Dosar nr- – cont.dec.sancționare –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.150
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Vințilă Narcisa
JUDECĂTOR 3: Ciută Eugenia
Grefier – –
Pe rol, judecarea recursului declarat de Banca Comercială Română SA, cu sediul în municipiul B,-, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1378 din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal a răspuns atât pentru recurentă, cât și pentru intimata Sucursala B, lipsă fiind contestatorul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru recurenta Banca Comercială Română SA B, reiterând motivele precizate în scris, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare a cererii întrucât instanța de fond în mod eronat a reținut excepția nulității absolute a deciziei nr. 424 din 2 aprilie 2009, emisă de unitatea bancară, pe motiv că nu au fost descrise faptele reținute ca fiind abateri disciplinare.
La sfârșitul ședinței de judecată s-a prezentat avocat pentru contestatorul intimat și a depus la dosar întâmpinare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 11 mai 2009, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 424/02.04.2009 emisă de intimata Banca Comercială Română SA – Societate în Sistem
Ulterior, la termenul din 30.06.2009, contestatorul și-a motivat contestația argumentând că decizia nr. 424/2.04.2009 prin care a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază brut lunar cu 10% pe o perioadă de 3 luni ar fi fost dată cu încălcarea dispozițiilor Regulamentului intern, a politicilor specifice privind securitatea informației în cadrul instituției BCR SA și a Normei nr. 17/2004.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată motivând că raportul de nr. 1/2009 întocmit de Direcția de Audit Intern a BCR SA a evidențiat că la Sucursala Județeană B s-a constatat un număr mare de operațiuni neautorizate executate cu autovalidare, prin încălcarea procedurilor interne și că de această faptă s-ar face vinovat contestatorul. A mai susținut că acesta ar fi avut obligația stabilirii unei scheme de validare care să permită efectuarea operațiunilor pentru care se impunea validarea operațiunii de către o altă persoană, în toate zilele lucrătoare bancare, fără a se permite validarea propriilor operațiuni.
Intimata a răspuns prin întâmpinare și la excepția nulității absolute a deciziei nr. 424 din 3 aprilie 2009, excepție invocată din oficiu de către instanță la termenul de judecată din data de 30.06.2009.
În acest sens a solicitat respingerea acestei excepții întrucât din conținutul deciziei contestate ar rezulta cu claritate faptele ce i se impută contestatorului.
Prin sentința civilă nr. 1378 din 13 octombrie 2009, Tribunalul Botoșania admis excepția nulității absolute invocată din oficiu, a admis contestația formulată de contestator și a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 424 din 2 aprilie 2009 emisă de intimata SA
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, contestatorul are calitatea de director executiv retail la Sucursala Județeană Ba B ăncii Comerciale Române și la 2 aprilie 2009, intimata a emis decizia nr. 424 prin care l-a sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază brut lunar cu 10% pe o perioadă de 3 luni, respectiv aprilie, mai și iunie 2009.
În cuprinsul deciziei s-a reținut că petentul a întocmit greșit schema de validare care nu putea fi aplicată în zilele de sâmbătă și nu a efectuat verificările periodice obligatorii cu privire la activitatea de casierie.
La termenul de judecată din data de 30 iunie 2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității absolute a deciziei contestate pentru nedescrierea faptei ce a fost reținută ca abatere disciplinară.
Astfel, conform art. 137 alin. 1.pr.civ. instanța a soluționat cu prioritate această excepție.
Potrivit art. 268 alin. 2 lit. a “sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară”.
Sintagma “descrierea faptei care constituie abatere disciplinară” înserată de legiuitor presupune indicarea în concret a faptei imputabile, a datei la care a fost săvârșită și a modalităților concrete în care a fost comisă și nu doar o prezentare generică.
În cuprinsul deciziei contestate, faptele imputate contestatorului au fost prezentate generic, neputându-se deduce momentul săvârșirii acestora, funcție de care instanța să poată verifica respectarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul muncii și nici modalitățile concrete în care au fost comise.
De altfel, nici prin întâmpinare intimata nu s- referit în concret la faptele ce constituie abatere disciplinară și nu a indicat data săvârșirii acestora.
Fiind o nulitate prevăzută expres de lege care ține de forma deciziei, instanța de fond a admis excepția nulității absolute a deciziei nr. 424/2009, a admis contestația și a constatat ca fiind nulă decizia contestată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Banca Comercială Română SA
În motivarea recursului, intimata recurentă a arătat că instanța, prin faptul că a pus în discuția părților excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, practic, s-a antepronunțat. Pe de altă parte, există contradicție între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia întrucât în considerente se arată că a soluționat excepția în sensul respingerii acesteia pe când dispozitivul este total diferit, instanța pronunțându-se prin admiterea excepției.
De asemenea, recurenta intimată a invocat greșita aplicare a legii susținând că prima instanță a apreciat eronat conținutul deciziei de sancționare și probele administrate. A arătat, în esență, faptul că, în mod greșit, a fost interpretat art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii în sensul că descrierea faptei presupune în concret a faptei imputabile, a datei la care a fost săvârșită și a modalităților concrete în care ea a fost comisă și nu doar o prezentare generică. Susține că recurenta că sancțiunea nulității în cazul nedescrierii faptei se aplică numai în situația în care persoana sancționată nu a avut cunoștință de fapta reținută în sarcina sa. De asemenea, apreciază că există evidente contradicții în considerentele sentinței în sensul că, deși sancțiunea anulării deciziei de sancționare a fost aplicată pentru nedescrierea faptelor stabilite în sarcina contestatorului, în considerente se arată că faptele au fost prezentată generic. Mai mult decât atât, în situația în care instanța i-ar fi făcut cunoscut băncii interpretarea dată art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii aceasta s-ar fi putut apăra prin raportare la alte înscrisuri care au stat la baza emiterii deciziei care au fost depuse la dosarul cauzei.
În fine, recurenta apreciază că prima instanță a dat un alt înțeles dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii extinzând în mod nepermis conținutul acestuia când, din cuprinsul deciziei contestate, rezultă clar că faptele reținute în sarcina contestatorului ca abateri disciplinare au fost descrise destul de clar prin sintagmele “1. Întocmirea greșită a schemei de validare, care nu putea fi aplicată în zilele de sâmbătă; 2. neefectuarea verificărilor periodice obligatorii cu privire la activitatea de casierie.”
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, curtea constată că recursul nu este fondat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii “sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;”
Din interpretarea gramaticală a textului de lege citat rezultă foarte clar că cerința este ca faptele să fie descrise detaliat și nu doar enunțate sau prezentate generic. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să sancționeze numai indicarea faptei care constituie abatere disciplinară ori prezentarea sa generică ar fi folosit fie termenul de “indicarea” sau “prezentare”. Dimpotrivă, legiuitorul a folosit termenul de “descriere” care în Explicativ al Române este definit astfel: “scriere sau pasaj dintr-o scriere în care se înfățișează prin enumerarea detaliilor un aspect, un cadru, o situație etc.”
Rezultă că instanța de fond nu a extins conținutul textului normativ ci, dimpotrivă, a interpretat în mod corect, din punct de vedere gramatical, termenii folosiți.
Pe de altă parte, rațiunea pentru care legiuitorul a folosit acest termen și nu altul este faptul că, descrierea în concret a faptelor reținute în sarcina salariatului precum și indicarea datei la care au fost săvârșite acestea sunt strict necesare instanței pentru a analiza controlul sub toate aspectele asupra sancțiunii dispuse, inclusiv în privința respectării dispozițiilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii.
De asemenea, nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul că sancțiunea nulității deciziei se aplică numai în situația în care salariatul nu avea cunoștință de faptele reținute ca abateri disciplinare în sarcina sa întrucât textul legal nu distinge cu privire la o asemenea situație și, acolo unde legiuitorul nu distinge, nici cel ce interpretează legea nu poate distinge.
Cât privește susținerea că, în situația în care ar fi cunoscut interpretarea dată de instanța de fond articolului 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii ar fi formulat alte apărări bazate pe actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare, curtea va observa că această dispoziție legală se referă strict la conținutul deciziei care trebuie, obligatoriu, sub sancțiunea nulității, descrierea fapte, neavând nici o relevanță faptul că în alte acte întocmite de angajator și care au stat la baza deciziei contestate există o asemenea descriere.
Invocarea din oficiu a excepției nulității absolute și punerea în discuția părților a acesteia nu poate constitui o antepronunțare, cu atât mai mult cu cât instanța are această obligație atunci când excepțiile sunt de ordine publică. Or, nulitatea absolută reprezintă o excepție de ordine publică putând fi invocată și din oficiu și trebuie pusă în discuția părților, în temeiul art. 129 alin. 4 din Codul d e procedură civilă.
Nu există contradicție între considerentele hotărârii și dispozitivul acestuia motivarea în întregul ei fiind în sensul admiterii excepției nulității absolute a deciziei de sancționare așa cum a fost pronunțat și dispozitivul. Faptul că, în faza introductivă s-a scris din eroare că excepția va fi soluționată în sensul respingerii ei poate constitui cel mult motiv pentru formularea unei cereri de îndreptare a erorii materiale și nu un motiv de recurs.
Față de cele arătate, curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B, împotriva sentinței civile nr.1378 din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:,
Dact., 2 ex. 23.03.2010
