, care conține aceleași prevederi, rezultă că dispoziția este tardiv emisă. De la data săvârșirii faptei l8 iunie 2007 despre care conducerea școlii a luat la cunoștință la data de 20.06.2007 prin nota informativă a personalului comisiei de examinare (30-3l) și până la emiterea dispoziției de sancționare 6.08.2007 s-au scurs 46 zile, cu mult peste termenul prevăzut de lege. Cum acest termen este unul de decădere, instanța urmează a anula dispoziția nr. 62/06.08.2007, ca tardiv emisă.

În ceea ce privește cererea privind anularea dispoziției nr. 63/06.08.2007 privind evaluarea punctajului pentru acordarea calificativului pentru anul școlar 2006-2007, instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele motive:

În data de 07.05.2007 prin dispoziția nr. 89 privind constituirea comisiei de organizare și desfășurare a examenului pentru certificarea competențelor profesionale nivel l, emisă de BN contestatoarea a fost numită în calitate de evaluator în comisia de examinare la profilul Mecanic Prestări Servicii din cadrul Școala de Arte și Meserii

În data de l3.06.2007 a participat la instructajul efectuat cu personalul implicat în organizarea și desfășurarea examenului de absolvire efectuat de intimată fapt ce rezultă din copia procesului verbal anexat ll9, care este semnat de contestatoare. Din declarația dată de aceasta l20 recunoaște că este numită membru în comisia de examinare în calitate de cadru didactic la “

Contestatoarea s-a mai înscris în calitate de supraveghetor și la comisiile din centrele de testare organizate de BN, fiind repartizată prin tragere la sort la comisia de examinare din cadrul Colegiului Național

În data de l8.06.2007, contestatoarea nu s-a prezentat la examenul de absolvire organizat la intimată, motivând neprezentare de numirea și participarea în aceeași dată la comisia de examinare organizată la Colegiul național. Totodată susține că nu a anunțat pe intimată despre neparticiparea la examenul organizat în cadrul SC întrucât nu a avut timp fiind anunțată de numirea în comisia de examinare la Colegiul Național în data de l7 iunie seara.

Neparticiparea contestatoarei la examenul de absolvire a perturbat activitatea comisiei de examinare a intimatei, fiind apreciată ca o îndeplinire necorespunzătoare a activităților sale și de serviciu.

Totodată, în urma evaluării activității cadrelor didactice pentru anul școlar 2006-2007 contestatoarea a primit un punct la capitolul Participarea la acțiuni complementare activității de învățare secțiunea examene.

Comisia de evaluare în urma evaluării a acordat contestatoarei 75 puncte ceea ce corespunde calificativului “bine”. Cum intimata a respectat dispozițiile legale cu privire la evaluarea personalului didactic instanța urmează a menține ca temeinică și legală dispoziția nr. 63/06.08.2007 prin care a acordat calificativul contestatoarei, calificativ care corespunde perioadei supuse evaluării, precum și criteriilor avute în vedere de către comisia de evaluare. Faptul că pentru alte acțiuni contestatoarea a obținut ulterior alte aprecieri nu este de natură a influența calificativul în cauză.

Pentru considerentele mai sus arătate, a textelor de lege invocate, a dispozițiilor art.l67 și următoarele din l68/l999 instanța urmează a admite în parte acțiunea formulată, a anula dispoziția nr. 62/06.08.2007, ca tardiv emisă și a respinge ca neîntemeiată contestația împotriva dispoziției nr. 63 din 06.08.2007.Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat desființarea sentinței în sensul admiterii contestației formulate împotriva deciziei nr. 63/06.08.2007.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit, instanța nu a luat în considerare actele pe care reclamanta le-a depus la dosarul cauzei, scripte din care rezultă chiar activitatea sa didactică pe perioada supusă evaluării.

Astfel la fila 145 din dosarul de fond, există o de observare a activității de predare și învățământ a reclamantei, pe anul școlar 2006 – 2007, conform căreia a primit nota 3 echivalent cu calificativul excelent-activitatea desfășurată depășește cu mult nivelul așteptat.

Apoi la fila 147 depus Fișa pentru inspecția curentă, întocmită la data de 25.04.2007, act prin care s-a stabilit ca pentru pregătirea de specialitate, activități în cadrul comisiei tehnice și metodici adecvate, pe perioada anului școlar 2006-2007 reclamanta a primit calificativul.

Tot în data de 24.04.2007 a fost întocmit un raport scris-fila 152 dosar fond, unde se arată la punctul 1 litera c) că recurenta este “foarte bine pregătită profesional, posedă cunoștințe temeinice de specialitate, organizează activități școlare cu întreaga clasă, se implică în activitatea elevilor.” În același script la punctul 4 se menționează: Consiliul de Administrație a Școlii apreciază pozitiv activitatea recurentei în rezolvarea diferitelor sarcini trasate de conducerea școlii, este un bun coleg cu un comportament adecvat și în final acordă calificativul.

Chiar și Inspectoratul Școlar BNp rintr-un Raport, fila 158, acordă calificativul recurentei, lucru confirmat și de către Inspecția de grad 1 al reclamantei, comisie care m-a notat cu 10. ( fila 161 dosar fond ).

Față de cele prezentate mai sus s-a apreciat că nelegala și netemeinica Decizia prin care reclamantei i s-a stabilit calificativul, atât timp cât toată conducerea școlii și reprezentanții Inspectoratului Școlar, i-au acordat în mai multe rânduri, cu ocazia verificărilor făcute, pe perioada anului 2006-2007, calificativul.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Prin dispoziția nr. 63/06.08.2007 ( 13 dosar fond ), emisă de către pârâtă și la care se referă în mod exclusiv recursul declarat în cauză, reclamantei i s-a acordat calificativul ” ” pentru anul școlar 2006-2007, în urma evaluării sale în conformitate cu metodologia stabilită de art. 52 din Legea nr. 128/1997.

Evaluarea cadrului didactic urmărește în conformitate cu fișa de evaluare a profesorului ( 142-144 dosar fond ), diferite aspecte legate de desfășurarea activității sale profesionale, fiind structurată pe mai multe unități de competență care sunt raportate la gradul de realizare al indicatorilor de performanță.

Astfel, sunt supuse evaluării în mod distinct proiectarea didactică, organizarea și realizarea actualităților de învățare, participarea la acțiuni, complementare activităților de învățare, participarea la activitatea de perfecționare pedagogică și de specialitate, capacitatea de comunicare, comportamentul și ținuta.

Fiecare din aceste unități de competență este punctată în funcție de gradul de realizare al indicatorilor de performanță specifici, enumerați în cuprinsul fișei de evaluare.

În speță, reclamanta contestă rezultatul evaluării unor unități de competență, respectiv cele privind predarea și învățarea, considerând că nu reflectă concluziile unor evaluări și inspecții anterioare, consemnate în actele depuse la filele 145, 145 și 152 la dosarul de fond.

Curtea constată însă că la unitățile de competență proiectarea didactică și organizarea și realizarea activităților de învățare în care se încadrează indicatorii de performanță menționați în fișele de inspecție, reclamantei i s-a acordat punctajul maxim la fiecare criteriu de evaluare (142-143 fond), ceea ce nu poate decât să confirme corectitudinea procesului de evaluare.

Curtea reține, de asemenea, că reclamantei i s- acordat calificativul “” în urma evaluării în ansamblu a activității sale, astfel încât este posibil ca la unele activități să fie apreciată pozitiv, iar la altele să nu fie apreciată în același fel.

Cum reclamanta nu a formulat alte critici împotriva deciziei nr.63/2008, Curtea de Apel constatând că motivele invocate în recurs nu sunt întemeiate, va respinge, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 9 din 17 ianuarie 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

– – – – – –

în,semnează

Vicepreședintele

Curții de APEL CLUJ,

JUDECĂTOR 2: Laura Dima Ioan Daniel

Red. SD dact. GC

2 ex/14.07.2008

Jud.primă instanță:,