ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 2329
Ședința publică din data de 4 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata SC SA B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.809 din 7.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-contestator personal și asistat de avocat G din Baroul Buzău, lipsind recurenta-intimată.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-contestator a depus la dosar concluzii scrise.
Avocat G având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G având cuvântul pentru intimatul-contestator susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând, în esență, că motivele de recurs nu se încadrează în disp.art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă, neindicându-se niciunul din temeiurile care pot conduce la casarea hotărârii.
Pe fond, arată că în mod corect a fost admisă contestația și anulată decizia contestată. Mai arată că nu există abatere disciplinară reținută în sarcina intimatului, cele patru zile în care acesta a avut contractul de muncă suspendat fiind acoperite cu suficiență cu zile de concediu, iar foile de parcurs sunt întocmite ulterior, pro- causa. Susține că de fapt, s-a urmărit eliminarea recurentului întrucât acesta făcea parte dintr-un sindicat care nemulțumea conducerea societății.
Solicită în principal constatarea nulității recursului întrucât nu este motivat conform prev.art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, contestatorul formulat, în contradictoriu cu intimata SC SA B, contestație împotriva deciziei nr. 47/7.05.2009 emisă de intimată solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestei decizii și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia sus- menționată i s-a suspendat activitatea pe o durată de 7 zile, iar măsura aplicată constituie, în realitate, o sancțiune disciplinară, care nu îndeplinește condițiile de fond și de formă pentru aplicarea unei asemenea sancțiuni.
S-a mai arătat că din conținutul deciziei nu rezultă descrierea faptelor ce i se impută contestatorului, în ce mod s-au săvârșit și urmările pretinse.
De asemenea, s-a susținut că decizia nu poartă viza altui factor de decizie în afara directorului și era obligatoriu a se prevedea în conținutul acesteia organul de jurisdicție la care poate fi atacată, precum și termenul în care poate fi contestată, cerându-se a se constata nulitatea măsurilor luate.
Intimata SC SA Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată susținând că prin referatul nr.1880/06.05.2009, șeful de coloana a sesizat conducerea că șoferul a lipsit nejustificat de la serviciu, începând cu 04.05.2009.
S-a mai arătat că în vederea efectuării cercetării disciplinare, în temeiul art.52 alin.1 din Codul muncii, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe o perioada de 7 zile, începând cu data de 07.05.2009, iar comisia de cercetare disciplinară și-a încheiat activitatea la data de 11.05.2009 și a propus conducerii societății să nu se dispună desfacerea contractului individual de muncă potrivit contractului colectiv de muncă si să-l sancționeze pe contestator cu avertisment scris, în baza art.264 alin.1 din Codul muncii.
Conducerea societății, a susținut intimata, a acordat largi circumstanțe angajatului și prin comunicarea din 13 mai 2009, l-a atenționat că, în cazul săvârșirii unei noi abateri, va fi sancționat disciplinar potrivit Codului muncii, Contractului colectiv de muncă și Regulamentului intern.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 809 pronunțată la data de 7.10.2009, Tribunalul Buzăua admis contestația și a dispus anularea deciziei nr.47/07.05.2009 emisă de intimată, ce a fost obligată la o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit contestatorul pe perioada suspendării contractului.
Prin aceeași sentință, intimata a fost obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr.47/07.05.2009 s-a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului pe o perioadă de șapte zile, începând cu data de 07.05.2009, pe durata efectuării cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu dispozițiile art.52 alin.1 lit.a din Codul muncii, luându-se această măsură ca urmare a declanșării procedurii prealabile de cercetare disciplinară, în urma referatului întocmit de șeful de coloană, prin care se aducea la cunoștința conducerii societății că petentul a plecat în concediu la data de 04.05.2009 până la 06.05.2009, fără să solicite aceasta printr-o cerere.
S-a mai reținut că în urma cercetării disciplinare efectuate, Comisia de disciplină a propus conducerii sancționarea disciplinară a petentului cu “avertisment scris”, potrivit art.264 alin.1 lit.a din Codul muncii, constatându-se că în speță nu există nicio decizie de sancționare emisă în condițiile legii, cu respectarea disp. art.268 alin.1 și 2 din Codul muncii, la care s-a făcut trimitere.
Totodată, s-a arătat că niciun alt înscris emanat de la conducerea societății, prin care face cunoscut salariatului că dacă va mai săvârși o noua abatere, va fi sancționat disciplinar, nu poate înlocui decizia de sancționare, înscrisul de atenționare din 13.05.2009 neînlocuind decizia de sancționare.
Prin inexistența deciziei de sancționare, instanța a constatat, implicit, și inexistența vinovăției salariatului, astfel că s-a făcut aplicarea prevederilor art.52 alin.2 din Codul muncii, conform cărora, în cazurile prevăzute la alin.1 lit.a), b) și c), dacă se constata nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea avută anterior și i se va plăti, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de către a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata SC SA a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit a fost admisă contestația reținându-se că atâta vreme cât decizia nr. 47/07.05.2009, prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al intimatului-contestator pe o durată de 7 zile, nu a fost urmată de o altă decizie de sancționare a acestuia, implicit, în urma cercetării disciplinare, s-a constatat nevinovăția intimatului-contestator, astfel încât decizia contestată este netemeinică.
Se mai arată că prin soluția adoptată, tribunalul a sancționat-o pe recurentă întrucât în loc să-i aplice intimatului-contestator o sancțiune disciplinară, aceasta a manifestat clemență și, la insistențele acestuia, l-a atenționat scris pe intimat, a cărui vinovăție este evidentă, în condițiile în care acesta nu a motivat lipsa de la serviciu în zilele de 4 și 5 mai 2009, prezentând numai pentru data de 6 mai 2009 un certificat medical.
Se mai învederează că lipsa nemotivată de la serviciu a intimatului a creat dificultăți societății, ce a fost nevoită se reprogrameze șoferii de autobuze pentru a asigura circuitul normal al acestora, iar comisia de cercetare disciplinară constatat vinovăția intimatului propunând aplicarea unei sancțiuni disciplinare, concluziile și propunerea comisiei justificând temeinicia deciziei nr. 47/07.05.2009, iar îngăduința manifestată de conducerea societății nu înlătură vinovăția intimatului.
Susține recurenta că niciun text din Codul muncii nu obligă angajatorul să aplice sancțiuni disciplinare în măsura în care angajatul a comis o abatere disciplinară, iar soluția tribunalului încurajează săvârșirea unor abateri disciplinare și pe de altă parte, împiedică angajatorul să manifeste clemență față de angajați.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri, în copie, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul-contestator nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă prezent în instanță la termenul din 04.12.2009, a invocat, prin apărător ales, excepția nulității recursului întrucât acesta nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă, recursul fiind nul pentru nemotivare conform art. 306 Cod pr.civilă, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, depunând și concluzii scrise.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod pr.civilă, excepția nulității recursului invocată de intimatul-contestator, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, urmând în consecință aor espinge.
Astfel, se constată că prin cererea de recurs, formulată înlăuntrul termenului legal procedural de declarare a recursului, de 10 zile de la comunicarea sentinței atacate, recurenta a și motivat recursul, conform art.3021pct. 3 Cod pr.civilă, indicând în mod expres motivele de modificare sentinței prev. de art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod pr. civilă, iar împrejurarea că în cauză nu sunt incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurentă, așa cum se va arăta în continuare, nu conduce la concluzia că recursul este nul, ci că acesta este nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Sentința primei instanțe cuprinde motivele pe care se sprijină, motivarea sentinței răspunzând cerințelor prev. de art.261 alin.1 pct. 5 Cod pr.civilă, iar motivele nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel că în cauză nu este incident motivul de modificare a sentinței prev. de art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă.
Nici cerințele prevăzute de art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă, ce statuează că se poate cere modificarea unei hotărâri când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu sunt întrunite în cauză.
În legătură cu acest motiv de modificare a sentinței, în practica judiciară s-a arătat în mod constant că judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, totuși, puterea lor fiind limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincția ce trebuie făcută între clauzele clare și cele obscure, iar pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât dacă au trecut peste aceste limite, hotărârea este modificabilă potrivit art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă, situație care nu poate fi reținută în speță, nici recurenta nedezvoltând practic, prin motivarea dată recursului, acest motiv de modificare a sentinței.
În fine, nu se poate reține nici că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal ori dată că încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
În conformitate cu disp.art. 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului, pe durata cercetării disciplinării prealabile, în condițiile legii.
De asemenea, alin.2 al. art. 52 din Codul muncii statuează că dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
În speță, recurenta a dispus, prin decizia nr. 47/07.05.2009, suspendarea contactului individual de muncă al intimatului-contestator pe o perioadă de 7 zile, pe durata efectuării cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu art. 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Or, câtă vreme, în urma cercetării disciplinării efectuate, intimatul-contestator nu a fost sancționat disciplinar, în baza art. 263 din Codul muncii – împrejurare necontestată de recurentă, intimatul nefăcându-se așadar vinovat de săvârșirea vreunei abateri disciplinare și ținând cont de disp. art. 52 alin. 2 din Codul muncii, mai sus enunțate, soluția primei instanțe, prin care a fost admisă contestația, apare ca fiind corectă.
Este evident că din coroborarea disp.art. 52 alin.1 lit. a și art. 52 alin. 2 din Codul muncii, rezultă că vinovăția ce trebuie avută în vedere raportat la textul legal este cea legată de săvârșirea unei abateri disciplinare și, de vreme ce o atare vinovăție nu poate fi reținută în sarcina intimatului-contestator, acesta nefiind sancționat disciplinar în urma cercetării disciplinare prealabile efectuate, cu vreuna din sancțiunile expres prevăzute de art. 264 din Codul muncii, în mod justificat tribunalul a admis contestația.
Raportat la considerentele de mai sus, apărarea recurentei potrivit căreia a fost decizia acesteia de a nu-l sancționa disciplinar pe intimatul-contestator dând dovadă de clemență față de acesta nu poate fi primită și nu poate justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurentă, vinovăția intimatului-contestator neputând fi dedusă decât din aplicarea, în urma finalizării cercetării disciplinare prealabile, a unei sancțiuni disciplinare conform art. 263 din Codul muncii, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr- corectă apreciere a probelor administrate și aplicare dispozițiilor legale, în raport de situația de fapt reținută.
În temeiul art. 274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat suportat de intimat în recurs, potrivit chitanței doveditoare nr. 64/2.12.2009 depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată de intimatul-contestator.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata SC SA B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.809 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județ
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
— – — – — –
fiind în concediu fără plată
fiind în concediu fără plată
a semnat președintele instanței
Grefier
a semnat grefier șef secție
/VS
4 ex./29.12.2009
f–Trib.
—
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
