ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A nr. 1665
Ședința publică din data de 19 august 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
– — –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în M, str.-,.6A,.A,.2,.12, județ P și pârâta SC ȘI SRL, cu sediul în M,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.575 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 19 august 2009, dând următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecata pe pârâta SC ȘI SRL, solicitând anularea deciziei nr. 929/16.09.2008, decizie ce nu a fost comunicată, obligarea intimatei conform art.71 alin. 1 si 2 din CM la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat și reintegrarea în funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A solicitat contestatorul obligarea intimatei la acordarea tichetelor de masa pe lunile august, septembrie, octombrie 2008, obligarea la recalcularea orelor lucrate pe lunile iunie, iulie, august, septembrie și octombrie 2008 și plata lor conform contractului individual de pct. m lit. a CCM unic la nivel național și Codul Muncii; obligarea intimatei la plata concediului de odihna in perioada 09.09 -15.09.2008 și la refacerea înscrisurilor pe aceeași perioada ca absență nemotivată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca a fost salariatul intimatei unde și-a desfășurat activitatea ca muncitor până la data de 15.10.2008 când prin decizia nr.298/16.09.2008 a fost suspendat și pe urma, prin decizia ce nu i-a fost comunicată, a fost concediat.
Susține contestatorul că nu a fost convocat în vederea cercetării disciplinare prealabile, iar decizia nr. 298 este lovită de nulitate absolută.
Susține contestatorul ca la data de 09.09.2008 a solicitat în scris, printr-o cerere, acordarea a patru zile lucrătoare din concediul de odihnă pe anul 2008 pentru a-și rezolva problemele familiale, cerere ce a fost înmânată șefului de tură, aprobată și depusă la Biroul Resurse Umane la data de 15.10.2008 când a primit fluturașul de salariu și a constatat că este trecut 5 zile absențe nemotivate.
În susținerea cererii sale reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv decizia contestată, convocatorul din 16.10.2008, contractul individual de munca, actul adițional la acesta, fluturaș de salariu.
Intimata a formulat întâmpinare în temeiul disp. art. 115. pr. civ. prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât contestatorul a încălcat în repetate rânduri atribuțiile de serviciu așa cum rezultă din procesul-verbal nr.962/21.10.2008 întocmit de Comisia de Cercetare a Abaterilor Disciplinare constituită la nivelul societății de unde rezultă mai multe absențe nemotivate și părăsirea locului de muncă fără bilet de voie în data de 15.08.2008.
Susține intimata că toate acestea au determinat începerea procedurilor de cercetare disciplinară prealabilă motiv pentru care prin decizia nr.928/16.10.2008 contractul individual de munca al contestatorului a fost suspendat, în temeiul disp. art.52 alin. 1 lit. a din Codul Muncii pe perioada 16.10.-21.10.2008.
Se arată că în cadrul cercetării disciplinare prealabile a fost luată și notă explicativă contestatorului care a dat explicații scrise comisiei pentru abaterile săvârșite din care rezultă o atitudine nesinceră și neserioasă.
Cu privire la susținerile reclamantului de necomunicare a deciziei de încetare a și la drepturi salariale neprimite, intimata a arătat ca sunt nereale.
În cauza a fost luat interogatoriul intimatei de catre contestator.
La dosar au fost depuse decizia de desfacere a al contestatorului, proces-verbal întocmit cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile la data de 21.10.2008, nota explicativa a contestatorului, convocator, referat, fișa postului contestatorului, proces-verbal de control și anexa la procesul-verbal de control de la data de 15.10.2008, precum și adresa nr.3820 /12.10.2008 a ITM P și un calcul al drepturilor salariale, extras din Regulamentul de Ordine Interioară.
În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința civilă nr.575 din data de 10.03.2009, Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva paratei SC ȘI SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația de concediu de odihna pentru perioada lucrată în cadrul societății-parate.
A respins acțiunea în rest cu privire la anularea deciziei de concediere și de suspendare a, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe lunile iulie-octombrie 2008, contravaloarea tichetelor de masă și recalcularea orelor lucrate în perioada iunie – octombrie 2008.
În motivarea sentinței pronunțate, instanța de fond a reținut că contestatorul a fost angajat al societății-intimate conform înregistrat la ITM sub nr.1045/34/23.06.2008 ca muncitor necalificat, începând cu data de 12.06.2008.
Contractul de muncă a fost încheiat inițial pe durata determinata de 2 luni, până la data de 12.08.2008 după care prin actul adițional înregistrat la ITM sub nr.1045/34/23.06.2008 a avut loc transformarea din durată determinata în durată nedeterminată.
Se mai arată în motivarea hotărârii că susținerea contestatorului în sensul că nu a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile este neîntemeiată întrucât din actele dosarului rezultă contrariul.
Astfel, în decizia nr.928/ 16.10.2008 prin care s-a suspendat nr.-/23.06.2008 al contestatorului în temeiul art.52 alin.1 lit. a din Codul Muncii, în perioada 16.10.2008 – 21.10.2008 se menționează că în vederea clarificării raportului de muncă, contestatorul a fost invitat la data de 21.10.2008 orele 9.00 la sediul societății în vederea cercetării disciplinare prealabile.
Contractul individual de muncă, mai arată prima instanța, poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, potrivit art.52 alin. 1 lit. a din.
Având în vedere că față de contestator s-a desfășurat cercetarea disciplinare prealabilă intimata, în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii sus-menționate, a luat măsura suspendării contractului individual de muncă al acestuia pe perioada 16.10.2008-21.10.2008.
Instanța de fond a apreciat ca nefondate susținerile contestatorului în sensul că nu a fost convocat în vederea cercetării disciplinare prealabile, deoarece din înscrisurile aflate la dosar rezultă indubitabil că acesta a fost convocat, dovada fiind și nota explicativă pe care acesta a dat-o în fața comisiei.
Mai retine că, in conformitate cu disp. art. 267 alin 1 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1 lit. A, nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, scop în care potrivit alin. 2 salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Prin convocatorul înregistrat sub nr.888/16.10.2008 aflat la fila 40 dosar, societatea-intimată a realizat convocarea contestatorului în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Cât privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale pe lunile iulie, octombrie 2008, tribunalul a constatat că intimata a acordat acestuia drepturile salariale solicitate, aspect ce rezultă și din statele de salarii depuse la dosar, precum și din adresa nr.3820/12.12.2008 emisă de ITM Mai mult, și din calcului drepturilor salariale depus de intimată la dosar rezulta ca au fost achitate aceste drepturi.
Cu privire la tichetele de masă solicitate, instanța de fond a precizat că din Regulamentul de Ordine Interioara depus în extras la dosar, art. 6, rezultă că societatea-intimată poate acorda tichete de masă în funcție de posibilitățile financiare ale unității, performanța profesională, în același articol menționându-se că societatea poate să nu acorde tichete de masă pentru luna în care salariatul a avut absențe nemotivate, întârzieri de la program.
Întrucât contestatorul a fost sancționat cu desfacerea pentru paradirea locului de muncă înaintea terminării programului de lucru fără aprobarea scrisă a conducătorului direct locului de muncă, intimata nu mai avea cum să acorde aceste tichete de masă.
Referitor la indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada lucrată în cadrul pârâtei, instanța de fond reține că nu s-a făcut dovada că aceasta a fost acordată, motiv pentru care tribunalul, în baza disp. art.145 din, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat intimata să plătească contestatorului indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada lucrată în cadrul paratei.
La admiterea acestui capăt de cerere al acțiunii, astfel cum a fost aceasta precizată, tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit art.145 alin. 1 din, pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute in.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs atât reclamantul, cât și intimata-ppârâtă ȘI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului formulat acesta arată că decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nu respectă dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul Muncii, întrucât fapta care constituie abatere disciplinară este doar precizată, fără a fi descrisă amănunțit, astfel că nu se poate aprecia asupra legalității măsurii de sancționare.
În opinia recurentului aceasta nu conține nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate la cercetarea prealabilă din 21.10.2008 conform dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, ca o garanție că această notă explicativă a fost analizată de angajator.
Nu se precizează nici instanța competentă să judece contestația împotriva deciziei emise.
Privind plata drepturilor salariale pentru orele efectiv lucrate, se menționează că instanța de fond nu a ținut cont de falsul din acte, de greșelile de calcul matematic și a dispus respingerea acestui capăt de cerere.
Recurentul învederează ca deși avea un program de lucru de 12 ore/zi cu un repaus de 24 de ore societatea i-a pontat mai puține ore de prezență, fără ca restul orelor pretins neefectuate să apară ca fiind ore învoite sau zile nemotivate, cu câteva excepții când a fost într-adevăr învoit sau a lipsit.
În realitate, recurentul se consideră prejudiciat de intimata cu 143 ore neplătite, nepontate, dar lucrate efectiv și solicită obligarea intimatei la plata orelor efectiv lucrate.
Privind acordarea tichetelor de masă, recurentul învederează că din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 142/1998 rezultă că prima condiție pentru a beneficia de tichete de masă este existența unui contract individual de muncă, iar a doua condiție prevăzută de art. 5 este prezența salariatului, astfel că legiuitorul nu a prevăzut alte condiții și nu a lăsat angajatorului posibilitatea acordării tichetelor de masă, altfel decât cele prevăzute în lege. Apreciază că a prestat munca și a fost retribuit, dar nu a primit acest drept, fără a exista o motivație concretă.
La rândul sau, intimata ȘI SRL a arătat în motivarea recursului său că indemnizația de concediu aferenta perioadei lucrate, în suma de 372 lei a fost plătită către salariat, drept dovada statul de plata (depus la dosarul cauzei) pe luna octombrie 2008, unde suma de 372 lei apare la poziția “concediu restant”.
Recurenta precizează faptul că a ridicat personal suma de 641 lei prin dispoziția de plată din data de 28.11.2008, din care suma de 372 lei reprezintă concediul restant(neefectuat) așa cum rezultă din statul de plată mai sus menționat.
de aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței nr.575/2009, în sensul respingerii acțiunii intimatului reclamant ca nefondată si neîntemeiată.
În baza disp. art. 242.pr.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
De asemenea, recurenta a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 575 /2009, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea si la plata către reclamantul a indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada lucrată în cadrul societății și menținerii ca legale și temeinice a celorlalte dispoziții de respingere a acțiunii privitoare la anularea deciziei de concediere și de suspendare a, obligarea recurentei la plata drepturilor salariale pe lunile iulie – octombrie 2008 si contravaloarea tichetelor de masă, recalcularea orelor lucrate în perioada iunie – octombrie 2008.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea constată în fapt următoarele:
Prin decizia nr.244 din data de 21.10.2008 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al recurentului-reclamant, începând cu data de 22.10.2008, în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 62 din Codul Muncii decizia de concediere se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanță judecătorească la care se contestă.
În speță decizia este motivată în drept pe disp. art. 61 lit. a și art. 264 alin. 1 din Codul Muncii și conține descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, respectiv părăsirea locului de muncă înaintea terminării programului de lucru, fără a avea aprobarea scrisă a conducătorului direct și indică faptul că poate fi contestată la instanța judecătorească în raza căreia își are domiciliul salariatul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. De altfel lipsa indicării în cuprinsul deciziei de concediere a termenului și a organului la care poate fi atacată nu atrage nulitatea acesteia, ci repunerea salariatului în termenul de atacare.
Referitor la susținerile recurentului-reclamant în sensul că în cuprinsul deciziei nu sunt indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, tribunalul apreciază că nu se impunea acest lucru dat fiind faptul că recurentul-reclamant nu a formulat apărări, recunoscând că, deși cererea sa de concediu nu a fost aprobată, nu s-a mai prezentat la serviciu, ci a doar la poarta societății, 3 zile consecutiv, pentru a se interesa dacă cererea de concediu i-a fost aprobată.
Curtea apreciază ca nefondată și susținerea recurentului în sensul că nu i-au fost achitate în întregime drepturile salariale, considerându-se prejudiciat de intimata cu 143 ore neplătite, nepontate, dar lucrate efectiv, întrucât pe de o parte din procesul – verbal de control emis de Inspecția din cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă P nr. 6846/15.12.2008, în urma verificării modului de respectare a legislației muncii în vigoare referitoare la durata timpului de lucru, zilele de repaus săptămânal și acordarea drepturilor bănești nu s-au constatat nereguli, iar pe de altă parte în fața instanței de fond recurentul-reclamant a declarat că nu solicită efectuarea unei expertize de specialitate prin care să se verifice aspectele învederate în motivele de recurs.
În ceea ce privește neacordarea tichetelor de masă pentru lunile august, septembrie și octombrie Curtea constată că în aceste luni recurentul -reclamant a înregistrat absențe de la serviciu, așa cum recunoaște în nota explicativă (fila 38 dosar de fond ), iar potrivit art. 6 din Regulamentul de ordine interioară al societății aceasta poate acorda tichete de masă în funcție de posibilitățile financiare ale unității, de performanța profesională (ca modalitate de stimulare) și poate să nu acorde tichete de masă pentru luna în care salariatul a beneficiat de incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu fără plată, învoire, absențe nemotivate, întârzieri de la program, sau în orice altă situație conducerea societății hotărăște acest lucru (se poate renunța la acordarea tichetelor de masă și ca sancțiune disciplinară).
În acest sens și Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa prevede în cuprinsul art. 1 că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
În consecință, recurentul-reclamant, prin prisma expresiei folosite atât in lege cât și în regulament, respectiv ” pot”, are doar o vocație la acordarea tichetelor de masă și nu un drept subiectiv recunoscut de lege, Această simplă vocație, care nu s-a materializat în practică, în considerarea absențelor de la serviciu ale recurentului-reclamant este constată și de Inspectoratul Teritorial d e Muncă în anexa nr. 1 la procesul-verbal nr. 6846/15.12.2008.
Referitor la recursul formulat de intimată Curtea îl găsește fondat, aceasta făcând dovada cu statul de plată că a achitat recurentului-reclamant indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, plată recunoscută și de către recurentul-reclamant, în concluziile orale pe fondul cauzei.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat de către recurentul-reclamant și să admită recursul formulat intimata -pârâtă, să modifice în parte sentința atacată, în sensul de a înlătura obligația pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă. Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în M, str.-,.6A,.A,.2,.12, județ P, împotriva sentinței civile nr.575 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu recurenta-pârâta SC ȘI SRL, cu sediul în M,-, județ P,
Admite recursul declarat de pârâta SC ȘI SRL, cu sediul în M,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.575 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în M, str.-,.6A,.A,.2,.12, județ P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că înlătură obligația pârâtei la plata indemnizației de concediu odihnă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 august 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
— – – – — –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
5 ex.
2009-09-01
redactat
Trib. P nr-
