ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1680
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.844 din 1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-intimată reprezentată de și intimatul-contestator personal.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond menținerea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al intimatului, conform motivelor de recurs.
Intimatul-contestator având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata SC SA, contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.590 din 05.08.2008 solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie anulată decizia și să se dispună reintegrarea în funcția avută anterior, cu cheltuieli de judecată, precizându-se de către contestator că înțelege să rezolve pe cale separată chestiunea privind drepturile bănești cuvenite până la reîncadrarea în muncă,
În motivarea contestației s-a arătat de către contestator că a activat ca operator chimist până la data de 07.08.2008, când i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă pe motiv că ar fi sustras din unitate o bicicletă.
A mai susținut contestatorul că măsura luată împotriva acestuia este nelegală și netemeinică întrucât fapta nu are nicio legătură cu pe care o desfășura, nu a fost condamnat pentru nicio infracțiune în legătură cu această faptă, recunoașterea sustragerii de către contestator fiind făcută în condiții de șantaj din partea intimatei, iar sancțiunea dată este mult prea aspră.
S-a mai arătat că motivarea din decizie nu este clară, nu există o dată a presupusei sustrageri și decizia nu cuprinde motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările.
În drept, au fost invocate disp.art.263, 264, 266, 268 din Codul muncii.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației întrucât sancțiunea disciplinară a fost dată cu respectarea disp.art.264(1) lit.f din Codul muncii și Contractul colectiv de muncă, ținându-se cont atât de gravitatea abaterii săvârșite, cât și de încadrarea acesteia în Regulamentul intern al societății.
S-a mai susținut că în cauză au fost îndeplinite dispozițiile legale privind cercetarea disciplinară, iar contestatorul a recunoscut că a săvârșit fapta.
Prin sentința civilă nr.2575/13.10.2008, Tribunalul Prahovaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița reținând că potrivit art.284 alin.2 din Codul muncii, conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, sau, după caz, sediul, iar contestatorul domiciliază în județul D, astfel încât instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dâmbovița.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, iar pe baza probelor cu înscrisuri administrate, prin sentința civilă nr.844 din 1.04.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea contestatorului și a anulat decizia nr.590/05.08.2008, dispunând reintegrarea în muncă a acestuia pe același post.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr.590/05.08.2008 a fost desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului în baza prevederilor art.61 lit.a și art.264 lit.f din Codul muncii, pe motiv că a sustras din unitate o bicicletă.
S-a mai arătat că potrivit art.267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, impunându-se respectarea unor cerințe legale pentru efectuarea acestei cercetări.
De asemenea, conform art.268 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, iar sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
A mai reținut instanța că decizia contestată nu cuprinde decât fapta, regulamentul intern încălcat, temeiul de drept și termenul în care poate fi contestată sancțiunea, neexistând nicio precizare privitoare la cercetarea disciplinară prealabilă și în mod eronat s-a indicat ca instanță Tribunalul Prahova, în loc de Tribunalul Dâmbovița având în vedere prevederile art.284(2) din Codul muncii prin care competența instanței este în funcție de domiciliul reclamantului.
Așa fiind, s-a concluzionat că au fost încălcate prevederile imperative din Codul muncii referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă – art.267 și cele privitoare la întocmirea deciziei de sancționare – art.268, motiv pentru care contestația a fost admisă, în sensul celor sus-arătate, contestatorul precizând că înțelege să rezolve pe cale separată plata drepturilor bănești cuvenite pe perioada desfacerii contractului de muncă.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata a declarat recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit a fost admisă contestația reținându-se eronat de către prima instanță că decizia de sancționare a fost emisă cu încălcarea disp.art. 267 și art. 268 din Codul muncii.
Se mai arată de către recurentă că atât din conținutul deciziei de sancționare disciplinară, cât și din actele dosarului, rezultă că cercetarea disciplinară prealabilă fost efectuată de către Comisia de disciplină ce funcționează în cadrul societății, ale cărei atribuții și competențe sunt reglementate atât de Contractul colectiv de muncă, cât și de Regulamentul intern.
În ceea ce privește respectarea de către recurentă a dispozițiilor referitoare la indicarea instanței competente să soluționeze contestația, se susține că această cerință s-a îndeplinit în condițiile în care instanța competentă care s-a pronunțat asupra contestației formulate a fost Tribunalul Dâmbovița, reprezentând instanța de la domiciliul contestatorului.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond respingerea contestației, depunându-se la dosarul cauzei și concluzii scrise în acest sens.
Intimatul-contestator nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat, însă prezent fiind în instanță la termenul din 29.09.2009, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art. 267 alin. 1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1 lit.a ( avertismentul scris), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, stipulându-se la art. 267 alin. 3 că neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 2, fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În ceea ce privește cercetarea disciplinară prealabilă, prima instanță a reținut în considerentele sentinței atacate că s-au încălcat de către recurenta-intimată prevederile imperative din Codul muncii referitoare la această cercetare, și anume art. 267 din Codul muncii.
O atare susținere nu a fost făcută nici chiar de către intimatul-contestator în cuprinsul contestației adresate primei instanțe, rezultând din înscrisurile depuse la dosarul de fond că cercetarea disciplinară prealabilă a intimatului-contestator a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale, de către comisia de disciplină, contestatorul fiind convocat în scris pentru efectuarea cercetării conform art.267 alin. 2 din Codul muncii, potrivit adresei de convocare depusă la dosarul de fond, acesta dând o declarație prin care a recunoscut cele imputate, în urma analizării cazului și audierii celor implicați, membrii Comisiei de disciplină propunând sancționarea disciplinară a intimatului-contestator cu desfacerea contractului individual de muncă, măsură luată prin decizia emisă de recurenta-intimată, contestată în prezenta cauză.
În acest context, este evident că în decizia de concediere nu se impunea a fi trecute motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, așa cum impun disp.art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii, intimatul-contestator recunoscând, după cum s-a arătat mai sus, fapta comisă, și nici motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3 din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea, în cauză nefiind incidentă, raportat la cele mai sus reținute, situația menționată de acest din urmă text de lege.
Referitor la mențiunea privitoare la instanța competentă să soluționeze contestația, prevăzută de art. 268 alin. 2 lit.f din Codul muncii, la care s-a făcut trimitere de către instanța de fond, se reține că decizia de concediere prevede instanța competentă material să soluționeze contestația, respectiv tribunalul, iar faptul că din eroare a fost trecut Tribunalul Prahova, în loc de Tribunalul Dâmbovița, nu putea conduce la admiterea contestației, câtă vreme aceasta a fost promovată de intimatul-contestator în termen legal, fiind soluționată prin sentința atacată de instanța competentă, astfel că nu au fost afectate în niciun fel drepturile intimatului.
În consecință, niciunul din argumentele reținute de prima instanță ca motiv de admitere al contestației nu subzistă, considerente pentru care Curtea privește recursul de față ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va admite, în cauză fiind incident motivul de modificare a sentinței prev. de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă coroborat cu art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, va modifica în tot sentința atacată și rejudecând pe fond cauza, va respinge contestația ca neîntemeiată.
Cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei recurenta-intimată a făcut dovada legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate intimatului-contestator, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia, conform art. 61 lit. a și art. 264 lit.f din Codul muncii.
Fapta reținută în sarcina intimatului-contestator, privind sustragerea din unitate a unei biciclete care se afla într-un birou din cadrul departamentului mentenanță, constituie în mod evident o abatere de la regulile de disciplină a muncii, fiind săvârșită în timpul în care contestatorul își exercita atribuțiile de serviciu, iar împrejurările și modalitatea în care fapta a fost săvârșită, pe timp de noapte, constatate de Comisia de disciplină și consemnate și în procesul-verbal întocmit de această comisie, reieșind și din restul înscrisurilor depuse la dosarul de fond de către recurenta-intimată, justifică aplicarea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă, fiind vorba de o abatere gravă, la aplicarea sancțiunii respectându-se de către recurenta-intimată și disp.art. 266 din Codul muncii privitoare la criteriile avute în vedere de angajator la stabilirea sancțiunii disciplinare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.844 din 1 aprile 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județ D și în consecință:
Modifică în tot sentința și, rejudecând pe fond, respinge contestația ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 29 septembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
— – — – — –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
5 ex.
/FA
2009-10-07
Trib.D nr-
